ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea adresată Curții de Apel

Craiova, reclamanta A.l. chemat în judecată C.J.P. Dolj pentru ca instanța să

dispună anularea Hotărârii de revizuire nr. 27 din 19 iunie 2008 emisă de pârâtă

și să fie obligată aceasta să-i recunoască drepturile în calitate de beneficiar

al Legii nr. 189/2000 și pentru perioada 22 iunie 1941 - 24 martie 1944.

În

motivarea cererii a arătat că a făcut dovada că beneficiază de drepturile

reparatorii stabilite de lege și pentru perioada arătată, iar pârâta în mod

greșit i-a respins cererea, ignorând extrasul nr. C/2242 din 5 iulie 2005

eliberat de D.J. Constanța a A.N.

2.

Sentința primei instanțe

.

Prin

sentința civilă nr. 244 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova a fost

respinsă acțiunea reclamantei.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 193

din 23 august 2002 emisă de C.J.P. Dolj, reclamantei i-au fost recunoscute

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 25 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2002, iar prin Decizia nr. 3975 din 14 noiembrie 2006 a Înaltei Curți, i-au fost recunoscute drepturile și

pentru perioada 6 septembrie 1940 - 22 iunie 1941, cu începere de la data de 1 aprilie 2003, astfel că pârâta a emis hotărârea nr. 99/2007 prin care a revizuit Hotărârea

nr. 46/2005, conform deciziei instanței, definitivă și irevocabilă.

Ca

urmare, s-a reținut că noua solicitare a reclamantei, de modificare a acestei

hotărâri, a fost corect respinsă prin Hotărârea nr. 27 din 19 iunie 2008, cu

atât mai mult cu cât înscrisul invocat (extrasul nr. C/2242 din 5 iulie 2005

eliberat de D.J. Constanța a A.N.) a fost avut în vedere la pronunțarea Deciziei

nr. 3975 din 14 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, la stabilirea perioadei strămutării.

Recursul declarat de A.E. împotriva sentinței nr. 244 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a

fost respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia

nr. 1846 din 31 martie 2009.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că prin hotărârea

intimatei nr. 27/2008, a fost menținută hotărârea de revizuire nr. 99 din 23

ianuarie 2007 în sensul că perioada cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 22 iunie 1941 și 25 martie 1944 - 6 martie 1945 a fost recunoscută ca fiind perioada pentru care reclamanta beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, iar drepturile ce i se cuvin urmează a fi acordate începând cu data

de 1 aprilie 2003 pentru perioada 6 septembrie 1940 - 22 iunie 1941 și începând cu data de 1 aprilie 2002 pentru perioada 25 martie 1944 - 6 martie 1945.

S-a

mai reținut că nu poate fi primită critica recurentei privind recunoașterea

întregii perioade 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 ca fiind perioada de refugiu din motive etnice, pentru că hotărârea atacată nu privește această

perioadă, iar pe această cale nu i se poate acorda mai mult decât a cerut

inițial intimatei-pârâte.

4.

Contestația în anulare. Motivele cererii.

Împotriva

deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare A.E.,

invocând în drept, cu titlu generic, dispozițiile art. 317 - 321 C. proc. civ.

În concret, motivele expuse de contestatoare sunt următoarele:

4.1.

Instanța

de recurs nu s-a pronunțat motivat asupra excepției de nulitate a sentinței

instanței de fond pentru lipsa încheierii de dezbateri.

4.2.

Din

considerentele prezentate la pag. 2 a deciziei atacate rezultă că instanța a

fost în eroare cu privire la perioada calendaristică în care contestatoarea a

fost persecutată etnic, indicându-se 22 iunie 1941- 24 martie 1944 și nu 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

4.3.

Ambele

instanțe, atât cea de fond, cât și cea de recurs, au ignorat certificatul nr. C/2242/2005

emis de A.N. Constanța, care atestă faptul strămutării familiei sale.

4.4.

Instanța de recurs nu s-a pronunțat decât asupra unui singur

motiv de recurs, și anume cel reglementat de art. 304

2

C. proc. civ.,

omițând să examineze și criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., precum și toate înscrisurile depuse la dosar.

5.

Poziția

exprimată de intimata C.J.P. Dolj.

Intimata nu a formulat întâmpinare, dar prin adresa

înaintată Curții la data de 25 iunie 2009 a solicitat respingerea contestației în anulare, nefiind îndeplinite cerințele cuprinse în art. 317 - 318 C. proc.

civ.

II. Considerentele Curții asupra contestației în anulare.

În

concepția C. proc. civ. contestația în anulare este o cale de atac

extraordinară, de retractare, care poate fi formulată numai pentru motivele arătate

în cuprinsul art. 317 și 318 C. proc. civ.

Aceste texte legale au următorul cuprins:

Art.

317: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru

motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului:

când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu

toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în

cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a

fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Art.

318: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Toate motivele invocate de contestatoare sunt nefondate pentru

argumentele expuse în continuare.

2.

Instanța de recurs a analizat succint recursul declarat

,

acordând relevanță criticilor care

priveau substanța litigiului, și anume perioada persecuției etnice și probele

administrate în această privință. Motivele vizând procedura au fost analizate

grupat, fiind toate respinse.

Dealtfel,

contestatoarea este în eroare în privința încheierii de dezbateri. Instanța de

fond a soluționat pricina la data de 7 octombrie 2008, când reclamanta A.E. a fost reprezentată de mandatarul A.A. care a și pus concluzii pe fondul pricinii

după ce i s-a comunicat întâmpinarea, în practicaua sentinței fiind redate pe

larg concluziile părților.

Prin

urmare, nefiind amânată pronunțarea potrivit art. 260 C. proc. civ., nu era

posibilă redactarea unei încheieri de dezbateri.

3.

Eroarea materială invocată de contestatoare nu există.

La

pagina a doua a deciziei instanței de recurs se regăsește istoricul cauzei,

abia în pagina a treia fiind prezentate considerentele proprii asupra

recursului declarat.

Or,

perioada afirmată de contestatoare: 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 nu are nici o logică, câtă vreme, în mod evident ea era interesată de

acordarea drepturilor aferente perioadei 23 iunie 1941 - 24 martie 1944, întrucât pentru rest avea deja hotărâri favorabile.

4

.

Pretinsa omisiune de a examina

certificatul nr. C/2242/2005, precum și alte înscrisuri aflate la dosarul

cauzei nu poate fi circumscrisă nici unuia dintre motivele de contestație în

anulare.

Dispozițiile art. 318 C.

proc. civ. vizează omisiunea cercetării vreunui motiv de modificare sau de

casare iar nu a unor înscrisuri. În orice caz, concluzia instanței de recurs

s-a bazat pe ansamblul probelor administrate, inclusiv extrasul nr. C/2242 din 5

iulie 2005 eliberat de D.J. Constanța a A.N.

5.

În fine, referirea contestatoarei la dispozițiile art. 304

2

C. proc. civ. este lipsită de substanță, un atare text neexistând în C. proc. civ.

Soluționând recursul, Curtea a grupat criticile recurentei astfel încât

considerentele deciziei să fie coerente și accesibile, în contextul în care

aceasta a reiterat chestiuni de fapt și de drept privind persecuția etnică ce

fuseseră tranșate irevocabil prin Decizia nr. 3975 din 14 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

6.

Toate considerentele prezentate converg către concluzia

expusă la pct. II.1, motiv pentru care contestația în anulare de față va fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de A.E. împotriva Deciziei nr. 1846 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2009.