ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4565/2009

Asupra recursul de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a

VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții N.

C.V. și N.D., au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții M.J.(în prezent

M.J.L.C.) și C.

C.C.L.R.A.

din cadrul M.J., anularea Deciziei nr.

1367

din 22 noiembrie 2001 emisă de comisia pârâtă în favoarea numitei O.E.

Prin

sentința civilă nr. 1012 din 12 aprilie 2007 Curtea de Apel București, admițând excepția tardivității invocată de pârâtul M.J., a respins acțiunea reclamanților ca

fiind introdusă peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4045 din 24 octombrie 2007, constatând că actul administrativ atacat nu a fost supus nici unei forme de

publicitate - fapt apreciat de instanță ca fiind de natură a le crea

reclamanților imposibilitatea practică de a-l contesta în termenul legal - a

admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 1012 din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel București, și casând această sentință, a trimis cauza spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

Judecând

după reinvestire, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3150 din 18 noiembrie 2008, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. Prin aceeași sentință, curtea de

apel a admis cererea de intervenție formulată de O.D.M.C., în folosul pârâtului

M.J. și i-a obligat pe reclamanți la plata către acesta a sumei de 500 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru

a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că decizia atacată

de reclamanți este legală și temeinică, aceasta fiind emisă în temeiul

dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 214/1999 coroborate cu cele ale art. 1

raportate la art. 2 lit. c) din aceeași ordonanță.

În acest sens,

instanța a apreciat că fapta săvârșită de O.E. se înscrie în dispozițiile

normei legale anterior amintite, față de orientarea anticomunistă dovedită a

acesteia, constând în acordarea de sprijin fiului său, O.D.M., condamnat pentru

infracțiunea de favorizare la crima de uneltire contra ordinii sociale,

prevăzută și pedepsită de art. 284 pct. 1 alin. ultim C. pen., coroborat cu art.

209 pct. 1 C. pen., înlesnindu-i găzduirea la diferite rude până în anul 1956,

când acesta a revenit acasă, unde a locuit până la data arestării. Instanța a

concluzionat astfel, că atitudinea activă a numitei O.E. împotriva comunismului

și calitatea recunoscută a acesteia de luptător în rezistența anticomunistă, o

înscriu pe aceasta în dispozițiile art. 1 din ordonanță, coroborate cu art. 2 lit.

c) din același act normativ, motiv pentru care decizia emisă de Comisie a fost

apreciată ca fiind temeinică și legală.

Asupra cererii

de intervenție accesorie formulată de O.D.M., instanța a considerat-o ca fiind

admisibilă față de calitatea acestuia de fiu al titularei deciziei atacate,

interesat în valorificarea drepturilor de care mama sa, O.E., ar fi beneficiat

ca urmare a acordării acestei calități, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs, solicitând modificarea ei în

sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării Deciziei nr. 1367/2001 ca

nelegală.

A fost invocat motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că

sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât O.E. nu

a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, ci

pentru o infracțiune de drept comun, respectiv aceea de favorizare a

infractorului, condamnat deja printr-o hotărârea definitivă, de a se sustrage

de la executarea pedepsei.

În opinia

recurenților, activitățile desfășurate de O.E. nu au nimic comun cu propaganda anticomunistă

(faptă pentru care s-a emis Decizia nr. 167/2001), fiind evidentă, mai degrabă,

colaborarea acesteia cu organele de anchetă comunistă.

Astfel, susțin

recurenții, așa cum rezultă din sentința penală nr. 946/1958, O.E., împreună cu

ceilalți membrii ai familiei (O.E., O.V.B., C.E., etc.), l-au ajutat pe O.D.M.C.,

care le este rudă, să se sustragă de la executarea unei pedepse privative de

libertate, ascunzându-l în casele lor.

Tribunalul

Militar București a calificat faptele săvârșite de toți membrii familiei O. ca

infracțiune de favorizarea infractorului, calificare menținută de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 2698/2001, pronunțată

asupra recursului în anulare, declarat de Procurorul General împotriva

sentinței suscitate.

La data de 25

mai 2001, când  instanța supremă a pronunțat această decizie, dispozițiile O.U.G.

nr. 214/1999 erau deja în vigoare, însă nu au fost invocate de nici o parte

interesată pentru a susține că fapta de favorizare a infractorului reprezintă o

atitudine activă îndreptată împotriva comunismului și a ordinii sociale.

Mai mult, așa

cum s-a recunoscut și s-a reținut prin sentința de condamnare, O.E. a

intervenit pe lângă numitul C.P., procuror militar comunist, pentru a-l scoate

din cauză pe fiul său, ori pentru a micșora pedeapsa.

Acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă lui O.E. s-a făcut, în opinia

recurenților, cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999, prin

interpretarea și aplicarea greșită a acestora față de înscrisurile care

demonstrează în mod evident o altă situație de fapt și de drept.

Instanța de

fond și-a întemeiat soluția pe aceeași interpretare greșită a legii, fiind

inadmisibil a se aprecia că ajutorul dat de O.E. fiului său, care a făcut parte

dintr-o organizație subversivă de tip fascist, condusă de legionarul G.D.,

constituie o atitudine activă îndreptată împotriva comunismului.

M.J.L.C. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât,

după cum corect a reținut și instanța de fond, întreg materialul probator depus

la dosar atestă caracterul politic al infracțiunii pentru care O.E. a fost

condamnată, precum și incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999,

raportat la orientarea anticomunistă a acesteia.

Intimatul-intervenient

O.D.M.C., prin precizările scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, motivat de faptul că susținerile recurenților sunt contrare

realității, mama sa fiind condamnată în temeiul prevederilor C. pen. anterior,

Titlul I, Cap. II – Crime și delicte contra siguranței interioare și exterioare

a statului, art. 209 pct. 2 lit. b), conform încadrării juridice stabilite prin

Decizia nr. 274 din 19 octombrie 1962 a Colegiului Militar al Tribunalului

Suprem, întrucât prin infracțiunea săvârșită s-a adus atingere securității

statului, a fost privată de libertate ca deținut contrarevoluționar timp de

peste 4 ani, fiind  eliberată din aceeași calitate (fila 14 dosar fond).

A solicitat,

totodată, a se avea în vedere că potrivit Legii nr. 221/2002, condamnările

pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 207-209, art. 209

1

- 209

4

,

art. 284 alin ultim C. pen. din 1936, republicat în 1948, cu modificările și

completările ulterioare, alături de cele pronunțate pentru alte fapte expres indicate,

constituie de drept condamnări cu caracter politic, precum și faptul că în

privința caracterului politic al sentinței nr. 946/1958 a Tribunalului Militar

București s-au pronunțat și alte hotărâri judecătorești irevocabile.

Recursul nu

este fondat.

Analizând

actele dosarului, motivul de recurs invocat, dar și susținerile celorlalte

părți, examinând, totodată, cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia supusă

controlului judiciar, nefiind dat nici un motiv care să impună casarea sau

modificarea acesteia, în considerarea argumentelor în continuare arătate.

O.U.G. nr. 214/1999

recunoaște, prin art. 1, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni

săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri

administrative abuzive.

Potrivit art. 2

alin. (1) lit. c) din același act normativ, constituie infracțiuni săvârșite din

motive politice, infracțiunile care au avut drept scop propaganda pentru răsturnarea

ordinii sociale până la 14 decembrie 2009 sau manifestarea împotrivirii față de

aceasta.

Examinând și

coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, prima instanță a

reținut în mod corect caracterul politic al condamnării pronunțate față de O.E.

pentru infracțiunea de favorizare la crima de uneltire contra ordinii sociale,

încadrată juridic în prevederile art. 209 pct. 2 lit. b) C. pen. anterior,

conform Deciziei nr. 274 din 19 octombrie 1962, a Colegiului Militar al Tribunalului Suprem, indicată și în considerentele Deciziei nr. 4572

din 8 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, invocată ca precedent judiciar (f. 23).

O.E. a fost

condamnată pentru favorizarea unui membru al unei organizații din cele prevăzute

la art. 209 alin. (1) C. pen., prin sprijinul acordat lui O.D. în anul 1948,

pentru a nu fi arestat, aceasta înlesnindu-i găzduirea la diferite rude până în

anul 1956, când a revenit acasă unde a locuit până la data arestării, faptă

prevăzută în Titlul I, Cap. II al C. pen. anterior – Crime și delicte contra

siguranței interioare și exterioare a statului.

Raportat la probele

administrate în cauză, nu se poate reține că faptele lui O.D., care au atras

aplicarea unui pedepse de 10 ani temniță grea, nu se încadrează în prevederile art.

2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999, cum pretind recurenții, nefiind dovedit că

acesta a activat în cadrul mișcării legionare, la care a aderat într-adevăr,

însă în considerarea orientării anticomuniste a acestuia și nu a caracterului ei

fascist.

Caracterul

politic al condamnărilor pronunțate față de O.D. și o altă persoană care i-a

acordat sprijin pentru a se sustrage de la executarea pedepsei de 10 ani temniță

grea ce i-a fost aplicată (C.G.) a fost reținut, de altfel, printr-o hotărârea

judecătorească irevocabilă – Decizia nr. 4572 din 8 decembrie 2008, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1581/1/2008 (f.11), în

virtutea principiului disciplinei jurisdicționale, consacrat în jurisprudența C.E.D.O.,

neputându-se face abstracție de o atare statuare.

Prin urmare,

prima instanță a concluzionat în mod corect că fapta săvârșită de O.E. se

înscrie în dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999, dată fiind orientarea anticomunistă

a acesteia, Decizia nr. 1367 din 22 noiembrie 2001 emisă de Comisia pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă îndeplinind toate condițiile

de legalitate.

Față de cele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de N.

C.V. și N.D. împotriva

sentinței civile nr. 3150 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, s

ecția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenții la plata sumei

de 500 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient O.D.M.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2009.