ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

recursul formulat la data de 10 iulie 2008, recurenții M.M.N., B.N., L.G. și C.N.L.

au solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 650 din 3 iulie 2008, prin

care le-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii, C.S.M. a reținut, în esență,

următoarele:

- procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. care au solicitat

recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu au susținut un concurs de promovare conform art.

43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

- deși este organizată ca o structură specializată a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. are

personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și

salarizare stabilite prin lege specială (art. 75 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 304/2004);

-

competența prevăzută de Legea nr. 508/2004,

cu modificările și completările ulterioare, aparține Direcției, astfel că nu

poate fi pusă în discuție validitatea actelor procedurale întocmite de către

procurorii specializați care nu au grad profesional de procuror al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

-

numirea procurorilor într-o

structură specializată făcută potrivit art. 8 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.

508/2004 și ulterior, conform procedurii speciale prevăzute de art. 75 alin. (4)

– (8) din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată prin Legea nr.

247/2005, nu se confundă cu promovarea în funcții de execuție, care se face

numai prin concurs, în condițiile art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/2004;

- art. 26 din Legea nr. 508/2004 prevede că dispozițiile

legilor nr. 303, nr. 304 și nr. 317/2004, republicate, se aplică în mod

corespunzător și D.I.I.C.O.T., astfel că procurorii care activează în cadrul

Direcției pot fi promovați în funcții de execuție numai prin concurs, conform art.

43 - 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

- în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr.

304/2004, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la

parchetele de unde provin; pentru situația în care la parchetul unde procurorul

a solicitat să revină nu există posturi vacante, prin O.U.G. nr. 100/2007 s-a

constituit prin bugetul de stat, un fond de rezervă;

- salarizarea procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un coeficient

de multiplicare corespunzător indemnizației procurorilor de la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul

profesional corespunzător;

- hotărârile judecătorești pronunțate anterior de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu

au caracter obligatoriu în cauze similare supuse analizei pentru că nu au fost

pronunțate în recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la

o problemă de drept dedusă judecății.

Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a

fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de

către recurenții M.M.N., B.N., L.G. și C.N.L., care au solicitat anularea ei ca

nelegală și netemeinică și admiterea cererii de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

în motivarea cererii de recurs, recurenții menționează că

au fost transferați, respectiv numiți, în cadrul D.I.I.C.O.T. astfel:

- prin Hotărârea C.S.M. nr. 248 din 30 noiembrie 2004 și

Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nr. 164 din 17 ianuarie 2005, procuror M.M.N. – începând cu data de

01 decembrie  2004;

- prin Hotărârea nr. 115 din 30 martie 2005 și

Ordinele Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nr. 904 din 27 aprilie 2005 și nr. 903 din 27 aprilie 2005,

procuror B.N. și procuror L.G. – ambii începând cu data de 01 aprilie 2005 -

prin Hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2005 și Ordinul Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2256 din 03

noiembrie  2005, procuror C.N.L. - începând cu data de 01 noiembrie  2005.

S-a mai arătat că prin mai multe ordine succesive ale

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, recurenții B.N. și L.G. au fost delegați în funcția de procuror în

cadrul D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Oradea, respectiv biroul teritorial

Bihor, începând cu data de 27 noiembrie 2004, iar recurentul C.N.L. a fost

delegat în cadrul biroului teritorial Bihor începând cu data de 01 august 2005.

Recurentul M.M.N. arată că, la data transferului său la structura teritorială

Oradea - prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie  2004 a C.S.M., avea gradul

profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Totodată, au arătat că revenirea procurorului la parchetul

de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze după

încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., în temeiul art. 75 alin. ll din

Legea nr. 304/2004, nu echivalează cu pierderea unui drept câștigat, respectiv

gradul profesional și salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Recurenții au arătat, de asemenea, că în calitate de procurori

în cadrul D.I.I.C.O.T. au îndeplinit acte procesuale și procedurale ce intră în

competența acestei structuri și au beneficiat în fapt și în drept de statutul

și remunerația acordată procurorilor Parchetului de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție.

Cu privire la jurisprudența anterioară a Înaltei Curți,

recurenții au arătat că Plenul C.S.M. a ignorat atât punctul de vedere evocat

constant în hotărârile judecătorești, cât și faptul că nu există o practică

neunitară care să determine necesitatea unui recurs în interesul legii,

realizând chiar o discriminare, cu încălcarea principiilor fundamentale

menționate în art. 1 din Protocolul nr. 12 la C.E.D.O.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că

respingerea cererii recurenților s-a făcut cu interpretarea corectă și

distincția cuvenită între noțiunile de „numire" și „promovare" pentru

care legea prevede condiții și proceduri diferite, reluând, în esență,

argumentele expuse în hotărârea atacată. A concluzionat în sensul că numirea la

D.I.I.C.O.T. conferă dreptul procurorilor de â funcționa la această structură

specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei, de a fi

remunerați cu indemnizația prevăzută de lege, dar nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi

obținut numai prin concurs. In caz contrar - în optica intimatului - s-ar crea

o situație discriminatorie, dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din

cadrul Ministerului Public care, pentru a promova la parchetele imediat

superioare, trebuie să susțină concursuri.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs

și a apărărilor formulate în întâmpinare, ținând seama de înscrisurile depuse

la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Numirea în funcție a recurenților s-a făcut în temeiul art.

75 alin. (3) și alin. (4) și al art. 76 din Legea nr. 304/2004, al art. 74 alin.

(1) din Legea nr. 303/2004, al art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 și al art.

1 și art. 26 din Legea nr. 508/2004 cu avizul favorabil exprimat prin hotărârea

nr. 240 din 16 noiembrie  2006 a C.S.M. - secția pentru procurori, în urma

admiterii la interviul organizat în perioada

9

- 10

octombrie 2006.

Potrivit art. 75 alin. (3) – (8) din Legea nr. 304/2004,

în forma în vigoare la data numirii în funcție a recurenților, D.I.I.C.O.T. se

încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul

Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în

statutul de funcții, aprobat potrivit legii.

Pentru a fi numiți, procurorii trebuie să aibă o bună

pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin

6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în

urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop; interviul

constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii

și de a-și asuma răspunderea, a rezistenței la stres, precum și a altor

calități specifice.

Este adevărat că art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind

Statutul judecătorilor și procurorilor, instituie regula potrivit căreia

promovarea procurorilor în funcții de execuție se face numai prin concurs

organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la

parchete, cu respectarea condițiilor de vechime prevăzute la art. 44.

Nu se poate nega însă că procedura prevăzută de art. 75 alin.

(3) – (8) din Legea nr. 304/2004 implică și ea o evaluare, o selecție a

candidaților din perspectiva calităților profesionale specifice stabilite de

legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.I.I.C.O.T., numai

candidații declarați admiși în urma interviului urmând a fi numiți, în limita

posturilor prevăzute în statul de funcții.

Prin urmare, art. 75 alin. (3) – (8) din Legea nr. 304/2004

reglementează o procedură specială de numire sau promovare într-o funcție de

execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din

Legea nr. 303/2004, distincția pe care intimatul o face între noțiunea de

„numire" și cea de „promovare" având caracter artificial și

bazându-se pe interpretarea strict literală a unor prevederi legale.

Promovarea, în ultimă instanță, nu este altceva decât o numire într-o funcție

superioară celei ocupate de persoana în cauză până la data promovării.

Este de reținut, de asemenea, că legea nu prevede o durată

limitată a „mandatului" de procuror al D.I.I.C.O.T., numirea în funcția

respectivă având caracter definitiv.

D.I.I.C.O.T. a fost înființată în temeiul Legii nr. 508/2004,

ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ce își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României prin

procurori specializați (art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 508/2004,

în forma în vigoare la data numirii în funcție a recurentului).

În forma actuală a legii, D.I.I.C.O.T. este definită ca o

structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor

de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, art. 75 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, prevede că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție funcționează D.I.I.C.O.T., ca structură

specializată în combaterea criminalității organizate și terorismului.

Toate aceste norme exprimă voința legiuitorului de a crea

o structură specializată „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, înglobată acestuia, iar nu o entitate distinctă,

plasată în afara ierarhiei parchetelor.

În consecință, numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.

a candidaților admiși în urma procedurii de selecție prevăzute de art. 75 din

Legea nr. 304/2004 le conferă acestora gradul profesional corespunzător

nivelului parchetului din care face parte structura respectivă.

Gradul profesional constă în dreptul unui procuror de a

funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi

câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale - o atare definire regăsindu-se și în practica administrativă a C.S.M. (Hotărârea

nr. 878 din 13 decembrie 2007).

Prin urmare, „gradul profesional" nu este

o noțiune abstractă, care să poată fi analizată separat de funcția pe care o

ocupă procurorul și de conținutul atribuțiilor specifice postului, atribuții

corespunzătoare competenței la nivelul parchetului în cadrul căruia își

desfășoară activitatea. Concursurile de promovare se organizează pentru

ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor vacante

disponibile, iar nu pentru dobândirea în mod abstract a unui „grad

profesional". Numai prin excepție, în cazuri expres prevăzute, promovarea

se face „pe loc".

Același raționament este valabil și în cazul procurorilor

numiți în structurile teritoriale ale D.I.I.C.O.T., constituite în

circumscripțiile teritoriale ale parchetelor de pe lângă curțile de apel și

tribunale, fără ca legea să le confere o competență materială diferită de cea a

structurii centrale.

D.I.I.C.O.T. a fost înființată din rațiuni de

politică a justiției, în vederea realizării obiectivelor de aderare a României

la U.E. și de eficientizare a luptei împotriva criminalității organizate, prin

crearea unor structuri specializate, în cadrul cărora urmau să activeze

procurori selectați pe baza unor criterii de înaltă ținută morală și de

performanță în combaterea criminalității organizate și a terorismului.

Aceste rațiuni și obiective diferite avute în vedere la

înființarea D.I.I.C.O.T. sunt de natură să infirme teza potrivit căreia

conferirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție în urma promovării procedurii de evaluare

prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/ 2004 ar constitui o discriminare față

de celelalte categorii de procurori, care nu promovează decât prin concursul

organizat în baza art. 43 din Legea nr. 303/2004.

În jurisprudența C.E.D.O. s-a reținut în mod

constant că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o

justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

În fine, în soluționarea prezentului recurs nu poate fi

ignorată jurisprudența constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție,

constând atât în deciziile invocate de recurenți, cât și în alte soluții de

dată mai recentă, toate în sensul recunoașterii gradului profesional de

procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

procurorii din cadrul structurilor specializate organizate în cadrul acestui

parchet.

O soluție contrară, fără argumente solide care să

justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți de

Casație și Justiție, ar genera divergențe de jurisprudentă care ar avea ca

efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică, ceea ce ar

contraveni dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din

Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale (hotărârea C.E.D.O. pronunțată în cauza S.H.

împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005,

pronunțată în cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 514 din 14

iunie 2006).

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte

va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

și va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce-i

privește pe recurenți, cu consecința admiterii cererii de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.M.N., B.N., L.G., C.N.L. împotriva

Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

în ceea ce-i privește pe recurenți.

Obligă intimatul să recunoască recurenților

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2009.