ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 751/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 751/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin recursul formulat la

data de 12 noiembrie 2008, recurentul M.C., procuror în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava

a solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 981 din 2 octombrie 2008,

prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În

motivarea hotărârii, C.S.M. a reținut, în esență, următoarele:

-

procurorii

din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism care au solicitat recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au

susținut un concurs de promovare conform art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 303/2004;

-

deși

este organizată ca o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. are personalitate juridică proprie,

cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială

(art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004);

- competența prevăzută de Legea nr. 508/2004, cu modificările și

completările ulterioare, aparține Direcției, astfel că nu poate fi pusă în

discuție validitatea actelor procedurale întocmite de către procurorii

specializați care nu au grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție;

-

numirea

procurorilor într-o structură specializată făcută potrivit art. 8 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 508/2004 și ulterior, conform procedurii speciale prevăzute de art.

75 alin. (4) – (8) din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată

prin Legea nr. 247/2005, nu se confundă cu promovarea în funcții de execuție,

care se face numai prin concurs, în condițiile art. 43 și 44 din Legea nr. 3

03/2004;

-

art. 26

din Legea nr. 508/2004 prevede că dispozițiile legilor nr. 303, 304 și

317/2004, republicate, se aplică în mod corespunzător și D.I.I.C.O.T., astfel

că procurorii care activează în cadrul Direcției pot fi promovați în funcții de

execuție numai prin concurs, conform art. 43 – art. 44 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 303/2004;

-

în

temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, la încetarea activității în

cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetele de unde provin; pentru

situația în care la parchetul unde procurorul a solicitat să revină nu există

posturi vacante, prin O.U.G. nr. 100/ 2007 s-a constituit prin bugetul de stat,

un fond de rezervă;

- salarizarea

procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător

indemnizației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător;

- hotărârile

judecătorești pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, nu au caracter obligatoriu în cauze

similare supuse analizei pentru că nu au fost pronunțate în recurs în interesul

legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept dedusă

judecății.

Hotărârea

nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. a fost atacată cu recurs, în

temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul M.C.,

care a solicitat anularea ei ca nelegală și netemeinică, în ceea ce îl

privește, și admiterea cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, recurentul a arătat că prin ordinul nr. 2974/C din

16 octombrie 2003 al M.J. a fost numit începând cu data de 16 octombrie 2003 în

funcția de procuror șef la Serviciul Teritorial Anticorupție Suceava din cadrul

Parchetului Național Anticorupție, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin.

2, art. 9 din Legea nr. 503/2002 și art. 94 alin. 1 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată cu modificările și completările

ulterioare.

Promovarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava s-a făcut pe o perioadă

nedeterminată și, în consecință, aceasta reprezintă o promovare cu îndeplinirea

unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma

unui concurs sau examen.

Totodată, a arătat că revenirea procurorului la parchetul de unde

provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze după încetarea

activității în cadrul D.I.I.C.O.T., în temeiul art. 75 alin. 11 din Legea nr. 304/2004,

nu echivalează cu pierderea unui drept câștigat, respectiv gradul profesional și

salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Recurentul

a arătat, de asemenea, că în calitate de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. a

îndeplinit acte procesuale și procedurale ce intră în competența acestei structuri

și a beneficiat în fapt și în drept de statutul și remunerația acordată

procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la jurisprudența anterioară a înaltei Curți, recurentul a

arătat că Plenul C.S.M. a ignorat atât punctul de vedere evocat constant în

hotărârile judecătorești, cât și faptul că nu există o practică neunitară care

să determine necesitatea unui recurs în interesul legii, realizând chiar o

discriminare, cu încălcarea principiilor fundamentale menționate în art. 1 din

Protocolul nr. 12 la C.E.D.O.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că respingerea cererii

recurentului s-a făcut cu interpretarea corectă și distincția cuvenită între

noțiunile de „numire" și „promovare" pentru care legea prevede

condiții și proceduri diferite, reluând, în esență, argumentele expuse în

hotărârea atacată. A concluzionat în sensul că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă

dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a

îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei, de a fi remunerați cu

indemnizația prevăzută de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs. în caz contrar - în optica intimatului s-ar crea o situație

discriminatorie, dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din cadrul M.P. care,

pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susțină

concursuri.

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor formulate în

întâmpinare, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele

aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinul nr. 2974/C din 16 octombrie 2003 al Ministrului Justiției, recurentul

a fost numit în funcția de procuror șef la Serviciul Teritorial Anticorupție

Suceava din cadrul Parchetului Național Anticorupție, în conformitate cu Legea nr.

503/2002.

În esență, problema de drept vizează acordarea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

procurorului M.C. care a fost numit la D.I.IC.O.T., în condițiile și conform

procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt

rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 508/2004, atât în forma inițială cât și în forma modificată și

completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora: „Prin prezenta lege se

înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 privind înființarea,

organizarea și funcționarea în cadrul M.P. a D.I.I.C.O.T., dispoziții cu

caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurentul a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.

prin Ordinul nr. 2974/C din 16 octombrie 2003 al M.J. și a fost salarizat în

baza Ordinului nr. 1623 din 6 noiembrie 2003 emis de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Este

evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la

DIICOT din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a

solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Rezultă așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între

efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii

acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi

socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri

specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004)

de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui

organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii

derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași

necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism

explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor

teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar

avea competențe sau grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în

cadrul aceleiași structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având

în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor

în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare

la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a

accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat

procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De

altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și

practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie

2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este

discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,

adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport

rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în

adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau

delegări - instituții care nu se confundă cu „numirea" în funcție).

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878

din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui

magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care

poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin

această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui

procuror.

Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în

condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că,

potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a

câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în

fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în

exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare

prin lege.

În fine,

în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată jurisprudența constantă

a înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat în sensul

recunoașterii gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul structurilor

specializate organizate în cadrul acestui parchet.

O

soluție contrară, fără argumente solide care să justifice declanșarea

procedurii de schimbare a practicii înaltei Curți de Casație și Justiție, ar

genera divergențe de jurisprudența care ar avea ca efect crearea unui climat de

incertitudine și insecuritate juridică, ceea ce ar contraveni dreptului la un

proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art.

6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale (hotărârea C.E.D.O. pronunțată în cauza S.H. împotriva Ucrainei, nr.

48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în cauza P. împotriva

României, publicată în M. Of. nr. 514/ 14 iunie 2006).

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/ 2004 și va anula Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a

Plenului C.S.M., în ceea ce îl privește pe recurent, cu consecința admiterii

cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.C. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe recurent.

Obligă intimatul C.S.M. să

emită o hotărâre prin care să recunoască recurentului gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu opinia separată a

domnului judecător E.A., în sensul respingerii recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2009.