ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4152/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2007 la Curtea de Apel București, U.N.P.I. din România, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 937 din 29 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate. În motivarea cererii se susține că are incidență în cauză art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât în mod greșit instanța de fond a reținut că uniunea nu a identificat în concret, faptele săvârșite de intimata L.D., fapte care să contravină prevederilor art. 38 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare a U.N.P.I.

din România, raportat la art. 17 din codul de etică și disciplină al Uniunii. Astfel s-a reținut că intimata nu a respectat dispoziția expresă a Legii nr. 64/1995 atunci când nu a ținut cont de declarația debitoarei de a se organiza, nu a manifestat reținere la angajarea lucrării pe care nu a putut să o realizeze în bune condiții ( dreptul de administrare al debitoarei a fost ridicat de la data dobândirii procedurii – SC L.I.P.U.R.L. SA ridicând din casierie fără proces verbal sau alt act justificativ, sumele existente, a ridicat toate ștampilele, a concediat personalul și a anulat toate rezervările confirmate înainte de deschiderea procedurii, depășindu-și abuziv atribuțiile). În aceste condiții susține recurenta, potrivit art. 38 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare al Uniunii aprobat prin Ordinul M.J.

nr. 2986/C/1995, reținându-se că L.D. nu a abordat cu competență profesională activitatea desfășurată a fost sancționată intimata-contestatoare. Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 937 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantelor SC L.I.P.U.R.L. SA și L.D. în contradictoriu cu U.N.P.I. din România și a anulat decizia nr. 60/8 decembrie 2006 emisă de Comisia Superioară de disciplină a U.N.P.I. din România. Totodată s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării deciziei nr. 60/8 decembrie 2006 iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 1210 lei.

S-a reținut că prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții SC L.I.P.U.R.L. SA și L.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâta U.N.P.I. din România, anularea deciziei nr. 60 din 8 decembrie 2006 pronunțată de C.S.D. Prin actul administrativ contestat s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei L.D. cu „suspendarea pe o perioadă de 3 luni” conform art. 14 alin. (1) lit. 6 din O.U.G. nr. 79/1999 aprobată prin Legea nr. 505/2002. Instanța nu a reținut motivul de nulitate al deciziei contestate, invocat de reclamanți prin notele scrise, în sensul că noul Regulament de organizare și funcționare al U.N.P.I. din România în aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 86/2006, a fost publicat ulterior emiterii deciziei contestate. A reținut însă că în cauză nu ar fi fost probate cu acte în dosarul de cercetare disciplinară, aspecte concrete de nerespectare de către reclamanta L.D. a codului deontologic al profesiei de practician în insolvență și lipsa de obiectivitate și profesionalism față de debitoarea SC S.M. SA. Instanța a reținut sub acest aspect că cele sesizate de SC S.M. SA cu privire la activitatea profesională a reclamantei L.D. au făcut și fac obiectul în continuare a unor dosare comerciale și penale pe rolul organelor și instanțelor judecătorești de pe raza Curții de Apel Constanța iar în unele din aceste hotărâri nu „s-au calculat de judecătorul sindic competent, încălcări privind exercitarea atribuțiilor conform Legii nr. 64/1995 republicată”.

Avându-se în vedere actele cauzei, recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea atacată este nelegală și admițându-se recursul declarat, sentința urmează a fi modificată, potrivit art. 312 C. proc. civ. Ceea ce trebuia să facă instanța era să analizeze, potrivit actelor cauzei, dacă actul administrativ atacat este sau nu abuziv, este sau nu legal. Împrejurarea că pe rolul instanțelor mai sunt cauze legate de activitatea reclamantei - intimate, este o situație ce nu are relevanță în cauză, cu atât mai mult cu cât hotărârile pronunțate nu sunt definitive și irevocabile. Împrejurarea că nu s-a admis cererea de înlocuire a administratorului provizoriu – reclamanta SC L.I.P.U.R.L.

SRL – Decizia nr. 940 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța este o împrejurare nerelevantă sub aspectul verificării legalității Deciziei nr. 60 din 8 decembrie 2006. Sub aspectul acestui act administrativ, în mod corect C.S.D. a reținut încălcarea de contestatoare a prevederilor art. 38 lit. j) din Regulament – încălcarea principiilor fundamentale de etică, definite de codul de etică, respectiv a art. 33 care prevede că „membrii uniunii vor aborda cu competență profesională activitatea desfășurată și vor arăta preocupare pentru sporirea prestigiului profesiei, manifestând reținere în angajarea unor lucrări pe care nu le pot realiza în bune condiții”. Contestatoarea nu a respectat dispozițiile Legii nr. 64/1995 care nu îngrădește dreptul debitoarea de a se reorganiza.

Dreptul de administrare al debitoarei nu se putea ridica cât timp prin declarația din 31 mai 2006, debitoarea SC S.M. SA (care a și reclamat-o pe L.D.) și-a declarat intenția de reorganizare, în termen legal respectiv la 31 mai 2006. Deontologia profesională ar fi trebuit să o oblige pe L.D. (administratorul judiciar) să refuze numirea provizorie făcută de Judecătorul Sindic, dacă, deși în raportul ei a constatat că debitoarea se poate reorganiza în fapt administratorul judiciar nu dispunea de suportul logistic pe care îl presupunea reorganizarea. Așa fiind în mod corect a fost emis actul administrativ contestat și în mod greșit a fost anulat acesta de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U.N.P.I. din România împotriva sentinței civile nr. 937 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și pe fond respinge ca neîntemeiată acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.