ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1965/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T.T. SRL Timișoara a chemat în judecată SC I.K. SRL Șag și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 208.512 lei debit restant la factura 5240681/2006 și la plata sumei de 41.702 lei penalități de întârziere, cu motivarea că în temeiul contractului de prestări servicii pentru transport nr. 967 din 27 februarie 2006 a efectuat transporturi pe care pârâta nu le-a achitat. În susținerea pretențiilor privind plata penalităților a fost invocată clauza penală înscrisă în art. 8 din contract potrivit căreia penalitățile încep să curgă de la comunicarea facturii fiscale.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios, care prin sentința nr. 217 din 8 aprilie 2008 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC T.T. SRL. Instanța de fond a reținut că probele dosarului nu relevă faptul că documentele de transport invocate au fost semnate și însușite de pârâtă pe bază de recepție cu predare directă și că din comenzile referitoare la transportul de ciment și nisip rezultă că respectivele transporturi s-au facturat pârâtei deși au fost efectuate în temeiul unui contract similar încheiat de pârâtă cu transportatorul. Sentința instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara, care prin decizia nr. 243/A din 24 noiembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a decide astfel, Curtea a răspuns criticilor de netemeinicie și nelegalitate formulate de reclamanta apelantă reținând că în cauză a existat un dublu raport obligațional: unul existent între pârâtă și SC T.T.T.T. SRL și altul între această ultimă societate și reclamantă căreia i s-a solicitat efectuarea acestor servicii de transport către pârâtă în calitate de subcontractant. Concluzia instanței de apel s-a bazat pe actele depuse la dosar de părțile în proces din conținutul cărora a reținut că cele două contracte cu nr. 967 și 968 s-au suprapus ca perioadă de desfășurare, ambele fiind încheiate în aceeași zi respectiv la 27 februarie 2008. Un argument în plus reținut de instanță îl constituie faptul că transporturile efectuate de către pârâtă în lunile iunie-iulie 2006 au fost facturate de către SC T.T.T.T.

SRL (care nu este parte în proces) la scurt timp de la efectuarea acestor transporturi, facturile respective fiind achitate de pârâtă. La rândul său reclamanta a emis factura nr. 5240681 din 30 decembrie 2006 care face obiectul pretențiilor din acest litigiu pentru achitarea acelorași transporturi după aproximativ o jumătate de an de la efectuarea acestora, sumă care însă nu-i este datorată de pârâtă. Împotriva deciziei nr. 243 din 24 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 6749/3/2007 al Curții de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta SC T.T. SRL prin care au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea recursului, reclamanta SC T.T.

SRL a susținut că factura fiscală nr. 5240681 din 20 decembrie 2006 a fost emisă în temeiul contractului încheiat cu pârâta pentru care a executat prestații de transport cu autocamioanele sale pe rutele Făget-Șag, Deva, Șag Turda și Vata-Șag. A mai arătat reclamanta că livrarea și transportul s-a făcut în baza avizelor de însoțire a mărfii, bonurilor de transport și a altor documente justificative. Recurenta a subliniat că nu s-a stabilit ca pentru fiecare transport să se emită o comandă către beneficiar, contractul nr. 967, în sine, având valoarea unei comenzi ferme, dovadă în acest sens fiind prevederile art. 3 din contractul de transport.

În continuare s-au analizat declarațiile de martori și înscrisurile depuse în sprijinul acțiunii din care, în opinia recurentei, rezultă fără dubiu că marfa a fost transportată de societatea sa iar beneficiara a recepționat-o fiind astfel individualizate pe foile de parcurs și scrisorile de transport atât marfa cât și ruta pe care a fost transportată. Aceste înscrisuri demonstrează efectuarea prestațiilor pentru pârâtă și obligația acesteia din urmă de a efectua plata. Consideră recurenta, că nu se poate accepta teza potrivit căreia transporturile au fost efectuate în numele unei terțe societăți la prețuri mai mici în condițiile în care ea însăși avea contract cu pârâta pentru transporturi în nume propriu.

Recurenta s-a referit și la declarațiile de martori care au fost contradictorii și a conchis că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că transporturile pentru care s-a emis factura în discuție, priveau executarea obligațiilor din contractul nr. 967 pentru care nu era necesar să se emită comenzi, iar beneficiara a confirmat primirea acestora. Reaua-credință a intimatei, potrivit recurentei, rezultă din poziția oscilantă a acesteia care a susținut că transporturile facturate s-au efectuat pentru un terț în virtutea unui contract (nr. 968) , încheiat cu acesta. În consecință, față de toate aceste susțineri, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârilor anterior pronunțate în sensul admiterii acțiunii pentru plata costului transporturilor și a penalităților de întârziere calculate conform clauzei penale înserată în contract.

Intimata prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului pentru motivul că deși s-au indicat motivele de nelegalitate acestea nu au fost explicitate. În aceste condiții, intimata a invocat prevederile art. 302 1 (c) C. proc. civ. solicitând să se constate că recursul nu este motivat. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că introducerea acestei acțiuni s-a datorat derulării în paralel a două contracte de transport în beneficiul societății sale recurenta tinzând la obținerea unei plăți duble. Intimata a mai arătat că refuzul la plată practicat pentru factura nr. 5240681 din 20 decembrie 2006 este justificat față de faptul că serviciile de transport erau deja achitate către SC T.T.T.T.

SRL, subtransportator în beneficiul societății, în conformitate cu obligațiile asumate de acesta prin contractul nr. 968/2006. Intimata s-a referit și la prevederile art. 46 C. com. pentru a susține că a probat faptele evocate în apărare din care rezultă că nu datorează nicio sumă reclamantei recurente cu titlu de contravaloare prestații și cu atât mai puțin penalitățile de întârziere. I - Înalta Curte va examina cu precădere excepția nulității recursului invocată de intimată în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. care stabilește condițiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Obligația de a respecta condițiile de promovare care țin de forma și conținutul cererii de recurs înscrisă în acest articol este rezultatul calificării căii de atac a recursului din cuprinsul prevederilor art. 299-316 C. proc. civ. drept cale extraordinară de atac care poate fi îndreptată împotriva hotărârilor definitive, în condițiile legii și numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Raportând dispozițiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de reclamantă s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

În ce privește dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greșelile, care în opinia sa, au dus la pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale . Aprecierea acestor argumente și măsura în care se încadrează în cerințele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanța de recurs, așa încât, în situația dată nu va putea fi reținută excepția invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 302 1 lit. c) C. proc. Civ. II - Pentru a examina dacă motivele de nelegalitate invocate își găsesc corespondent în argumentele aduse de recurentă în sprijinul criticilor vizând decizia pronunțată de instanța de apel se va reține mai întâi că recursul nu are caracter devolutiv și, ca atare, nu este de natură să provoace rejudecarea în fond a pricinii.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, arătarea motivelor de nelegalitate presupune ca în fiecare caz în parte să se indice dispozițiile legale încălcate și nu să se procedeze la o relatare a situației de fapt, sau la o rediscutare a probelor și a concludenței lor, în condițiile în care pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat. O astfel de relatare a nemulțumirilor recurentei privind situația de fapt reținută de instanță vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției. Din expunerea succintă a criticilor aduse deciziei din apel rezultă cu evidență că s-a criticat fondul litigiului fără să se indice dispozițiile legale încălcate pentru ca instanța de recurs să poată trece la examinarea legalității deciziei atacate.

În concret, deși recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., din nici un argument nu rezultă că s-au indicat dispozițiile legale încălcate pe care le vizează fiecare motiv în parte. Prin urmare, critica pe aspectele de fapt ale soluției pronunțată de instanța de apel nu este suficientă dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate. În consecință față de cele ce preced, se va reține că în totalitate criticile formulate de recurentă vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins. Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată pentru plata cheltuielilor de judecată având în vedere că pentru dovada acestora nu s-a depus originalul actelor care să le ateste.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocat de intimată. Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.T. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 243/A din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009.