ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2123/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Motru și ulterior, urmare declinării competenței materiale de soluționare a cauzei, la Curtea de Apel Craiova, reclamanta D.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC P.G. SA și M.E.F., constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1182 emis de Ministerul Industriei pentru pârâta SC P.G. SA. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 2600 m.p. i-a aparținut până în anul 1960, când a intrat în C.A.P., iar în anul 1981 terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, fără să primească despăgubiri, acest teren fiind inclus în suprafața totală de 37.593,36 m.p.

pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, contestat. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 275 din 24 septembrie 2007 a respins ca tardiv introdusă acțiunea formulata de reclamanta D.D. în contradictoriu cu pârâții SC P.G. SA și M.E.F. În motivarea soluției s-a reținut că acțiunea pentru constatarea nulității actului admis a fost introdusă la 27 aprilie 2007, cu depășirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, față de transcrierea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în cartea funciară la data de 10 ianuarie 1996. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât constatarea nulității absolute a unui act este imprescriptibilă.

În motivarea recursului s-a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a invocat dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a apreciat că în speță termenul curge de la data intabulării dreptului de proprietate, fără a deosebi nulitatea absolută de cea relativă, pronunțându-se asupra unui capăt de cerere inexistent, în condițiile în care nu a fost invocat un temei legal de către reclamantă, care să conducă la schimbarea obiectului acțiunii. Prin memoriul depus ulterior la dosar, recurenta a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat este un act juridic de proprietate și nu un act administrativ, solicitând a se stabili competența materială de soluționare a cauzei, în condițiile art. 162 C. proc.

civ., în opinia reclamantei - recurente aceasta revenind Judecătoriei Motru raportat la obiectul cererii, respectiv constatarea nulității unui titlu de proprietate. Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului, criticile recurentei circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 341 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea normelor procedurale atributive de competență, raportat la natura juridică a actului contestat, precum și cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie, pentru considerentele în continuare arătate.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emis de o autoritate publică centrală – fostul Minister al Industriilor, în prezent M.E.F. – în executarea unei legi, atestând dreptul de proprietate asupra terenurilor existente în patrimoniul unei societăți comerciale, la data înființării ei prin Hotărâre de Guvern, drept dobândit în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. Acest caracter al actului contestat nu încetează prin înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate atacat, astfel încât nu se poate reține competența instanței de drept comun în soluționarea cererii având ca obiect constatarea nulității lui.

Prin urmare, aplicându-i regimul juridic corespunzător și având în vedere faptul că acesta a fost emis de o autoritate publică centrală, în mod corect prima instanță, în considerarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a declarat competentă în soluționarea cauzei, incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. neputând fi reținută.

De asemenea, raportat la regimul juridic specific al nulității actului administrativ, prin prisma căruia distincția dintre nulitatea absolută și cea relativă nu are nicio relevanță practică, pretenția invocată având aceeași finalitate, respectiv invalidarea actului, s-a reținut în mod corect aplicabilitatea în speță a termenelor stabilite de legiuitor prin art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, precum și tardivitatea acțiunii reclamantei, în condițiile în care aceasta a fost înregistrată numai la data de 27 aprilie 2007, cu depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut prin alin. (2) al acestui text de lege, actul contestat fiind emis la data de 27 iunie 1994 și transcris în cartea funciară la 10 ianuarie 1996. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.D. împotriva sentinței nr. 275 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.