ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

s-a respins cererea formulată de C.A.F. de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs C.A.F., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a arătat că

începând cu data de 1 noiembrie 2005, prin Ordinul nr. 2273 al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost

numit pe o perioadă nedeterminată în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T., serviciul

teritorial Craiova.

A mai arătat recurentul că

numirea sa în funcție s-a făcut în temeiul art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr.

304/2004, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 27/2006 și art. 1 și art. 26 din Legea nr. 508/2004, cu avizul favorabil al

C.S.M., secția pentru procurori, în urma admiterii la interviul organizat.

S-a arătat, de asemenea, că art.

75 alin. (3) – (8) din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de

numire sau promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de

drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004.

Recurentul a susținut, în

consecință, că numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. a candidaților admiși

în urma procedurii de selecție prevăzută de art. 75 din Legea nr. 304/2004 le conferă

acestora gradul profesional corespunzător nivelului parchetului din care face parte

structura respectivă.

Totodată, recurentul a

arătat că D.I.I.C.O.T. a fost înființată din rațiuni de politică a justiției,

de eficientizare a luptei împotriva criminalității organizate, în vederea realizării

obiectivelor de aderare a României la U.E., și a invocat în sprijinul

susținerilor sale jurisprudența C.E.D.O.

Intimatul C.S.M. a

solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, susținând că, potrivit art.

43 din Legea nr. 304/2004 promovarea procurorilor se face numai prin concurs

organizat la nivel național, în limita posturilor vacante la parchete.

Se mai susține că, a considera

că procurorii de la D.I.I.C.O.T. dobândesc în mod automat gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

înseamnă, în mod evident, eludarea dispozițiilor legale privitoare la

promovarea în funcții de execuție imediat superioare.

De asemenea, intimatul a arătat

că salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de

multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, nu conferă acestora de drept și gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

Analizând recursul prin

prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C.

proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă instanței de control judiciar,

Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

În esență, problema de drept

vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului C.A.F., care a fost numit la D.I.I.C.O.T.,

în condițiile art. 8 din Legea nr. 508/2004 și art. 75 din Legea nr. 304/2004,

în vigoare la acea dată.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare,

conform cărora: „prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură

cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție”.

De asemenea, este

necontestat faptul că numirea recurentului la D.I.I.C.O.T. s-a făcut potrivit art.

8 din Legea nr. 508/2004 și art. 75 din Legea nr. 304/2004, în vigoare la acea

dată, dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia

promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurentul C.A.F. a

fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2273/2005

emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, ulterior interviului susținut și avizului favorabil de numire în

funcție emis de Secția pentru procurori a C.S.M.

Este evident faptul că nu se

poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., în condițiile

speciale derogatorii de la dreptul comun și promovarea procurorilor la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și potrivit

procedurii reglementate de Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, se are în

vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător

acestui parchet.

Existența unei anumite conjuncturi

socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri

specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu servicii și birouri teritoriale, fără a trage însă concluzia că

procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul acestora ar avea competențe

sau grade diferite, deoarece ei se află în cadrul aceleiași structuri și anume

D.I.I.C.O.T.

Având în vedere modalitatea

de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul acestei

structuri nu se poate reține o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport

cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B.

contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă

aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu

urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

Or, în speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și

înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar

justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări - instituții care nu se

confundă cu „numirea” în funcție).

Sub acest aspect, Curtea

constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a

definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la

un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin

numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel

recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este

necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale la

D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia

parchetelor.

Pe de altă parte,

nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a

competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor

specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

În raport de cele mai sus

reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl

privește pe recurentul C.A.F. motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin.

(1) - (3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului

C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia și îl va

obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.A.F.

împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce îl privește pe recurentul C.A.F. și în consecință admite cererea

acestuia.

Obligă intimatul C.S.M. să

recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2008.