ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5856/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5856/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 2528 din 16 mai 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare,

reclamantul S.I. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor și Primăria Satu-Mare pentru ca, prin hotărârea ce se

va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru

imobilul-castel situat în Halmeu, ce a aparținut SC A. SA Viile Halmeu, fiind

preluat abuziv de către stat și ulterior demolat.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, prin notificări adresate Prefecturii Satu Mare, a

solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat abuziv, iar

Prefectura a înaintat aceste notificări, spre soluționare, Primăriei Halmeu.

Prin

precizarea cererii formulate de reclamant la data de 1 noiembrie 2004 (fila 130

dosar fond), acesta a chemat în judecată pe pârâții Primarul comunei Halmeu,

Prefectura Satu Mare prin Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și SC A.H. SA

Halmeu prin lichidator judiciar B.I., solicitând instanței acordarea de măsuri

reparatorii constând în despăgubiri bănești în cuantumul fixat prin expertiza

de specialitate pentru construcțiile demolate: casa de locuit, castelul situat

în Halmeu, precum și clădirile anexe, casele servitorilor și renunțând la

măsuri reparatorii pentru teren, acestea urmând să facă obiectul unui alt

dosar.

În motivarea

cererii precizatoare a acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, S.L., a

fost stăpânul viei din Halmeu Vii, iar locuința acestuia era cunoscută sub

numele de „castel", fiind situat la nr. 660 Halmeu Vii. Totodată, a mai

susținut reclamantul, imobilul menționat a fost demolat de Statul Român, iar la

data demolării, acesta se afla în posesia GAS Halmeu, în prezent SC A.H. Halmeu

SA.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.

10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 4 D din 17 ianuarie 2005, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea formulată

și precizată de reclamantul S.I., pentru acordarea de despăgubiri bănești

pentru construcții demolate, situate în Halmeu Vii.

A respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Satu Mare invocată de prefect

în calitate de președinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001,

Prefectura Satu Mare.

A respins

cererea de a se a lua act de renunțarea reclamantului la judecată față de

pârâta SC A.H. SA Halmeu prin lichidator judiciar B.I.

A respins

excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată de D.G.F.P. Satu Mare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada formală a

preluării imobilului de către stat, dar din relațiile furnizate de Primăria

Halmeu și de IPJ Satu Mare, rezultă că, la data demolării, construcțiile se

regăseau în patrimoniul statului, existând astfel, în favoarea reclamantului, o

prezumție relativă de preluare abuzivă fără titlu. S-a mai reținut, în

considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță, că Legea nr. 10/2001 nu

a prevăzut acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile care aveau

altă destinație decât aceea de locuință.

Apelul declarat de

reclamant a fost admis prin decizia nr. 467 A din 22 iunie 2005, pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Sentința a fost schimbată în tot și

acțiunea a fost admisă, constatându-se că reclamantul este îndreptățit la

despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că, în baza Legii nr. 18/1991, reclamantului

i s-a eliberat tidu de proprietate pentru imobilele înscrise în C.F. NDF 353

Halmeu, rămânând nesoluționată problema imobilului ce face obiectul prezentului

litigiu.

În condițiile în care

SC A.H. Halmeu SA nu a preluat în patrimoniu imobilul ce face obiectul

litigiului, creanța nu poate fi imputată acesteia, aspectul potrivit căruia

societatea este în lichidare neavând relevanță.

Așa fiind, în temeiul

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dreptul reclamantului de a fi

despăgubit pentru construcțiile demolate se stabilește în contradictoriu cu

Ministerul Economiei și Finanțelor și Prefectura Satu Mare.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și

Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura

județului Satu Mare.

Prin recursul

său, Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că decizia cuprinde motive

contradictorii întrucât, deși în dispozitiv se individualizează măsura

reparatorie la care este îndreptățit petentul, în cuprinsul hotărârii a fost

invocat art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Comisia județeană de

aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura județului Satu Mare a criticat

decizia deoarece nu i-au fost comunicate, odată cu citația, apelul și motivele

de apel, împreună cu înscrisurile anexate, pentru a putea depune întâmpinare.

Prin decizia

nr. 7756 din 3 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de pârâții

Ministerul Economiei și Finanțelor și Comisia județeană de aplicare a Legii nr.

10/2001 și, în consecință, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre

rejudecarea apelului la aceeași instanță.

În

rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 236

din 23 mai 2007 a admis apelul declarat de reclamantul S.I. împotriva sentinței

civile nr. 4/D din 17 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe

care a schimbat-o în parte , în sensul că:

A constatat

că reclamantul S.I. este îndreptățit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000

lei, care urmează a fi suportate conform dispozițiilor legale în vigoare.

A menținut

dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor invocate de părțile

intimate.

A obligat pe

intimații Ministerul Economiei și Finanțelor și Prefectura Județului Satu Mare

să plătească apelantului S.I. suma de 3.825 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut

următoarele:

Astfel cum rezultă

din situația de carte funciară, C.F. 96 Halmeu, antecesorul reclamantului a

fost proprietar asupra imobilelor reprezentând în natură vie, fâneață și cramă,

reclamantului eliberându-i-se titlu de proprietate pentru teren, rămânând

nesoluționată problema construcțiilor, reprezentând castel și anexe pivnițe și

crame, respectiv casă de locuit.

În ceea ce privește

construcțiile, acestea au fost demolate în anul 1961, la data demolării,

regăsindu-se în patrimoniul statului.

Deși a reținut corect

situația de fapt, Tribunalul a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, statuând că măsurile

reparatorii pentru construcțiile demolate se stabilesc prin echivalent constând

în acordarea de riduri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, legiuitorul neprevăzând acordarea de despăgubiri bănești cu

nesocotirea legislației și jurisprudenței comunitare, care are prioritate față

de legislația internă.

Reclamantul nu a

beneficiat de o despăgubire efectivă, încălcându-i-se, astfel, dreptul la

respectarea bunurilor sale, garantat de art. 41 din Constituția României și

art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul

reclamantului la despăgubirile menționate în expertiză va fi stabilit în

contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și cu Prefectura Satu Mare

conform dispozițiilor legale în vigoare.

Împotriva

deciziei civile nr. 236 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, au declarat recurs Comisia județeană pentru

Aplicarea

Legii nr. 10/2001 Satu Mare, Prefectul județului Satu Mare și Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Satu Mare.

Criticând

decizia atacată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Comisia județeană pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a susținut, în

esență, lipsa calității sale procesuale pasive. În motivarea recursului,

aceasta a arătat, pe de o parte, că, în mod legal notificările formulate de

reclamant au fost adresate Primăriei comunei Halmeu, adresele de înaintare

nereprezentând răspunsuri la notificări, iar pe de altă parte, că, potrivit

modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, acordarea despăgubirilor, emiterea

în numele și pe seama Statului Român a unor astfel de tiduri de despăgubiri

este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru stabilirea

Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.

Prin motivele

de recurs formulate, Prefectul județului Satu Mare a invocat dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut următoarele:

Prefectura județului

Satu Mare nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății,

atribuțiile cu privire la acordarea despăgubirilor fiind, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, de competența exclusivă a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Din dispozitivul

hotărârii atacate, nu rezultă entitatea care trebuie să soluționeze notificările

reclamantului, potrivi Legii nr. 10/2001.

În mod legal

Prefectura județului Satu Mare a înaintat Primăriei comunei Halmeu notificările

formulate de reclamant. Prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea

nr. 247/2005 s-a determinat imperativ regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar prin dispozițiile

capitolului

VI

pct. 16.1 și urm. din H.G. nr. 1095/2005 au fost

instituite noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor,

fiind abrogate dispozițiile care stabileau prefecturilor atribuții în acest

sens.

Ca atare,

chiar dacă hotărârea pronunțată este opozabilă Prefecturii județului Satu Mare,

ea rămâne lipsită de efecte câtă vreme aceasta nu mai are competență de

soluționare, Primăria comunei Halmeu fiind, în speță, entitatea care, potrivit

legii, trebuie să fie obligată la emiterea dispoziției prin care să se

stabilească măsurile reparatorii în echivalent, urmând ca apoi întregul dosar

al reclamantului să fie înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Statul Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Satu Mare a invocat, în

susținerea

recursului declarat, motivul prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și a formulat, în speță, următoarele critici:

Curtea de Apel Oradea

a constatat că reclamantul S.I. are calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, fără însă a indica articolul de lege în

baza căruia reclamantul ar avea această calitate.

Nu s-a făcut

dovada că imobilele, construcții, care fac obiectul prezentului litigiu, au

fost preluate de către stat în mod abuziv, rezultând doar că, la data

demolării, construcțiile se aflau în patrimoniul statului și exista astfel, în

favoarea reclamantului, o prezumție relativă de preluare abuzivă fără titlu.

Ministerul

Economiei și Finanțelor nu are calitate de reprezentare a Statului Român în

ceea ce privește acordarea titlurilor de despăgubiri. Emiterea în numele și pe

seama statului de astfel de titluri de despăgubiri este de competența exclusivă

a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea

Cancelariei Primului ministru.

În litigiile având ca

obiect contestații formulate în baza Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală

pasivă o are Statul Român și nu Ministerul Economiei și Finanțelor și cu atât

mai puțin D.G.F.P. Satu Mare, care stau în proces doar în reprezentarea

statului.

Nu a fost stabilit în

mod expres, ce instituție are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă

judecății.

Recursurile sunt fondate în sensul considerentelor ce

succed.

Conform dispozițiilor

art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței va cuprinde, printre

altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților (pct. 5), precum și

dispozitivul (pct. 6).

Legea nu prevede o

formă anume în care trebuie redactat dispozitivul hotărârii, dar, este de

principiu că, din acesta trebuie să rezulte, fără echivoc, cele hotărâte de

instanță.

În speță, se

constată că, în considerentele deciziei atacate, instanța de apel, după ce

reține că, în mod constant, în jurisprudența CEDO s-a reliefat că Legea nr.

247/2005 nu funcționează încă într-un mod care ar putea conduce la acordarea

efectivă a acestor despăgubiri (iar procedura de aprobare a fondului

Proprietatea nu s-a încheiat), statuează că, întrucât s-a stabilit prin

expertiză valoarea construcțiilor demolate cu aplicarea prevederilor legii

speciale și a normelor metodologice de aplicare a acesteia la suma de

1.854.168.000 lei, dreptul reclamantului va fi stabilit în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice și cu Prefectura Satu Mare conform dispozițiilor

legale în vigoare.

În

contradicție cu aceste aspecte, reținute în considerente, în dispozitiv se

menționează următoarele: „constată că reclamantul S.I. este îndreptățit la

despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei, care urmează a fi suportate

conform dispozițiilor legale".

Deci, în timp

ce în considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel reținut că va obliga

pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Satu Mare la acordarea

despăgubirilor bănești, dar nu în condițiile Legii nr. 247/2005, ci în

considerarea legislației și jurisprudenței comunitare, care are prioritate față

de legislația internă, în dispozitivul aceleiași decizii nu mai este menționat

că obligația de acordare a despăgubirilor revine celor doi pârâți menționați în

considerente, soluția cuprinsă în acest dispozitiv fiind de admitere a

apelului, schimbare în parte a sentinței în sensul constatării că reclamantul

este îndreptățit la despăgubiri care urmează a fi suportate conform

dispozițiilor legale în vigoare.

De altfel, în

motivele sale de recurs Prefectul județului Satu Mare a susținut că din

conținutul dispozitivului nu rezultă care este entitatea ce trebuie să

soluționeze notificările reclamantului în sensul emiterii dispoziției prin care

se vor stabili măsurile reparatorii în echivalent potrivit art. 2 din Legea nr.

10/2001.

Față de împrejurarea

că soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii este în vădită contradicție cu

motivarea reținută, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca, în

rejudecare, să fie avute în vedere de către instanță și celelalte susțineri ale

recurenților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de pârâții Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.

10/2001, Prefectul județului Satu Mare și Statul Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor prin D.G.F.P. Satu Mare împotriva deciziei nr. 236/A din 23 mai

2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie

2008.