ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

B.H.O. în contradictoriu cu C.S.M. a declarat recurs

împotriva Deciziei plenului C.S.M. nr. 791 din 28 noiembrie 2007, solicitând

anularea deciziei Plenului C.S.M. în ceea ce-l privește pe recurent și să i se

recunoască dreptul pretins, respectiv gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului s-a

precizat de petentă că potrivit art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 134/2005 P.N.A.

funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind conceput ca

structură a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și și-a

schimbat denumirea în Departamentul Național Anticorupție, ulterior devenind D.N.A.

(Legea nr. 54/2006).

La data de 25 aprilie 2007,

recurentul (procuror șef adjunct în cadrul Secției de combatere a

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din D.N.A.), structură ce

funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a solicitat să-i fie recunoscut gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Petentul a precizat că

inițial prin Ordinul nr. 1889 din 23 septembrie 2005 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost delegat în

funcția de procuror la Parchetul D.N.A. pentru 90 de zile începând cu 1

octombrie 2005, pentru ca ulterior, prin Ordinul nr. 370 din 21 decembrie 2005

al procurorului șef al D.N.A., începând cu 30 decembrie 2005, recurentul a fost

numit în funcția de procuror în cadrul D.N.A.

A mai menționat că prin Decretul

Președintelui României nr. 992 din 20 iulie 2006 și în baza avizului C.S.M.,

recurentul a fost numit procuror șef adjunct în cadrul secției de combatere a

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din D.N.A.

De asemenea, petentul a

precizat că nu există nici un text de lege care să prevadă expresis verbis că

odată expirat mandatul, procurorul ce se reîntoarce la parchetul de unde a

provenit sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze, pierde gradul

profesional de procuror al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție. A mai menționat petentul că „fiind vorba în viziunea C.S.M. de

pierderea unui drept câștigat sau un drept temporar, aceasta ar trebui să

rezulte dintr-o dispoziție expresă a legii.

Mai mult, a precizat

petentul, art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/ 2004 prevede că „magistratul

eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional

dobândit în ierarhia instanțelor și parchetelor”, text ce consacră teoria

drepturilor câștigate.

De asemenea, petentul a

invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, de recunoaștere a gradului profesional de procuror al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, invocând

următoarele argumente în susținerea legalității Hotărârii nr. 791 din 28

noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. prin care au fost respinse 68 de cereri, având

același obiect, printre care și cererea numitului B.H.O.:

- procedura și condițiile

pentru promovarea în funcție de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror

la D.N.A. (pentru promovarea în funcții superioare de execuție, inclusiv

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se cere concurs în

condițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, pe când procurorii sunt

numiți la D.N.A. prin ordin al procurorului general al P.N.A. cu avizul

C.S.M.);

- că legiuitorul a avut în

vedere încă de la înființarea P.N.A., o perioadă limitată în care procurorul

putea funcționa în cadrul P.N.A. (o perioadă de 6 ani cu posibilitatea

prelungirii încadrării în funcție, cu acordul lor și la propunerea procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție);

- că legiuitorul nu a

înțeles să facă o excepție de la regula promovării în funcția de execuție prin

concurs, rezultă din dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A. care

stabilește în mod expres în art. 30 că dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru

organizarea judecătorească (lege înlocuită de Legea nr. 303/2004) se aplică și

D.N.A., deci și în privința promovării prin concurs.

S-a mai considerat de C.S.M.

că dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție de către un procuror cu grad profesional de

parchet de pe lângă curtea de apel, doar prin numirea la D.N.A. ar crea o situație

discriminatorie, dezavantajoasă, în raport cu toți ceilalți procurori din

cadrul Ministerului Public care, pentru a promova la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să susțină un concurs.

S-a mai susținut că

împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizați cu un coeficient de

multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Cu referire la practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M susține că deciziile respective

au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în

interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept

supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse

judecății.

Recursul declarat de petent

a fost formulat în mod corect în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7)

din Legea nr. 317/2004, republicată, și a dispozițiilor art. 299 și următoarele

C. proc. civ.

Analizând recursul formulat

de B.H.O., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304

și art. 3041 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă

cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că

D.N.A. (Direcția Națională Anticorupție) ca structură cu personalitate

juridică, face parte din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție prin reorganizarea D.N.A. – Legea nr. 54 din 9 martie 2006. Această

structură specializată are ca atribuție esențială și expresă, combaterea

infracțiunilor de corupție pe întreg teritoriul țării.

Numirea procurorilor D.N.A.

s-a făcut inițial conform art. 6 și art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, în

prezent condițiile de numire în D.N.A. fiind prevăzute de art. 87 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004.

Potrivit acestui ultim act

normativ sunt prevăzute pentru numirea unor astfel de procurori atât calitățile

profesionale, de conduită morală ireproșabilă, vechimea în funcție, cât și

condiția admiterii la un interviu. Acest interviu este organizat de o comisie

constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacității de a

lua decizii, a rezistenței la stres, capacitatea de a-și asuma răspunderi.

Deci, față de natura

specială a acestei structuri, creată ca o necesitate față de fenomenul de corupție,

structură organizată la nivelul țării și numirea procurorilor care prin

activitatea lor determină viabilitatea instituției, se face în baza legii

speciale, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în

funcții de execuție sau conducere, reprezentată de dispozițiile Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, B.H.O., inițial

delegat în funcție de procuror la P.N.A., a fost numit procuror la D.N.A. iar

prin Decretul Președintelui României nr. 992 din 20 iulie 2006 și în baza

avizului C.S.M. a fost numit procuror șef adjunct în cadrul Secției de

combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din D.N.A.

Deci nu se poate face

confuzie între numirea procurorilor la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin lege specială și promovarea

procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, în condițiile dreptului

comun, respectiv ale Legii nr. 303/2004.

De altfel, recurentul nu a

solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.

Numirea procurorilor la

D.N.A. s-a făcut deci în cadrul unei legi speciale, răspunzând nevoii

încadrării cu personal a unei structuri specializate în combaterea

infracțiunilor de corupție special create în conjunctura socio-politică dată.

Deci, având în vedere

modalitatea de înființare a D.N.A. și de numire a procurorilor în cadrul

D.N.A., urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de

promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce privește

noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(a se vederea Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra

României) în care s-a reținut că o „distincție este discriminatorie dacă

aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu

urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

Ori, în speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de corupție

materializată în O.U.G. nr. 43/2002 de înființare la nivel național a P.N.A.,

O.U.G. nr. 102 din 24 octombrie 2003 aprobată prin Legea nr. 26 din 5 martie

20047 ce a prevăzut că D.N.A. funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, Legea

nr. 54 din 9 martie 2006 prin care structura s-a numit D.N.A. – Direcția

Națională Anticorupție.

Justificarea rezonabilă

constă în faptul că, îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei

structuri din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

procurorul numit la D.N.A. dobândește ipso facto gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea

ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale delegări/detașări instituții care

nu se confundă cu numirea în funcție).

De altfel, nerecunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție ar echivala în fapt cu o nerecunoaștere a competenței ce

revine procurorilor D.N.A. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut că în această

materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă

instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja

existență la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la D.N.A., au fost reținute

argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar. A admite teza intimatului,

ar însemna încălcarea unor principii generale cum ar fi al protecției încrederii

legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al

solicitudinii – principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în

sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

De altfel, o altă soluție

decât aceea a necunoașterii gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor

divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o

încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la această practică, C.E.D.O. a

reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai

înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice care rezidă implicit din toate articolele Convenției și

care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B.

contra României).

Pe de altă parte, invocarea

caracterului obligatoriu (de către C.S.M.) numai în privința problemelor de

drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită

de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece pe de o parte, nu suntem în

prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie,

judecă în primă și ultimă instanță (așa cum am arătat mai sus), având obligația

de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar

respectarea jurisprudenței.

Așa fiind, se constată că

hotărârea recurată este nelegală în ce-l privește pe B.H.O., motiv pentru care,

față de art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va anula hotărârea recurată

în ce-l privește pe petent și se va admite cererea acestuia, obligându-se

intimatul să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

B.H.O. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce îl privește pe recurentul B.H.O.

Admite cererea recurentului

și obligă intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2008.