ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 745/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie

2006, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pe pârâta SC F.B. KF,

solicitând obligarea acesteia la: plata sumei de 600 dolari S.U.A. penalități

de întârziere pentru nerealizarea obligațiilor investiționale pentru protecția

mediului aferente primilor doi ani instituționali consemnate prin contractul de

vânzare -  cumpărare acțiuni din 15 ianuarie 2001; investirea sumei de 15.000 dolari

S.U.A. la SC B. SA, în vederea realizării programului investițional aferent

anilor 2002 și 2003 din contractul de vânzare - cumpărare.

Prin sentința nr. 10949 din

29 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

cererea reclamantei A.V.A.S. București a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că între părți a intervenit contractul de vânzare -

cumpărare de acțiuni din 15 ianuarie 2001, prin care pârâta, în calitate de

cumpărătoare, s-a obligat să efectueze în societățile ale cărei acțiuni le-a

achiziționat, o investiție, o perioadă de 3 ani, în sumă de 25.000 dolari S.U.A.

sub sancțiunea de penalități de 3% din suma neinvestită. Prin același contract

s-a convenit ca, în cazul în care cumpărătoarea va transmite către terță

persoană parte din active, terțul cumpărător va fi direct răspunzător față de A.V.A.S.

pentru îndeplinirea obligațiilor de investiții destinate executării programului

de conformare, corespunzător activelor respective.

S-a constatat că pârâta a

înstrăinat o parte din activele cumpărare prin încheierea a 15 contracte de

vânzare - cumpărare prin care a transmis și cota aferentă din răspunderea

pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul de conformare, respectiv

avizul de mediu în sumă de 25.000 dolari S.U.A.

Instanța a mai avut în

vedere că prin certificatul din 5 decembrie 2005 eliberat de Camera de Cenzori,

în conformitate cu O.G. nr. 25/2003 s-a făcut dovada îndeplinirii integrale a

obligațiilor investiționale asumate prin contract, iar faptul că pârâta nu a

transmis raportul trimestrial prevăzut la capitolul 8.9 din contract, nu a

solicitat acordul reclamantei pentru transmiterea acțiunilor și a obligării

corelative nu prezintă relevanță cât timp investiția s-a realizat, iar

perfectarea contractului cu terții nu a fost contestată.

De asemenea, s-a considerat

că atâta vreme cât prin contract nu s-a prevăzut necesitatea prezentării unei

confirmări a autorității de mediu privind realizarea investițiilor de mediu,

lipsa unui asemenea act nu poate duce la concluzia că investiția nu s-a

realizat.

Cu privire la penalitățile

de întârziere s-a constatat că reclamanta nu a dovedit modul de calcul al

acestora și nu a depus acte din care să rezulte data la care trebuia realizată

investiția și nici momentul când s-a realizat.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 340

din 25 iunie 2007 dată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

care a reținut aceeași situație de fapt ca și prima instanță, precum și

aplicarea corectă a normelor legale ce-și găsesc aplicare în cauză.

Astfel, în considerentele

deciziei s-a motivat că pârâta și-a executat obligația de a investi suma de

4.500 dolari S.U.A. pentru mediu corespunde activelor rămase în patrimoniul

social al SC B. SA, iar faptul că certificatul emis de comisia de cenzori nu a

fost întocmit conform O.G. nr. 25/2002 nu poate fi imputat dat fiind că,

contractul de privatizare s-a încheiat anterior intrării în vigoare a acestui

act normativ.

S-a mai reținut că pârâta nu

avea obligația de a transmite reclamantei acte justificative care să ateste

efectuarea investițiilor de mediu de către societatea care a preluat realizarea

acestor obligații, terții fiind direct răspunzători față de A.V.A.S.

Împotriva acestei decizii

reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia în raport de

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința

schimbării sentinței și admiterii cererii sale.

În argumentarea adusă

motivelor de nelegalitate invocate, recurenta susține următoarele:

- Decizia atacată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină în privința respingerii solicitării

penalităților de întârziere (art. 404 pct. 7 C. proc. civ.).

Recurenta consideră că

instanța apelului nu a motivat în niciun fel de ce nu s-au acordat penalitățile

datorate de pârâtă pentru nerealizarea investiției până la data scadentă,

respectiv până la 15 ianuarie 2003.

- Decizia a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.).

Reclamanta susține că

instanța apelului nu a avut în vedere prevederile art. 12 din O.G. nr. 25/2002

și nici ale art. 8 pct. 9 alin. (12) din contractul de privatizare în sensul

cărora, în cazul investițiilor asumate pentru protecția mediului, certificatul

doveditor trebuia să fie însoțit în mod obligatoriu de confirmarea autorității

de mediu competentă.

Recursul este fondat.

Deși reclamanta a criticat

prin motivele de apel soluția dată de instanța fondului cu privire la petitul

privind acordarea penalităților de întârziere, instanța de apel a omis a

analiza această critică, ceea ce atrage nulitatea deciziei.

Față de caracterul devolutiv

al apelului, instanța anterioară avea obligația de a verifica în ce măsură

instanța a aplicat și interpretat corect legea, precum și dacă situația de fapt

stabilită prin sentință corespunde probelor administrate.

Or, din considerentele

deciziei atacate nu rezultă că instanța de apel s-ar fi ocupat de analizarea

celui de-al doilea petit al acțiunii prin care s-a solicitat acordarea

penalităților de întârziere și pe care  instanța fondului l-a considerat

nedovedit.

Procedând astfel, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, impunându-se casarea acesteia în

temeiul art. 312 C. proc. civ. cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare

sub aspectul analizării criticilor omise.

În privința motivului de

recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte

constată că este nefondat, reținându-se corect că obligația de investiții

rămasă în sarcina sa a fost efectuată prin înregistrarea sumei de 4.500 dolari S.U.A.

în contul SC B. SA Gheorgheni, făcându-se aplicarea corectă a prevederilor art.

11 din Legea nr. 506/2002 prin care s-a aprobat O.G. nr. 25/2002, precum și a

prevederilor contractului de privatizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 340 din 26 iunie 2007 a

Curții de Apel București, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 februarie 2008.