ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1249/2014

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

T.D.R. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice – Agenția

Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii a Municipiului București – Activitatea de Inspecție Fiscală,

solicitând suspendarea executării deciziei de impunere din 09 mai 2012 privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, până

la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă

nr. 4732 din 04 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și a dispus

suspendarea executării deciziei de impunere, până la pronunțarea instanței de

fond, reținând, în esență, următoarele:

Prin decizia de

impunere din 09 mai 2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii a Municipiului București – Activitatea de Inspecție

Fiscală au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații suplimentare de

plată reprezentând TVA în sumă totală de 1.190.914 RON și accesorii aferente în

sumă de 3.660.116 RON, precum și impozit pe profit suplimentar în cuantum de

2.301.093 RON și accesorii în sumă totală de 6.996.031 RON.

Împotriva actului administrativ-fiscal,

reclamanta a formulat contestație administrativă înregistrată la Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Municipiului București, la data de 14 iunie 2012, în temeiul

prevederilor art. 205 C. proc. fisc. și art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocând

mai multe motive de nelegalitate, la care s-a făcut trimitere în cererea de suspendare

de față.

În raport cu prevederile

art. 205 și art. 215 C. proc. fisc. coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, Curtea de Apel a reținut că reclamanta a făcut dovada înregistrării

la autoritatea fiscală a contestației în calea administrativă de atac și a consemnat

cauțiunea în cuantum de 709.925,3 RON, stabilită prin încheierea din data de 25

iulie 2012, fiind neîntemeiată, sub acest ultim aspect, excepția de inadmisibilitate

invocată de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin prisma prevederilor

art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004

și în considerarea Recomandării nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din

cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 referitoare la protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă, curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite

cumulativ condițiile privind cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În aprecierea condiției

cazului temeinic justificat, în considerarea susținerilor reclamantei și fără a

antama fondul, Curtea de apel a reținut că aspecte procedurale legate de derularea

inspecției fiscale, determinarea eronată a unor cheltuieli ca fiind nedeductibile

prin calificarea greșită a unor categorii de sume, stabilirea unui impozit suplimentar

prin stabilirea greșită a raporturilor juridice ce le-au generat, în ceea ce privește

deductibilitatea unor cheltuieli și calitatea de documente justificative, precum

și determinarea greșită a TVA, ca urmare a stabilirii eronate a raporturilor juridice

și determinării eronate a sumelor prin actul administrativ fiscal, respectiv calculul

greșit al accesoriilor, reclamanta aducând argumente juridice pentru fiecare categorie

de sumă contestată în parte, constituie argumente juridice aparent valabile referitoare

la nelegalitatea deciziei de impunere contestate.

Pe de altă parte, aprecierea

cumulativă a îndeplinirii celor două condiții trebuie să se facă în concordanță

cu caracterul de măsură de protecție provizorie pe care-l are suspendarea executării

actului administrativ. Or, din acest punct de vedere, nu se poate face o analiză

separată a condiției cazului temeinic justificat fără să se aibă în vedere și prejudiciul

cauzat reclamantei prin punerea în executare a actului administrativ fiscal, în

condițiile în care decizia este titlu de creanță fiscală, iar introducerea contestației

pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

În acest sens, susținerile

societății că prejudiciul material viitor și previzibil pe care l-ar suporta prin

executarea sumelor, îl constituie imposibilitatea de funcționare și, în consecință,

imposibilitatea respectării obligațiilor către partenerii de afaceri, față de proprii

angajați, precum și în ceea ce privește obligațiile către bugetul de stat, în contextul

în care suma stabilită de organele fiscale și contestată în cauză este substanțială

pot fi reținute în sensul îndeplinirii condiției privind paguba iminentă.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și

susținând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite

cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În esență, recurentele-pârâte

arată că, din actele

aflate la dosarul cauzei, nu se poate reține existența cazului bine justificat,

iar apărările reclamantei reprezintă susțineri abstracte, nefiind de natură să înlăture

prezumția de legalitate a actului administrativ-fiscal. În privința pagubei iminente,

se arată că, atâta timp cât actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate,

executarea acestuia nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente,

iar argumentele reținute de prima instanță nu fac dovada îndeplinirii acestei condiții.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele

arătate în continuare.

În primul rând, Înalta

Curte observă faptul că intimata-reclamantă a depus în fața instanței de recurs

decizia din 16 octombrie 2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală

– Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost admisă contestația

formulată de SC T.D.R. SRL împotriva deciziei de impunere din 09 mai 2012, ce formează

obiectul prezentei cereri de suspendare a executării. Prin decizia de soluționare

a contestației, organul administrativ, în procedura administrativă reglementată

de Titlul IX C. proc. fisc. a decis desființarea în parte a deciziei de impunere

pentru suma de 10.977.939 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit, stabilite

suplimentar, precum și accesoriile aferente.

Suspendarea executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din

Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția

juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ

produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de

contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție,

care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat,

definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită

de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții,

soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta

sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de

nelegalitate invocate de reclamantă sub aspectul cazului bine justificat pot fi

decelate printr-o verificare a aparenței dreptului.

Susținerile din recurs,

prin care recurentele-pârâte critică soluția instanței de fond sunt contrazise,

cel puțin în privința cazului bine justificat, chiar de soluția dată în procedura

administrativă de contestare a deciziei de impunere, prin care autoritatea publică

a admis și a desființat decizia pentru suma de 10.977.939 RON.

Or, o asemenea împrejurare

este de natură a fundamenta în mod vădit îndeplinirea cerinței referitoare la cazul

bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004.

De vreme ce s-a constatat

îndeplinirea condiției referitoare la existența cazului bine justificat în condițiile

date ce derivă din chiar soluția autorității publice pârâte, Înalta Curte constată

că este îndeplinită și cerința referitoare la prevenirea unei pagube iminente. Atâta

timp cât actul administrativ-fiscal a fost desființat în calea administrativă de

atac pentru cea mai mare parte a obligației de plată stabilite în sarcina societății,

respectiv pentru suma de 10.977.939 RON, este evident că, prin punerea în executare,

s-ar produce societății un prejudiciu care nu își mai găsește sprijin în prezumția

de legalitate infirmată chiar de autoritate publică pârâtă.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile,

ca nefondate, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională

de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 4732 din 04 septembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 martie 2014.