ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 157 din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Ț.L. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, SC F.I.S.E.E.S. SA București, S.I.S.E.E. Moldova și S.T., a dispus anularea Hotărârii nr. 201 din 1 august 2007 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. 97/2007, a trimis cauza spre rejudecare și a respins ca prematur formulată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. În motivarea sentinței se reține că la data de 5 martie 2007 reclamanta a formulat o petiție către C.N.C.D.
prin care a sesizat unele fapte de discriminare la care a fost supusă de directorul S.I.S.E.E. Moldova, pârâtul S.T. – petiție înregistrată sub nr. 1859 din 5 martie 2007, formându-se Dosarul nr. 97/2007; C.N.C.D. a pronunțat hotărârea nr. 201 din 1 august 2007, privind soluționarea acestei petiții, dispunând următoarele: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a domnului S.T. și excepția referitoare la identitatea de părți, de cauză și de obiect dintre Dosarele nr. 2893/110/7416/2006 depus la Tribunalul Bacău și Dosarul nr. 97/2007 depus la C.N.C.D – stabilind că petenta nu se putea adresa consiliului decât după pronunțarea instanței judecătorești, a respins excepția de necompetență materială în soluționarea plângerii cu motivarea că soluționarea acestei petiții presupune administrarea de probe care țin de fondul cauzei – ceea ce în contextul dat nu era posibil – și a clasat petiția.
Instanța de fond a apreciat că Hotărârea nr. 201 din 1 august 2007 este nelegală, deoarece C.N.C.D. a soluționat greșit atât excepția necompetenței materiale, cât și excepția de litispendență, stabilind în mod neîntemeiat că există identitate de părți, obiect și cauză cu Dosarul nr. 2893/110/2006 al Tribunalului Bacău și că acest fapt constituie un impediment procedural dirimant în soluționarea petiției reclamantei, nefiind posibilă nici măcar verificarea propriei competențe materiale a consiliului, deoarece acest fapt ar presupune administrarea de probe ce țin de fondul cauzei. În consecință, instanța de fond a retrimis cauza autorității pârâte, pentru a pronunța o hotărâre conform O.G. nr. 137/2000, după ce în prealabil consiliul va hotărî asupra excepției de necompetență materială, în funcție de conținutul sesizării.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanta Ț.L., cât și pârâții S.T., SC F.I.S.E.E.S. SA – S.I.S.E.E. Moldova” și SC F.I.S.E.E.S. SA. În recursul său, reclamanta Ț.L., susține că în mod greșit i-a fost respinsă ca prematură cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, fiind încălcate prevederile art. 274 C. proc. civ., din moment ce hotărârea atacată a fost anulată, iar pârâții „au căzut în pretenții”, adică au pierdut procesul. Recurentul S.T. critică sentința instanței de fond atât pentru faptul că nu a fost soluționată excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cât și pentru motivul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția de litispendență în raport de Dosarul nr. 2893/110/2006 aflat pe rolul Tribunalului Bacău.
Se susține că în cadrul plângerii formulate la C.N.C.D. recurentul, director al SC F.I.S.E.E.S. SA, nu a fost reclamat ca persoană fizică, obiectul petiției constituindu-l Decizia nr. 601 din 31 octombrie 2006 prin care contestatoarea a fost sancționată cu reducerea salariului de bază de 10% pe o durată de 3 luni, iar instanța de fond a dispus în mod greșit introducerea sa în cauză. Recurenta SC F.I.S.E.E.S. SA – S.Î.S.E.E. Moldova” a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția de litispendență, între cauza ce a format obiectul petiției către C.N.C.D. și cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 2893/110/ 7416 al Tribunalului Bacău existând identitate de părți, obiect și cauză (temei).
Aceeași recurentă critică sentința instanței de fond și pe motivul lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.T. La rândul său, SC F.Î.S.E.E.S. SA a invocat, ca motive de recurs, lipsa calității sale procesuale pasive și greșita soluționare a excepției de litispendență. Această recurentă arată că reclamanta-intimată Ț.L. nu este angajata sa, ci a S.Î.S.E.E. Moldova – care a emis și Decizia nr. 583 din 24 august 2007, atacată de reclamantă la C.N.C.D. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Prin petiția cu nr. 1859 din 5 martie 2007 petenta Ț.L., angajată la SC F.I.S.E.E.S.
SA – S.Î.S.E.E. Moldova, susține că a fost discriminată la locul de muncă printr-o serie de măsuri ce au condus la restrângerea activității sale, fiind exclusă de la o serie de proiecte și favorizată o altă angajată, D.B. – fostă colegă a directorului T.S. –, fiind sesizat astfel C.N.C.D., în temeiul O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare. În mod corect, instanța de fond a constatat că autoritatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a da o rezolvare cererii reclamantei, limitându-se la a constata că există o pretinsă litispendență (situație reglementată de art. 163 C. proc.
civ.) între acea cerere și un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Bacău, iar petenta ar trebui să aștepte soluționarea acelui litigiu; de asemenea, consiliul a refuzat să stabilească fie și împrejurarea dacă faptele reclamate sunt de competența sa, susținând că nu poate administra probe ce țin de fondul cauzei. În aceste condiții, cauza a fost retrimisă consiliului, pentru ca acesta să pronunțe o hotărâre în conformitate cu atribuțiile sale jurisdicționale și, abia ulterior, legalitatea și temeinicia acelei hotărâri să fie discutate, într-o eventuală cale de atac. Nimic nu împiedică consiliul să-și analizeze competența în baza art. 2 din O.G. nr. 137/ 2000. Excepția de litispendență a fost în mod corect respinsă de instanță, deoarece nu poate să existe identitate de cauză (temei juridic), conform art. 163 C. proc.
civ., între o cerere întemeiată pe O.G. nr. 137/2000 și o cauză aflată pe rolul Tribunalului Bacău, ca litigiu de muncă, astfel că autoritatea pârâtă nu se putea deroba de analizarea petiției invocând acest impediment procedural. Totodată, vor fi respinse în această fază procesuală motivele de recurs referitoare la lipsa calității procesuale pasive a unor pârâți, calitatea acestora urmând a fi stabilită de Colegiul Director al C.N.C.D. cu ocazia analizării plângerii nr. 1859 din 5 martie 2007 și numai după soluționarea cu prioritate a excepției de necompetență materială, în raport de prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta Ț.L., soluția instanței de fond este corectă, deoarece retrimiterea cauzei la C.N.C.D.
nu înseamnă „pierderea procesului de către pârâți”, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ. Aceste cheltuieli vor putea fi cerute ulterior de reclamantă, în funcție de soluția definitivă ce se va da plângerii sale. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de SC F.I.S.E.E.S. SA București împotriva sentinței civile nr. 157 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Respinge recursurile declarate de Ț.L., de SC F.I.S.E.E.S. SA – Electrica Moldova și de S.T. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.