ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4962/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4204 din 28

octombrie 2003 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.E. SRL Brașov și

pârâta SC F. SRL Brașov a fost obligată la 1.030.520.312 lei, reprezentând contravaloare

marfă și 31.655.400 lei cheltuieli de judecată; reclamanta a fost obligată la

29.605.400 lei diferență taxă judiciară de timbru.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că reclamanta a livrat marfă pârâtei, a emis facturi pentru încasarea

contravalorii acesteia, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat plata.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 146 din 1 iunie

2004 a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe

care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea reclamantei și a

obligat-o la 20.360.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

S-a reținut în considerentele

deciziei că facturile emise de intimată nu poartă semnătura reprezentantului

societății pârâte, iar la rubrica semnătura și ștampila furnizorului și la cea

a beneficiarului apare aceeași semnătură, respectiv a contabilei șefe P.M.,

care era angajată cu contract de muncă la SC F.E. SRL.

Ambele societăți nu au folosit fișa

de magazie pentru a se verifica operațiunile de intrare și ieșire a mărfurilor facturate,

iar înregistrările nu s-au făcut în baza unei note de recepție și constatare de

diferențe.

Instanța nu a acceptat punctul de

vedere al expertului în sensul că pârâta a acceptat tacit datoria întrucât ar fi

efectuat până la un moment dat plăți în contul mărfurilor facturate de

intimată.

S-a reținut că instanța de fond s-a

pronunțat la termenul din 20 ianuarie 2004 asupra excepției prematurității

acțiunii și în mod corect a respins-o cu motivarea că au fost respectate

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii reclamanta

SC F.E. SRL cu sediul în Brașov a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 și

10 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.

A invocat recurenta în temeiul art. 304

pct. 10 C. proc. civ., că instanța de apel a reținut că facturile din litigiu

nu poartă semnătura reprezentantului pârâtei sau a unui angajat al societății,

fără însă a examina înscrisul din care rezultă că simultan derulării

raporturilor de muncă ale numitei P.M. în cadrul societății reclamante, aceasta

desfășura o activitate identică și în beneficiul intimatei-pârâte cu care

încheiase în acest sens contract de prestări servicii. În această calitate a

semnat facturile din litigiu în mod valabil, atât în numele reclamantei, cât și

al pârâtei.

S-a susținut că ștampila

beneficiarului SC F. SRL este aplicată pe toate facturile în litigiu ceea ce

confirmă că au fost acceptate de intimată, împrejurare ce se coroborează cu

depoziția martorului G.D. ce a fost în mod eronat interpretată de instanța de

apel.

Recurenta a arătat că instanța de

apel nu s-a pronunțat nici asupra altei apărări a acesteia respectiv că

intimata a evidențiat facturile în cauză în propria contabilitate, iar debitul

de 1.651.575.459 lei față de reclamantă se regăsește în bilanțul contabil al

intimatei.

Împrejurarea că ambele părți au omis

să întocmească în mod legal documentele contabile cerute de normele

metodologice, nu o poate exonera pe intimată de obligația de plată.

Cu privire la factura din 3 ianuarie

2001 în valoare de 765.869.000 lei recurenta a precizat că apare în fișa de

magazie întocmită de intimată și totuși, instanța nu a avut-o în vedere.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat în principal să se constate nulitatea recursului pentru nemotivare și

în subsidiar respingerea întrucât nu a existat nici o livrare între cele două

societăți, iar facturile ce conțin suma solicitată sunt realizate „pro cauza”.

Recursul este fondat în sensul celor

ce urmează:

Reclamanta a livrat pârâtei marfă și

pentru încasarea contravalorii acesteia a emis facturile în valoare totală de

1.685.020.312 lei pe care pârâta nu le-a achitat.

Potrivit dispoziției art. 46 C. com.

„factura acceptată face probă în contra debitorului atât sub aspectul

prestației, cât și al costului ei”.

În speță, facturile din litigiu nu

sunt semnate de reprezentantul SC F. SRL sau de un angajat al acesteia.

La rubrica semnătura și ștampila

furnizorului și la cea a beneficiarului apare aceeași semnătură, respectiv a

numitei P.M. (contabila șefă) care era angajată cu contract de muncă la SC F.E.

SRL.

Susținerea recurentei că instanța nu

a examinat faptul că P.M. efectua activități pentru ambele societăți, este fără

relevanță cât timp aceasta nu a întocmit „avize de însoțire a mărfii”, iar

înregistrarea în evidența contabilă s-a făcut în ambele societăți numai pe baza

facturilor.

Verificarea operațiunilor de intrare

și ieșire a mărfurilor facturate nu s-a putut face, deoarece ambele societăți

nu au utilizat fișa de magazie, cu excepția facturii din 3 ianuarie 2001 în

valoare de 765.472.869 lei, pe care a recunoscut-o și intimata-pârâtă.

S-a reținut în cuprinsul raportului

de expertiză că, pe de o parte reclamanta nu a întocmit avize de însoțire a

mărfii, iar pe de altă parte pârâta la primirea mărfurilor nu a întocmit „Note

de recepție și constatare de diferență.

În raport de considerentele expuse,

în cauză nu s-a făcut dovada raporturilor juridice privind drepturile și

obligațiile părților.

Excepția o face, factura din 3

ianuarie 2001 în valoare de 765.472.869 lei, care a fost evidențiată în fișa de

magazie din evidența intimatei-pârâte și pe care aceasta a recunoscut-o la

plată.

Susținerea recurentei în sensul că

intimata nu este exonerată de plata contravalorii mărfurilor, că aceasta a

evidențiat facturile în propria contabilitate chiar dacă ambele părți au omis

să întocmească documentele contabile, va fi înlăturată întrucât nu are temei

legal.

Față de cele mai sus reținute

urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2), raportat la art. 304 pct.

9 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamantă împotriva

deciziei instanței de apel; se va modifica decizia în sensul că se va admite

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va

schimba în parte în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de

765.472.869 lei contravaloare marfă și la 13.557.328 lei cheltuieli de judecată

în recurs.

Se vor menține restul dispozițiilor

deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC F.E. SRL Brașov, împotriva deciziei nr. 146/ Ap din 1 iunie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia atacată, în sensul

că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 4204 din 28

octombrie 2003 a Tribunalului Brașov, pe care o schimbă în parte, în sensul că

obligă pârâta la plata sumei de 765.472.869 lei, contravaloare marfă și la

13.557.328 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 21 octombrie 2005.