ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.I.

SA Chișoda a chemat în judecată pe pârâtele A.F.P. Timișoara și A.N.A.F.

București, solicitând să se anuleze decizia de impunere fiscală nr. 444 din 2

august 2007 și Raportul de inspecție fiscală nr. 2147 din 1 august 2007 emise

de pârâta A.F.P. Timișoara și decizia nr. 307 din 6 noiembrie 2007 emisă de

pârâta A.N.A.F. București, și să se anuleze TVA în sumă de 451.219 lei

stabilită suplimentar, cu dobânzile și penalitățile aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că în urma unei inspecții fiscale efectuată de pârâta A.F.P.

Timișoara, s-a stabilit TVA suplimentar în sumă de 451.219 lei, sumă care nu ar

fi fost evidențiată de societatea reclamantă.

A mai arătat că organul de control care a

emis decizia nr. 444 din 2 august 2007 a apreciat greșit, fără temei real că

societatea reclamantă trebuia să îndeplinească unele măsuri, deoarece din

Raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii Deciziei de imputare

nr. 126 din 13 martie 2006 nu rezultă astfel de măsuri de îndeplinit.

A apreciat ca fiind neîntemeiată

afirmația din Decizia nr. 444/2007 potrivit căreia TVA colectată stabilită suplimentar

prin Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006 în sumă de 451.219 lei nu

ar fi fost evidențiată de societate, deoarece această decizie este ulterioară

facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006 prin care fusese deja colectată

TVA menționată în Decizia de impunere arătată.

Reclamanta a solicitat că se constate că

în evidența organului fiscal apare în mod eronat o dublă înregistrare a

TVA-ului colectat de societate în sumă de 451.219 lei.

Prin întâmpinare, pârâtele A.F.P.

Timișoara și A.N.A.F. București au solicitat respingerea acțiunii, ca

nefondată, menționând că prin Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006

suma de 451.219 lei a fost respinsă la rambursare și întrucât societatea

reclamantă nu a contestat în termen de 30 de zile această decizie, s-a

constatat că a fost de acord cu sumele stabilite suplimentar, iar organele de

inspecție fiscală au procedat la calculul majorărilor de întârziere în perioada

martie 2006 – septembrie 2005.

Au mai arătat că în cursul anului 2005, pentru investiția

imobiliară vândută beneficiarului SC A.D.E. SRL Arad, societatea reclamantă a

dedus TVA în sumă totală de 451.219 lei fără să colecteze TVA, iar în cursul

anului 2006 a dedus suplimentar aceeași sumă, neevidențiată în contabilitate,

astfel că prin Decizia de impunere nr. 444/2007 în mod legal și temeinic

organele fiscale au respins la rambursare TVA în sumă de 451.219 lei.

Pârâtele au menționat că reclamanta a

realizat două deduceri de TVA și o singură colectare pentru aceeași investiție

imobiliară, situație în care în mod legal și temeinic organele fiscale au

constatat că TVA în sumă de 451.219 lei este nedeductibilă a doua oară și nu poate

fi rambursată.

Prin sentința civilă nr. 223 din 23

septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

A apreciat că reclamanta a dedus în luna

martie 2006 pentru a doua oară TVA în sumă de 451.219 lei, fără să justifice

dreptul de deducere cu vreunul din documentele prevăzute de art. 145 alin. (8) C.

fisc.

A apreciat că în mod eronat suma de

451.219 lei a fost repusă în decontul lunii martie 2006 la rubrica TVA

deductibilă, rambursarea fiind respinsă prin Decizia de impunere nr. 126/2006

devenită titlu de creanță prin necontestare.

Totodată, instanța de fond a înlăturat

concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, apreciind că din

conținutul acesteia nu rezultă temeiurile legale potrivit cărora refuzul de

rambursare a TVA în litigiu este nelegal și pentru că expertiza nu evidențiază

documentele care justifică rambursarea solicitată, potrivit art. 145 alin. (8) C.

fisc.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței

civile atacate în sensul admiterii acțiunii și restituirii către reclamantă a

sumei de 451.219 lei reprezentând TVA de rambursat.

A arătat că în mod eronat prima instanță

a apreciat că reclamanta ar fi acceptat sumele stabilite suplimentar de organul

fiscal întrucât nu a atacat Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006,

deoarece această decizie este ulterioară emiterii facturii fiscale nr. 3932980

din 6 martie 2006 prin care fusese deja colectată TVA menționată în decizia de

impunere.

A menționat că TVA solicitată la

rambursare nu este rezultatul unei înregistrări duble și că TVA colectată este

în sumă de 1.005.329 lei din care 554.109 lei prin facturare și 451.219 lei prin

decizia de impunere nr. 126/2006.

A criticat soluția instanței de fond și

sub aspectul împrejurării că aceasta a înlăturat raportul de expertiză

contabilă, în mod nejustificat, motivație potrivit căreia din conținutul

raportului nu ar rezulta temeiurile legale fiind răsturnate de răspunsul pe

care expertul l-a dat, la solicitarea primei instanțe, cu privire la

obiecțiunile formulate la Raportul de expertiză contabilă.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Timiș a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile atacate.

A arătat în esență, că reclamanta a dedus

în cursul anului 2005 TVA în sumă de 451.219 lei, sumă pe care a dedus-o a doua

oară în luna martie 2006 deși nu a fost colectată potrivit Deciziei de impunere

nr. 126 din 31 martie 2006, rezultând în fapt două deduceri și o singură

colectare de TVA pentru aceeași investiție imobiliară.

A explicat că diferențele existente între

evidența contabilă a societății reclamante și evidența fiscală a A.F.P.

Timișoara se datorează culpei societății recurente care nu a evidențiat în

contabilitatea proprie suma de 431.219 lei reprezentând TVA colectată

suplimentar.

Examinând actele și lucrările dosarului

din perspectiva motivelor de recurs invocate și din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul și va modifica sentința civilă atacată, în sensul admiterii

acțiunii reclamantei, având în vedere considerentele ce se vor evidenția în

cele ce succed.

Obiectul litigiului îl constituie dreptul

pretins de reclamanta SC I.I. SRL la rambursarea sumei de 451.219 lei

reprezentând TVA aferentă investiției imobiliare efectuată de reclamantă și

vândută către beneficiarul SC A.D.E. SRL Arad conform facturii fiscale nr.

3932980 din 6 martie 2006.

Această factură s-a emis pentru suma totală

de 3.470.472,76 lei din care TVA în sumă de 554.109,09 lei s-a înregistrat la

TVA colectată și s-a preluat totodată, în decontul lunii martie 2006 suma de

451.219 lei ca TVA deductibilă, calculându-se cu 102.890 lei mai mult decât s-a

dedus.

Înalta Curte observă că este greșită

aprecierea primei instanțe conform căreia reclamanta ar fi repus în mod eronat

suma de 451.219 lei în decontul lunii martie la rubrica TVA deductibilă

întrucât rambursarea a fost respinsă prin Decizia de impunere nr. 126 din 13

martie 2006.

Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie

2006 a fost emisă la o dată ulterioară emiterii facturii fiscale nr. 3932980

din 6 martie 2006, suma prevăzută în decizie fiind deja colectată la data

emiterii acesteia, aspect care justifică atitudinea reclamantei, în sensul de a

nu ataca actul administrativ al organului fiscal printr-o acțiune în contencios

administrativ.

Din această perspectivă, apare ca fiind

neîntemeiată concluzia primei instanțe potrivit căreia reclamanta ar fi acceptat

sumele stabilite suplimentar de organul fiscal odată cu emiterea deciziei de

impunere nr. 126/2006.

Fiind îndeplinită condiția de facturare a

obiectivului de investiții și cea de colectare a TVA impuse de organul fiscal

prin Decizia de impunere nr. 126/2006, recurenta reclamantă are dreptul la

rambursarea sumei de 451.219 lei, deoarece această sumă nu reprezintă TVA

nedeductibilă fiscal.

De altfel, această concluzie a fost

formulată și în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit

în cauză, pe care instanța de fond l-a înlăturat în mod nejustificat.

Înalta Curte constată că motivația primei

instanțe privind respingerea raportului de expertiză nu are corespondent în

actele dosarului.

Astfel, instanța de fond nu a acceptat ca

probă expertiza contabilă judiciară dispusă de ea însăși, pe motivul că

expertiza nu cuprinde temeiurile legale pe care se întemeiază dreptul de

rambursare al reclamantei.

În realitate, din cuprinsul Răspunsului

la obiecțiunile formulate la Raportul de expertiză contabilă judiciară, precum

și în răspunsul privind întregirea expertizei solicitată de instanță, expertul

contabil a precizat cu claritate textele din legislația fiscală care conferă

dreptul reclamantei la rambursarea TVA.

Coroborând așadar probele administrate în

cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă judiciară, pe care-l apreciază

ca fiind o probă concludentă și utilă soluționării litigiului fiscal, Înalta

Curte constată că recursul reclamantei este fondat, fiind în drept să fie

exonerată de plata TVA în sumă de 451.219 lei stabilită suplimentar.

Ca atare, instanța supremă, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica sentința civilă atacată

în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va anula actele administrative

emise de intimatele-pârâte, pe care le va obliga să restituie reclamantei suma

de 451.219 lei reprezentând TVA, plus dobânzile și penalitățile aferente.

Totodată, va obliga intimatele-pârâte la

plata către recurentă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de

avocat, prin apreciere, și onorariul de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

I.I. SA Chișoda împotriva sentinței civile nr. 223 din 23 septembrie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată în

sensul că admite acțiunea reclamantei.

Anulează Decizia de impunere fiscală

nr. 444 din 2 august 2007 și Raportul de inspecție fiscală nr. 2147 din 1

august 2007 emise de A.F.P. Timișoara, precum și Decizia nr. 307 din 6

noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. București, înlăturând obligarea la plata de

TVA stabilită suplimentar în cuantum de 451.219 lei cu dobânzile și

penalitățile aferente.

Obligă intimatele pârâte la plata

către recurentă a sumei de 20.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariul de avocat, prin apreciere și onorariul de expert.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

aprilie 2009.