Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2007

HOTĂRÂRE
21.06.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 februarie 2007 reclamanta SC A.B. SA a solicitat suspendarea executării deciziilor nr. 42 din 26 ianuarie 2007 și nr. 444 din 7 decembrie 2006, emise de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până la data pronunțării instanței asupra fondului pricinii.

În motivarea cererii arată că în urma unui control efectuat de către reprezentanții Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale, în luna octombrie 2006, s-a considerat că antrepozitul fiscal nu are dreptul de a distila produse vegetale, dispunându-se suspendarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 89 din 19 decembrie 2003, măsură pe care a contestat-o, dar care a fost menținută prin decizia nr. 444 din 7 decembrie 2006 și apoi prin decizia nr. 42 din 26 ianuarie 2007. Mai arată că ultima decizie a contestat-o la Curtea de Apel Iași, având termen de judecată la data de 12 martie 2007, dar pentru că actul administrativ produce efecte juridice de la data comunicării lui, a introdus și cererea de față.

Susține că îndeplinește condițiile legale pentru admiterea cererii, deoarece are un număr de 336 salariați, are în derulare contracte de credit de peste 3.000.000 lei și un credit de 650.000 Euro și pentru că autorizația s-a suspendat pentru toate cele trei antrepozite fiscale nu mai poate desfășura nici un fel de activitate de producție și de desfacere a vinurilor. Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 30/CA din 1 martie 2007 a admis cererea, dispunând suspendarea executării deciziilor până la soluționarea pe fond a dosarului nr. 91/45/2007 și restituirea către reclamantă a recipisei de consemnare a sumei de 2.000 lei cu titlu de cauțiune. Instanța reține că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube.

Consideră că suspendarea autorizației duce la încetarea activității de producție și de desfacere a vinurilor, ceea ce face ca reclamanta să fie în imposibilitate materială de a-și executa obligațiile contractuale, printre care salariile celor 336 angajați. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Iași, a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că nelegal a fost admisă acțiunea, urmare unui probatoriu insuficient și neconcludent, din care nu rezultă existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare (concluzii scrise), prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Recursul este nefondat. Corect a reținut instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimata-reclamantă făcând dovada existenței unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube deosebite în viitor prin măsura suspendării autorizației de funcționare a antrepozitelor fiscale. Din înscrisurile aflate la dosar, necontestate, rezultă că intimata desfășoară o activitate de producție și de desfacere vinuri liniștite, vinuri spumoase și băuturi spirtoase, în trei antrepozite fiscale, având în același timp și activitate de cultivare a viței de vie și a pomilor fructiferi. Prin suspendarea activității pentru toate antrepozitele fiscale se paralizează activitatea de producție și de desfacere, existând și pericolul ca strugurii și celelalte fructe pe care le obține intimata din producția proprie să nu se mai poată valorifica.

De asemenea, trebuie reținut că s-au constatat de către organele fiscale de control nereguli mai importante numai în ce privește un singur antrepozit fiscal, nereguli ce se pot remedia într-o perioadă scurtă de timp. Trebuie avut în vedere și că intimata are în derulare contracte în valoare de 3.000.000 lei, ca și un credit de achitat în sumă de 650.000 Euro și prin suspendarea activității nu mai are posibilitatea să se achite de aceste obligații. De reținut este și faptul că cererea de suspendare a executării deciziilor s-a admis numai până la soluționarea cauzei de fond de către prima instanță, iar în prezent acest litigiu este judecat, fiind amânată pronunțarea pentru data de 25 iunie 2007. Pentru toate considerentele menționate mai sus, reținându-se că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, urmează ca, în temeiul art. 14 alin. (4) și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și a art. 312 C. proc.

civ., să se respingă recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării împotriva sentinței civile nr. 30/CA din 1 martie 2007 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 februarie 2007, reclamanta SC A.B. SA a solicitat anularea Deciziilor nr. 42 din 26 ianuarie 2007 și nr. 444 din 7 dece
ÎCCJ 2009-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2009
a înștiința autoritatea fiscală competentă despre orice modificare adusă datelor inițiale în baza cărora a fost emisă autorizația de antrepozitar, în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării, iar potrivit art. 185 alin. (2)
ÎCCJ 2013-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2707/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 292 din 13 octombrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.
ÎCCJ 2009-03-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2009
rejurare, dar și de reglementarea instituită în materie prin dispozițiile art.181 alin.1 C. fisc., cu modificările ulterioare și cele cuprinse în Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004, s-a apreciat că nici capătul de cerere acc
ÎCCJ 2007-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3173/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 ianuarie 2006 reclamanta SC P. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 452 din 20 decembrie 2005 emisă de Comisia pentru au
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă