ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2452/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2008, sub număr de Dosar 1333/102/2008, și precizată ulterior (ultima precizare fiind depusă în rejudecare), reclamantul N.G. a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Târgu Mureș la plata de daune morale în sumă de 500.000 RON, pentru îmbolnăvirea sa profesională, nerecuperabilă la locurile de muncă avute în combinat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 398 din 20 martie 2008 a Tribunalului Mureș, secția civilă, au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și a prematurîtății acțiunii, invocate de pârâta SC A. SA.

A fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de chemata în garanție Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. A fost admisă, în parte, acțiunea reclamantului N.G., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și a fost obligată pârâta Ia plata de daune morale în favoarea reclamantului, în sumă de 100.000 RON. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A. SA, față de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și de Casa Județeană de Pensii Mureș.

Prin decizia civilă nr. 27/A din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, a fost admis apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței civile anterior menționate, s-a desființat hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Ia prima instanță, Tribunalul Mureș, motivat de faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției invocată de pârâtă în concluziile scrise, excepție care nici nu a fost pusă în discuția părților.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1359 din 18 decembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1933.1/102/2008, Tribunalul Mureș a respins excepțiile prematurității cererii, a inadmisibilității cererii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. SA, invocate de aceasta, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.G., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, a respins în rest pretențiile formulate și a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC A. SA. față de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și, pe cale de consecință, a respins această cerere de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureș a reținut, în esență, că instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri în pretenții-daune morale, în sumă de 500.000 RON, pentru îmbolnăvire profesională cauzată de condițiile de Ia locul de muncă. În condițiile în care, instanța de control a indicat clar motivele de desființare (pentru ca instanța de fond să analizeze și excepția prescripției extinctive a dreptului material Ia acțiune), tribunalul a avut în vedere ca temei în drept al cererii, elementele răspunderii civile delictuale. S-a reținut că prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 17 decembrie 2009, instanța a respins excepția anulării cererii ca netimbratâ și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.

Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantului, instanța s-a raportat Ia prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora „prescripția dreptului Ia acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea”. În consecință, s-a apreciat că termenul de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune începe să curgă de Ia momentul la care reclamantul a cunoscut că are o boală care îl face inapt de muncă, nu de la momentul constatării îmbolnăvirii profesionale (cum susține pârâta). S-a reținut că și după constatarea îmbolnăvirii profesionale (anul 2003), reclamantul a continuat să lucreze Ia societatea pârâtă.

Din cuprinsul actelor dosarului a rezultat faptul că, chiar dacă Ia un moment dat pârâta a schimbat locul de muncă al reclamantului, această măsură nu a fost suficientă pentru prevenirea îmbolnăvirii profesionale, iar așa cum a precizat reprezentantul reclamantului Ia termenul de judecată din data de 17 decembrie 2009, acesta a fost declarat inapt Ia data de 13 iunie 2006. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei, prematuritatea și inadmisibilitatea, invocate și puse în discuția contradictorie a părților la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2009, instanța de control judiciar a apreciat și aceste excepții ca fiind nefondate. S-a apreciat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 346/2002 invocate de pârâtă în susținerea celor trei excepții amintite.

Aceste dispoziții legale, coroborate cu prevederile art. 43 și ale art. 44 din aceeași lege, reglementează condițiile de acordare către asigurați, a compensației pentru atingerea integrității, în cazul în care aceștia, în urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, rămân cu leziuni permanente care produc deficiențe și reduc capacitatea de muncă între 20-50%. De asemenea, textul legal invocat de pârâtă (art. 45) plafonează compensația, la 12 salarii medii. Referitor Ia fondul cauzei, prima instanță a constatat că reclamantul a lucrat ca electrician la societatea pârâtă, de la data de 21 aprilie 1999 până Ia data de 5 octombrie 2008, când contractul individual de munca a încetat cu acordul părților.

S-a reținut că potrivit Fișei de declarare a bolilor profesionale BP2, medicul specialist de medicina muncii din cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Mureș a constatat că data depistării bolii este 1 august 2003, ocupația care a generat boala este cea de electrician, iar diagnosticul precizat este „gaze și vapori iritanți (...)”. Unitatea care a confirmat diagnosticul clinic este Clinica de Boli Profesionale Târgu Mureș.

Totodată, în procesul-verbal din 27 august 2003 de cercetare a cazului de boală profesională se precizează că îmbolnăvirea se datorează „expunerii la gaze și vapori iritanți: acid azotic, oxizi de azot și amoniac, în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu ca electrician la Secția Electro-Hîdro-NPK”, același diagnostic fiind constatat și la data de 2 iunie 2008. S-a reținut că reclamantul a fost internat de mai multe ori, iar biletul de externare consemnează boala profesională cauzată prin expunerea la „gaze, vapori, acizi”, iar gravitatea bolii rezultă din examenul medical de specialitate.

Spitalul Clinic Colentina, clinica de medicina muncii, în Fișa de semnalare BP1 din 2 august 2006 a precizat diagnosticul de „astm bronșic profesional prin expunere la iritanți respiratorii” (acid azotic, acizi, azot, amoniac), iar în decizia asupra capacității de muncă din 28 aprilie 2008 se constată „boala profesională” care a fost contactată la data de 27 august 2003, una dintre consecințe fiind „scăderea rezistenței imuno-biologice a căilor respiratorii cu 40%”. În consecință, s-a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc cauzarea unui prejudiciu reclamantului, decurgând din faptul că i-a fost grav afectată sănătatea în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu la angajator, respectiv la societatea pârâtă.

Din împrejurările reținute s-a apreciat că rezultă și raportul de cauzalitate direct, dintre această îmbolnăvire profesională și condițiile concrete, de la locul de muncă, iar apărările pârâtei referitoare la o lipsă a raportului de cauzalitate și o lipsă a culpei angajatorului, nu au putut fi primite. S-a considerat că invocarea prevederilor Legii nr. 346/2002 de către pârâtă nu este de natură să atragă o lipsă a elementelor răspunderii pentru daune, cu atât mai mult cu cât, în speță fiind vorba de daune morale, acestea pot fi acordate numai de către angajator. În motivarea hotărârii, s-au avut în vedere și prevederile art. 39 alin. (1) lit. f) C. muncii, potrivit cărora salariatul are „dreptul la securitate și sănătate în muncă”, iar corelativ acestei reglementări, art. 40 alin. (2) lit. b) care stabilește obligația angajatorului „să asigure permanent”, între altele și „condiții corespunzătoare de muncă”.

În consecință, instanța de fond a apreciat că daunele morale sunt întemeiate în parte, pentru atingerea adusă unui drept nepatrimonîal (dreptul la sănătate și integritate fizică), iar starea de sănătate a pârâtului, cu consecința scăderii rezistenței imuno-biologice a căilor respiratorii cu 40%, precum și încetarea raporturilor de muncă sunt criterii care justifică acordarea sumei de 50.000 RON. În raport de toate considerentele reținute, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de reclamant, întrucât obligația de plată a daunelor morale acordate reclamantului revine pârâtei SC A. SA și nu pot atrage răspunderea asigurătorului în temeiul Legii nr. 346/2002.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta, iar prin decizia nr, 85 A din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a fost respinsă excepția metimbrârii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC A. SA, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul N.G. și a fost admis apelul declarat de pârâta SC A. SA. A fost schimbată în parte sentința atacată și, în consecință, a fost admisă excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată și a fost respinsă cererea de chemare în judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Constatând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente speței, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 7847 din 4 noiembrie 2011, a admis recursul declarat de reclamantul N.G.

împotriva deciziei nr, 85A din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, având în vedere că soluționând cauza pe excepție, nu s-a mai intrat în cercetarea fondului. În rejudecarea apelului, instanța a examinat cauza pe fond, astfel cum s-a dispus prin decizia instanței de recurs, obligatorie pentru instanța de apel, fără a mai analiza excepțiile invocate de pârâtă prin memoriul de apel, acestea neintrând în limitele fixate pentru rejudecarea apelului. Procedând Ia analizarea întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 998 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei (prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția făptuitorului), instanța de apel a apreciat că aceste condiții nu se circumscriu cauzei deduse judecății.

În raport de întregul material probator și de starea de fapt rezultată, instanța de apel a reținut, în esență, că prima condiție, aceea a existenței unui prejudiciu, nu este îndeplinită, pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei. S-a apreciat că reclamantul suferea de afecțiunile de care se prevalează, anterior angajării în cadrul societății pârâte, acesta neputându-se prevala de faptul că ar fi dobândit o boală profesională exclusiv la locul de muncă, pe de o parte, iar pe de altă parte nu și-a pierdut capacitatea de muncă, pierdere față de care s-ar putea constata un eventual prejudiciu de natură materiala sau morală. S-a reținut că lipsa uneia dintre condițiile impuse pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, duce la imposibilitatea reținerii răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei.

De asemenea, instanța de apel a mai reținut că, în cauză, nu a fost probată nici existența faptei ilicite săvârșite de către societatea pârâtă, deoarece reclamantul nu a probat cele invocate în cererea de chemare în judecată, respectiv că pârâta nu a luat măsuri de limitare a noxelor profesionale la locul de muncă și că ar exista o legătură de cauzalitate între producerea acestor noxe și boala profesională invocată.

S-a mai reținut că toate locurile de muncă din cadrul societății pârâte sunt încadrate în condiții deosebite de muncă, conform avizului ITM din 23 decembrie 2002, astfel cum apare menționat și în contractul individual de muncă al reclamantului, actul adițional la contract din 17 octombrie 2003. Din același aviz rezultă faptul că locul de muncă avut de reclamant atât la secția hidroenergetică, cât și la secția termoenergetică, nu se încadrează în condiții deosebite de muncă în ceea ce privește noxele constând în agenții chimici, deoarece valorile agenților chimici nu depășesc limitele legale admise. Instanța a constatat că în fișa de expunere Ia risc a reclamantului, se arată că reclamantul a lucrat într-un loc de muncă în care nu există noxe profesionale.

Apreciind că nici prejudiciul și nici fapta ilicită nu există, instanța de apel a reținut că nu există nici raportul de cauzalitate dintre acestea și nici vinovăția pârâtei. Astfel, întrucât niciuna dintre condițiile de atragere a răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, prin decizia nr. 12/A din 27 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția l civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul N.G. împotriva sentinței civile nr. 1359 din 18 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Mureș și a fost admis apelul declarat de pârâta SC A. SA. A fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.G.

în contradictoriu cu pârâta SC A. SA. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul N.G. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, în urma rejudecării pricinii, admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale în cuantum, de 500.000 RON. În motivare, recurentul-reclamant critică, în esență, decizia atacată pentru nelegalitate, sub aspectul reținerii greșite de către instanța de apel ca nefiind întrunite în cauză condițiile antrenării răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește prejudiciul consideră că prima instanța a reținut corect că dreptul nepatrimonial fundamental afectat prin încălcarea, de către angajator, a obligațiilor sale legale, a fost dreptul la ocrotirea sănătății, prevăzut și garantat de art 34 din Constituția României, de art. 39 alin. (1) Iit.

f) și 40 alin. (2) lit. b) C. muncii. Împrejurarea că, în urma încălcării dreptului la sănătate, a apărut și un prejudiciu suplimentar, constând în pierderea capacității de muncă, reprezintă doar o consecință a încălcării dreptului fundamental la ocrotirea sănătății. Apreciază că a dovedit atât faptul că sănătatea, cât și capacitatea de muncă i-au fost grav și ireversibil afectate, astfel încât existența și întinderea prejudiciului au fost dovedite. În opinia sa, instanța de apel nu a făcut niciun fel de analiză a acestui aspect important, limitându-se să rețină în mod greșit aspecte care s-ar fi constituit în factori de inițiere a unei îmbolnăviri voluntare. În cauză, condițiile cerute pentru a cere și pentru a obține repararea prejudiciului sunt întrunite: prejudiciul este cert, atât în privința existenței sale cât și în privința posibilității de evaluare, și totodată, arată recurentul, prejudiciul nu a fost încă reparat.

Referitor Ia fapta ilicită susține, în esență, că avizul ITM din 23 decembrie 2002, contractul individual de muncă ori fișa de expunere Ia risc a reclamantului nu pot reprezenta argumente care să justifice imposibilitatea ca noxele emanate de societatea pârâtă (chiar daca s-ar încadra în normele legal admise) să nu fi avut efectele nocive care în final au condus la apariția bolii profesionale. Deși medicul din dispensarul SC A. SA au pus diagnosticul de boală profesională încă din anul 2003, împrejurare adusă Ia cunoștința angajatorului, acesta din urmă și-a asumat răspunderea și l-a transferat într-un loc de muncă afectat de noxe. Consideră că răspunderea civilă delictuală a pârâtei este agravată de acest aspect, pârâta continuând să își încalce obligațiile legale care îi impuneau să reducă noxele la locui de muncă, chiar și după ce a aflat ca unul din salariații săi suferă de o boala profesionala.

Recurentul apreciază ca fiind îndeplinită și cerința raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, având în vedere că boala profesională respiratorie de care suferă a apărut exclusiv și ca urmare a inhalării noxelor de Ia locui de muncă, noxe cu privire Ia care angajatorul nu a făcut nimic pentru a le înlătura, deși acesta știa că reclamantul s-a îmbolnăvit lucrând în acel mediu toxic. Totodată, susține că pârâta a acționat cu vinovăție, întrucât cunoștea că reclamantul era afectat de o boala profesională, știa că toate locurile de muncă sunt grav afectate de noxele pe care continuă să le elimine în atmosferă, și cu toate acestea, consideră recurentul, pârâta a ales să nu facă nimic pentru a-și îndeplini obligațiile și de a asigura un mediu sănătos pentru salariații săi.

Intimatele SC A. SA Târgu-Mureș și Casa Națională de Pensii Publice au formulat întâmpinări prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. În întâmpinarea pârâtei SC A. SA Târgu Mureș se susține, în esență, că în cauză nu se poate reține îndeplinirea condiției privind existența prejudiciului produs reclamantului, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a sa, deoarece potrivit concluziilor raportului de expertiză medicală reclamantul are capacitatea de muncă păstrată și nu se încadrează în niciun grad de invaliditate.

La rândul său, intimata Casa Națională de Pensii Publice susține, în esență, în motivarea întâmpinării, că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, răspunderea civilă pentru prestațiile prevăzute în această lege și pentru care s-a plătit contribuția de asigurare este preluată de asigurător, iar pentru prejudiciile care nu sunt acoperite de prevederile legii, este atrasă răspunderea civilă a angajatorului, în condițiile dreptului comun. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinarea pârâtei SC A. SA și chematei în garanție Casa Națională de Pensii Publice constată următoarele: Deși reclamantul nu a invocat un temei de drept al recursului, din analiza motivelor de recurs rezultă că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și anume hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Obiectul acțiunii reclamantului, îl constituie obligarea pârâtei la plata daunelor morale, în temeiul art. 55 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, care prevede că răspunderea pentru asigurarea condițiilor de securitate și sănătate la locurile de muncă revine angajatorilor, sau, după caz, persoanelor asigurate conform art. 6 din lege. Fapta imputată de reclamant pârâtei, o constituie neasigurarea condițiilor de securitate și sănătate la locurile de muncă, datorită căreia reclamantul pretinde că suferă de boli catalogate drept profesionale și că și-a pierdut în mod nerecuperabil capacitatea de muncă la locurile de muncă avute în cadrul SC A. SA.

Rejudecând cauza în fond după casare, în raport de dispozițiile deciziei nr. 7847 din 04 noiembrie 2011, pronunțată de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a reținut că reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte în perioada 4 august 1972-20 ianuarie 1983 și respectiv 21 aprilie 1993-5 octombrie 2008, dată la care a încetat contractul individual de muncă al reclamantului prin acordul părților, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) C. muncii. La data de 15 aprilie 1991 reclamantul a fost pensionat, fiind încadrat în gradul II de invaliditate iar ulterior s-a reangajat la societatea pârâtă, la data menționată mai sus, la cererea expresă a reclamantului, dată la care a fost depistat ca suferind de astmă bronșic, astfel cum rezultă din „Fișa de control medical Ia încadrarea în muncă”.

Din „fișa de declarare a bolilor profesionale BP2” rezultă că la data de 1 august 2003 reclamantul a fost înregistrat cu boală profesională, constând în inflamația căilor aeriene superioare și din acest motiv pârâta a procedat Ia schimbarea locului de muncă al reclamantului, fiind trecut la locul de muncă „reparații electrice secția termoenergetică”, conform actului adițional la contractul individual de muncă și informării din 3 octombrie 2003, din care rezultă acceptul reclamantului în ceea ce privește noul loc de muncă. În anul 2008 reclamantul a fost înregistrat din nou cu boala astm bronșic, însă a refuzat să se înregistreze la Casa Județeană de Pensii Mureș, introducând prezenta cerere de chemare în judecată.

Pentru antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei reclamantul trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții și anume fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția făptuitorului. Referitor la prejudiciu, în mod legal curtea de apel a constatat că această condiție nu a fost îndeplinită deoarece susținerea reclamantului în sensul pierderii irecuperabile a capacității de muncă nu numai că nu a fost constatată științific, dimpotrivă potrivit deciziei asupra capacității de muncă din 28 aprilie 2008, emisă de Comisia de Expertiză Medicală de pe lângă Casa Națională de Pensii Publuce Mureș, rezultă că reclamantul are capacitatea de muncă păstrată, iar deficiența funcțională a fost evaluată ca fiind ușoară și de asemenea, rezultă că valorile analizelor medicale au fost normale.

În același sens sunt și concluziile raportului de expertiză medicală din 20 iulie 2008, emis de Institutul Național de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă, care atestă că reclamantul are capacitatea de muncă păstrată, nu se încadrează în niciun grad de invaliditate și poate lucra ca electrician. Astfel fiind, în raport de data încheierii raportului de expertiză medicală 20 iulie 2008, de declarația reclamantului care a învederat în fața comisiei de expertizare că nu este bolnav pentru a se pensiona pe caz de boală, este evident că înscrisurile invocate de reclamant prin acțiune, anterioare deciziei asupra capacității de muncă și raportului de expertiza sunt irelevante și mai mult nici acestea nu prevăd expres pierderea irecuperabilă a capacității de muncă invocată de reclamant.

De asemenea, trebuie precizat că la data de 5 octombrie 2006, adică Ia aproximativ 3 luni și jumătate de Ia întocmirea raportului de expertiză, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat, prin acordul părților, în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii, și în aceeași zi reclamantul a introdus acțiunea pe rolul Tribunalului Mureș. În concluzie, condiția existenței prejudiciului nu este îndeplinită și în consecință răspunderea delictuală a pârâtei nu poate fi antrenată, cum în mod legal a reținut și curtea de apel și a respins acțiunea. În raport de considerentele expuse, potrivit cărora reclamantul nu a dovedit existența prejudiciului, care constituie una dintre cele patru condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, celelalte motive de recurs referitoare la fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăție, nu mai necesită a fi analizate.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamantul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în suma de 8.000 RON, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGlI D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.G. împotriva deciziei nr. 12/A din 27 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant N.G. la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A. SA Târgu Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.