ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1357/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Constanța, secția civilă, asigurări sociale și litigii de muncă, reclamantul R.A.

a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1285

din 10 octombrie 2007 emisă de pârâtă prin care reclamantul a fost concediat,

obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând ajutorul de

înmormântare prevăzut în contractul colectiv de muncă și la plata cheltuielilor

de spitalizare și tratament, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta SC R.S. SA a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La termenul din 5 martie 2008, reclamant

a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 16 din H.G. nr. 355/2007

pentru ca odată cu motivarea în scris a acestei excepții, să învedereze că de

fapt, înțelege să invoce excepția de nelegalitate a acestei hotărâri.

Reclamantul a arătat că dispozițiile

Capitolului V din H.G. nr. 355 din 11 aprilie 2007 sunt nelegale, deoarece

încalcă dreptul la muncă și principiul nediscriminării.

A menționat că în baza acestui act

normativ, angajatorul SC R.S. SA a refuzat să-i mai permită accesul la locul de

muncă pe motivul că are vârsta de peste 55 de ani și că efectele

discriminatoare s-au produs asupra sa prin aceea că a fost nevoit să iasă la

pensie mai devreme cu 5 ani față de vârsta standard, suferind o importantă

pierdere de venit lunar.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul

României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, arătând că H.G. nr.

355/2007 este conformă cu dispozițiile art. 108 din Constituție, cu ale art. 46

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă și

cu cerințele reglementărilor comunitare în materie.

Prin încheierea din 19 martie 2008,

Tribunalul Constanța, secția civilă, asigurări sociale și litigii de muncă, a

dispus în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea judecății

cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate de către Curtea de Apel

Constanța, căreia i-a trimis dosarul în acest scop.

Prin sentința civilă nr. 642/CA din 10

iulie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 355/2007 și pe cale de consecință a

respins excepția invocată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul R.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 2917 din 17 septembrie

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis recursul reclamantului, a casat sentința civilă nr. 642/CA din

10 iulie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă,

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța supremă

a reținut că actele normative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în procedura excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

Învestită cu rejudecarea cauzei, Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 978/CA din 21 decembrie 2008

a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 355 din 11 aprilie 2007 invocată

de reclamantul R.A., ca nefondată.

Pentru a hotărî în acest mod, prima

instanță a reținut, în esență următoarele:

Capitolul V „Condiții de muncă

particulare – Fișa 123 – Munca la înălțime” din H.G. nr. 355/2007 prevede unele

contraindicații privind accesul în prestarea muncii la înălțime, din care una

se referă la „vârsta sub 18 ani ori peste 55 de ani”.

Prima instanță a apreciat că aceste

dispoziții nu sunt nelegale, întrucât nu încalcă nici dreptul la muncă, nici

principiul nediscriminării.

A considerat că dispozițiile cuprinzând

contraindicațiile invocate au fost instituite în vederea protecției persoanelor

cu vârste sub 18 ani și peste 55 ani și că principiul nediscriminării prevăzut

de art. 14 din C.E.D.O. nu împiedică statele să ia măsuri pentru promovarea

unei legalități depline și efective, sub condiția unei justificări obiective și

rezonabile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A arătat că în mod greșit instanța de

fond a apreciat că reclamantul ar fi invocat excepția de nelegalitate a

întregii H.G. nr. 335/2007 întrucât excepția a vizat doar prevederile

paragrafului privind „vârsta sub 18 ani și peste 55 ani” din cuprinsul

Capitolului V al acestui act normativ.

A considerat, în esență, că paragraful a

cărui nelegalitate o invocă încalcă dispozițiile art. 5 C. muncii, ale art. 41

din Constituția României privind dreptul la muncă și la alegerea acestuia,

precum și o serie de articole cuprinse în Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale și că reprezintă, în realitate, un abuz

de drept al Guvernului în beneficiul angajatorilor.

Prin notele de ședință depuse la dosar,

recurentul reclamant a mai arătat că în mod absolut contraindicația care

vizează limitarea dreptului la muncă a persoanelor în vârstă de peste 55 de ani

este discriminatorie și că în cauză justificarea obiectivă și rezonabilă

cuprinsă în prevederile art. 14 din C.E.D.O. și ale art. 1 din Protocolul 12 la

C.E.D.O. nu exista.

A relevat modul în care principiul

discriminării este definit în unele acte normative cum ar fi Directiva nr.

78/2000 de creare a unui cadrul general în favoarea tratamentului egal privind

ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, Legea nr. 324/2006 pentru

modificarea și completarea O.G. nr. 137/2000 și Raportul Global publicat la Declarația

Organizației Internaționale a Muncii privind principiile și drepturile

fundamentale ale muncii, adoptată la 96-a sesiune a Conferinței Internaționale

a Muncii de la Geneva.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă SC R.S.

SA a solicitat respingerea recursului reclamantului și menținerea sentinței

civile atacate ca fiind legală și temeinică.

A apreciat că dispozițiile H.G. nr.

355/2007 nu au caracter nelegal și nu încalcă nici dreptul la muncă și nici

principiul nediscriminării, fiind în acord cu legislația internă și comunitară.

La rândul său, intimatul-pârât Guvernul

României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat

și menținerea sentinței civile atacate, ca fiind legală și temeinică.

A menționat, în esență, că actul

administrativ contestat cuprinde reguli de conduită generală cu privire la

sănătatea și securitatea în muncă și că nu încalcă dreptul la muncă și nici nu

aduce vreo vătămare drepturilor legale ale recurentului reclamant.

Examinând actele și lucrările dosarului

din perspectiva motivelor de recurs invocate și din oficiu, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta

în cele ce succed.

Actul administrativ atacat și anume H.G.

nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor a fost emis de către

Guvernul României cu respectarea prevederilor art. 101 din Constituția

României, potrivit cărora Guvernul asigură realizarea politicii interne și

externe a țării și exercitarea conducerii generale a administrației publice

precum și în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (2) din legea

fundamentală, care prevăd că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea

executării legilor.

Actul administrativ a fost emis cu

respectarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative,

consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 24/2000 privind normale de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, fiind adoptată în temeiul art. 46 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, prin urmare în

executarea unei reglementări primare, a unui act normativ superior.

Totodată, H.G. nr. 355/2007 crează cadrul

legal pentru asigurarea supravegherii sănătății lucrărilor, stabilește

obligațiile angajatorilor și condițiilor privind aptitudinea de muncă, în

raport cu riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă.

Capitolului V „Condiții de muncă

particulare” - Fișa 123 - „Munca la înălțime”, subtitlul „Contraindicații”

marcatorul privind „vârsta sub 18 ani și peste 55 ani”, ce formează obiectul

excepției de nelegalitate, prevede contraindicația de a se permite munca la

înălțime a persoanelor aflate în aceste situații.

Înalta Curte observă că prevăzând

contraindicația relativă la vârsta lucrătorilor care lucrează la înălțime,

Guvernul nu a încălcat nici dreptul la muncă și nici principiul

nediscriminării, astfel cum a reținut în mod corect și instanța de fond.

Nu pot fi primite criticile recurentului

potrivit cărora contraindicația în discuție ar încălca dreptul la muncă al

persoanelor vizate, întrucât aceste nu ar mai putea excede la alte locuri de

muncă.

Dimpotrivă, lucrătorii aflați în

ipostazele respective își pot exercita atributele dreptului la muncă în oricare

alt loc pentru care nu există astfel de contraindicații, acestea neavând

caracter absolut, cum eronat apreciază recurentul. Că lucrurile stau astfel și

în cauza de față rezultă, fără echivoc, din adresa nr. 9873 din 6 august 2007,

prin care SC R.S. SA, unitate angajatoare, i-a oferit reclamantului, în condițiile

legii, un alt post de muncă, cu acordarea drepturilor salariale specifice.

Pe de altă parte, contraindicațiile

prevăzute în actul administrativ vizează, în egală măsură, toate persoanele în

vârstă de sub 18 ani și peste 55 ani care ar intenționa să lucreze la înălțime,

ceea ce înseamnă că dispoziția legală nu îngăduie nașterea unor tratamente

diferite pentru situații identice.

Reglementările considerate nelegale de

către recurent nu încalcă nici principiul nediscriminării pe care acesta îl

invocă.

Într-o manieră corectă a reținut prima

instanță că, potrivit art. 14 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul 12 la

C.E.D.O., principiul nediscriminării nu împiedică statele membre să ia măsuri

pentru promovarea unei legalități depline și efective, sub condiția existenței

unei justificări obiective și rezonabile.

Garantând dreptul complex la ocrotirea

sănătății și securității muncii consacrat prin art. 34 din Constituția

României, acest text constituțional stabilește obligația statului de a lua

măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor necesare respectării dreptului.

Eliminarea ori diminuarea riscurilor

privind securitatea și sănătatea muncii, a riscurilor de accidente de muncă și

de îmbolnăviri profesionale, inclusiv a celor care pot să survină în cazul

persoanelor a căror vârstă ar fi inadecvată și improprie lucrului la înălțime,

reprezintă câteva din justificările obiective și rezonabile care au determinat

adoptarea textului de lege contestat.

În sfârșit, Înalta Curte constată că

instanța de fond a apreciat în mod just că elaborarea actului administrativ,

inclusiv a textului contestat a avut loc prin respectarea normelor Comunității

Europene, fiind un instrument necesar pentru corelarea sistemului legislativ de

sănătate și securitate în muncă la standardele prevăzute de reglementările

europene.

În raport cu aspectele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

R.A. împotriva sentinței civile nr. 978/CA din 12 decembrie 2008 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

martie 2009.