ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamantul M.I. a chemat in judecată pe pârâții M.A. I., M.F.P., D. G.P. a Municipiului București și Inspectoratul General al Poliției Române solicitând obligarea acestora la plata, în solidar, a primei de concediu pe perioada 1 ianuarie 2004 - martie 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005 și perioada ianuarie - martie 2006, sume care să se actualizeze cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
Î n motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost ofițer de poliție, în gradul de comisar șef, în cadrul Inspectoratului General al Poliției Romane – B.C.C.O., de unde i- au încetat raporturile de muncă la data de 31 martie 2006. A precizat reclamantul că în perioada 2004 – 2006 prin legile bugetare anuale a suspendat plata sporului de fidelitate și a primei de concediu de odihnă, prevăzute de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și art. 6 din O.G. nr. 38/2003; suspendare nelegală și de natură a afecta drepturile legal dobândite. Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei de interes, cu privire la obligarea la plata primei de concediu de odihnă, în raport de prevederile Deciziei nr. 12 din 5 februarie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție . Referitor la plata sporului de fidelitate s-a apreciat că în raport de suspendarea aplicării art. 6 din O.G.
nr. 38/2003 și nealocarea fondurilor pentru anul 2005, acțiunea este neîntemeiat. Pârâta D.G.P. a Municipiului București a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, față de faptul că reclamantul nu a fost angajatul său. M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F.P., pentru ca în cazul admiterii acțiunii să fie obligat chematul în garanție să-i vireze sumele de bani necesare plății drepturilor salariale. Prin sentința nr. 687 din 20 februarie 2009, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.P. a Municipiului București și excepția lipsei interesului reclamantului ca neîntemeiate; s-a Admis cererea reclamantului Matei Ilie în contradictoriu cu pârâții M.A.I., M.F.
P., D. G.P. a Municipiului București și Inspectoratul General al Politiei Române; a obligat pe pârâții D.G.P. a Municipiului București și Inspectoratul General al Poliției Române să plătească reclamantului sporul de fidelitate începând cu 01 ianuarie 2005, până la 31 martie 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății; s-a respins cererea de chemare în garanție împotriva M. F.P. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei de interes este neîntemeiată, după care și aceea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.P. a Municipiului București, care a recunoscut că datorează reclamantului prima de concediu, efectuând și plata.
Pe fond a avut în vedere că prima de concediu și sporul de fidelitate a fost reglementat prin lege și că fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, nu pot fi anulate sau suspendate prin acte normative, că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime. S-a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată deoarece chematul în garanție nu este titularul obligației virării sporului de fidelitate, ci are obligația întocmirii bugetului de stat în calitate de ordonator principal de credite potrivit Legii nr. 500/1992.
Instanța de recurs Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, au declarat recurs M.A.I., Inspectoratul General al Poliției Române și D.G.P. a Municipiului București . În motivele de recurs, pârâții au susținut că în anul 2006 polițiștii au beneficiat de acest spor, plata sporului fiind realizată efectiv, întrucât nu au fost adoptate acte normative prin care să se dispună suspendarea acordării acestui spor. Examinând motivele de recurs, Înalta Curte le găsește fondate. Raportul de serviciu al polițistului este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia, dar și ale instituției în care își desfășoară activitatea. Sporul de fidelitate este una dintre componentele drepturilor salariale, așa cum rezultă din prevederile art. 6 din O.G.
nr. 38/2003, care dispun că pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Examinând structura normei juridice care reglementează sporul de fidelitate, Înalta Curte constată că aceasta are o ipoteză bine determinată, pentru că sunt prezentate împrejurările în care se aplică dispoziția normei. Aceste împrejurări sunt deduse din calitatea de polițist, iar dispoziția normei stabilește drepturile subiectului raportului juridic, respectiv dreptul de a primi sporul de fidelitate. Analiza dispoziției normei juridice relevă că aceasta are caracter imperativ cu privire la acordarea sporului de fidelitate, fără a institui posibilitatea unei derogări . Dreptul polițistului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat prin art. 2 din O.U.G.
nr. 118/2004 pentru anul 2005. Instanța de fond a reținut corect că acest act normativ a suspendat plata dreptului, fără a-l înlătura, dreptul rămânând în vigoare, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv. Așadar, sub aspectul obligării pârâților la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, soluția primei instanțe este legală și temeinică. Însă, este întemeiată critica privind obligarea pârâților și la plata sporului de fidelitate pentru anul 2006, deoarece în acest an plata nu a mai fost suspendată, polițiștilor acordându-li-se acest drept în mod efectiv, cum de altfel a recunoscut și reclamantul-pârât. În consecință, argumentele care au condus la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 nu își mai găsesc aplicabilitate în anul 2006, motiv pentru care sentința pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală și netemeinică.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 și art. 304 1 C. proc. civ., recursurile se vor admite, se va modifica sentința primei instanțe, în parte, în sensul că sporul de fidelitate va fi acordat reclamantului numai pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de M.A.I., Inspectoratul General al Poliției Române și D.G.P. a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 687 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că sporul de fidelitate va fi acordat reclamantului pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.