ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2010

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 6749/30/2007 al Tribunalului Timiș, reclamanta SC T.T. SRL Timișoara, a acționat în judecată pe pârâta SC I.K. SRL Șag în contradictoriu cu care a solicitat, ca prin hotărâre judecătorească să i se plătească debitul restant de 208.512 lei cu penalitățile aferente în sumă de 41.702 lei, datorat de pârâtă la factura din 2006. Prin sentința civilă nr. 217 din 8 aprilie 2008 instanța investită cu soluționarea cauzei, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând că marfa în litigiu a ajuns la pârâta destinatară în temeiul unui contract încheiat de reclamantă cu transportatorul.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de fond a fost respins de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, care prin Decizia nr. 243/A din 24 noiembrie 2008 a reținut că în cauză a existat un dublu raport obligațional: unul între părțile în proces pentru livrare de marfă - ciment și nisip - și un alt raport obligațional între reclamantă și transportatorul SC T.T.T.T. SRL care a efectuat servicii de transport către pârâtă în calitate de subcontractant. Aceste raporturi obligaționale s-au concretizat în contractele din 27 februarie 2006 și s-au suprapus ca perioadă de executare; marfa transportată în lunile iunie-iulie 2006 a fost facturată de transportator și achitată de pârâta.

Reclamanta a emis factura din 30 decembrie 2006 pentru achitarea acelorași transporturi, după aproape o jumătate de an, sumele facturate nefiind datorate de pârâtă. Împotriva hotărârii pronunțată în apel reclamanta SC T.T. SRL Timișoara a declarat recurs. Recursul său a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 1965 din 19 iunie 2009, reținându-se că în totalitatea lor criticile din recurs au vizat netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii din apel. Prin aceeași hotărâre, instanța de recurs a respins și cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâtă cu reținerea aspectului că aceste cheltuieli nu au fost dovedite de pârâtă. La data de 1 octombrie 2009 SC I.K.

SRL Șag a formulat contestație în anularea acestei din urmă hotărâi. A solicitat admiterea contestației sale în anulare, anularea în parte a deciziei nr. 1965 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în sensul obligării SC T.T. SRL Timișoara la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs. Contestatoarea și-a întemeiat pretențiile pe prevederile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. Contestația în anulare se va respinge potrivit celor ce se vor arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În considerentele deciziei împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare s-a reținut în legătură cu cererea SC I.K. SRL Șag de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată că pentru dovedirea acestora nu s-a depus originalul actelor care să le ateste. Într-adevăr, din analiza actelor cuprinse în Dosarul nr. 6749/30/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, la filele 15-18 sunt anexate în copii xerox dovezi de efectuare a cheltuielilor de judecată ale SC I.K. SRL Șag, încât hotărârea din recurs este corectă, neimpunându-se anularea în parte a acesteia. Cum în speță nu s-a dovedit că decizia din recurs este rezultatul unei greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC I.K. SRL Șag, județul Timiș împotriva Deciziei nr. 1965 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.