ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 26 august 2004, reclamantul D.C. a chemat în judecată pârâta T.A.G.

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună excluderea

acesteia din SC G.T.T. SRL Iași, eliberarea acesteia din funcția de

administrator și atribuirea părților sociale.

La rândul său, pârâta a

formulat cerere reconvențională prin care a solicitat excluderea reclamantului

din societate, și continuarea activității societății ca unic asociat.

În argumentarea susținerilor

părțile s-au acuzat reciproc de fraudarea societății, folosirea de semnătura

socială în interes propriu, și concurență neloială.

După parcurgerea unui ciclu

procesual în rejudecare Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ,

prin sentința nr. 4724 din 17 octombrie 2006, a respins, ca nefondată, cererea

principală, a admis cererea reconvențională și a dispus excluderea asociatului

D.C. din SC G.T.T. SRL Iași, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată și

diferență onorariu expert.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut în baza probelor administrate inclusiv expertiză

contabilă că asociatul D.C. a folosit valori din patrimoniul societății

inclusiv capitalul social al acesteia pentru a-și atinge un scop personal

manifestând în acest mod o lipsă de loialitate față de societate și un

dezinteres accentuat în ceea ce privește starea viitoare a firmei creând o

situație de incertitudine ce vizează însăși existența acesteia.

S-a mai reținut că pârâtei T.A.G.

nu i se poate imputa înstrăinarea unor bunuri aparținând societății, ulterior

producerii rupturii dintre asociați, când asociatul reclamant nu mai participa

în nici un mod la activitatea societății.

Împotriva acestei soluții a

formulat apel reclamantul criticile vizând modul eronat de interpretare a probatoriilor

ce au condus la pronunțarea hotărârii.

Se susține că activitatea

frauduloasă a pârâtei a fost dovedită atât cu interogatoriul luat cât și cu

concluziile expertizei efectuată în cauză.

Astfel, la interogator, a

recunoscut că nici în prezent nu a înregistrat în contabilitate un număr de 201

facturi fiscale, toate fiind ascunse într-un fișet la care avea acces numai

aceasta.

Expertiza contabilă relevă

că valoarea facturilor în cauză este de 737.588.455,53 lei, prejudiciul cauzat

societății fiind de 367.305.266 lei, iar pârâta și-a însușit suma de

219.964.075 lei.

De asemenea, pârâta a

înstrăinat bunuri din societate cauzând un prejudiciu de 348.753.843 lei.

Se mai susține că în mod

eronat prima instanță a reținut ca relevant garantarea unui împrumut cu părțile

sociale ca fiind culpa reclamantului, deși asociata pârâtă și-a dat acceptul

material în acest sens.

Curtea de Apel Iași, secția

comercială, prin decizia nr. 27 din 8 martie 2007, a admis apelul, a schimbat

în parte sentința criticată în sensul că a admis acțiunea principală și a

dispus excluderea asociatei pârâte din societate și continuarea existenței

societății cu un singur asociat. A respins, ca nefondată, cererea

reconvențională, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, păstrând sentința

cu privire la darea în debit a reclamantului cu suma de 7.000 lei diferență

onorariu expert.

În motivarea soluției,

instanța de control judiciar a reținut că hotărârea criticată contravine

concluziilor raportului de expertiză întocmit care a stabilit că

asociata-pârâtă a prejudiciat societatea cu valori de peste 1 miliard lei prin

neînregistrarea unui număr de 201 facturi fiscale în evidența contabilă a

societății și prin înstrăinarea unor bunuri ale societății utilizând sumele în

interes personal.

De asemenea, instanța de

apel a apreciat că greșit prima instanță și-a întemeiat soluția pe fapte

lipsite de relevanță privind intențiile contractării unui împrumut de 15.000

Euro în interesul reclamantului pârât atâta timp cât ambii asociați și-au dat

acordul în mod solemn la notariat.

S-a mai arătat că nu se

poate merge pe ideea că prin aceasta a riscat în detrimentul societății și că a

manifestat dezinteres pentru viitorul firmei, din moment ce acțiunea aparține

ambilor asociați cu aceeași preponderență, dar nesemnificativă, chiar dacă

respectivul împrumut ar fi avut ca destinație interesul reclamantului.

Instanța de control judiciar

a considerat fără suport probator pretinsa concurență neloială din partea

reclamantului.

Cu petiția înregistrată, la

data de 10 aprilie 2004, pârâta reclamantă T.A.G. a declarat recurs, în termen

și legal timbrat, criticile făcând referire la dispozițiile art. 304 pct. 5, 7

și 9 C. proc. civ., susținând în principal hotărârea nu conține motivele pe

care se sprijină și faptul că este lipsită de temei legal.

Astfel, se susține că în mod

greșit s-a înlăturat aplicarea art. 225 C. proc. civ., sub aspectul

recunoașterii susținerilor reclamantului prin lipsa la interogator.

De asemenea, se susține că

nu a fost convocată la efectuarea expertizei, hotărârea bazându-se pe

concluziile raportului de expertiză, nulitatea probei administrate în afara

dispozițiilor legale atrăgând și nulitatea hotărârii.

În continuare criticile

vizează modul de interpretare a probatoriilor administrate în cauză.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive

de nelegalitate.

În speță criticile

recurentei fac referire la modul cum au fost administrate și interpretate

probele cauzei în principal concluziile raportului de expertiză acestea

constituind aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiectul recursului.

Singurele aspecte de

nelegalitate fac referire la modul de interpretare a dispozițiilor art. 225 C.

proc. civ., cât și nulitatea raportului de expertiză.

Cu privire la dispozițiile art.

225 C. proc. civ., se reține că deși această reglementare lasă la alegerea

instanței una din cele două soluții prin îmbinarea dispozițiilor acestui text

cu acelea ale art. 129 și 130 privitoare la rolul activ al instanței, aceasta,

în mod obișnuit trebuie să se oprească la cea de-a doua soluție, adică să ordone

și alte probe în completare pentru cunoașterea adevărului și numai în cazul în

care aceasta nu este cu putință va considera refuzul ca o mărturisire deplină.

În acest context instanța de

apel a reținut că s-a omis a se constata că în cadrul primei judecăți

reclamantului i s-a luat un interogator amplu care în calea de atac a fost

coroborat cu celelalte probe.

Cu privire la susținerile

potrivit cărora recurenta nu ar fi fost convocată de expert la discuții se

reține că acestea sunt nereale și contrazise de probele dosarului.

Astfel, la dosarul cauzei se

regăsesc adresele de convocare emise de expert pe adresele de domiciliu ale

părților, cu recipisele poștale cu care au fost înaintate aceste adrese de

convocare cât și procesul verbal încheiat între recurentă și expert la data de

28 iulie 2007 și suplimentat la data de 7 august 2006 cu ocazia predării spre

analiză a documentelor contabile ale societății.

De altfel, după comunicarea

raportului de expertiză contabilă, recurenta-pârâtă nu l-a contestat în fața

instanței de fond și a înțeles astfel să și-l însușească în totalitate.

Întregul material probator

administrat în cauză demonstrează că hotărârea instanței de apel se sprijină pe

texte de lege aplicabile cauzei și pe probele aflate la dosar, astfel că având

în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274

C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta T.A.G. împotriva deciziei nr. 27 din 8 martie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta pârâtă să

plătească intimatului reclamant D.C. suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 mai 2008.