ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 312/2009

HOTĂRÂRE
21.01.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 312/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 888 din 19

iunie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondată

contestația formulată de R.R. în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului, C.N.C.F. C.F.R .SA împotriva deciziei nr. 1/1776

din 16 martie 2007, prin care i s-a respins notificarea nr. 238/E din 28

noiembrie 2005.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că prin notificarea nr. 238 din 28 noiembrie 2005 contestatoarea a

solicitat restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent aferente terenului în suprafață de 661 mp și a construcției aflată

pe acesta, din Municipiul Târgu Jiu.

Prin decizia nr. 1/1776 din 16

martie 2007, notificarea formulată de contestatoare a fost respinsă, deoarece

aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001

republicată cu modificările și completările ulterioare.

Tribunalul București sesizat cu

contestația formulată de R.R. a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art.

22 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2007

și O.U.G. nr. 145/2001, și care a expirat la 14 februarie 2002 este un termen

de decădere și că dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu au instituit un nou termen

pentru depunerea notificării și valorificarea pe această cale a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 335 din 24 aprilie 2008 a respins ca nefondat

apelul contestatoarei R.R. cu aceleași argumente ca acelea ale instanței de

fond, precizând totodată că în cauză apelanta nu a formulat o cerere de

repunere în termen, în temeiul art. 103 C. proc. civ. ci a considerat că Legea

nr. 247/2005 a instituit un nou termen pentru depunerea notificării.

Curtea de Apel a respins și motivul

de apel prin care contestatoarea susținea că în mod greșit i-a fost respinsă

acțiunea sa ca neîntemeiată față de faptul că în motivarea sentinței Tribunalul

nu a analizat problemele ce țin de fondul cauzei, ci numai excepția de

tardivitate a formulării notificării.

S-a motivat prin aceea că

respingerea ca tardivă a contestației putea fi pronunțată numai în cazul în

care calea de atac a deciziei nr. 1/1776/2007 ar fi fost formulată cu

nerespectarea termenului legal nu și atunci când contestația este formulată în

termen, iar tardivitatea vizează depășirea termenului legal pentru sesizarea

unității deținătoare cu notificare – și care formează obiect de analiză a

modului în care a fost respinsă notificarea prin decizia atacată, pronunțându-se

o soluție în consecință.

Împotriva deciziei a declarat recurs

R.R., invocând nulitățile încadrate în dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. cu referire la art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare.

În motivarea recursului, se afirmă

că Legea nr. 247/2005 ca lege ce completează toate legile proprietății și având

capitole distincte, titlul IV pentru completarea Legii nr. 18/1991 și titlul VI

pentru completarea Legii nr. 169/1997, realizează o repunere în termen a

foștilor proprietari pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate

pentru imobilele, terenuri agricole, precum și cu vegetație forestieră, astfel

că titlul I din aceeași Lege nr. 247/2005 pentru completarea Legii nr. 10/2001

nu putea crea un regim discriminatoriu pentru imobilele construcții și terenuri

intravilane, pentru revendicarea acestora. Calificarea termenului prevăzut de

art. 22 din Legea nr. 10/2001 ca termen de decădere este potrivnică regimului

drepturilor reale, care fiind imprescriptibile, nu li se poate opune decât

prescripția neviciată de violență.

În cel de al doilea motiv de recurs

se susține că respingerea acțiunii trebuia făcută cu o altă motivare și nu ca

„neîntemeiată” – deoarece se obstrucționează pentru totdeauna contestatoarei

calea valorificării dreptului său, în temeiul unei eventuale și posibile

reglementări, și a beneficiului unui drept impresctiptibil.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 1/1776 din 16

martie 2007, notificarea contestatoarei R.R. a fost respinsă, deoarece nu a

fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată

cu modificările și completările ulterioare, termen prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, până la data de 14 februarie 2001. Corect

prin sentința nr. 888 din 19 iunie 2007 Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a cărui soluție a fost confirmată prin decizia nr. 335 din 24 aprilie

2008 a Curții de Apel București, secția a III-a, s-a reținut ca termenul

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost prelungit succesiv,

până la 14 februarie 2007 este un termen de decădere, care atrage pierderea

dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. O

atare calificare a termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este

făcută și de art. 22 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Dispozițiunile Legii nr. 247/2001 nu

a instituit un nou termen pentru depunerea notificării prevăzută de art. 22 din

Legea nr. 10/2001 și nici o repunere în termen a acelora care nu și-au

valorificat drepturile în termenul și în temeiul Legii nr. 10/2001.

O atare calificare a termenului

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 are în vedere eficientizarea legii și

promovarea unui climat de securitate juridică în domeniul proprietății

imobiliare.

Instituind cadrul juridic pentru

exercitarea dreptului de proprietate și limitării rezonabile în valorificarea

acestui drept garantat constituțional, legiuitorul nu vine în coliziune cu

interesele generale și cele particulare legitime ale subiecților de drept.

Referirea pe care recurenta o face

la capitolele IV și VI din Legea nr. 247/2005 care ar realiza o repunere în

termenul de valorificare a dreptului de proprietate în privința terenurilor

agricole, precum și cu vegetație forestieră nu are relevanță în cauză, și nu

motivează extinderea prin asimilare a acestor efecte și în privința

valorificării dreptului de proprietate imobiliară reglementat de Legea nr.

10/2001. Dincolo de rațiunea legii care trebuie conservată în lipsa unei

modificări exprese a termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, în

titlul I al Legii nr. 247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001,

extinderea sub aspectul termenului de valorificare a dreptului de proprietate a

efectelor capitolelor IV și VI din Legea nr. 247/2005 la imobilele ce cad sub

incidența Legii nr. 10/2001, în temeiul unui tratament nediscriminatoriu nu se justifică

– de vreme ce reglementările de referință se referă la situații diferite,

respectiv la drepturi reale imobiliare cu regimuri diferite sub aspectul

modului de valorificare.

Nefondată este și critica privitoare

la respingerea acțiunii ca nefondată și nu ca tardivă.

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, respingerea ca tardivă a contestației putea fi pronunțată numai în

situația în care contestația însăși ar fi fost tardivă, în raport cu termenul

legal de atacare a deciziei administrative nu și atunci când aceasta fiind

formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, instanța este chemată să analizeze pe fond modul în care a fost

respinsă notificarea prin decizia atacată și să pronunțe o soluție în

consecință.

Constatând așadar că instanța de apel

a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, că niciuna din criticile

formulate în prezentul recurs nu sunt întemeiate, Înalta Curte de Casație și

Justiție urmează a face în cauză aplicarea dispozițiunilor art. 312 C. proc.

civ. respingând în consecință prezentul recurs.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta R.R. împotriva deciziei nr. 335 din 24 aprilie 2008 a

Curții de Apel București, secția a IV – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 ianuarie 2009

.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1039/2010
nța părții, așa cum este reglementată de art. 103 C. proc. civ., pentru a justifica repunerea în termen. Prin decizia nr. 355 din 27 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamanților, aprec
ÎCCJ 2009-10-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2532/2009
evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii „s-au descoperit înscrisuri doveditoare..., care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților...”. În speță, înscrisurile „noi” de care înțelege să se prev
ÎCCJ 2010-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4056/2010
, în speță, s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală în executarea legii. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005, Curtea a apreciat că
ÎCCJ 2008-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7847/2008
ă a emite conform legii o decizie sau dispoziție motivată. Ca atare, cum obiectul litigiului nu poate fi circumscris decât dispozițiilor Legii nr. 10/2001, competența de primă instanță aparține tribunalului, iar soluționarea apelului revine
ÎCCJ 2010-05-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2793/2010
. 724/N/08.2001, precum și către SC E.T. SA notificarea nr. 725/N din 29 ianuarie 2001, ambele comunicate prin executorul judecătoresc P.I.. Potrivit adreselor depuse la filele 9 – 11 în dosarul Tribunalului Gorj, aceste notificări au fost
Sursă