ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2010

Asupra contestației de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr.

6749/30/2007 al Tribunalului Timiș, reclamanta SC T.T. SRL Timișoara, a

acționat în judecată pe pârâta SC I.K. SRL Șag în contradictoriu cu care a

solicitat, ca prin hotărâre judecătorească să i se plătească debitul restant de

208.512 lei cu penalitățile aferente în sumă de 41.702 lei, datorat de pârâtă

la factura din 2006.

Prin sentința civilă nr.

217 din 8 aprilie 2008 instanța investită cu soluționarea cauzei, a respins ca

nefondată acțiunea reclamantei, reținând că marfa în litigiu a ajuns la pârâta

destinatară în temeiul unui contract încheiat de reclamantă cu transportatorul.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței pronunțată de fond a fost respins de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială, care prin Decizia nr. 243/A din 24 noiembrie

2008 a reținut că în cauză a existat un dublu raport obligațional: unul între

părțile în proces pentru livrare de marfă - ciment și nisip - și un alt raport

obligațional între reclamantă și transportatorul SC T.T.T.T. SRL care a

efectuat servicii de transport către pârâtă în calitate de subcontractant.

Aceste raporturi obligaționale s-au concretizat în contractele din 27 februarie

2006 și s-au suprapus ca perioadă de executare; marfa transportată în lunile

iunie-iulie 2006 a fost facturată de transportator și achitată de pârâta.

Reclamanta a emis factura din 30 decembrie 2006 pentru achitarea acelorași

transporturi, după aproape o jumătate de an, sumele facturate nefiind datorate

de pârâtă.

Împotriva hotărârii

pronunțată în apel reclamanta SC T.T. SRL Timișoara a declarat recurs.

Recursul său a fost

respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin

Decizia nr. 1965 din 19 iunie 2009, reținându-se că în totalitatea lor

criticile din recurs au vizat netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii din

apel.

Prin aceeași

hotărâre, instanța de recurs a respins și cererea de cheltuieli de judecată formulată

de pârâtă cu reținerea aspectului că aceste cheltuieli nu au fost dovedite de

pârâtă.

La data de 1

octombrie 2009 SC I.K. SRL Șag a formulat contestație în anularea acestei din

urmă hotărâi. A solicitat admiterea contestației sale în anulare, anularea în

parte a deciziei nr. 1965 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, în sensul obligării SC T.T. SRL Timișoara la plata

cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Contestatoarea și-a

întemeiat pretențiile pe prevederile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

Contestația în

anulare se va respinge potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot

fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale.

În considerentele

deciziei împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare s-a

reținut în legătură cu cererea SC I.K. SRL Șag de obligare a recurentei la

plata cheltuielilor de judecată că pentru dovedirea acestora nu s-a depus

originalul actelor care să le ateste.

Într-adevăr, din

analiza actelor cuprinse în Dosarul nr. 6749/30/2007 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, la filele 15-18 sunt anexate în copii

xerox dovezi de efectuare a cheltuielilor de judecată ale SC I.K. SRL Șag,

încât hotărârea din recurs este corectă, neimpunându-se anularea în parte a

acesteia.

Cum în speță nu s-a

dovedit că decizia din recurs este rezultatul unei greșeli materiale în sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă

contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC I.K. SRL Șag, județul Timiș împotriva

Deciziei nr. 1965 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.