ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2123/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria

Motru și ulterior, urmare declinării competenței materiale de soluționare a

cauzei, la Curtea de Apel Craiova, reclamanta D.D. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții SC P.G. SA și M.E.F., constatarea nulității absolute

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

seria M03 nr. 1182 emis de Ministerul Industriei pentru pârâta SC P.G. SA.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 2600 m.p. i-a aparținut până în

anul 1960, când a intrat în C.A.P., iar în anul 1981 terenul a fost expropriat

pentru cauză de utilitate publică, fără să primească despăgubiri, acest teren

fiind inclus în suprafața totală de 37.593,36 m.p. pentru care a fost emis certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, contestat.

Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 275 din 24 septembrie

2007 a respins ca tardiv introdusă acțiunea formulata de reclamanta D.D. în

contradictoriu cu pârâții SC P.G. SA și M.E.F.

În motivarea soluției s-a

reținut că acțiunea pentru constatarea nulității actului admis a fost introdusă

la 27 aprilie 2007, cu depășirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art.

11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, față de transcrierea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în cartea funciară la

data de 10 ianuarie 1996.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen reclamanta D.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, întrucât constatarea nulității absolute a unui act este

imprescriptibilă.

În motivarea recursului s-a

mai susținut că în mod greșit instanța de fond a invocat dispozițiile art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și a apreciat că în speță termenul curge de la data

intabulării dreptului de proprietate, fără a deosebi nulitatea absolută de cea

relativă, pronunțându-se asupra unui capăt de cerere inexistent, în condițiile

în care nu a fost invocat un temei legal de către reclamantă, care să conducă

la schimbarea obiectului acțiunii.

Prin memoriul depus ulterior

la dosar, recurenta a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de

proprietate contestat este un act juridic de proprietate și nu un act

administrativ, solicitând a se stabili competența materială de soluționare a

cauzei, în condițiile art. 162 C. proc. civ., în opinia reclamantei - recurente

aceasta revenind Judecătoriei Motru raportat la obiectul cererii, respectiv

constatarea nulității unui titlu de proprietate.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului,

criticile recurentei circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 341 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea normelor

procedurale atributive de competență, raportat la natura juridică a actului

contestat, precum și cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în

materie, pentru considerentele în continuare arătate.

Certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în conformitate cu prevederile

H.G. nr. 834/1991 este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emis de o autoritate publică centrală

– fostul Minister al Industriilor, în prezent M.E.F. – în executarea unei legi,

atestând dreptul de proprietate asupra terenurilor existente în patrimoniul

unei societăți comerciale, la data înființării ei prin Hotărâre de Guvern,

drept dobândit în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Acest caracter al actului

contestat nu încetează prin înscrierea în cartea funciară a dreptului de

proprietate atacat, astfel încât nu se poate reține competența instanței de

drept comun în soluționarea cererii având ca obiect constatarea nulității lui.

Prin urmare, aplicându-i

regimul juridic corespunzător și având în vedere faptul că acesta a fost emis

de o autoritate publică centrală, în mod corect prima instanță, în considerarea

dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, s-a declarat competentă în soluționarea cauzei, incidența

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. neputând fi

reținută.

De asemenea, raportat la

regimul juridic specific al nulității actului administrativ, prin prisma căruia

distincția dintre nulitatea absolută și cea relativă nu are nicio relevanță

practică, pretenția invocată având aceeași finalitate, respectiv invalidarea

actului, s-a reținut în mod corect aplicabilitatea în speță a termenelor

stabilite de legiuitor prin art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea

instanței de contencios administrativ, precum și tardivitatea acțiunii

reclamantei, în condițiile în care aceasta a fost înregistrată numai la data de

27 aprilie 2007, cu depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut prin alin.

(2) al acestui text de lege, actul contestat fiind emis la data de 27 iunie

1994 și transcris în cartea funciară la 10 ianuarie 1996.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.D. împotriva sentinței nr. 275 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2008.