ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prima instanță.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București

reclamantul

M.I. a chemat in judecată pe pârâții M.A.

I., M.F.P., D.

G.P. a Municipiului

București și

Inspectoratul General al

Poliției Române solicitând obligarea

acestora

la plata, în solidar, a primei de concediu pe perioada 1 ianuarie 2004 -

martie 2006 și a sporului de fidelitate pe anul

2005 și perioada ianuarie -

martie

2006, sume care să se actualizeze cu indicele de inflație până la data

efectuării

plății.

Î

n motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că

a fost ofițer de poliție,

în gradul

de comisar șef, în cadrul Inspectoratului General al

Poliției Romane – B.C.C.O., de unde i-

au

încetat raporturile de muncă la data de 31 martie 2006.

A precizat

reclamantul că în perioada 2004 – 2006 prin legile bugetare anuale a suspendat

plata sporului de fidelitate și a primei de concediu de odihnă, prevăzute de art.

37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și art. 6 din O.G. nr. 38/2003; suspendare

nelegală și de natură a afecta drepturile legal dobândite.

Pârâtul a

formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei de interes, cu privire la

obligarea la plata primei de concediu de odihnă, în raport de prevederile

Deciziei nr. 12 din 5 februarie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție .

Referitor la

plata sporului de fidelitate s-a apreciat că în raport de suspendarea aplicării

art. 6 din O.G. nr. 38/2003 și nealocarea fondurilor pentru anul 2005, acțiunea

este neîntemeiat.

Pârâta D.G.P. a

Municipiului București a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive, față de faptul că reclamantul nu a fost angajatul

său.

M.I.R.A. a

formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F.P., pentru ca în cazul admiterii

acțiunii să fie obligat chematul în garanție să-i vireze sumele de bani

necesare plății drepturilor salariale.

Prin sentința nr.

687 din 20 februarie 2009, s-a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.P. a Municipiului

București și excepția lipsei

interesului reclamantului ca neîntemeiate; s-a

Admis cererea reclamantului Matei Ilie

în contradictoriu cu

pârâții M.A.I.,

M.F.

P., D.

G.P. a Municipiului București

și Inspectoratul General al

Politiei Române; a obligat

pe pârâții D.G.P. a Municipiului

București și Inspectoratul General al Poliției

Române să

plătească reclamantului

sporul de fidelitate începând cu 01 ianuarie 2005, până la 31 martie 2006, sumă

actualizată cu indicele de inflație la data plății; s-a respins

cererea de chemare în garanție împotriva M.

F.P.

ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această sentință prima instanță a reținut că

excepția lipsei de interes este neîntemeiată, după care și aceea a

lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei D.G.P. a Municipiului București,

care a

recunoscut că datorează

reclamantului prima de concediu, efectuând și plata.

Pe fond a avut în vedere că prima de concediu și

sporul de fidelitate a fost reglementat prin lege și că fiind un drept câștigat

derivat dintr-un raport de muncă,

nu pot fi anulate sau suspendate prin

acte normative, că

suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează

cu

înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost

înlăturată

existența și nici nu s-a constatat

neconstituționalitatea textului de lege care

conferă dreptul reclamanților la aceste

prime.

S-a respins cererea de chemare în garanție ca

neîntemeiată

deoarece chematul în garanție nu este titularul

obligației virării sporului de fidelitate, ci are obligația întocmirii

bugetului

de stat în calitate de ordonator principal de credite potrivit Legii nr.

500/1992.

Instanța de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, au declarat

recurs M.A.I., Inspectoratul General al Poliției Române și D.G.P. a

Municipiului București .

În motivele de recurs, pârâții au susținut că în anul 2006 polițiștii au

beneficiat de acest spor, plata sporului fiind realizată efectiv, întrucât nu

au fost adoptate acte normative prin care să se dispună suspendarea acordării

acestui spor.

Examinând motivele de recurs, Înalta Curte le găsește fondate.

Raportul de serviciu al polițistului este un ansamblu de drepturi și

obligații ale acestuia, dar și ale instituției în care își desfășoară

activitatea.

Sporul de fidelitate este una dintre componentele drepturilor salariale,

așa cum rezultă din prevederile art. 6 din O.G. nr. 38/2003, care dispun că

pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate

de până la 20% din salariul de bază.

Examinând structura normei juridice care reglementează sporul de

fidelitate, Înalta Curte constată că aceasta are o ipoteză bine determinată,

pentru că sunt prezentate împrejurările în care se aplică dispoziția normei.

Aceste împrejurări sunt deduse din calitatea de polițist, iar dispoziția

normei stabilește drepturile subiectului raportului juridic, respectiv dreptul

de a primi sporul de fidelitate.

Analiza dispoziției normei juridice relevă că aceasta are caracter

imperativ cu privire la acordarea sporului de fidelitate, fără a institui

posibilitatea unei derogări .

Dreptul polițistului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat

prin art. 2 din O.U.G. nr. 118/2004 pentru anul 2005.

Instanța de fond a reținut corect că acest act normativ a suspendat

plata dreptului, fără a-l înlătura, dreptul rămânând în vigoare, iar după

încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv

cu efect retroactiv.

Așadar, sub aspectul obligării pârâților la plata sporului de fidelitate

pentru anul 2005, soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Însă, este întemeiată critica privind obligarea pârâților și la plata

sporului de fidelitate pentru anul 2006, deoarece în acest an plata nu a mai

fost suspendată, polițiștilor acordându-li-se acest drept în mod efectiv, cum

de altfel a recunoscut și reclamantul-pârât.

În consecință, argumentele care au condus la obligarea pârâților la

plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 nu își mai găsesc aplicabilitate

în anul 2006, motiv pentru care sentința pronunțată de Curtea de Apel București

este nelegală și netemeinică.

Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 și art. 304

1

C. proc. civ., recursurile se vor admite, se va modifica sentința primei

instanțe, în parte, în sensul că sporul de fidelitate va fi acordat

reclamantului numai pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de M.A.I., Inspectoratul General al Poliției Române și D.G.P. a Municipiului

București împotriva sentinței civile nr. 687 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că sporul de fidelitate va fi acordat reclamantului pentru

perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2009.