ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 86/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta M.E. SA

Bruxelles, sucursala București, a chemat în judecată D.G.F.P. București,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

suspendarea executării: deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală emisă sub numărul 81 din 15 aprilie

2008 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de

plată, stabilite de inspecția fiscală emisă sub numărul 84 din 16 aprilie 2008,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a susținut că există un caz bine justificat și că este nevoită să

solicite suspendarea actelor administrative, întrucât executarea celor două

decizii de impunere este de natură să determine în mod vădit diminuarea

activității până la sistare, fiind astfel afectați și furnizorii societății.

A mai arătat

că, există puternice îndoieli asupra legalității actelor administrative, în

sensul că nu este pusă în discuție realitatea operațiunilor în cauză, astfel că

organul fiscal nu poate refuza acordarea dreptului de deducere a TVA-ului,

modificând baza de impozitare pe profit cu consecința stabilirii de obligații

fiscale suplimentare.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1936 din 24 iunie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă,

dispunând suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile

fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă sub nr. 81

din 15 aprilie 2008 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă sub numărul 84 din

16 aprilie 2008 de către D.G.F.P. București, până la soluționarea de către

instanța de fond a contestației formulate.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța a reținut că, deși organele fiscale au

stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare în cuantum de

2.914.970 lei impozit pe profit și 2.961.937 lei penalități de întârziere

aferente, acestea urmează a se pronunța asupra cererii de rambursare de T.V.A.

în cuantum de 6.106.358 lei, formulată de reclamantă, astfel că nu se poate

vorbi de imposibilitatea recuperării debitului.

Împotriva acestei

sentinței considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs D.G.F.P.

București.

Recurenta a

susținut în esență, că instanța de fond a dispus admiterea cererii de

suspendare, deși intimata-reclamantă nu îndeplinea niciuna dintre condițiile

prevăzute de Legea nr. 554/2004 în art. 14 și art. 15; respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Astfel, motivarea

instanței că, oricum organele fiscale or să aibă posibilitatea să recupereze

debitul după ce se vor pronunța asupra cererii, este subiectivă, deoarece

aceeași posibilitate de recuperare a sumelor plătite o are și reclamanta după

ce va fi stabilită legalitatea sau nelegalitatea actelor administrative.

Cât privește

existența pagubei iminente, aceasta, susține recurenta, nu este probată prin

acte care să dovedească cifra de afaceri, obligațiile de plată curente,

obligațiile contractuale etc.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt, în

perioada 27 octombrie 2007-17 ianuarie 2008 la sediul social al reclamantei

M.E. SA Bruxelles, sucursala București, s-a efectuat o inspecție fiscală

parțială a cărei rezultate au fost consemnate în Raportul de

inspecție fiscală nr.

I.

13553 din 15 aprilie 2008, raport în baza

căruia a fost emisă decizia de impunere nr. 81 din 15 aprilie 2008.

Prin această

decizie organele fiscale au respins cererea de rambursare a T.V.A. pentru suma

de 2.175.629 lei, pe considerentul că s-a constatat lipsa unor facturi fiscale

în original, lipsa unor facturi fiscale fizic, facturi fiscale care nu conțin

toate datele de identificare, facturi fiscale care nu aparțin contribuabilului

precum și neplata în termen a T.V.A. la data de 30 aprilie 2003.

În perioada 19

decembrie 2007-27 februarie 2008 și 14 aprilie 2008 la sediul aceleiași

societăți s-a efectuat inspecție fiscală generală ale cărei rezultate au fost

consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. J13559 din 16 aprilie 2008 în

baza căruia s-a emis decizia nr. 84 din 16 aprilie 2008 privind obligațiile

fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală.

Contestația formulată

de societate împotriva celor două decizii de impunere (81 din 15 aprilie 2008

și 84 din 16 aprilie 2008) a fost respinsă prin decizia nr. 318 din 30

septembrie 2008 de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Acțiunea

formulată de reclamantă în fata instanței de contencios administrativ, privind

suspendarea executării celor două decizii de impunere menționate mai sus a fost

în mod corect admisă, constatându-se că în cauză sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr,

potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a

emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond".

Aceste prevederi

se aplică cererilor de suspendare a actelor administrative fiscale, în temeiul

art. 185 alin. (2) C. proc. fisc.

Existența cazului

bine justificat, presupune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției

de legalitate a acului administrativ fiscal, a unei îndoieli privitoare la

certitudinea comiterii faptelor reținute în sarcina reclamantei.

Fără a antama fondul

cauzei Înalta Curte retine că aspectele invocate de reclamantă și reținute de

către instanța de fond demonstrează aparența de nelegalitate a celor două

decizii a căror anulare se solicită.

De altfel în acest

sens sunt și normele dreptului comunitar, respectiv Recomandarea nr. R(89) 8

(din 15 septembrie 1989 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei, care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o

protecție jurisdicțională provizorie mai ales atunci când actul administrativ

este de natură să cauzeze pagube grave și dificil de reparat.

În raport de sumele

ce urmează a fi executate (6.106.358 lei cu titlu de T.V.A. 2914,970 lei cu

titlu de impozit pe profit și 2.961.937 lei cu titlu de penalități de

întârziere, sume care au un cuantum ridicat, ideea ce se desprinde este aceea

că executarea lor înainte de cenzurarea actelor administrative de către

instanță, este de natură să-i cauzeze pagube grave reclamantei.

În ceea ce

privește cazul bine justificat, a doua condiție ce trebuie îndeplinită

cumulativ, pentru admiterea cererii în mod corect instanța de fond a făcut

aplicarea principiului proporționalității, cântărind interesele celor două

părți.

Cum executarea

patrimoniului societății cu o sumă însemnată, precum este cea în cauză, nu

poate să nu

producă serioase blocaje în activitatea

acesteia, corect se retine de către instanța de fond că interesul societății de

a amâna executarea actului de impunere este mai puternic decât interesul

Statului de a executa actul la scadență și că în nici un caz nu se poate pune problema

imposibilității statului de a recupera debitul.

Examinând și din

oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existenta vreunui motiv de casare, recursul declarat în cauză

este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.G.F.P. București împotriva sentinței civile nr. 1936 din

24 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2009.