ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4962/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4204 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.E. SRL Brașov și pârâta SC F. SRL Brașov a fost obligată la 1.030.520.312 lei, reprezentând contravaloare marfă și 31.655.400 lei cheltuieli de judecată; reclamanta a fost obligată la 29.605.400 lei diferență taxă judiciară de timbru. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta a livrat marfă pârâtei, a emis facturi pentru încasarea contravalorii acesteia, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat plata.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 146 din 1 iunie 2004 a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o la 20.360.000 lei cheltuieli de judecată în apel. S-a reținut în considerentele deciziei că facturile emise de intimată nu poartă semnătura reprezentantului societății pârâte, iar la rubrica semnătura și ștampila furnizorului și la cea a beneficiarului apare aceeași semnătură, respectiv a contabilei șefe P.M., care era angajată cu contract de muncă la SC F.E. SRL. Ambele societăți nu au folosit fișa de magazie pentru a se verifica operațiunile de intrare și ieșire a mărfurilor facturate, iar înregistrările nu s-au făcut în baza unei note de recepție și constatare de diferențe.

Instanța nu a acceptat punctul de vedere al expertului în sensul că pârâta a acceptat tacit datoria întrucât ar fi efectuat până la un moment dat plăți în contul mărfurilor facturate de intimată. S-a reținut că instanța de fond s-a pronunțat la termenul din 20 ianuarie 2004 asupra excepției prematurității acțiunii și în mod corect a respins-o cu motivarea că au fost respectate dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii reclamanta SC F.E. SRL cu sediul în Brașov a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică. A invocat recurenta în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., că instanța de apel a reținut că facturile din litigiu nu poartă semnătura reprezentantului pârâtei sau a unui angajat al societății, fără însă a examina înscrisul din care rezultă că simultan derulării raporturilor de muncă ale numitei P.M.

în cadrul societății reclamante, aceasta desfășura o activitate identică și în beneficiul intimatei-pârâte cu care încheiase în acest sens contract de prestări servicii. În această calitate a semnat facturile din litigiu în mod valabil, atât în numele reclamantei, cât și al pârâtei. S-a susținut că ștampila beneficiarului SC F. SRL este aplicată pe toate facturile în litigiu ceea ce confirmă că au fost acceptate de intimată, împrejurare ce se coroborează cu depoziția martorului G.D. ce a fost în mod eronat interpretată de instanța de apel. Recurenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra altei apărări a acesteia respectiv că intimata a evidențiat facturile în cauză în propria contabilitate, iar debitul de 1.651.575.459 lei față de reclamantă se regăsește în bilanțul contabil al intimatei.

Împrejurarea că ambele părți au omis să întocmească în mod legal documentele contabile cerute de normele metodologice, nu o poate exonera pe intimată de obligația de plată. Cu privire la factura din 3 ianuarie 2001 în valoare de 765.869.000 lei recurenta a precizat că apare în fișa de magazie întocmită de intimată și totuși, instanța nu a avut-o în vedere. Prin întâmpinare, intimata a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului pentru nemotivare și în subsidiar respingerea întrucât nu a existat nici o livrare între cele două societăți, iar facturile ce conțin suma solicitată sunt realizate „pro cauza”. Recursul este fondat în sensul celor ce urmează: Reclamanta a livrat pârâtei marfă și pentru încasarea contravalorii acesteia a emis facturile în valoare totală de 1.685.020.312 lei pe care pârâta nu le-a achitat.

Potrivit dispoziției art. 46 C. com. „factura acceptată face probă în contra debitorului atât sub aspectul prestației, cât și al costului ei”. În speță, facturile din litigiu nu sunt semnate de reprezentantul SC F. SRL sau de un angajat al acesteia. La rubrica semnătura și ștampila furnizorului și la cea a beneficiarului apare aceeași semnătură, respectiv a numitei P.M. (contabila șefă) care era angajată cu contract de muncă la SC F.E. SRL. Susținerea recurentei că instanța nu a examinat faptul că P.M. efectua activități pentru ambele societăți, este fără relevanță cât timp aceasta nu a întocmit „avize de însoțire a mărfii”, iar înregistrarea în evidența contabilă s-a făcut în ambele societăți numai pe baza facturilor.

Verificarea operațiunilor de intrare și ieșire a mărfurilor facturate nu s-a putut face, deoarece ambele societăți nu au utilizat fișa de magazie, cu excepția facturii din 3 ianuarie 2001 în valoare de 765.472.869 lei, pe care a recunoscut-o și intimata-pârâtă. S-a reținut în cuprinsul raportului de expertiză că, pe de o parte reclamanta nu a întocmit avize de însoțire a mărfii, iar pe de altă parte pârâta la primirea mărfurilor nu a întocmit „Note de recepție și constatare de diferență. În raport de considerentele expuse, în cauză nu s-a făcut dovada raporturilor juridice privind drepturile și obligațiile părților. Excepția o face, factura din 3 ianuarie 2001 în valoare de 765.472.869 lei, care a fost evidențiată în fișa de magazie din evidența intimatei-pârâte și pe care aceasta a recunoscut-o la plată.

Susținerea recurentei în sensul că intimata nu este exonerată de plata contravalorii mărfurilor, că aceasta a evidențiat facturile în propria contabilitate chiar dacă ambele părți au omis să întocmească documentele contabile, va fi înlăturată întrucât nu are temei legal. Față de cele mai sus reținute urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel; se va modifica decizia în sensul că se va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va schimba în parte în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de 765.472.869 lei contravaloare marfă și la 13.557.328 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Se vor menține restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC F.E. SRL Brașov, împotriva deciziei nr. 146/ Ap din 1 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 4204 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului Brașov, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 765.472.869 lei, contravaloare marfă și la 13.557.328 lei cheltuieli de judecată în recurs. Menține restul dispozițiilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2005.