ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 149/F - C/2008 pronunțată la data de 22 octombrie 2008, Curtea de Apel de

Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâta Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova, iar pe fond, a admis cererea formulată de

reclamanta SC S.C. SRL Râmnicu Vâlcea, privind suspendarea executării

raportului de inspecție fiscală nr. 31102 din 3 septembrie 2008 și a deciziei

de impunere nr. 53 din 3 septembrie 2008, emise de pârâta Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, și a dispus suspendarea celor două

acte administrative fiscale până la pronunțarea instanței de fond .

La prezentul dosarul,

instanța de fond a dispus conexarea dosarului cu nr. 685/46/2008, iar cu

recipisa nr. 734535/1 din 16 octombrie 2008, reclamanta a depus cauțiunea

stabilită de instanță.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în primul rând că excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de soluția pronunțată

în dosarul cu nr. 674/46/2008, este neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile

impuse de art. 1201 C. civ., cu privire la același obiect, aceeași cauză și

aceleași părți.

În cea de-a doua

cerere de suspendare, precizează instanța de fond, sunt invocate cu totul alte

motive, respectiv existența

unor puternice îndoieli cu privire la

legalitatea întocmirii actelor atacate.

Pe fondul

cauzei, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente, considerând astfel că cererea de suspendare

este întemeiată.

Criticile pe care

reclamanta le aduce actelor administrativ-fiscale contestate sunt serioase și

de natură a crea o îndoială puternică în privința legalității acestor acte,

astfel că este realizată condiția cazului bine justificat.

Referitor la condiția

prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a reținut că și aceasta este

îndeplinită, punerea în executare a titlurilor executorii fiind de natură să

blocheze activitatea societății reclamante, care are contracte comerciale în

derulare.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova, în nume propriu și pentru Autoritatea

Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

susținând în esență următoarele:

-  sentința a

fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru

termenul de 22 octombrie 2008, când pricina s-a judecat în fond, procedura cu

Autoritatea Națională a Vămilor nu a fost îndeplinită, aceasta potrivit art. 1

din H.G. nr. 532/2007 fiind organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică.

-  sentința a fost

dată de instanța fondului cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

susține că între litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 674/46/2008 și cel

ce a format obiectul dosarului nr. 684/46/2008 (prezenta cauză) există

identitate de

obiect, cauză și părți, fiind întrunită tripla

identitate impusă de art. 1201 C. civ.

Chiar dacă

obiectul nu a fost formulat în același mod în cele două acțiuni, susține

recurenta-pârâtă, ceea ce interesează din punctul de vedere al puterii lucrului

judecat este ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de

parte este același, în speță, suspendarea executării Deciziei nr. 53 din 3

septembrie 2008, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală.

Cauza celor două

acțiuni și părțile aflate în litigiu au fost aceleași, astfel că în mod greșit

instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, și judecând

fondul cauzei, a considerat în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul

bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, care să justifice

suspendarea executării actelor administrativ-fiscale atacate.

Intimata-reclamantă

nu a probat că există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de

care se bucură un act administrativ fiscal, „îndoiala" fiind creată

artificial de către aceasta.

În ceea ce privește

producerea unei pagube iminente, susține recurenta-pârâtă, aceasta trebuie să

fie o consecință a executării și nu însăși executarea actului administrativ

atacat, așa numita „blocare" a activității invocată de intimata-reclamantă

nefiind probată.

Mai susține

recurenta-pârâtă că în ceea ce o privește și-a îndeplinit atribuțiile ce-i

revin pentru a stabili starea de fapt relevantă din punct de vedere fiscal care

să îi permită adoptarea soluției admisă de lege și materializată în Raportul de

Inspecție fiscală nr. 31102 din 9 septembrie 2008 și Decizia nr. 53 din 3

septembrie 2008 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală, societatea reclamantă neformulând nici un fel de obiecții cu

privire la prelevare și la reprezentativitatea probelor.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se

respinge cererea intimatei-reclamante,

în principal pentru

existența autorității de lucru judecat și în subsidiar, pentru netemeinicie.

Recursul este

nefondat și va fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Prima instanță a

apreciat în mod corect că în speță excepția autorității de lucru judecat

invocată de pârâta-recurentă este neîntemeiată.

Astfel, cum și

recurenta-pârâtă precizează în motivele de recurs formulate, obiectul celor

două litigii nu este identic, în dosarul cu nr. 674/46/2008, soluționat prin

sentința nr. 130/F/C din 1 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

solicitându-se suspendarea celor două acte administrative fiscale până la

pronunțarea instanței de fond, obiectul acelei acțiuni constituindu-l obligarea

pârâtelor Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția de Tehnici de Vămuire și

Tarif Vamal București și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Vâlcea, la emiterea unui nou buletin de analiză aferent concluziilor analizei

probei 2, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Ordinul nr. 356/2008 al

vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și la

prelevarea de noi probe de etoxid de sodiu din bazinele societăți.

Nu are

relevanță, așa cum susține recurenta-pârâtă, faptul că din cuprinsul celor două

cereri de suspendare rezultă că scopul urmărit este același și anume

suspendarea executării celor două acte administrative fiscale.

Nefiind întrunită

tripla identitate impusă de art. 1201 C. proc. civ., în mod corect s-a reținut

că excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată.

Pe de altă

parte, așa cum în mod just reține și instanța de fond, potrivit art. 14 alin. (6)

din Legea contenciosului administrativ „pot fi formulate mai multe cereri

succesive de suspendare, cu condiția ca prin acestea să nu se invoce aceleași

motive de suspendare".

Or, în speță,

cea de-a doua cerere cuprinde alte motive de suspendare axate numai pe

existența unor puternice îndoieli cu privire la legalitatea celor două acte

administrative fiscale.

Cât privește

motivul de recurs referitor la încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., acesta este deasemeni

nefondat, instanța de fond apreciind în mod corect că nu se impunea citarea

Autorității Naționale a Vămilor, câtă vreme cele două acte administrative

fiscale a căror suspendare a executării s-a solicitat au fost emise de Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, aceasta având personalitate

juridică, activitatea sa fiind reglementată prin O.G. nr. 948/2004.

Criticile aduse

sentinței instanței de fond cu privire la faptul că în mod eronat prima

instanță a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea

unei pagube iminente sunt și ele neîntemeiate.

Existența unui caz

bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ, astfel cum este definit prin art. 2 lit. t) din aceeași lege,

poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și

o evidență asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre

fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Cum bine a reținut și

instanța de fond, criticile pe care intimata- reclamantă le aduce actelor

administrative fiscale contestate referitoare la stabilirea unei noi situații

de fapt fiscale și obligațiilor bugetare suplimentare, sunt serioase și de

natură a crea o puternică îndoială asupra legalității acestora.

Sub acest

aspect este de reținut că, instanța are numai posibilitatea de a efectua o

cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii de

suspendare a executării actului administrativ, prevăzută de lege, nu poate fi

prejudiciat fondul litigiului.

Cât privește,

condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța fondului a reținut în mod

corect că și aceasta este îndeplinită.

Iminența

producerii unei pagube trebuie să constea într-o consecință a executării așa

cum corect susține și recurenta-pârâtă, în speță fiind apreciat în mod just de

instanța fondului, în sensul că punerea în executare a titlurilor executorii ar

duce la blocarea activității societății reclamante, care este și beneficiara

unor contracte comerciale în derulare.

De altfel,

posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în

documentele emise de organismele internaționale în condiții similare cu

reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004. Recomandarea nr. R/89/ 8 din 13

septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei privitoare la

protecția jurisdictională provizorie în materie administrativă, prevede ca

principiu, tocmai posibilitatea celui ce se consideră vătămat „ de a solicita

suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va

acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se

apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube

semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile

față de regularitatea actului".

Pentru toate aceste

considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și

temeinică, recursul formulat de recurenta-pârâtă va fi respins ca nefondat, în

baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Craiova în nume propriu și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor

împotriva sentinței civile nr. 149/F-C din 22 octombrie 2008 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2009.