ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1107/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.G.S.

SRL Pitești, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, având ca obiect anularea în parte a raportului de inspecție fiscală nr. 23247 din 12 decembrie 2007 și a deciziei de impunere nr. 23248 din 21 decembrie 2007 privind obligarea reclamantei la plata contribuției de 3% din valoarea foliei de plastic livrată de reclamantă către SC E. SA în perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003, a contribuției de 10.000 lei/kg din greutatea foliei de plastic livrată de reclamantă către SC E. SA în perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2003 și a dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru neplata la termen a contribuțiilor respectiv, precum și anularea deciziei nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestația reclamantei împotriva raportului de inspecție și a deciziei de impunere.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003, reclamanta a livrat către SC E. SA role de folie de plastic, cu privire la care datorează contribuția de 3%, deoarece folia a fost destinată protejării mărfii vândute de societatea cumpărătoare, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 73/2000, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.93/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2002, precum și dispozițiile pct. 1 lit. b) din anexa la H.G. nr. 349/2002 (act în vigoare până în luna iunie 2005). Sub acest aspect, instanța a prezumat că folia livrată a fost destinată ambalării mobilei întrucât SC E. SA este o întreprindere ce confecționează mobilă, folia fiind utilizată la ambalare pentru a se evita deteriorarea mobilei.

A mai reținut instanța de fond că nu sunt de natură a înlătura încadrarea foliei în categoria ambalajelor nici procedurile realizate de societatea beneficiară de tăiere și lipire a foliei livrate de reclamantă și nici împrejurarea că în facturile emise către reclamantă nu este menționată destinația foliei. Pentru perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2003, s-a reținut că reclamanta datorează și contribuția de 10.000 lei/kg pentru ambalajul (bobine de hârtie și carton) folosit la livrarea foliei către SC E. SA, contribuție datorată în raport cu dispozițiile art. 8 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 73/2000, modificată prin O.U.G. nr. 86/2003. Împotriva sentinței civile nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C.G.S.

SRL Pitești. Primul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Se arată că legea (Legea nr. 73/2000, modificată prin O.U.G. nr. 93/2001, aprobată prin Legea nr. 293/2002) nu definește noțiunea de „ambalaj”, dar H.G. nr. 349/2002, la pct. 1 lit. b) din anexa 1 prevede că „ambalaj” este orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator.

Se consideră că instanța de fond a reținut greșit că reclamanta ar livra ambalaje confecționate din folie de plastic pentru că, de fapt, s-a livrat folie de plastic, fără a se cunoaște destinația pe care beneficiarul o va da foliei, folia putând avea multiple destinații, iar prevederile legale stabilesc obligația de plată a taxei de mediu numai dacă a confecționat un produs care să servească ca ambalaj iar nu dacă acel produs ar putea fi folosit ca materie primă pentru confecționarea de către cumpărător a unui asemenea ambalaj. S-a arătat că societatea reclamantă nu datorează nici cota de 10.000 lei/kg, așa cum prevede art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000, modificată prin O.G. nr. 86/2003 pentru că obligația de plată a contribuției revine „producătorilor și importatorilor de bunuri ambalate” care le-a introdus pe piață și nu producătorilor de ambalaje, iar cea care a folosit folia de plastic livrată de reclamantă este SC E. SA.

Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 1 C. proc. civ. pentru că instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate în cauză, respectiv, notele de comandă, facturile, avizele de însoțire a mărfii, a înlăturat concluziile raportului de expertiză extrajudiciară deși se impune consultarea părerii unui specialist și, eventual, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantei.

După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Administrația Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile a efectuat o inspecție fiscală la societatea reclamantă ce a vizat perioada 7 iunie 2002 – 31 decembrie 2003. Inspecția fiscală a vizat: - contribuția de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producătorii și importatorii de ambalaje pentru perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003 contribuție datorată potrivit Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, modificată prin Legea nr. 293/2000 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2001 de modificare a Legii nr. 73/2000.

- contribuția de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate pentru perioada 3 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003, contribuție prevăzută în Legea nr. 73/2000, modificată pin O.U.G. nr. 86/2003, aprobată pin Legea nr. 333/2004. - contribuția încasată pentru emisiile de poluanți în atmosferă ce afectează factorii de mediu pentru perioada 7 iunie 2002 – 31 decembrie 2003, contribuție prevăzută în Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, cu modificările ulterioare. Societatea reclamantă a contestat raportul de inspecție nr. 23.247 din 21 decembrie 2007 și decizia de impunere nr. 23.248 din 21 decembrie 2007, prin Decizia nr. 32 din 20 martie 2008 a Administrației Fondului pentru Mediu a fost respinsă contestația ca neîntemeiată.

De precizat că prin contestație s-a solicitat anularea numai în parte a raportului de inspecție fiscală respectiv stabilirea sumelor de plată a contribuției pentru folia livrată către SC E. SA și a recunoscut că datorează celelalte sume. Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei de anulare a actelor administrativ fiscale emise. Soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. Pentru perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003 în Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 93/2001, aprobată prin Legea nr. 293/2000, în art. 9 alin. (1) lit. d) se prevedea că veniturile Fondului pentru mediu se constituie și din o cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori, în excepția celor utilizate pentru medicamente.

Problema care trebuie dezlegată și care constituie obiectul contestației reclamantei este dacă livrarea de folie, de către societatea producătoare a acesteia, către o altă societate producătoare de mobilă este însoțită de plata acestei contribuții. Pentru a rezolva această problemă trebuie să se pornească de la definiția pe care H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje o dă noțiunii de ambalaj „orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator.

Produsul returnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj”. Ori, din actele depuse la dosar (note de comandă, facturi) rezultă că reclamanta-recurentă a livrat către SC E. SA folie din plastic, care nu poate fi considerată ambalaj pentru că ea nu este „confecționată”, ci din folia de plastic se „confecționează” ambalaje. De altfel, reclamanta a livrat folie din plastic nu numai către SC E. SA ci și altor beneficiari pentru că folia din plastic poate fi folosită în multe scopuri, iar pentru ambalajele din folie din plastic confecționate (saci de plastic, pungi de plastic) a recunoscut plata contribuției prevăzute de lege.

Pentru că nu se poate considera că folia din plastic este ambalaj dacă a fost livrată ca atare, nu se poate impune plata contribuției de 3% prevăzută de lege pentru perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003. 2. Pentru perioada 3 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003, modificându-se dispozițiile Legii nr. 73/2000, în art. 9 alin. (1) lit. d) a fost prevăzută obligația de plată la fondul de mediu a unei „cote de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate”. Pornind tot de la definiția dată ambalajului și având în vedere că în această perioadă reclamanta a livrat tot folie din plastic către SC E. SA nu se poate considera că aceasta datorează contribuția pentru că, chiar dacă din folia livrată au fost confecționate ambalaje, nu se poate reține obligația de plată în sarcina reclamantei care a livrat numai folie din plastic.

Referitor la prevederile art. 304 1 C. proc. civ. invocate de recurentă și la cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ. se constată că susținerile recurentei sunt nefondate pentru că instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice, dar reclamanta a renunțat la administrarea acestei probe. De aceea, având în vedere că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ.

și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată în sensul că: - va fi anulată decizia nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu; - va fi anulat în parte Raportul de inspecție nr. 23.247 din 21 decembrie 2007; - va fi anulată în parte Decizia nr. 23.248 din 21 decembrie 2007, în privința sumelor stabilite cu titlu de contribuție la Fondul pentru mediu pentru folia din plastic livrată; - va fi exonerată reclamanta de la plata acestor sume. În baza art. 274 C. proc. civ. intimata-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC C.G.S. SRL Pitești împotriva sentinței civile nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea și, pe fond: - anulează decizia nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu; - anulează în parte raportul de inspecție nr. 23.247 din 21 decembrie 2007; - anulează în parte decizia nr. 23.248 din 21 decembrie 2007, referitoare la obligarea reclamantei la plata sumelor stabilite cu titlu de contribuție la Fondul pentru mediu pentru folia din plastic livrată; -exonerează reclamanta de la plata sumelor reținute în actele administrative contestate.

Obligă pârâta la plata sumei de 4.000 lei reprezentând onorariu de avocat în cele două faze procesuale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009.