ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3806/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3806/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

`

Asupra recursului de față.

Din examinare lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta SC B.T. SA TIMIȘOARA a solicitat obligarea pârâtei SC A.G. SRL

BUCUREȘTI la plata  sumei de 108.435,32 RON, reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat la data

de 21 mai 2004, un contract de transport, prin care reclamanta s-a obligat să

execute pentru pârâtă transport de diferite materii prime și materiale, iar

pârâta se obliga să achite contravaloarea prestațiilor. Conform art. 8 din

contract, pentru achitarea cu întârziere a facturilor, pârâta va plăti o

penalitate de 0,15% din valoarea sumelor neachitate.

Prin sentința civilă nr. 1118/ COM din 29 noiembrie

2005, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins acțiunea formulată de către reclamantă, reținând că prin acțiunea de

față se solicită penalități de 0,15 %, calculate de la data scadenței

facturilor emise până la data achitării lor efective, insă aceste penalități au

fost deja calculate la data adoptării ordonanței care conținea somația de plată

a pârâtei, devenită executorie la data de 24 iunie 2005. Achitarea cu întârziere

de o lună de la data când ordonanța privind somația de plată a rămas executorie

se reține că este lipsită de relevanță, având în vedere că plata eșalonată a

fost făcută cu acordul reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta, calificat de către instanța ca fiind apel, la termenul de judecată

din data de 11 aprilie 2006. Prin criticile aduse sentinței atacate, reclamanta

a arătat că intre ea și pârâtă nu a intervenit un acord de eșalonare a

plăților, de asemenea nici un acord cu privire la renunțarea la penalități. A susținut

că noua cerere de chemare în judecată are cu totul alt obiect decât cererea de

somație de plată, în nici un caz penalitățile calculate pentru perioada 31

martie 2005 până în 29 iulie 2005 nu au fost cuprinse în ordonanța respectivă.

Prin decizia civilă nr. 121 din 23 mai 2006,

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins apelul declarat de reclamantă. Instanța de control judiciar a reținut

în considerente că excepția neîndeplinirii procedurii concilierii directe este

neîntemeiată iar acțiunea reclamantei trebuia respinsă pe acest motiv și nu pe

fondul cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta criticile sale de nelegalitate fiind structurate în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurenta și-a structurat criticile de

nelegalitate pe trei aspecte, în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- în mod greșit a fost a fost respins apelul

promovat de către reclamantă cu trimitere la dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., text aplicabil recursului și nu apelului.

- apelul a fost respins pentru nerespectarea

procedurii concilierii prealabile, deși acest aspect nu a fost reținut de către

sentința atacată sau invocat prin motivele de apel. Se invocă prevederile art. 296

C. proc. civ., teza a II-a, în raport de crearea unei situații mai grea în

propria cale de atac.

- în ceea ce privește îndeplinirea procedurii

concilierii prealabile, arată că și-a îndeplinit această obligație prin

convocarea din data de 6 aprilie 2005, care nu a fost efectuată în vederea

introducerii cererii privind somația de plată.

- față de termenele prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., susținerile reținute de către instanța de apel nu au nici un

temei legal.

Recursul este fondat.

Potrivit celor reținute în decizia nr. 121

din 23 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, instanța a luat în examinare, prin prisma

dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., excepția neîndeplinirii

procedurii concilierii prealabile, invocată de către pârâtă SC A.G. SRL

BUCUREȘTI, prin întâmpinarea depusă în cadrul dosarului de fond. Deși, instanța

de fond Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de către reclamantă, ca

neîntemeiată, urmare analizării fondul cauzei în ceea ce privește pretențiile

solicitate prin cererea de chemare în judecată, fără a pune în discuția

părților și a se pronunța asupra excepției neîndeplinirii procedurii

concilierii prealabile, instanța de apel în mod greșit s-a pronunțat asupra

acestei excepții și pe cale de consecință a apreciat acțiunea reclamantei ca

prematură, respingând apelul pentru acest motiv.

Din considerentele deciziei pronunțată în

apel, se constată că prin cererea de apel formulată, reclamanta a invocat

critici cu privire la următoarele aspecte:

- între părți nu a existat nici un acord cu

privire la renunțarea la penalități sau acord de eșalonare a plăților.

Penalitățile au fost calculate în două etape,

o parte până la data de 31 martie 2005, penalități ce i-au fost acordate prin

ordonanța nr. 522/2005, iar a doua pentru perioada 31 martie 2005 până la data

achitării facturilor, solicitate prin acțiunea de față.

Penalitățile solicitate în prezent nu au fost

cuprinse în ordonanța nr. 522/ 2005.

Nu poate fi vorba de calcularea de penalități

la penalități, având în vedere că pentru perioada 31 martie 2005 - 29 iulie

2005 nu au mai fost calculate penalități de întârziere.

Analizând hotărârea pronunțată de instanța de

apel, prin prisma dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în raport de

criticile invocate de către reclamantă în susținerea cererii de apel, se

constată că instanța de apel, a respins apelul declarat de reclamantă, pentru

neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile, dar nu a cercetat nici unul

din motivele de apel invocate și pe cale de consecință, nu s-a pronunțat asupra

acestora.

Într-o altă ordine de idei, hotărârea

instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 109 alin.

2 și art. 720

1

C. proc. civ., întrucât prevederile privind

efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii, în schimb termenele,

condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței

părților, nu reprezintă condiții cerute imperios de lege. Pe de altă parte,

nerespectarea unora din prevederile textului legal invocat, nu atrage automat

nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedește o vătămare, dar pârâta nu

numai că nu invocă vătămarea, ci prin întâmpinarea formulată față de cererea de

chemare în judecată recunoaște că a primit cele două convocări la conciliere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de

reclamantă și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei la instanța de apel

pentru rejudecare, prilej cu care vor fi avute în vedere și celelalte apărări formulate

de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC B.T.

SA TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 121 din 23 mai 2006 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  24 noiembrie

2006.