ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3806/2006

` Asupra recursului de față. Din examinare lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC B.T. SA TIMIȘOARA a solicitat obligarea pârâtei SC A.G. SRL BUCUREȘTI la plata sumei de 108.435,32 RON, reprezentând penalități de întârziere. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat la data de 21 mai 2004, un contract de transport, prin care reclamanta s-a obligat să execute pentru pârâtă transport de diferite materii prime și materiale, iar pârâta se obliga să achite contravaloarea prestațiilor. Conform art. 8 din contract, pentru achitarea cu întârziere a facturilor, pârâta va plăti o penalitate de 0,15% din valoarea sumelor neachitate.

Prin sentința civilă nr. 1118/ COM din 29 noiembrie 2005, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de către reclamantă, reținând că prin acțiunea de față se solicită penalități de 0,15 %, calculate de la data scadenței facturilor emise până la data achitării lor efective, insă aceste penalități au fost deja calculate la data adoptării ordonanței care conținea somația de plată a pârâtei, devenită executorie la data de 24 iunie 2005. Achitarea cu întârziere de o lună de la data când ordonanța privind somația de plată a rămas executorie se reține că este lipsită de relevanță, având în vedere că plata eșalonată a fost făcută cu acordul reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, calificat de către instanța ca fiind apel, la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2006. Prin criticile aduse sentinței atacate, reclamanta a arătat că intre ea și pârâtă nu a intervenit un acord de eșalonare a plăților, de asemenea nici un acord cu privire la renunțarea la penalități. A susținut că noua cerere de chemare în judecată are cu totul alt obiect decât cererea de somație de plată, în nici un caz penalitățile calculate pentru perioada 31 martie 2005 până în 29 iulie 2005 nu au fost cuprinse în ordonanța respectivă. Prin decizia civilă nr. 121 din 23 mai 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul declarat de reclamantă.

Instanța de control judiciar a reținut în considerente că excepția neîndeplinirii procedurii concilierii directe este neîntemeiată iar acțiunea reclamantei trebuia respinsă pe acest motiv și nu pe fondul cauzei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticile sale de nelegalitate fiind structurate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Recurenta și-a structurat criticile de nelegalitate pe trei aspecte, în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - în mod greșit a fost a fost respins apelul promovat de către reclamantă cu trimitere la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., text aplicabil recursului și nu apelului. - apelul a fost respins pentru nerespectarea procedurii concilierii prealabile, deși acest aspect nu a fost reținut de către sentința atacată sau invocat prin motivele de apel. Se invocă prevederile art. 296 C. proc. civ., teza a II-a, în raport de crearea unei situații mai grea în propria cale de atac. - în ceea ce privește îndeplinirea procedurii concilierii prealabile, arată că și-a îndeplinit această obligație prin convocarea din data de 6 aprilie 2005, care nu a fost efectuată în vederea introducerii cererii privind somația de plată. - față de termenele prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., susținerile reținute de către instanța de apel nu au nici un temei legal.

Recursul este fondat. Potrivit celor reținute în decizia nr. 121 din 23 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, instanța a luat în examinare, prin prisma dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., excepția neîndeplinirii procedurii concilierii prealabile, invocată de către pârâtă SC A.G. SRL BUCUREȘTI, prin întâmpinarea depusă în cadrul dosarului de fond. Deși, instanța de fond Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată, urmare analizării fondul cauzei în ceea ce privește pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, fără a pune în discuția părților și a se pronunța asupra excepției neîndeplinirii procedurii concilierii prealabile, instanța de apel în mod greșit s-a pronunțat asupra acestei excepții și pe cale de consecință a apreciat acțiunea reclamantei ca prematură, respingând apelul pentru acest motiv.

Din considerentele deciziei pronunțată în apel, se constată că prin cererea de apel formulată, reclamanta a invocat critici cu privire la următoarele aspecte: - între părți nu a existat nici un acord cu privire la renunțarea la penalități sau acord de eșalonare a plăților. Penalitățile au fost calculate în două etape, o parte până la data de 31 martie 2005, penalități ce i-au fost acordate prin ordonanța nr. 522/2005, iar a doua pentru perioada 31 martie 2005 până la data achitării facturilor, solicitate prin acțiunea de față. Penalitățile solicitate în prezent nu au fost cuprinse în ordonanța nr. 522/ 2005. Nu poate fi vorba de calcularea de penalități la penalități, având în vedere că pentru perioada 31 martie 2005 - 29 iulie 2005 nu au mai fost calculate penalități de întârziere.

Analizând hotărârea pronunțată de instanța de apel, prin prisma dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în raport de criticile invocate de către reclamantă în susținerea cererii de apel, se constată că instanța de apel, a respins apelul declarat de reclamantă, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile, dar nu a cercetat nici unul din motivele de apel invocate și pe cale de consecință, nu s-a pronunțat asupra acestora. Într-o altă ordine de idei, hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 109 alin. 2 și art. 720 1 C. proc. civ., întrucât prevederile privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, nu reprezintă condiții cerute imperios de lege.

Pe de altă parte, nerespectarea unora din prevederile textului legal invocat, nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedește o vătămare, dar pârâta nu numai că nu invocă vătămarea, ci prin întâmpinarea formulată față de cererea de chemare în judecată recunoaște că a primit cele două convocări la conciliere. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantă și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare, prilej cu care vor fi avute în vedere și celelalte apărări formulate de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.T. SA TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 121 din 23 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.