ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6062/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6062/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1528 din 7

iulie 2004 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA prin

lichidator SC C. SRL Brașov și pârâta SC M.S. SRL București a fost obligată la

plata sumei de 1.506.530.574 lei, reprezentând contravaloare marfă și la

41.175.611 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins excepția lipsei de

interes invocată de pârâtă.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, prin decizia nr. 19 din 22 februarie 2005 a respins apelul declarat

de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

S-a reținut în considerentele

deciziei că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, că prin emiterea O.P. din 7

august 2000 privind plata sumei de 2.000.000 lei, a operat o întrerupere a

cursului prescripției pentru întreaga sumă neachitată. Că din acest moment

începe să curgă un nou curs al prescripției care expiră la data de 6 august

2003, dată la care s-a înregistrat cererea de chemare în judecată, fiind fără

relevanță sub aspectul prescripției faptul că aceasta a fost restituită.

Pe fondul litigiului, instanța a

apreciat că pârâta datorează suma pretinsă de reclamantă, cu atât mai mult cu

cât a efectuat plăți parțiale și deși aceasta a contestat caracterul incert al

creanței sau a invocat că o parte din marfa livrată de reclamantă nu a fost

corespunzătoare din punct de vedere calitativ, nu a făcut nici o dovadă în acest

sens.

Pârâta SC M.S. SRL cu sediul în

Brașov a formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și a

susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

S-a invocat în temeiul art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., că instanța nu a analizat în mod concret excepția

prescripției extinctive a dreptului material la acțiune raportat la fiecare

scadență a plății și a apreciat numai că prin plata parțială s-ar fi întrerupt

cursul prescripției asupra întregii sume.

A arătat recurenta că, în speță sunt

în discuție prestații succesive și în raport de dispozițiile art. 12 din decretul

nr. 167/1958, dreptul la acțiune se stinge printr-o prescripție diferită.

În mod greșit s-a apreciat că pârâta

a recunoscut debitul, cât timp aceasta nu a depus nici un înscris prin care să

recunoască în mod explicit cuantumul datoriei pretinse de reclamantă, iar

ordinul de plată reținut de instanță nu poate fi calificat ca un act

întrerupător de prescripție, deoarece în cuprinsul său nu s-a menționat factura

asupra căreia s-a efectuat plata.

S-a susținut că cererea de chemare

în judecată a fost formulată peste termenul general de prescripție iar

„restituirea acțiunii” în vederea achitării taxei de timbru, nu este un act

întrerupător al cursului prescripției.

A invocat recurenta în temeiul art. 304

pct. 10 C. proc. civ., că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de

interes a reclamantei în promovarea acțiunii față de împrejurarea că aceasta

fiind în posesia unor bilete la ordin, avea la îndemână procedura specială

prevăzută de Legea cambiei și biletului la ordin, respectiv investirea cu

formulă executorie și punerea lor în executare.

Că instanța a unit această excepție

cu fondul, fără însă a o soluționa.

Pe fondul litigiului, s-a susținut

că între părți nu a existat un contract și deci față de dispozițiile art. 46 C.

com., obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate.

Că nu s-a precizat în angajamentul

de plată invocat de reclamantă cuantumul debitului, creanța nu este certă și nu

a fost recunoscută așa cum greșit au reținut ambele instanțe.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SA

a solicitat respingerea recursului, întrucât decizia atacată este legală și

temeinică.

Recursul este fondat, pentru

următoarele considerente:

Reclamanta a formulat cererea de

chemare în judecată la data de 6 august 2003, dar cu adresa din 11 august 2003,

Tribunalul Brașov i-a restituit-o cu mențiunea de a timbra corespunzător și a

indica natura pretențiilor.

Acțiunea a fost ulterior

înregistrată la data de 5 septembrie 2003, când i s-a acordat termen la 8

octombrie 2003.

Față de dispozițiile art. 114 alin.

(2) C. proc. civ., data care trebuie avută în vedere de instanță, privind

formularea acțiunii este cea a primei înregistrări, respectiv 6 august 2003.

În raport de această dată instanța

de apel, trebuia să examineze excepția de prescripție invocată de pârâtă în

temeiul art. 3 din decretul nr. 167/1958, dacă în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 12 din același act normativ referitor la prestații succesive

și apărările invocate de aceasta privind pretinsa recunoaștere a debitului.

Având în vedere dispozițiile art. 304

pct. 9 coroborat cu art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul

declarat de pârâtă, a se casa decizia atacată și se va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Celelalte critici invocate privind

nepronunțarea instanței asupra excepției lipsei de interes a reclamantei în

promovarea acțiunii și cele referitoare la fondul litigiului vor fi examinate

ca apărări ale pârâtei de către instanța care va rejudeca litigiul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC M.S. SRL București.

Casează decizia nr. 19/ Ap din 22

februarie 2005 a Curții de Apel Brașov și trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 21 decembrie 2005.