ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4152/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2007 la Curtea de Apel București, U.N.P.I. din România, a formulat recurs împotriva

sentinței civile nr. 937 din 29 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea

recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate.

În motivarea cererii se

susține că are incidență în cauză art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât în

mod greșit instanța de fond a reținut că uniunea nu a identificat în concret,

faptele săvârșite de intimata L.D., fapte care să contravină prevederilor art. 38

lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare a U.N.P.I. din România,

raportat la art. 17 din codul de etică și disciplină al Uniunii.

Astfel s-a reținut că

intimata nu a respectat dispoziția expresă a Legii nr. 64/1995 atunci când nu a

ținut cont de declarația debitoarei de a se organiza, nu a manifestat reținere

la angajarea lucrării pe care nu a putut să o realizeze în bune condiții (

dreptul de administrare al debitoarei a fost ridicat de la data dobândirii

procedurii – SC L.I.P.U.R.L. SA ridicând din casierie fără proces verbal sau

alt act justificativ, sumele existente, a ridicat toate ștampilele, a concediat

personalul și a anulat toate rezervările confirmate înainte de deschiderea

procedurii, depășindu-și abuziv atribuțiile).

În aceste condiții susține

recurenta, potrivit art. 38 lit. j) din Regulamentul de organizare și

funcționare al Uniunii aprobat prin Ordinul M.J. nr. 2986/C/1995, reținându-se

că L.D. nu a abordat cu competență profesională activitatea desfășurată a fost

sancționată intimata-contestatoare.

Din actele cauzei Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 937 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte

acțiunea reclamantelor SC L.I.P.U.R.L. SA și L.D. în contradictoriu cu U.N.P.I.

din România și a anulat decizia nr. 60/8 decembrie 2006 emisă de Comisia Superioară de disciplină a U.N.P.I. din România.

Totodată s-a respins ca

rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării deciziei nr. 60/8 decembrie 2006 iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către

reclamantă în sumă de 1210 lei.

S-a reținut că prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, reclamanții SC L.I.P.U.R.L. SA și L.D. au solicitat în contradictoriu

cu pârâta U.N.P.I. din România, anularea deciziei nr. 60 din 8 decembrie 2006

pronunțată de C.S.D.

Prin actul administrativ

contestat s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei L.D. cu

„suspendarea pe o perioadă de 3 luni” conform art. 14 alin. (1) lit. 6 din

O.U.G. nr. 79/1999 aprobată prin Legea nr. 505/2002.

Instanța nu a reținut

motivul de nulitate al deciziei contestate, invocat de reclamanți prin notele

scrise, în sensul că noul Regulament de organizare și funcționare al U.N.P.I. din

România în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 86/2006, a fost publicat ulterior

emiterii deciziei contestate.

A reținut însă că în cauză

nu ar fi fost probate cu acte în dosarul de cercetare disciplinară, aspecte

concrete de nerespectare de către reclamanta L.D. a codului deontologic al

profesiei de practician în insolvență și lipsa de obiectivitate și

profesionalism față de debitoarea SC S.M. SA.

Instanța a reținut sub acest

aspect că cele sesizate de SC S.M. SA cu privire la activitatea profesională a

reclamantei L.D. au făcut și fac obiectul în continuare a unor dosare

comerciale și penale pe rolul organelor și instanțelor judecătorești de pe raza

Curții de Apel Constanța iar în unele din aceste hotărâri nu „s-au calculat de

judecătorul sindic competent, încălcări privind exercitarea atribuțiilor

conform Legii nr. 64/1995 republicată”.

Avându-se în vedere actele

cauzei, recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

hotărârea atacată este nelegală și admițându-se recursul declarat, sentința

urmează a fi modificată, potrivit art. 312 C. proc. civ.

Ceea ce trebuia să facă

instanța era să analizeze, potrivit actelor cauzei, dacă actul administrativ

atacat este sau nu abuziv, este sau nu legal.

Împrejurarea că pe rolul

instanțelor mai sunt cauze legate de activitatea reclamantei - intimate, este o

situație ce nu are relevanță în cauză, cu atât mai mult cu cât hotărârile

pronunțate nu sunt definitive și irevocabile.

Împrejurarea că nu s-a admis

cererea de înlocuire a administratorului provizoriu – reclamanta SC L.I.P.U.R.L.

SRL – Decizia nr. 940 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța este o împrejurare nerelevantă sub aspectul verificării legalității Deciziei nr. 60 din 8

decembrie 2006.

Sub aspectul acestui act

administrativ, în mod corect C.S.D. a reținut încălcarea de contestatoare a prevederilor

art. 38 lit. j) din Regulament – încălcarea principiilor fundamentale de etică,

definite de codul de etică, respectiv a art. 33 care prevede că „membrii

uniunii vor aborda cu competență profesională activitatea desfășurată și vor

arăta preocupare pentru sporirea prestigiului profesiei, manifestând reținere

în angajarea unor lucrări pe care nu le pot realiza în bune condiții”.

Contestatoarea nu a

respectat dispozițiile Legii nr. 64/1995 care nu îngrădește dreptul debitoarea

de a se reorganiza. Dreptul de administrare al debitoarei nu se putea ridica

cât timp prin declarația din 31 mai 2006, debitoarea SC S.M. SA (care a și reclamat-o pe L.D.) și-a declarat intenția de reorganizare, în termen legal respectiv

la 31 mai 2006.

Deontologia profesională ar

fi trebuit să o oblige pe L.D. (administratorul judiciar) să refuze numirea

provizorie făcută de Judecătorul Sindic, dacă, deși în raportul ei a constatat

că debitoarea se poate reorganiza în fapt administratorul judiciar nu dispunea

de suportul logistic pe care îl presupunea reorganizarea.

Așa fiind în mod corect a

fost emis actul administrativ contestat și în mod greșit a fost anulat acesta

de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

U.N.P.I. din România împotriva sentinței civile nr. 937 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

pe fond respinge ca neîntemeiată acțiunea.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2007.