ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1729/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1467 din 27

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost

admisă acțiunea formulată de reclamantul S.M.(M.) și a fost obligată pârâta A.V.A.S.

să emită decizia sau dispoziție motivată privind cererea de acordare de

despăgubiri pentru acțiunile deținute de autorul reclamantului N.T. la B.U.L și

F.H. Petrești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că notificarea adresată de reclamant nu a fost soluționată deși

termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 a fost depășit.

Pârâta a declarat apel împotriva

acestei sentințe, susținând că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din

Legea nr. 10/2001 este de recomandare și că nu putea fi obligată să emită

dispoziție din moment ce actele doveditoare trebuiau completate iar reclamantul

era în culpă.

Prin decizia civilă nr. 535 din 26

iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul

a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reținut

că, în raport de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 250

din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 apelanta era obligată să se pronunțe fie în sensul admiterii

fie în sensul respingerii notificării, independent de completarea sau

necompletarea actelor doveditoare și că, independent de natura termenului de 60

de zile și de faptul nedepunerii tuturor actelor doveditoare de către intimat,

după trecerea a aproape 7 ani de la data înregistrării notificării nu se mai

poate susține că în patrimoniul apelantei nu ar exista o obligație actuală de a

răspunde la notificare.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel pârâta a declarat recurs, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită și nelegală a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, deoarece potrivit art. 29 din

acest act normativ A.V.A.S. are obligația să emită o decizie motivată pentru

propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr.

247/2005 Titlul VII, iar potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată

„actele doveditoare… pot fi depuse până la data soluționării notificării”, deci

acest text nu mai prevede un termen legal până la care să fie soluționată

notificarea.

Se mai susține că A.V.A.S. nu a

soluționat și nu a emis decizia motivată privind notificarea nr. 2572 din 27

noiembrie 2001 deoarece intimatul nu a respectat obligațiile legale prevăzute

de art. 29 și art. 22 din lege, deși prin adresele nr. V.P./1722 din 13

februarie 2006 și nr. 33844 din 3 decembrie 2007 i-a comunicat acestuia

necesitatea completării dosarelor aferente notificării.

Intimatul reclamant a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă,

precizând, printre altele, că s-a conformat cerințelor acesteia și a depus

toate actele solicitate, așa cum rezultă din adresa cu nr. de înregistrare

10470 din 24 mai 2007.

Recursul declarat în cauză este

nefondat.

În conformitate cu prevederile art.

23 alin. (1), actualmente art. 25, din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în

natură.

Potrivit art. 24 alin. (1) din

același act normativ, dacă restituirea în natură nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite o ofertă de

restituire prin echivalent.

Față de aceste prevederi rezultă

fără echivoc că, indiferent de situație, respectiv dacă persoanei îndreptățite

i se restituie imobilul în natură, i se oferă restituirea prin echivalent sau i

se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

asupra solicitării adresată prin notificare.

Lacuna legiuitorului care nu a

reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă

dispozițiile legale menționate este acoperită de instanță care, la solicitarea

celor îndreptățiți stabilește în sarcina entității deținătoare obligația

emiterii deciziei sau dispoziției motivată, întrucât o atare obligație decurge

din lege și face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicțională

prealabilă, instituită în mod imperativ.

Față de considerentele expuse, în

corelare cu dispozițiile legale menționate sau rezultate din interpretarea

prevederilor Legii nr. 10/2001, potrivit caracterului reparatoriu al acestui

act normativ, criticile recurentei se privesc ca nefondate, astfel că se va

dispune respingerea recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 535 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel

București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 februarie 2009

.