ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 286/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 85

din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în

baza art. 278

1

C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul V.C. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj din 15 aprilie 2008, confirmată prin rezoluția procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, din 27 mai 2008, fiind

obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea

statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

în cauză, petentul V.C. a solicitat desființarea rezoluției din 15 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj precum și a rezoluției din 27 mai 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și trimiterea dosarului la

D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj pentru refacerea urmăririi penale, întrucât

în cauză există indicii ale săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Prin rezoluția nr. 152/P/2008

din 15 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus, în

baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de numitul F.F., inspector principal la S.I.F. al I.P.J. Sălaj,

ofițer de poliție judiciară, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., soluție ce a fost menținută prin

respingerea plângerii de către procurorul general al Curții de Apel Cluj, prin

rezoluția nr. 403/II/2/2008 din 27 mai 2008.

Pentru a dispune astfel, procurorul

a reținut că, la data de 12 martie 2008, sub nr. 90687 la I.G.P.R., s-a

înregistrat plângerea numitului V.C. împotriva inspectorului de poliție F.F. din

cadrul I.P.J. Sălaj, prin care petentul critică modul în care intimatul a

efectuat cercetări în dosarul nr. 195/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Zalău. Plângerea a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău unde a fost înregistrată sub nr. 500/II/6/2008,

transpusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, unde a fost înregistrată

sub nr. 111/II/6/2008.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză, a rezultat că inspectorul principal de poliție F.F. a

întocmit referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală în dosarul nr.

195/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău. Din cuprinsul

referatului a rezultat că numitul V.C., fost inginer mecanic la SC G.C. SA

Sălaj până în anul 2001 când a fost disponibilizat, a depus o plângere penală

împotriva directorului general, S.D. și al directorului tehnic, P.A. de la G.C.

Sălaj, acuzându-i de mai multe ilegalități. Dosarul a fost soluționat cu

soluție de netrimitere în judecată, soluție care a fost atacată de către

numitul V.C. prin toate căile de atac prevăzute de lege, inclusiv cu plângeri

împotriva organelor de cercetare penală ce au instrumentat cauzele, în final

pronunțându-se decizia nr. 5020 din 5 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În data de 19 ianuarie 2007,

numitul V.C. a depus o nouă plângere penală împotriva foștilor directori de la G.C.

Sălaj, invocând existența unor probe noi, în sensul art. 278

1

alin.

(11) C. proc. pen., formându-se dosarul penal nr. 195/P/2007. În urma

cercetărilor efectuate de I.P.J. Sălaj – S.I.F., prin referatul nr. P/700074

din 11 iunie 2007, întocmit de către inspector principal F.F., s-a propus

neînceperea urmăririi penale.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Zalău, prin rezoluția din 25 iulie 2007, dată în dosarul

195/P/2007, a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, soluție

comunicată numitului V.C.

În urma verificărilor, s-a

stabilit că numitul V.C. nu a făcut plângere împotriva acestei soluții.

În raport de această

situație de fapt și având în vedere că organele de poliție doar propun o

soluție la finalizarea cercetărilor, adoptarea acesteia intrând în

responsabilitatea procurorului, s-a concluzionat că nu se poate reține în

sarcina organelor de penală instrumentarea defectuoasă a cauzei, atâta timp cât

procurorul a confirmat soluția. Așa cum deja s-a arătat, numitul V.C. nu a

făcut plângere împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 195/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.

plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., a reținut că

petentul a înțeles să formuleze plângere doar împotriva făptuitorului F.F.,

rezoluția procurorului din 15 aprilie 2008 precum și cea din 27 mai 2008

mărginindu-se, în mod corect, la a examina plângerea petentului în aceste

limite. Împrejurarea că ulterior, petentul a precizat că înțelege să formuleze

plângere și împotriva procurorului care a confirmat soluția nu este relevantă

și nu poate conduce la examinarea acestui aspect, instanța fiind datoare sa

examineze rezoluția procurorului prin prisma plângerii inițiale formulate de petent.

În aceste limite, instanța

de fond a constatat că în cauză nu există indicii ale săvârșirii de către

făptuitorul F.F. a infracțiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că în

mod defectuos a întocmit referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi

penale, întrucât, așa cum s-a reținut în cuprinsul rezoluției atacate, în

conformitate cu dispozițiile art. 228 C. proc. pen., dacă din cuprinsul actului

de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau

denunțului rezultă unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute de art. 10, cu excepția cazului prevăzută la lit. b

1

),

organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu

propunerea de a nu se începe urmărirea penală. În cazul în care procurorul este

de acord cu propunerea, o confirmă prin rezoluție motivată, comunicând

rezoluția și persoanei care a făcut plângerea. Cum în cauză propunerea

organului de poliție a fost confirmată prin rezoluția procurorului, nu se poate

reține ca făptuitorul a instrumentat în mod defectuos, dosarul neexistând

indicii ale săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Pentru aceste considerente,

apreciind că rezoluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, instanța

de fond a respins ca nefondată plângerea formulată în cauză.

B. Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs petentul V.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată

instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen. și arătând în pus că

judecătorul fondului a mai soluționat această cauză și la data de 21 februarie 2006

și, întrucât nu s-a afișat componența completului, a fost în imposibilitate să

formuleze o cerere de recuzare.

Examinând recursul declarat

de petent sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a constatat

că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare

administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că

activitățile desfășurate de intimat nu întrunesc elemente constitutive ale

infracțiunii reclamate prin plângerea penală. Într-adevăr, din actele

premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu

exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimatul F.F.,

inspector principal la S.I.F. al I.P.J. Sălaj, ofițer de poliție judiciară, în

scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului V.C., simplul fapt

că acesta a întocmit un referat cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale,

ce a fost supus cenzurii procurorului care supraveghea urmărirea penală, neputând

constitui temei al tragerii la răspundere penală. De altfel, petentul nu a

înțeles să formuleze plângere la instanța, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., ceea ce ar însemna că activitatea de cercetare efectuată de

intimatul F.F., finalizată prin rezoluția nr. 195/P/2007 din 25 iulie 2007 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, nu l-a nemulțumit. Or, atâta vreme

cât petentul nu a înțeles să exercite căile de atac prevăzute de lege în

procedura plângerii împotriva soluțiilor procurorului, sau a pierdut termenul

prevăzut de lege, este nefiresc să încerce pe calea plângerii penale împotriva

organului de cercetare penală o reformare a soluției care, în fapt, l-a

nemulțumit.

Sub un alt aspect,

susținerea că judecătorul fondului s-a pronunțat anterior în această cauză este

nereală, întrucât în cauza soluționată în anul 2006 nu s-a cercetat activitatea

intimatului F.F., acesta întocmind referatul nr. P/700074/2007 abia la data de

11 iunie 2007. Cum cauza anterioară a vizat alte persoane și alt stadiu al

cercetării penale a acestor persoane, nu se poate susține cu temei că

judecătorul fondului ar fi soluționat anterior aceeași cauză. În raport de

aceste considerente, susținerea petentului cum că la data judecării prezentei

cauze în fond nu s-a afișat compunerea completului de judecată pentru a putea

să formuleze cerere de recuzare, pe lângă faptul că nu poate fi verificată, nu

prezintă relevanță, pentru motivele deja arătate.

Ca atare, pentru toate aceste

considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința

pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul V.C., împotriva sentinței penale nr. 85 din 09

septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petent la

plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 ianuarie 2009.