ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 71/2010

Asupra recursului, constată următoarele: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererile înregistrate pe rolul tribunalului, reclamanții W.R., B.B., C.M., N.D., M.M., G.A.E., B.D., U.M., I.A., S.R., N.M., C.I., S.A., C.D.M. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu SC P. SA, să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite și neacordate, reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, pentru anii 2005, 2006, 2007, actualizate la data plății și cu dobânda legală. Prin sentința civilă nr. 1376 din 21 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea reclamanților si a obligat pârâta la plata drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, pentru anii 2005, 2006, 2007, actualizate la data plății și cu dobânda legală.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs la data de 02 februarie 2009, pârâta SC P. SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul criticilor prezentate în expunerea de motive a cererii. Prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins cererea formulată de recurenta-pârâtă SC P. SA de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

S-a apreciat că recurenta-pârâtă pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum si raportul dintre legea specială și dreptul comun cu privire la competența teritorială în materia dreptului muncii, ori toate aspectele invocate țin de aplicarea și interpretarea legii în timp, atribut ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționalitate. Împotriva încheierii de ședință pronunțate a formulat cerere de recurs la data de 16 aprilie 2009, recurentul SC P. SA prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte. Excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, a fost invocată și susținută prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

S-a susținut în conformitate cu cerințele dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate configurate în paragraful anterior. Mai departe, s-a susținut că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În cuprinsul art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - C. muncii sunt indicate actele normative abrogate expres, total sau parțial, urmate de mențiunea orice alte dispoziții contrare. Această ultimă sintagmă a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite.

Prin dispozițiile art. 62 și 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora. S-a susținut că cercetarea excepției de neconstituționalitate invocată se impune, întrucât textul de lege criticat îndeplinește condiția prescrisă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 - de a fi în legătură cu obiectul dedus judecății, întrucât este aplicabil în soluționarea conflictului dintre art. 284 alin. (2) C. muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă. S-a susținut inclusiv faptul că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale susmenționate au în vedere principiul efectivității juridice, al cărui conținut a fost dezvoltat în jurisprudența C.E.D.O.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Într-adevăr, excepția de neconstituționalitate, ca modalitate juridică prin care poate fi pusă în discuție în cadrul unui proces, neconformitatea legii cu normele și principiile constituționale, a fost instituită în vederea satisfacerii unui interes general, anume asigurarea supremației Constituției. Din această perspectivă, dar și pentru a releva ideea de contrarietate dintre norma constituțională și norma controlată, prima instanță a configurat cu prioritate, dar și cu precizie, obiectul excepției de neconstituționalitate a cauzei pendinte, acesta fiind reprezentat de prevederile legale cuprinse în art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - C. muncii - textul de lege pretins neconstituțional, raportate la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României - textele și principiile constituționale cărora li s-ar aduce atingere.

De regulă, pentru susținerea unei excepții de neconstituționalitate, respectiv pentru o legală învestire a Curții Constituționale, instanța este obligată să identifice, alături de elementele precizate anterior, și argumentele juridice aduse de parte în favoarea neconstituționalității.(temeiurile de drept ale respectivei invocări, criticile concrete aduse textului legal pretins neconstituțional). În același sens, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate, este ținută să aibă în vedere practica jurisdicțională a Curții Constituționale, întrucât, potrivit dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile acestei autorități sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Procedând la o verificare in limine a admisibilității excepției de neconstituționalitate invocată, instanța a reținut în mod corect că textul de lege criticat îndeplinește, doar din perspectivă strict formală, condiția prescrisă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, pe considerentul că, este aplicabil în soluționarea conflictului dintre art. 284 alin. (2) C. muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, relativ la chestiunea de natură procedurală-determinarea competenței teritoriale a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.

Însă, pentru a răspunde sensului dispozițiilor art. 29 alin. (2) - (6) din Legea nr. 47/1992, respectiv ale art. 2 alin. (1) și (2), referitoare la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, nu trebuie ignorate criteriile explicite prescrise de lege, dar nici pe cele jurisprudențiale care configurează în termeni clari competența Curții Constituționale, în sensul că aceasta este unica autoritate de jurisdicție constituțională, cu atributul exclusiv de stabilire a înțelesului dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile și principiile constituționale, dar și faptul că, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională modul de interpretare și aplicare a legii la cazul concret.

(acesta fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei). Interpretarea normei juridice are drept scop tocmai deslușirea sensului exact al unui text legal, determinarea ariei sale de aplicare sub aspectul validității în raport cu alte norme juridice, ca și al aplicării sale în spațiu, în timp și cu privire la persoane. În doctrina de specialitate s-a conturat foarte clar ideea, necesară rezolvării cauzei pendinte, conform căreia calificarea unei situații-de fapt sau de drept-ca fiind reglementată de o anumită normă juridică, implică, în mod necesar, nu numai determinarea acestei situații, dar și interpretarea normei respective, spre a stabili incidența sa. Însăși Curtea Constituțională, în cuprinsul mai multor decizii de speță, a statuat că relația dintre normativismul funcției legislative și funcția interpretativă, proprie celui care aplică legea, este adesea complexă și contradictorie.

Jurisprudența constantă a Curții Constituționale a consemnat în expunerea de motive a deciziilor enumerate de prima instanță, prin care au fost respinse ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate invocate de părți, argumente convingătoare referitoare la imposibilitatea de a constitui obiect al controlului de constituționalitate, situațiile referitoare la pretinsa neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret dedus judecății, un conflict al legilor în timp, respectiv necoroborarea sau necorelarea diverselor acte normative, lipsa de concretețe, de claritate a dispozițiilor legale.

Excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul pendinte este într-adevăr raportată la o serie de texte constituționale, dar este motivată și susținută doar pe considerente care evocă, în esență, o situație de necorelare legislativă intre dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii și dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, respectiv un conflict în timp între două acte normative cu forță juridică inferioară Constituției. Pentru o astfel de ipoteză, instanța de drept comun este cea chemată să identifice normele juridice aplicabile, să analizeze conținutul acestora și să facă o adaptare a acestora la faptele stabilite anterior, realizând astfel cuvenitul echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor.

Concluzia evidentă a instanței este în sensul că, motivarea adusă excepției nu poate constitui, prin ea însăși, un temei de neconstituționalitate, întrucât privește interpretarea legii în procesul aplicării sale, atribuție ce revine instanței de judecată de drept comun în fața căreia se desfășoară procesul. Prin urmare, o astfel de excepție nu poate intra in circuitul efectiv al procedurii jurisdicționale constituționale, ceea ce înseamnă că instanța de control judiciar va valida punctul de vedere al instanței anterioare, confirmând astfel posibilitatea legală pe care a are orice instanță de drept comun de a împiedica sesizarea Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate inadmisibile.

Constatând soluționat corect litigiul de constituționalitate susconfigurat, Înalta Curte va valida soluția pronunțată și, drept consecință, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA - Membru O.M.V. Grup împotriva încheierii din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.