ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 86/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.E. SA Bruxelles, sucursala București, a chemat în judecată D.G.F.P. București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării: deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă sub numărul 81 din 15 aprilie 2008 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală emisă sub numărul 84 din 16 aprilie 2008, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că există un caz bine justificat și că este nevoită să solicite suspendarea actelor administrative, întrucât executarea celor două decizii de impunere este de natură să determine în mod vădit diminuarea activității până la sistare, fiind astfel afectați și furnizorii societății.

A mai arătat că, există puternice îndoieli asupra legalității actelor administrative, în sensul că nu este pusă în discuție realitatea operațiunilor în cauză, astfel că organul fiscal nu poate refuza acordarea dreptului de deducere a TVA-ului, modificând baza de impozitare pe profit cu consecința stabilirii de obligații fiscale suplimentare. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1936 din 24 iunie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă sub nr. 81 din 15 aprilie 2008 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă sub numărul 84 din 16 aprilie 2008 de către D.G.F.P.

București, până la soluționarea de către instanța de fond a contestației formulate. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, deși organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare în cuantum de 2.914.970 lei impozit pe profit și 2.961.937 lei penalități de întârziere aferente, acestea urmează a se pronunța asupra cererii de rambursare de T.V.A. în cuantum de 6.106.358 lei, formulată de reclamantă, astfel că nu se poate vorbi de imposibilitatea recuperării debitului. Împotriva acestei sentinței considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs D.G.F.P. București. Recurenta a susținut în esență, că instanța de fond a dispus admiterea cererii de suspendare, deși intimata-reclamantă nu îndeplinea niciuna dintre condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 în art. 14 și art. 15; respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, motivarea instanței că, oricum organele fiscale or să aibă posibilitatea să recupereze debitul după ce se vor pronunța asupra cererii, este subiectivă, deoarece aceeași posibilitate de recuperare a sumelor plătite o are și reclamanta după ce va fi stabilită legalitatea sau nelegalitatea actelor administrative. Cât privește existența pagubei iminente, aceasta, susține recurenta, nu este probată prin acte care să dovedească cifra de afaceri, obligațiile de plată curente, obligațiile contractuale etc. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În fapt, în perioada 27 octombrie 2007-17 ianuarie 2008 la sediul social al reclamantei M.E.

SA Bruxelles, sucursala București, s-a efectuat o inspecție fiscală parțială a cărei rezultate au fost consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. I. 13553 din 15 aprilie 2008, raport în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. 81 din 15 aprilie 2008. Prin această decizie organele fiscale au respins cererea de rambursare a T.V.A. pentru suma de 2.175.629 lei, pe considerentul că s-a constatat lipsa unor facturi fiscale în original, lipsa unor facturi fiscale fizic, facturi fiscale care nu conțin toate datele de identificare, facturi fiscale care nu aparțin contribuabilului precum și neplata în termen a T.V.A.

la data de 30 aprilie 2003. În perioada 19 decembrie 2007-27 februarie 2008 și 14 aprilie 2008 la sediul aceleiași societăți s-a efectuat inspecție fiscală generală ale cărei rezultate au fost consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. J13559 din 16 aprilie 2008 în baza căruia s-a emis decizia nr. 84 din 16 aprilie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală. Contestația formulată de societate împotriva celor două decizii de impunere (81 din 15 aprilie 2008 și 84 din 16 aprilie 2008) a fost respinsă prin decizia nr. 318 din 30 septembrie 2008 de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Acțiunea formulată de reclamantă în fata instanței de contencios administrativ, privind suspendarea executării celor două decizii de impunere menționate mai sus a fost în mod corect admisă, constatându-se că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Aceste prevederi se aplică cererilor de suspendare a actelor administrative fiscale, în temeiul art. 185 alin. (2) C. proc.

fisc. Existența cazului bine justificat, presupune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate a acului administrativ fiscal, a unei îndoieli privitoare la certitudinea comiterii faptelor reținute în sarcina reclamantei. Fără a antama fondul cauzei Înalta Curte retine că aspectele invocate de reclamantă și reținute de către instanța de fond demonstrează aparența de nelegalitate a celor două decizii a căror anulare se solicită. De altfel în acest sens sunt și normele dreptului comunitar, respectiv Recomandarea nr. R(89) 8 (din 15 septembrie 1989 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie mai ales atunci când actul administrativ este de natură să cauzeze pagube grave și dificil de reparat.

În raport de sumele ce urmează a fi executate (6.106.358 lei cu titlu de T.V.A. 2914,970 lei cu titlu de impozit pe profit și 2.961.937 lei cu titlu de penalități de întârziere, sume care au un cuantum ridicat, ideea ce se desprinde este aceea că executarea lor înainte de cenzurarea actelor administrative de către instanță, este de natură să-i cauzeze pagube grave reclamantei. În ceea ce privește cazul bine justificat, a doua condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ, pentru admiterea cererii în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea principiului proporționalității, cântărind interesele celor două părți.

Cum executarea patrimoniului societății cu o sumă însemnată, precum este cea în cauză, nu poate să nu producă serioase blocaje în activitatea acesteia, corect se retine de către instanța de fond că interesul societății de a amâna executarea actului de impunere este mai puternic decât interesul Statului de a executa actul la scadență și că în nici un caz nu se poate pune problema imposibilității statului de a recupera debitul. Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existenta vreunui motiv de casare, recursul declarat în cauză este nefondat și va fi respins ca atare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. București împotriva sentinței civile nr. 1936 din 24 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2009.