ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I - Prin sentința comercială nr. 10082 din 17 septembrie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A.H. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA PIETROIU și în consecință a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.576 lei plus dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de 25 aprilie 2003 și până la achitarea efectivă a debitului; capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului de tranzacție nr.683/2003 încheiat de părți, a fost respins ca neîntemeiat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului următoarea situație de fapt și de drept.

Urmare raporturilor comerciale derulate între părți în baza contractelor nr. 1818 din 3 octombrie 2001, nr. 628 din 23 martie 2002 și a litigiilor izvorâte din executarea acestora, apreciind imposibilă executarea obligațiilor pe care pârâta le avea față de reclamantă, la data de 25 aprilie 2003 părțile au încheiat contractul de tranzacție nr. 683 prin care au convenit stingerea litigiilor existente, pârâta asumându-și prin acest ultim contract trei obligații respectiv plata către reclamantă a sumei de 495.765.000 lei (vechi) reprezentând contravaloarea TVA-ului aferent soldului existent, vinderea către reclamantă a unei șalupe și a unui papuc plutitor la prețul de inventar, în baza creanțelor datorate și asigurarea, cu titlu gratuit, a treceri cu bacul societății a unui număr de două autovehicule în medie zilnic în perioada 2003 – 2005. Prin aceeași tranzacție reclamanta SC A.H.

s-a obligat să renunțe la toate drepturile pe care le avea față de debitoarea sa SC A.T. SA PIETROIU, acceptând faptul că aceasta nu mai era în măsură să-și execute obligațiile izvorâte din contractele individualizate în conținutul tranzacției. După încheierea tranzacției, reclamanta, creditoare, cu încălcarea propriilor obligații a reluat executarea silită împotriva pârâtei în baza biletelor la ordin emise de aceasta anterior încheierii tranzacției, deși se obligase să renunțe la toate drepturile pe care le avea izvorâte din contractele ce au făcut obiectul tranzacției, iar pârâta la rândul său, nu și-a respectat cele trei obligații asumate prin tranzacție.

În raport de situația de fapt astfel statuată, tribunalul prin încheierea din 12 martie 2007 a admis excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere rezoluțiunea contractului de tranzacție în ce privește neexecutarea obligației de a vinde bunurile făcând aplicarea art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 apreciind că termenul de 3 ani de prescripție pentru această obligație a început să curgă de la data nașterii raportului juridic respectiv data încheierii tranzacției 25 aprilie 2003. În ce privește însă prescripția dreptului de a cere rezoluțiunea pentru obligația asumată de pârâte de a plăti suma de 495.765.000 lei, tribunalul prin aceeași încheiere a respins excepția prescripției invocate de pârâtă în apărare reținând că angajamentul luat de pârâta și consemnat în procesul verbal întocmit la 13 aprilie 2005 în dosarul de executare nr. 476/2002 are valoarea unei recunoașteri făcute de cel în folosul căruia curge prescripția.

Examinând pe fond cererea de rezoluțiune a contractului de tranzacție pentru cele două obligații în legătură cu care a apreciat că nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, tribunalul reține că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1020 – 1021 C. civ. pentru a dispune rezoluțiunea contractului față de culpa ambelor părți în executarea obligațiilor asumate. Cererea reclamantei, formulată în subsidiar potrivit precizării acțiunii a fost găsită întemeiată, pârâta fiind obligată în temeiul art. 969 – 970 C. civ. la plata sumei de 49.576 Ron astfel cum s-a obligat în cuprinsul contractului de tranzacție.

II - Împotriva acestei sentințe ambele părți au declarat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, reclamanta criticând sentința pe aspectul prescripției reținute în ce privește obligația de la pct. 3 din tranzacție precum și pe cel referitor la culpa comună reținută în sarcina ambelor părți în executarea obligațiilor asumate, solicitând admiterea acțiunii și rezoluțiunea contractului din culpa exclusivă a pârâtei. Criticile formulate de pârâtă prin motivele de apel au vizat de asemenea chestiunea prescripției dreptului la acțiune de a cere rezoluțiunea contractului și a culpei exclusive a reclamantei care a ignorat cele convenite în tranzacție procedând la executarea în paralel a biletelor la ordin, al căror efect încetase urmare tranzacției.

III - Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 232 din 21 mai 2008 a admis ambele apeluri și, în consecință a schimbat în tot sentința fondului și a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă în sensul rezoluțiunii tranzacției nr. 683/2003 încheiată de părți, capătul de cerere privind daunele interese fiind respins ca nefondat. În considerentele hotărârii instanța de control reține că, tranzacția încheiată de părți, nu poate fi supusă prescripției, atâta vreme cât aceasta se află în ființă, oricare dintre părți putând solicita rezoluțiunea în conformitate cu art. 1020 – 1021 C. civ., iar în cauză reclamanta a făcut dovadă că pârâta nu și-a executat obligațiile timp de patru ani, neexistând cauze exoneratoare de culpă a pârâtei.

Totodată, curtea constată că reclamanta nu a făcut dovada daunelor interese pretinse , iar capătul de cerere cu acest obiect a avut un caracter subsidiar, sub acest aspect apelul pârâtei fiind întemeiat. Concluzionând instanța de apel apreciază că tribunalul a reținut o situație de fapt eronată și a făcut o interpretare și aplicare greșită a clauzelor contractului și a dispozițiilor legale în materie pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală. IV - Împotriva acestei decizii pârâta SC A.T. PIETROIU SA a declarat recurs la data de 4 iulie 2008 solicitând modificarea în parte a deciziei în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței fondului și admiterii apelului propriu cu consecința respingerii cererii în rezoluțiunea convenției.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând în argumentarea criticilor de nelegalitate următoarele: - instanța de apel a ignorat cu desăvârșire obligația de motivare a hotărârii impusă de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., considerentele cuprinzând numai afirmații cu caracter general cu privire la instituția rezoluțiunii, fără referire la aspectele de fapt și de drept invocate; - considerentele instanței nu conduc în mod logic la soluția din dispozitiv, fiind imposibil pentru cititor de a distinge care este motivul de apel examinat și de către cine a fost invocat; - între considerente și dispozitiv există o contradicție în condițiile în care au fost admise ambele apeluri în totalitate deși instanța respinge motivul de apel fundamentat pe prescripția dreptului de a cere rezoluțiunea; - hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea legii sub aspectul excepției prescripției dreptului de a cere rezoluțiunea contractului de tranzacție deoarece acțiunile personale prin care se urmărește declararea ineficacității unui act juridic generator de drepturi de creanță sunt prescriptibile în termenul general de 3 ani, în speță termenul de prescripție începând să curgă de la momentul scadenței obligației, respectiv de la data nașterii raportului juridic deoarece părțile nu au stabilit un termen pentru obligațiile de la pct. 3 lit. a) și b); - pe fondul cauzei rezoluțiunea dispusă este greșită deoarece neexecutarea obligației nu poate fi imputată pârâtei în condițiile în care reclamanta a pornit executarea silită în baza unor titluri stinse, prin încălcarea celor convenite în tranzacție.

La data de 16 ianuarie 2009 intimata-pârâtă a depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând mențiunea ca legală și temeinică a deciziei atacate. Potrivit intimatei soluționarea excepției prescripției este corectă deoarece contractul se supune unui singur regim juridic pe acest aspect, iar culpa pârâtei care timp de patru ani nu și-a executat obligațiile a fost stabilită în baza probelor administrate. Asupra recursului V - Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1. - Îndatorirea de a motiva hotărârea, consacrată legislativ în art. 261 C. proc.

civ., semnifică obligația judecătorului de a include în parte numită considerentele hotărârii situația de fapt reținută cu referire concretă la probatoriile administrate, expunerea argumentelor părților cu punctul de vedere al judecătorului față de fiecare argument și nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a impus soluția adoptată. O hotărâre motivată lacunar, criptic nu răspunde acestor exigențe legale, nu este convingătoare pentru părți și public și nu poate fi supusă controlului pe căile de atac, sancțiunea legală fiind a casării pentru nemotivare. 2. În cauză motivarea soluției adoptate de instanța de apel nu respectă aceste cerințe legale.

În raport de dezlegarea dată de instanța de fond pe excepția prescripției dreptului de a cere rezoluțiunea contractului de tranzacție pentru obligațiile noi născute urmare acestui contract și având a răspunde pe acest aspect motivelor de apel, formulate de ambele părți, dar din perspective diferite, instanța expune numai rezultatul dezlegării acestei chestiuni nu și raționamentul pe care se fundamentează. Aserțiunea instanței în sensul că „tranzacția încheiată de părți, nu poate fi supusă prescripției, atâta vreme cât aceasta se află în ființă, nu explicitează această concluzie, care trebuia precedată de argumentele de fapt și de drept care au impus-o.

Recunoscând îndreptățirea reclamantei de a cere rezoluțiunea contractului, instanța nu analizează problema culpei invocată și argumentată de ambele părți în neexecutarea obligațiilor asumate, pornind de la caracteristicile contractului de tranzacție, sinalagmatic, oneros și consensual și efectele extinctive pe care le produce cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacție. 3. Soluția adoptată prin dispozitiv de admitere a ambelor apeluri nu este explicitată în considerente și cel puțin aparent, în aceste circumstanțe, pare contradictorie în raport de motivele de apel formulate de cele două părți care nu pot coexista. Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând că în absența motivării hotărârii nu poate fi exercitat controlul asupra soluției adoptate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va admite prezentul recurs și va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.T. PIETROIU SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 232 din 21 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.