ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.I. SA Chișoda a chemat în judecată pe pârâtele A.F.P. Timișoara și A.N.A.F. București, solicitând să se anuleze decizia de impunere fiscală nr. 444 din 2 august 2007 și Raportul de inspecție fiscală nr. 2147 din 1 august 2007 emise de pârâta A.F.P. Timișoara și decizia nr. 307 din 6 noiembrie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. București, și să se anuleze TVA în sumă de 451.219 lei stabilită suplimentar, cu dobânzile și penalitățile aferente. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în urma unei inspecții fiscale efectuată de pârâta A.F.P.

Timișoara, s-a stabilit TVA suplimentar în sumă de 451.219 lei, sumă care nu ar fi fost evidențiată de societatea reclamantă. A mai arătat că organul de control care a emis decizia nr. 444 din 2 august 2007 a apreciat greșit, fără temei real că societatea reclamantă trebuia să îndeplinească unele măsuri, deoarece din Raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii Deciziei de imputare nr. 126 din 13 martie 2006 nu rezultă astfel de măsuri de îndeplinit. A apreciat ca fiind neîntemeiată afirmația din Decizia nr. 444/2007 potrivit căreia TVA colectată stabilită suplimentar prin Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006 în sumă de 451.219 lei nu ar fi fost evidențiată de societate, deoarece această decizie este ulterioară facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006 prin care fusese deja colectată TVA menționată în Decizia de impunere arătată.

Reclamanta a solicitat că se constate că în evidența organului fiscal apare în mod eronat o dublă înregistrare a TVA-ului colectat de societate în sumă de 451.219 lei. Prin întâmpinare, pârâtele A.F.P. Timișoara și A.N.A.F. București au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, menționând că prin Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006 suma de 451.219 lei a fost respinsă la rambursare și întrucât societatea reclamantă nu a contestat în termen de 30 de zile această decizie, s-a constatat că a fost de acord cu sumele stabilite suplimentar, iar organele de inspecție fiscală au procedat la calculul majorărilor de întârziere în perioada martie 2006 – septembrie 2005. Au mai arătat că în cursul anului 2005, pentru investiția imobiliară vândută beneficiarului SC A.D.E.

SRL Arad, societatea reclamantă a dedus TVA în sumă totală de 451.219 lei fără să colecteze TVA, iar în cursul anului 2006 a dedus suplimentar aceeași sumă, neevidențiată în contabilitate, astfel că prin Decizia de impunere nr. 444/2007 în mod legal și temeinic organele fiscale au respins la rambursare TVA în sumă de 451.219 lei. Pârâtele au menționat că reclamanta a realizat două deduceri de TVA și o singură colectare pentru aceeași investiție imobiliară, situație în care în mod legal și temeinic organele fiscale au constatat că TVA în sumă de 451.219 lei este nedeductibilă a doua oară și nu poate fi rambursată. Prin sentința civilă nr. 223 din 23 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: A apreciat că reclamanta a dedus în luna martie 2006 pentru a doua oară TVA în sumă de 451.219 lei, fără să justifice dreptul de deducere cu vreunul din documentele prevăzute de art. 145 alin. (8) C. fisc. A apreciat că în mod eronat suma de 451.219 lei a fost repusă în decontul lunii martie 2006 la rubrica TVA deductibilă, rambursarea fiind respinsă prin Decizia de impunere nr. 126/2006 devenită titlu de creanță prin necontestare. Totodată, instanța de fond a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, apreciind că din conținutul acesteia nu rezultă temeiurile legale potrivit cărora refuzul de rambursare a TVA în litigiu este nelegal și pentru că expertiza nu evidențiază documentele care justifică rambursarea solicitată, potrivit art. 145 alin. (8) C. fisc.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii și restituirii către reclamantă a sumei de 451.219 lei reprezentând TVA de rambursat. A arătat că în mod eronat prima instanță a apreciat că reclamanta ar fi acceptat sumele stabilite suplimentar de organul fiscal întrucât nu a atacat Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006, deoarece această decizie este ulterioară emiterii facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006 prin care fusese deja colectată TVA menționată în decizia de impunere. A menționat că TVA solicitată la rambursare nu este rezultatul unei înregistrări duble și că TVA colectată este în sumă de 1.005.329 lei din care 554.109 lei prin facturare și 451.219 lei prin decizia de impunere nr. 126/2006.

A criticat soluția instanței de fond și sub aspectul împrejurării că aceasta a înlăturat raportul de expertiză contabilă, în mod nejustificat, motivație potrivit căreia din conținutul raportului nu ar rezulta temeiurile legale fiind răsturnate de răspunsul pe care expertul l-a dat, la solicitarea primei instanțe, cu privire la obiecțiunile formulate la Raportul de expertiză contabilă. Prin întâmpinare, intimata pârâtă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile atacate. A arătat în esență, că reclamanta a dedus în cursul anului 2005 TVA în sumă de 451.219 lei, sumă pe care a dedus-o a doua oară în luna martie 2006 deși nu a fost colectată potrivit Deciziei de impunere nr. 126 din 31 martie 2006, rezultând în fapt două deduceri și o singură colectare de TVA pentru aceeași investiție imobiliară.

A explicat că diferențele existente între evidența contabilă a societății reclamante și evidența fiscală a A.F.P. Timișoara se datorează culpei societății recurente care nu a evidențiat în contabilitatea proprie suma de 431.219 lei reprezentând TVA colectată suplimentar. Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și din oficiu, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința civilă atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, având în vedere considerentele ce se vor evidenția în cele ce succed. Obiectul litigiului îl constituie dreptul pretins de reclamanta SC I.I. SRL la rambursarea sumei de 451.219 lei reprezentând TVA aferentă investiției imobiliare efectuată de reclamantă și vândută către beneficiarul SC A.D.E.

SRL Arad conform facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006. Această factură s-a emis pentru suma totală de 3.470.472,76 lei din care TVA în sumă de 554.109,09 lei s-a înregistrat la TVA colectată și s-a preluat totodată, în decontul lunii martie 2006 suma de 451.219 lei ca TVA deductibilă, calculându-se cu 102.890 lei mai mult decât s-a dedus.

Înalta Curte observă că este greșită aprecierea primei instanțe conform căreia reclamanta ar fi repus în mod eronat suma de 451.219 lei în decontul lunii martie la rubrica TVA deductibilă întrucât rambursarea a fost respinsă prin Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006. Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006 a fost emisă la o dată ulterioară emiterii facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006, suma prevăzută în decizie fiind deja colectată la data emiterii acesteia, aspect care justifică atitudinea reclamantei, în sensul de a nu ataca actul administrativ al organului fiscal printr-o acțiune în contencios administrativ. Din această perspectivă, apare ca fiind neîntemeiată concluzia primei instanțe potrivit căreia reclamanta ar fi acceptat sumele stabilite suplimentar de organul fiscal odată cu emiterea deciziei de impunere nr. 126/2006.

Fiind îndeplinită condiția de facturare a obiectivului de investiții și cea de colectare a TVA impuse de organul fiscal prin Decizia de impunere nr. 126/2006, recurenta reclamantă are dreptul la rambursarea sumei de 451.219 lei, deoarece această sumă nu reprezintă TVA nedeductibilă fiscal. De altfel, această concluzie a fost formulată și în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, pe care instanța de fond l-a înlăturat în mod nejustificat. Înalta Curte constată că motivația primei instanțe privind respingerea raportului de expertiză nu are corespondent în actele dosarului. Astfel, instanța de fond nu a acceptat ca probă expertiza contabilă judiciară dispusă de ea însăși, pe motivul că expertiza nu cuprinde temeiurile legale pe care se întemeiază dreptul de rambursare al reclamantei.

În realitate, din cuprinsul Răspunsului la obiecțiunile formulate la Raportul de expertiză contabilă judiciară, precum și în răspunsul privind întregirea expertizei solicitată de instanță, expertul contabil a precizat cu claritate textele din legislația fiscală care conferă dreptul reclamantei la rambursarea TVA. Coroborând așadar probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă judiciară, pe care-l apreciază ca fiind o probă concludentă și utilă soluționării litigiului fiscal, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, fiind în drept să fie exonerată de plata TVA în sumă de 451.219 lei stabilită suplimentar. Ca atare, instanța supremă, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va admite recursul, va modifica sentința civilă atacată în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va anula actele administrative emise de intimatele-pârâte, pe care le va obliga să restituie reclamantei suma de 451.219 lei reprezentând TVA, plus dobânzile și penalitățile aferente. Totodată, va obliga intimatele-pârâte la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, prin apreciere, și onorariul de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I.I. SA Chișoda împotriva sentinței civile nr. 223 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei. Anulează Decizia de impunere fiscală nr. 444 din 2 august 2007 și Raportul de inspecție fiscală nr. 2147 din 1 august 2007 emise de A.F.P. Timișoara, precum și Decizia nr. 307 din 6 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. București, înlăturând obligarea la plata de TVA stabilită suplimentar în cuantum de 451.219 lei cu dobânzile și penalitățile aferente. Obligă intimatele pârâte la plata către recurentă a sumei de 20.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, prin apreciere și onorariul de expert.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.