ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 26 august 2004, reclamantul D.C. a chemat în judecată pârâta T.A.G. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună excluderea acesteia din SC G.T.T. SRL Iași, eliberarea acesteia din funcția de administrator și atribuirea părților sociale. La rândul său, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat excluderea reclamantului din societate, și continuarea activității societății ca unic asociat. În argumentarea susținerilor părțile s-au acuzat reciproc de fraudarea societății, folosirea de semnătura socială în interes propriu, și concurență neloială.

După parcurgerea unui ciclu procesual în rejudecare Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 4724 din 17 octombrie 2006, a respins, ca nefondată, cererea principală, a admis cererea reconvențională și a dispus excluderea asociatului D.C. din SC G.T.T. SRL Iași, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată și diferență onorariu expert. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în baza probelor administrate inclusiv expertiză contabilă că asociatul D.C. a folosit valori din patrimoniul societății inclusiv capitalul social al acesteia pentru a-și atinge un scop personal manifestând în acest mod o lipsă de loialitate față de societate și un dezinteres accentuat în ceea ce privește starea viitoare a firmei creând o situație de incertitudine ce vizează însăși existența acesteia.

S-a mai reținut că pârâtei T.A.G. nu i se poate imputa înstrăinarea unor bunuri aparținând societății, ulterior producerii rupturii dintre asociați, când asociatul reclamant nu mai participa în nici un mod la activitatea societății. Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamantul criticile vizând modul eronat de interpretare a probatoriilor ce au condus la pronunțarea hotărârii. Se susține că activitatea frauduloasă a pârâtei a fost dovedită atât cu interogatoriul luat cât și cu concluziile expertizei efectuată în cauză. Astfel, la interogator, a recunoscut că nici în prezent nu a înregistrat în contabilitate un număr de 201 facturi fiscale, toate fiind ascunse într-un fișet la care avea acces numai aceasta.

Expertiza contabilă relevă că valoarea facturilor în cauză este de 737.588.455,53 lei, prejudiciul cauzat societății fiind de 367.305.266 lei, iar pârâta și-a însușit suma de 219.964.075 lei. De asemenea, pârâta a înstrăinat bunuri din societate cauzând un prejudiciu de 348.753.843 lei. Se mai susține că în mod eronat prima instanță a reținut ca relevant garantarea unui împrumut cu părțile sociale ca fiind culpa reclamantului, deși asociata pârâtă și-a dat acceptul material în acest sens. Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 27 din 8 martie 2007, a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată în sensul că a admis acțiunea principală și a dispus excluderea asociatei pârâte din societate și continuarea existenței societății cu un singur asociat.

A respins, ca nefondată, cererea reconvențională, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, păstrând sentința cu privire la darea în debit a reclamantului cu suma de 7.000 lei diferență onorariu expert. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că hotărârea criticată contravine concluziilor raportului de expertiză întocmit care a stabilit că asociata-pârâtă a prejudiciat societatea cu valori de peste 1 miliard lei prin neînregistrarea unui număr de 201 facturi fiscale în evidența contabilă a societății și prin înstrăinarea unor bunuri ale societății utilizând sumele în interes personal. De asemenea, instanța de apel a apreciat că greșit prima instanță și-a întemeiat soluția pe fapte lipsite de relevanță privind intențiile contractării unui împrumut de 15.000 Euro în interesul reclamantului pârât atâta timp cât ambii asociați și-au dat acordul în mod solemn la notariat.

S-a mai arătat că nu se poate merge pe ideea că prin aceasta a riscat în detrimentul societății și că a manifestat dezinteres pentru viitorul firmei, din moment ce acțiunea aparține ambilor asociați cu aceeași preponderență, dar nesemnificativă, chiar dacă respectivul împrumut ar fi avut ca destinație interesul reclamantului. Instanța de control judiciar a considerat fără suport probator pretinsa concurență neloială din partea reclamantului. Cu petiția înregistrată, la data de 10 aprilie 2004, pârâta reclamantă T.A.G. a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile făcând referire la dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., susținând în principal hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină și faptul că este lipsită de temei legal.

Astfel, se susține că în mod greșit s-a înlăturat aplicarea art. 225 C. proc. civ., sub aspectul recunoașterii susținerilor reclamantului prin lipsa la interogator. De asemenea, se susține că nu a fost convocată la efectuarea expertizei, hotărârea bazându-se pe concluziile raportului de expertiză, nulitatea probei administrate în afara dispozițiilor legale atrăgând și nulitatea hotărârii. În continuare criticile vizează modul de interpretare a probatoriilor administrate în cauză. Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. În speță criticile recurentei fac referire la modul cum au fost administrate și interpretate probele cauzei în principal concluziile raportului de expertiză acestea constituind aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiectul recursului.

Singurele aspecte de nelegalitate fac referire la modul de interpretare a dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., cât și nulitatea raportului de expertiză. Cu privire la dispozițiile art. 225 C. proc. civ., se reține că deși această reglementare lasă la alegerea instanței una din cele două soluții prin îmbinarea dispozițiilor acestui text cu acelea ale art. 129 și 130 privitoare la rolul activ al instanței, aceasta, în mod obișnuit trebuie să se oprească la cea de-a doua soluție, adică să ordone și alte probe în completare pentru cunoașterea adevărului și numai în cazul în care aceasta nu este cu putință va considera refuzul ca o mărturisire deplină. În acest context instanța de apel a reținut că s-a omis a se constata că în cadrul primei judecăți reclamantului i s-a luat un interogator amplu care în calea de atac a fost coroborat cu celelalte probe.

Cu privire la susținerile potrivit cărora recurenta nu ar fi fost convocată de expert la discuții se reține că acestea sunt nereale și contrazise de probele dosarului. Astfel, la dosarul cauzei se regăsesc adresele de convocare emise de expert pe adresele de domiciliu ale părților, cu recipisele poștale cu care au fost înaintate aceste adrese de convocare cât și procesul verbal încheiat între recurentă și expert la data de 28 iulie 2007 și suplimentat la data de 7 august 2006 cu ocazia predării spre analiză a documentelor contabile ale societății. De altfel, după comunicarea raportului de expertiză contabilă, recurenta-pârâtă nu l-a contestat în fața instanței de fond și a înțeles astfel să și-l însușească în totalitate.

Întregul material probator administrat în cauză demonstrează că hotărârea instanței de apel se sprijină pe texte de lege aplicabile cauzei și pe probele aflate la dosar, astfel că având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta T.A.G. împotriva deciziei nr. 27 din 8 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatului reclamant D.C. suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.