ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9768/2009

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea

înregistrată la data de 6 octombrie 2008,

reclamanți S.

I., M.R., Ș.Z., C.P., B.G., C.l.E., F.E., C.l.E.,

F.E., C.C., C.N., M.S., S.S., V.V. ș.a. au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA

- membru O.M.V. Grup solicitând să fie obligată la plata unor drepturi

salariale cuvenite și neacordate, reprezentând contravaloarea aprovizionării de

toamnă — iarnă, pentru anii 2005, 2006 și 2007, actualizate la data plății și

cu dobânda legală.

Prin sentința civilă nr.

1375 din 21 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța,

secția civilă,

a admis cererea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților

suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, în cuantum de

cel puțin un salariu minim la nivel de P., pentru perioada 2005 - 2007,

actualizate la data plății efective, actualizate cu rata inflației și dobânda

legală.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC

P. SA

În cursul judecării

recursului, pârâta a invocat excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Constanța

de a soluționa litigiul, apreciind că, în

raport de prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă, competența revenea instanței judecătorești în a cărei

circumscripție își are sediul reclamantul (cu mențiunea că aceste dispoziții nu

au fost abrogate prin Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii) și nu instanței în a

cărei rază teritorială își are sediul reclamantul, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii și cum greșit a reținut prima

instanță.

În motivarea excepției, pârâta a invocat că,

în raport cu Legea

nr. 168/1999 care este o Iege

organică specială, Codul Muncii, este lege

generală, și a susținut că,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu mai există temei juridic

pentru instituirea unor cazuri de abrogare implicită cum este cel prevăzut de art.

298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii.

Totodată, pârâta a

invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

cuprinse în art. 298 alin. (2)

ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 – C. muncii

(cu referire la dispozițiile art.

72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă),

susținând că ar fi contrare următoarelor dispoziții

din Constituția Românie:

- art. 1 alin. (4):

Statul se organizează potrivit principiului

separației și echilibrului puterilor, legislativă, executivă și judecătorească,

în cadrul democrației constituționale.

- art. 1 alin. (5): Î

n România, respectarea Constituției, a supremației

sale și a legilor este obligatorie.

- art. 73 alin. (3):

Prin lege organică se reglementează (...) p) regimul

general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția

socială;

- art. 79 alin. (1):

Consiliul Legislativ este organ consultativ de

specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în

vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține

evidența oficială a legislației României.

Motivul de neconstituționalitate invocat a

pornit, în principal, de la premisa că ambele legi mai sus-menționate sunt legi

organice, dintre care una (Legea nr. 168/1999) are caracter special, iar

cealaltă (Codul Muncii) reprezintă dreptul comun în materia care interesează

litigiul, aceea a soluționării conflictelor de muncă și de la faptul că cele

două acte normative reglementează diferit problema competenței teritoriale a

instanței competente să soluționeze astfel de litigii.

S-a susținut și că, în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă

instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate din

același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul

unor paralelisme se apelează la norma de trimitere, cu mențiunea că, după

intrarea în vigoare a acestui act normativ nu mai există temei legal pentru

operarea abrogării implicit, categorie în care se încadrează și norma de drept

atacată pentru neconstituționalitate.

Prin încheierea pronunțată la 26 mai 2009, în

dosarul nr.

8251/118/2008, Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori si de familie, litigii de muncă si asigurări

sociale,

a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

În motivarea încheierii instanța a reținut că

excepția contravine prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se

solicită Curții Constituționale să verifice constituționalitatea unui text de

lege în raport de prevederile constituționale ci se solicită ca această

instanță să se pronunțe cu privire la interpretarea și aplicarea unor texte de

lege, relative la competența teritorială a instanțelor judecătorești, ceea ce

nu este permis.

Totodată, s-a reținut că jurisprudența Curții

Europene de Justiție nu garantează dreptul părților de a sesiza cu titlu

preliminar o instanță națională sau internațională, în speță, Curtea

Constituțională, judecătorul cauzei fiind în drept să decidă dacă o asemenea

măsură este necesară și posibilă, un refuz putând contraveni dispozițiilor art.

6 C.E.D.O. numai în măsura în care este arbitrar și nu atunci când acesta se

sprijină pe o jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional.

Mai mult, instanța a reținut că lipsa de

claritate, previzibilitate sau de coerență a unui text de lege poate fi

analizată, în respectarea art. 6 din Convenție în contextul unei pretinse

încălcări, în substanța lor, a unuia din drepturile sau libertățile

fundamentale prevăzute de aceasta, ceea ce nu este cazul în speță, dispozițiile

legale criticate sub aspectul clarității lor având efect doar cu privire la

determinarea competența teritorială a instanței care judecă conflicte de muncă.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs

pârâta SC P. SA., care a susținut caracterul nelegal al încheierii din punct de

vedere al modalității în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 din

Legea nr. 47/1992.

Invocând neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 284 alin. (2) ultima liniuță C. muncii din Legea nr. 53/2003, recurenta a

pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după

intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă, prin care se reglementează doar abrogarea expresă, totală

sau parțială.

S-a făcut referire, de asemenea, la raportul

dintre norma specială (conținută de Legea nr. 168/1999) și cea generală (Codul

muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema competenței

teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea că

soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea

ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.

Analizând recursul, Înalta

Curte constată că nu poate fi primit pentru

următoarele considerente:

În drept,

potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instanță

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de

arbitraj privind dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care

are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia.

Rezultă că legiuitorul a statuat că pot face

obiectul unei astfel de excepții „legi sau ordonanța” ori „dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare”, adică norme de drept în vigoare care

trebuie să aibă „legătură cu soluționarea cauzei/ anume, în aplicarea directă a

cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe

parcursul acestuia.

În speță, dispoziția legală atacată, cuprinsă

în art. 298 alin. (2), liniuța finală C. muncii prevede că „Pe data intrării în

vigoare a prezentului cod se abrogă: (..) - orice alte dispoziții contrare.”

Această dispoziție, care instituie un caz de

abrogare expresă indirectă, și nu un caz de abrogare implicită (tacită), cum

eronat susține pârâta, nu reglementează competența teritorială a niciunei

instanțe și nu este de natură, prin ea însăși, să constituie fundamentul

judecății unei pricini în fond sau a unei excepții procesuale ci, presupune o

verificare și o determinare a acțiunii în timp a legii care o cuprinde (Codul

Muncii), în raport cu legea anterioară (Legea nr. 168/1999).

În aplicarea unui astfel de text de lege,

judecătorul are a stabili, folosind metodele de interpretare (printre care și

regulile de interpretare logică, cu trimitere la cea potrivit căreia legea

specială constituie excepția și este de strică interpretare) care este momentul

și care dispoziții din legea anterioară au ieșit din vigoare prin abrogare și,

după caz, care au supraviețuit, și respectiv, care este momentul și ce dispoziții

ale legii noi sunt imediată aplicare și, după caz, care retroactivează.

Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca

reprezentând obiect al excepției de neconstituționalitate, în realitate,

constituie o metodă de interpretare a unei norme de drept (în speță supusă

analizei, a unei norme prin care s-a instituit un caz de abrogare expresă

implicită), metodă care solicită să fie aplicată astfel încât să impună

concluzia potrivit căreia o anumită normă de drept din legea anterioară,

referitor la care s-ar putea reține că ar cădea sub incidența abrogării, în

realitate nu a fost abrogată ci este încă în vigoare și se aplică cu

prioritate.

Or, metodele de interpretare a normelor de

drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speță, a judecătorului

cauzei, și ele nu se confundă nici cu textele de drept pe care le interpretează

și nici cu concluziile la care ajunge interpretul.

Întrucât nu sunt norme de drept, ci doar

ajută la înțelegerea sau determinarea conținutului acestora, metodele de

interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituționale.

Cu atât mai puțin, posibilele concluzii ale

interpretului unei norme de drept, rezultat al folosirii unor anumite metode de

interpretare, chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluționarea unei cauze,

nu pot constitui, de asemenea obiect al unei excepții de neconstituționalitate.

Aceasta, întrucât nici metodele de

interpretarea ale unei norme de drept și nici posibilele concluzii ale

interpretului nu întrunesc condițiile impuse prin dispozițiile art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/2001, pentru a fi obiect al unei astfel de excepții, adică nu

sunt nici legi, nici ordonanțe și nici texte de drept.

Așa fiind, pentru considerentele arătate

care, în parte le completează pe cele reținute de Curtea de apel, Înalta Curte

urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA,

membru O.M.V. Grup împotriva încheierii din 26 mai 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

decembrie 2009.