ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.H.O. în contradictoriu cu C.S.M. a declarat recurs împotriva Deciziei plenului C.S.M. nr. 791 din 28 noiembrie 2007, solicitând anularea deciziei Plenului C.S.M. în ceea ce-l privește pe recurent și să i se recunoască dreptul pretins, respectiv gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea recursului s-a precizat de petentă că potrivit art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 134/2005 P.N.A. funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind conceput ca structură a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și și-a schimbat denumirea în Departamentul Național Anticorupție, ulterior devenind D.N.A.

(Legea nr. 54/2006). La data de 25 aprilie 2007, recurentul (procuror șef adjunct în cadrul Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din D.N.A.), structură ce funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat să-i fie recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Petentul a precizat că inițial prin Ordinul nr. 1889 din 23 septembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost delegat în funcția de procuror la Parchetul D.N.A. pentru 90 de zile începând cu 1 octombrie 2005, pentru ca ulterior, prin Ordinul nr. 370 din 21 decembrie 2005 al procurorului șef al D.N.A., începând cu 30 decembrie 2005, recurentul a fost numit în funcția de procuror în cadrul D.N.A.

A mai menționat că prin Decretul Președintelui României nr. 992 din 20 iulie 2006 și în baza avizului C.S.M., recurentul a fost numit procuror șef adjunct în cadrul secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din D.N.A. De asemenea, petentul a precizat că nu există nici un text de lege care să prevadă expresis verbis că odată expirat mandatul, procurorul ce se reîntoarce la parchetul de unde a provenit sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze, pierde gradul profesional de procuror al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A mai menționat petentul că „fiind vorba în viziunea C.S.M. de pierderea unui drept câștigat sau un drept temporar, aceasta ar trebui să rezulte dintr-o dispoziție expresă a legii.

Mai mult, a precizat petentul, art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/ 2004 prevede că „magistratul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor și parchetelor”, text ce consacră teoria drepturilor câștigate. De asemenea, petentul a invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de recunoaștere a gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Intimatul C.S.M a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, invocând următoarele argumente în susținerea legalității Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

prin care au fost respinse 68 de cereri, având același obiect, printre care și cererea numitului B.H.O.: - procedura și condițiile pentru promovarea în funcție de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.N.A. (pentru promovarea în funcții superioare de execuție, inclusiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se cere concurs în condițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, pe când procurorii sunt numiți la D.N.A. prin ordin al procurorului general al P.N.A. cu avizul C.S.M.); - că legiuitorul a avut în vedere încă de la înființarea P.N.A., o perioadă limitată în care procurorul putea funcționa în cadrul P.N.A.

(o perioadă de 6 ani cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție, cu acordul lor și la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție); - că legiuitorul nu a înțeles să facă o excepție de la regula promovării în funcția de execuție prin concurs, rezultă din dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A. care stabilește în mod expres în art. 30 că dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (lege înlocuită de Legea nr. 303/2004) se aplică și D.N.A., deci și în privința promovării prin concurs. S-a mai considerat de C.S.M. că dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către un procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă curtea de apel, doar prin numirea la D.N.A.

ar crea o situație discriminatorie, dezavantajoasă, în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public care, pentru a promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să susțină un concurs. S-a mai susținut că împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Recursul declarat de petent a fost formulat în mod corect în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, și a dispozițiilor art. 299 și următoarele C. proc. civ. Analizând recursul formulat de B.H.O., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente. Este de necontestat că D.N.A. (Direcția Națională Anticorupție) ca structură cu personalitate juridică, face parte din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin reorganizarea D.N.A. – Legea nr. 54 din 9 martie 2006. Această structură specializată are ca atribuție esențială și expresă, combaterea infracțiunilor de corupție pe întreg teritoriul țării.

Numirea procurorilor D.N.A. s-a făcut inițial conform art. 6 și art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, în prezent condițiile de numire în D.N.A. fiind prevăzute de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Potrivit acestui ultim act normativ sunt prevăzute pentru numirea unor astfel de procurori atât calitățile profesionale, de conduită morală ireproșabilă, vechimea în funcție, cât și condiția admiterii la un interviu. Acest interviu este organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii, a rezistenței la stres, capacitatea de a-și asuma răspunderi.

Deci, față de natura specială a acestei structuri, creată ca o necesitate față de fenomenul de corupție, structură organizată la nivelul țării și numirea procurorilor care prin activitatea lor determină viabilitatea instituției, se face în baza legii speciale, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau conducere, reprezentată de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Astfel, B.H.O., inițial delegat în funcție de procuror la P.N.A., a fost numit procuror la D.N.A. iar prin Decretul Președintelui României nr. 992 din 20 iulie 2006 și în baza avizului C.S.M. a fost numit procuror șef adjunct în cadrul Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din D.N.A.

Deci nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin lege specială și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, în condițiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 303/2004. De altfel, recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet. Numirea procurorilor la D.N.A. s-a făcut deci în cadrul unei legi speciale, răspunzând nevoii încadrării cu personal a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de corupție special create în conjunctura socio-politică dată.

Deci, având în vedere modalitatea de înființare a D.N.A. și de numire a procurorilor în cadrul D.N.A., urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vederea Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că o „distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

Ori, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de corupție materializată în O.U.G. nr. 43/2002 de înființare la nivel național a P.N.A., O.U.G. nr. 102 din 24 octombrie 2003 aprobată prin Legea nr. 26 din 5 martie 20047 ce a prevăzut că D.N.A. funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, Legea nr. 54 din 9 martie 2006 prin care structura s-a numit D.N.A. – Direcția Națională Anticorupție. Justificarea rezonabilă constă în faptul că, îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.N.A.

dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale delegări/detașări instituții care nu se confundă cu numirea în funcție). De altfel, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala în fapt cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.N.A. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut că în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existență la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la D.N.A., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar. A admite teza intimatului, ar însemna încălcarea unor principii generale cum ar fi al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii – principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

De altfel, o altă soluție decât aceea a necunoașterii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la această practică, C.E.D.O. a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. contra României).

Pe de altă parte, invocarea caracterului obligatoriu (de către C.S.M.) numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță (așa cum am arătat mai sus), având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea jurisprudenței. Așa fiind, se constată că hotărârea recurată este nelegală în ce-l privește pe B.H.O., motiv pentru care, față de art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., se va anula hotărârea recurată în ce-l privește pe petent și se va admite cererea acestuia, obligându-se intimatul să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.H.O. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurentul B.H.O. Admite cererea recurentului și obligă intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.