ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4348/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2065 din 11 septembrie 2007, rejudecând cauza, după casare, urmare pronunțării de către Î nalta Curte de Casație și Justiție, s ecția de contencios administrativ și fiscal, a deciziei nr. 4962 din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu și SC C. SA Olt, precum și cu intervenienta SC U.E.

SRL, prin care se solicita anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 211 din 27 decembrie 2000 emis de fostul Minister al Agriculturii și Alimentației în favoarea SC C. SA OLT, în ceea ce privește suprafața de teren de 6952 mp situat în portul Corabia. De asemenea, prin încheierea din 11 aprilie 2006, aceeași instanță a respins excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de intervenienta SC U.E. SRL Slatina.

Pentru a pronunța această sentință, ținând seama de decizia de casare, instanța de fond a procedat la efectuarea unei expertize topografice cu următoarele obiective, stabilite de instanța de recurs: a se delimita suprafața de teren deținută de intervenientă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a actului de adjudecare; a se delimita suprafața ocupată de infrastructura Portului Corabia și suprafața de teren de 227.763 mp, menționată în inventarul domeniului public al statului; a se stabili dacă suprafața de 6.952 mp din certificatul contestat este inclusă în inventarul domeniului public al statului și dacă această suprafață este ocupată cu elemente de infrastructură portuară.

Or, se arată în considerentele sentinței recurate, concluziile expertului au fost în sensul că pe terenul menționat în actul contestat nu se găsesc elemente de infrastructură portuară, suprafața de 227.763 mp, menționată în inventarul domeniului public al statului, nu se regăsește pe teren iar suprafața de 6952 mp, pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu face parte din inventarul bunurilor cuprinse în domeniul public al statului, fiind scoasă din acest inventar la data de 27 decembrie 2000. Împotriva sentinței nr. 2065 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantul Ministerul Transporturilor și pârâta C.N.A.P.D.F.

SA Giurgiu. De asemenea, considerând-o netemeinică și nelegală, împotriva încheierii din 11 aprilie 2006 a aceleiași instanțe a declarat recurs intervenienta SC U.E. SRL Slatina. Recurentul reclamant Ministerul Transporturilor critică hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate susținând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu respectarea cerințelor H.G. nr. 834/1991, ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, ale Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar, cele ale Constituției României precum și cele ale H.G. nr. 1045/2000, privind aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului.

Susține recurentul că terenul cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0211 din 27 decembrie 2000 face parte din domeniul public al statului. Modalitatea de scoatere din domeniul public a unui bun este strict delimitată de Legea nr. 213/1998 în art. 10, iar la dosarul cauzei nu a fost administrată nici o probă din care să reiasă că bunul a fost trecut din domeniul public în domeniul privat și chiar dacă ar exista o astfel de probă, actul administrativ atacat ar fi nelegal prin încălcarea dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991, întrucât bunul nu se afla în momentul înființării SC C. SA în patrimoniul acesteia.

Mai mult decât atât, arată recurentul, nici în ceea ce privește procesele verbale de vecinătate nu au fost respectate condițiile legale, având în vedere faptul că terenul cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate se învecinează cu domeniul public al statului și în cauză nu a fost semnat vreun proces-verbal de vecinătate pentru terenul aflat în litigiu. Recurenta pârâtă C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu critică hotărârea, motivând în esență că instanța de fond a respins în mod eronat și fără să verifice cauza sub toate aspectele, acțiunea formulată de Ministerul Transporturilor.

Susține recurenta că în fondul cauzei, la rejudecare nu au fost respectate recomandările instanței de recurs, iar instanța a pronunțat hotărârea fără ca expertiza administrată în cauză să răspundă la toate obiectivele formulate și fără a fi luate în considerare documentele prezentate de pârâtă recurentă, motiv pentru care se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Intervenienta recurentă SC U.E. SRL Slatina critică încheierea din 11 aprilie 2006 pentru nelegalitatea susținând motivul de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. „când instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut” și „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta arată că încheierea prin care a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii M.T.T.C. este nelegală pentru că în cauză instanța de fond investită să rejudece după o casare totală, era ținută să soluționeze toate excepțiile și cererile formulate de părți, iar îndrumările pe fondul cauzei ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu exclud posibilitatea formulării de cereri noi și invocarea de excepții, la instanța de fond. Precizează recurentul că prima instanță a respins, fără să analizeze, excepția tardivității și să motiveze această soluție, fie prin încheiere, fie prin sentința pronunțată, încălcând astfel dispozițiile art. 268 C. proc.

civ. potrivit căruia „orice dispoziție luată de instanță prin încheiere va fi motivată”. Arată recurentul că acțiunea era tardivă, deoarece reclamantul Ministerul Transporturilor, a sesizat autoritatea emitentă a actului administrativ la data de 4 august 2003 deși avea cunoștință de existența actului din 1 iunie 2001 dată de la care curgea termenul de prescripție prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursurilor formulate de Ministerul Transporturilor și C.N.A.P.D.F. ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală. S-a învederat prin întâmpinare că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de M.A.D.R.

prin care se atestă dreptul de proprietate al pârâtei SC C. SA Olt a fost emis în baza documentației depuse de această pârâtă, potrivit și cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 și Completărilor nr. 425316/N/1992, privind stabilirea și evaluarea terenurilor societăților comerciale de stat emise de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, având avizele O.C.A.O.T.A. Județene și al celorlalte instituții abilitate în acest scop. Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare la recursul promovat de SC U. SRL, motivând că la momentul soluționării în fond a cauzei, în primul ciclu procesual, era parte, astfel încât putea să conteste dispozițiile instanței sub acest aspect.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Recurenta intervenientă critică hotărârea instanței de fond, invocând dispozițiile art. 315 C. proc. civ. cu motivarea că după casarea cu trimiterea spre rejudecare, instanța de fond avea obligația de a pune în discuția părților excepția tardivității formulării acțiunii, deși aceasta a fost parte la fondul cauzei și nu a atacat încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2004 prin care Curtea de Apel București a respins excepția tardivității acțiunii invocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Prin decizia nr. 4962 din 18 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința civilă nr. 1288 din 18 mai 2004 prin care Curtea de Apel București a respins excepțiile și acțiunea pe fond, cu recomandarea în casare cu trimitere spre rejudecare pe fond, să fie administrată proba cu expertiza topografică, instanța de recurs indicând în concret și punctele la care să răspundă expertiza. În baza acelorași prevederi legale invocate de recurenta, respectiv art. 315 alin. (1) C. proc. civ. se constată că instanța de recurs a dispus asupra necesității efectuării unei expertize tehnice, menținând celelalte soluții date de instanța de fond asupra excepțiilor invocate și respinse de prima instanță.

Potrivit prevederilor legale invocate în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Intimatul din recurs are posibilitatea să reitereze acele excepții care i-au fost respinse de instanța de fond a cărei hotărâre a fost ulterior casată, în situația în care el câștigase procesul și nu mai avea interes să se plângă pe calea recursului. Prin încheierea recurată deși motivată sumar, s-a reținut că excepția reiterată în acest caz de intervenientă este nefondată. În ceea ce privește motivele invocate, în susținerea excepției tardivității cererii de chemare în judecată, se constată că sunt aceleași cu cele menționate de emitentul actului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

În mod corect s-a apreciat faptul că termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 începe să curgă de la data la care persoana care se consideră vătămată în drepturile sale a cunoscut atât existența, cât și conținutul actului. În cauză, reclamantei i s-a comunicat actul contestat împreună cu anexa cu recapitulația suprafețelor la data de 7 iulie 2003 iar plângerea prealabilă s-a formulat la 4 august 2003 în termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 20/1990, la Ministerul Agriculturii care a respins-o cu motivația că actul a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi revocat. Argumentele invocate de recurenții Ministerul Transporturilor și C.N.A.P.D.F., privind nelegalitatea hotărârii recurate, nu sunt întemeiate.

În mod corect, instanța de fond a reținut faptul că actul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii lui și în fond după casare a avut în vedere concluziile Raportului de expertiză tehnico judiciară și ale suplimentului de expertiză judiciară administrate în cauză, potrivit cărora terenul menționat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0211 emis la data de 27 decembrie 2000 de către intimatul M.A.D.R. în favoarea SC C. SA Olt nu face parte din portul Corabia și deci, nu are regimul juridic al unui bun proprietate publică. Instanța de rejudecare a fondului, după casare a soluționat pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, indicate cu caracter obligatoriu, privind lămurirea anumitor aspecte de fapt și administrarea de probe, respectiv expertiza tehnică de specialitate.

Imobilul Siloz Port Corabia și terenul aferent în suprafață de 6952 mp a aparținut SC C. SA Olt, pentru terenul aferent fiind emis actul administrativ contestat, de Ministerul Agriculturii, pe baza documentației cadastrale corespunzătoare întocmită de organele competente în aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 și cu respectarea procedurii de emitere a certificatului. În cauză, în raport de decizia de casare, se constată că s-a efectuat raportul de expertiză care prin concluziile sale și răspunsul la obiecțiuni este lămuritor în a demonstra ca pe terenul în litigiu nu se găsesc elemente portuare, teren care nu se învecinează cu Portul Corabia, sau cu A.P.D.F. Giurgiu, cu terenuri aparținând orașului Corabia.

Oricum, instanța de fond, după casare a procedat la efectuarea expertizei topografice cu obiectivele stabilite de instanța de recurs, privind delimitarea suprafeței de teren obținută de intervenientă și suprafață ocupată de infrastructura Portului Corabia, respectiv suprafața de 227.763 mp menționată în inventarul domeniului public a statului și stabilirea dacă suprafața de 6952 mp din actul atacat este ocupată de elemente de infrastructură portuară și dacă este inclusă în inventarul domeniului public al statului. În acest sens, se constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța formându-și opinia din soluția recurată pe baza probelor administrate în cauză și apreciind că expertul a răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Pentru toate aceste considerente, constatând că recursurile formulate de reclamantul Ministerul Transporturilor, pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu și intervenienta SC U. SRL, sunt nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ. au fost respinse și menținute ca legale și temeinice atât încheierea din 11 aprilie 2006 cât și sentința pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 36300/2/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul Ministerul Transporturilor și de pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu împotriva sentinței nr. 2065 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Respinge recursul declarat de intervenienta SC U.E. SRL Slatina împotriva încheierii de ședință din 11 aprilie 2006, pronunțată ale aceeași instanță, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.