ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4348/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4348/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

nr. 2065 din 11 septembrie 2007, rejudecând cauza,

după casare, urmare pronunțării de către

Î

nalta Curte de Casație și Justiție, s

ecția

de contencios administrativ și fiscal, a deciziei nr. 4962 din 18 octombrie 2005,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului,

în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu și SC C. SA Olt, precum și cu

intervenienta

SC U.E. SRL, prin care se

solicita anularea parțială a

certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 211 din 27 decembrie 2000 emis de

fostul Minister al Agriculturii și Alimentației în favoarea SC C. SA OLT, în

ceea ce privește suprafața de teren de 6952 mp situat în portul Corabia.

De asemenea, prin încheierea din 11 aprilie 2006, aceeași instanță a

respins excepția tardivității

formulării acțiunii, invocată de intervenienta SC U.E. SRL Slatina.

Pentru a

pronunța această sentință, ținând seama de decizia de casare, instanța de fond

a procedat la efectuarea unei expertize topografice cu

următoarele obiective, stabilite de instanța de recurs: a se delimita

suprafața

de teren deținută de intervenientă în baza certificatului de

atestare a

dreptului de proprietate și a

actului de adjudecare; a se delimita suprafața

ocupată de infrastructura

Portului Corabia și suprafața de teren de 227.763

mp, menționată în inventarul domeniului public al statului; a se stabili

dacă

suprafața de 6.952 mp din

certificatul contestat este inclusă în inventarul

domeniului public al

statului și dacă această suprafață este ocupată cu elemente de infrastructură

portuară.

Or, se arată în considerentele sentinței recurate, concluziile

expertului

au

fost în sensul că pe terenul menționat în actul contestat nu se găsesc elemente

de infrastructură portuară, suprafața de 227.763 mp, menționată în inventarul

domeniului public al statului, nu se regăsește pe teren iar suprafața de 6952 mp,

pentru care s-a emis certificatul de atestare a

dreptului de proprietate nu face parte din inventarul bunurilor

cuprinse în

domeniul public al statului, fiind scoasă din acest inventar

la data de 27 decembrie 2000.

Împotriva sentinței nr. 2065 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, considerând-o

netemeinică și nelegală, au

declarat recurs reclamantul Ministerul Transporturilor și pârâta C.N.A.P.D.F.

SA Giurgiu.

De asemenea,

considerând-o netemeinică și nelegală, împotriva

încheierii din 11 aprilie 2006 a aceleiași instanțe a declarat recurs

intervenienta SC U.E. SRL Slatina.

Recurentul reclamant Ministerul Transporturilor critică hotărârea pentru

netemeinicie și nelegalitate susținând că în mod greșit instanța de fond a

apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu

respectarea cerințelor H.G. nr. 834/1991, ale Legii nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, ale Legii nr. 18/1991,

privind fondul funciar, cele ale Constituției României precum și cele ale H.G.

nr. 1045/2000, privind aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al

statului.

Susține recurentul că terenul cuprins în certificatul de atestare a

dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0211 din 27 decembrie 2000 face parte

din domeniul public al statului.

Modalitatea de scoatere din domeniul public a unui bun este strict

delimitată de Legea nr. 213/1998 în art. 10, iar la dosarul cauzei nu a fost

administrată nici o probă din care să reiasă că bunul a fost trecut din

domeniul public în domeniul privat și chiar dacă ar exista o astfel de probă,

actul administrativ atacat ar fi nelegal prin încălcarea dispozițiilor art. 1

din H.G. nr. 834/1991, întrucât bunul nu se afla în momentul înființării SC C.

SA în patrimoniul acesteia.

Mai mult decât atât, arată recurentul, nici în ceea ce privește

procesele verbale de vecinătate nu au fost respectate condițiile legale, având

în vedere faptul că terenul cuprins în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate se învecinează cu domeniul public al statului și în cauză nu a fost

semnat vreun proces-verbal de vecinătate pentru terenul aflat în litigiu.

Recurenta pârâtă C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu critică hotărârea, motivând în

esență că instanța de fond a respins în mod eronat și fără să verifice cauza

sub toate aspectele, acțiunea formulată de Ministerul Transporturilor.

Susține recurenta că în fondul cauzei, la rejudecare nu au fost

respectate recomandările instanței de recurs, iar instanța a pronunțat

hotărârea fără ca expertiza administrată în cauză să răspundă la toate

obiectivele formulate și fără a fi luate în considerare documentele prezentate

de pârâtă recurentă, motiv pentru care se impune casarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intervenienta recurentă SC U.E. SRL Slatina critică

încheierea din 11 aprilie 2006 pentru nelegalitatea susținând motivul de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. „când instanța nu

s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decât s-a cerut

ori ceea ce nu s-a cerut” și „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta arată că

încheierea prin care a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii

M.T.T.C. este nelegală pentru că în cauză instanța de fond investită să

rejudece după o casare totală, era ținută să soluționeze toate excepțiile și

cererile formulate de părți, iar îndrumările pe fondul cauzei ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție nu exclud posibilitatea formulării de cereri noi și

invocarea de excepții, la instanța de fond.

Precizează recurentul că prima instanță a respins, fără să

analizeze, excepția tardivității și să motiveze această soluție, fie prin

încheiere, fie prin sentința pronunțată, încălcând astfel dispozițiile art. 268

C. proc. civ. potrivit căruia „orice dispoziție luată de instanță prin

încheiere va fi motivată”.

Arată recurentul că acțiunea era tardivă, deoarece

reclamantul Ministerul Transporturilor, a sesizat autoritatea emitentă a actului

administrativ la data de 4 august 2003 deși avea cunoștință de existența actului

din 1 iunie 2001 dată de la care curgea termenul de prescripție prevăzut de

art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursurilor formulate de Ministerul

Transporturilor și C.N.A.P.D.F. ca nefondate și menținerea sentinței recurate

ca temeinică și legală.

S-a învederat prin întâmpinare că certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor emis de M.A.D.R. prin care se atestă dreptul

de proprietate al pârâtei SC C. SA Olt a fost emis în baza documentației depuse

de această pârâtă, potrivit și cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991

și a Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 și Completărilor nr.

425316/N/1992, privind stabilirea și evaluarea terenurilor societăților

comerciale de stat emise de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor

Publice și Amenajării Teritoriului, având avizele O.C.A.O.T.A. Județene și al

celorlalte instituții abilitate în acest scop.

Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare la

recursul promovat de SC U. SRL, motivând că la momentul soluționării în fond a

cauzei, în primul ciclu procesual, era parte, astfel încât putea să conteste

dispozițiile instanței sub acest aspect.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma

motivelor invocate, precum și sub toate aspectele conform art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt

nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta intervenientă critică hotărârea

instanței de fond, invocând dispozițiile art. 315 C. proc. civ. cu motivarea că

după casarea cu trimiterea spre rejudecare, instanța de fond avea obligația de

a pune în discuția părților excepția tardivității formulării acțiunii, deși

aceasta a fost parte la fondul cauzei și nu a atacat încheierea de ședință din

data de 20 ianuarie 2004 prin care Curtea de Apel București a respins excepția

tardivității acțiunii invocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale.

Prin decizia nr. 4962 din 18 octombrie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința civilă nr. 1288 din

18 mai 2004 prin care Curtea de Apel București a respins excepțiile și acțiunea

pe fond, cu recomandarea în casare cu trimitere spre rejudecare pe fond, să fie

administrată proba cu expertiza topografică, instanța de recurs indicând în

concret și punctele la care să răspundă expertiza.

În baza acelorași prevederi legale

invocate de recurenta, respectiv art. 315 alin. (1) C. proc. civ. se constată

că instanța de recurs a dispus asupra necesității efectuării unei expertize

tehnice, menținând celelalte soluții date de instanța de fond asupra

excepțiilor invocate și respinse de prima instanță.

Potrivit prevederilor legale invocate în

caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Intimatul din recurs are posibilitatea să

reitereze acele excepții care i-au fost respinse de instanța de fond a cărei

hotărâre a fost ulterior casată, în situația în care el câștigase procesul și

nu mai avea interes să se plângă pe calea recursului.

Prin încheierea recurată deși motivată

sumar, s-a reținut că excepția reiterată în acest caz de intervenientă este

nefondată.

În ceea ce privește motivele invocate, în

susținerea excepției tardivității cererii de chemare în judecată, se constată

că sunt aceleași cu cele menționate de emitentul actului Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

În mod corect s-a apreciat faptul că

termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 începe să curgă de la data la

care persoana care se consideră vătămată în drepturile sale a cunoscut atât

existența, cât și conținutul actului.

În cauză, reclamantei i s-a comunicat

actul contestat împreună cu anexa cu recapitulația suprafețelor la data de 7 iulie

2003 iar plângerea prealabilă s-a formulat la 4 august 2003 în termenul

prevăzut de art. 5 din Legea nr. 20/1990, la Ministerul Agriculturii care a

respins-o cu motivația că actul a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi revocat.

Argumentele invocate de recurenții

Ministerul Transporturilor și C.N.A.P.D.F., privind nelegalitatea hotărârii

recurate, nu sunt întemeiate.

În mod corect, instanța de fond a reținut

faptul că actul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în

vigoare la data emiterii lui și în fond după casare a avut în vedere

concluziile Raportului de expertiză tehnico judiciară și ale suplimentului de

expertiză judiciară administrate în cauză, potrivit cărora terenul menționat în

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0211 emis la

data de 27 decembrie 2000 de către intimatul M.A.D.R. în favoarea SC C. SA Olt

nu face parte din portul Corabia și deci, nu are regimul juridic al unui bun

proprietate publică.

Instanța de rejudecare a fondului, după casare

a soluționat pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, indicate cu

caracter obligatoriu, privind lămurirea anumitor aspecte de fapt și

administrarea de probe, respectiv expertiza tehnică de specialitate.

Imobilul Siloz Port Corabia și terenul

aferent în suprafață de 6952 mp a aparținut SC C. SA Olt, pentru terenul

aferent fiind emis actul administrativ contestat, de Ministerul Agriculturii,

pe baza documentației cadastrale corespunzătoare întocmită de organele

competente în aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 și cu respectarea

procedurii de emitere a certificatului.

În cauză, în raport de decizia de casare,

se constată că s-a efectuat raportul de expertiză care prin concluziile sale și

răspunsul la obiecțiuni este lămuritor în a demonstra ca pe terenul în litigiu

nu se găsesc elemente portuare, teren care nu se învecinează cu Portul Corabia,

sau cu A.P.D.F. Giurgiu, cu terenuri aparținând orașului Corabia.

Oricum, instanța de fond, după casare a

procedat la efectuarea expertizei topografice cu obiectivele stabilite de

instanța de recurs, privind delimitarea suprafeței de teren obținută de

intervenientă și suprafață ocupată de infrastructura Portului Corabia,

respectiv suprafața de 227.763 mp menționată în inventarul domeniului public a

statului și stabilirea dacă suprafața de 6952 mp din actul atacat este ocupată

de elemente de infrastructură portuară și dacă este inclusă în inventarul

domeniului public al statului.

În acest sens, se constată că nu au fost

încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța formându-și opinia din

soluția recurată pe baza probelor administrate în cauză și apreciind că

expertul a răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că recursurile formulate de reclamantul Ministerul Transporturilor,

pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu și intervenienta SC U. SRL, sunt nefondate, în

baza art. 312 C. proc. civ. au fost respinse și menținute ca legale și

temeinice atât încheierea din 11 aprilie 2006 cât și sentința pronunțată de

Curtea de Apel București în dosarul nr. 36300/2/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile

declarate de reclamantul

Ministerul Transporturilor și de pârâta C.N.A.P.D.F. SA

Giurgiu

împotriva sentinței nr. 2065 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge

recursul declarat de intervenienta SC U.E. SRL Slatina împotriva încheierii de

ședință din 11 aprilie 2006, pronunțată ale aceeași instanță, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

noiembrie 2008.