ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2505/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 5 noiembrie 2007, B.L. a solicitat

ca în contradictoriu cu Direcția de Muncă și Protecție Socială Constanța să se dispună:

- anularea deciziei

nr. 944 din 10 septembrie 2007 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea pentru

stabilirea calității de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990, cu modificările

și completările ulterioare;

- recunoașterea dreptului

său constând în stabilirea acelei calități;

- obligarea pârâtei la

stabilirea și acordarea drepturilor legale pentru perioada 6 martie 1945 - 13 noiembrie

1956.

În motivarea acțiunii

sale, reclamanta a arătat că deși a făcut dovada cu înscrisuri a împrejurărilor

pe baza cărora a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.

118/1990, cu modificările și completările ulterioare, prin decizia nr. 94 din 10

septembrie pârâta i-a respins cererea, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică,

care o prejudiciază.

În drept ea și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Tribunalul Constanța,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 2288 din 12 decembrie 2007 și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția

comercială și de contencios administrativ.

Această din urmă instanță

a pronunțat apoi, sentința civilă nr. 282/CA din 7 aprilie 2008, prin care s-a dezînvestit

la rândul său, în favoarea Tribunalului sesizat inițial.

Întrucât între cele două

instanțe judecătorești de grade diferite s-a ivit un conflict negativ de competență,

dosarul cauzei a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator

de competență, potrivit art. 21 C. proc. civ.

Se constată că soluția

corectă este cea pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, deoarece atât din cuprinsul acțiunii,

cât și din precizarea făcută în fața acestei Curți la termenul din 7 aprilie 2008,

rezultă fără echivoc că reclamanta a contestat legalitatea deciziei nr. 944 din

10 septembrie 2007 prin care pârâta i-a respins cererea pentru stabilirea calității

de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, ea a cerut obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i

recunoască acea calitate, cu consecința acordării efective a drepturilor pretinse.

Cu un asemenea obiect

și în raport cu reglementarea instituită prin dispozițiile art. 8 alin. (5) din

actul normativ mai sus menționat, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ, precum și art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., litigiul

de față atrage competența materială a Tribunalului Constanța, secția contencios

administrativ și fiscal, (ca primă instanță), iar nu competența Curții de Apel,

cum greșit a reținut Tribunalul.

În consecință, potrivit

art. 22 alin. ultim din același Cod, urmează a se stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe B.L. și Direcția de Muncă și Protecție Socială

Constanța în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și

fiscal.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2008.