ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4173/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4173/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul D.D. a solicitat în contradictoriu cu Statul Major al Forțelor Aeriene UM 01835, anularea deciziei de imputare nr. A2 2971 din 25 aprilie 2005 prin care pârâta i-a imputat suma de 61.336.345 lei în baza procesului-verbal de cercetare administrativă. În motivarea acțiunii a arătat că a fost comandantul UM 01871 Deveselu, județul Olt, că a contestat această decizie de imputare, conform art. 30 din O.U.G. nr. 121/1998 și i-au fost respinse toate căile legale de atac. În rejudecare Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: Singura apărare formulată de contestator este tardivitatea, ori această problemă a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2828 din 31 mai 2007 prin care s-a stabilit fără echivoc că decizia de imputare este emisă în termen. Cum problema tardivității a fost dezlegată de instanța superioară și cum aceasta a dispus ca pricina să fie judecată pe fond, criticile formulate de reclamant cu privire la tardivitatea emiterii deciziei de imputare nu mai pot forma obiectul controlului judecătoresc în actualul ciclu procesual. Împotriva sentinței civile nr. 81 din 14 martie 2008 a Curții de Apel Craiova a formulat recurs D.D.
Motivele de recurs privesc exclusiv tardivitatea emiterii deciziei de imputare în raport cu dispozițiile O.G. nr. 121/1998 și data efectuării cercetării administrative. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat. Obiectul prezentei cauze îl constituie contestația formulată de D.D. împotriva deciziei de imputare emisă de Statul Major al Forțelor Aeriere UM 01835 A nr. A2 2971 din 25 aprilie 2005. Apărările contestatorului atât la judecata în fond cât și prin motivele de recurs vizează în exclusivitate tardivitatea emiterii deciziei de imputare contestată. Or, această problemă a fost dezlegată definitiv și irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2828 din 31 mai 2008. Prin această decizie s-a stabilit fără echivoc că decizia de imputare este emisă în termen.
În baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Cum problema tardivității a fost dezlegată de instanța superioară și cum aceasta a dispus ca pricina să fie judecată în fond, în mod corect instanța de fond nu a repus în discuție criticile formulate cu privire la tardivitatea emiterii deciziei de imputare care nu mai pot forma obiectul unui control judecătoresc. În aceste condiții, reclamantul nu a înțeles să conteste prin probe existența și întinderea prejudiciului reținut în sarcina sa, ba mai mult a precizat, în mod expres, că singura apărare se întemeiază pe tardivitatea emiterii deciziei de imputare.
Așa fiind se reține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de D.D. împotriva sentinței civile nr. 81 din 14 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.