ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1107/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC C.G.S. SRL Pitești, în contradictoriu cu pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu, având ca obiect anularea în parte a

raportului de inspecție fiscală nr. 23247 din 12 decembrie 2007 și a deciziei

de impunere nr. 23248 din 21 decembrie 2007 privind obligarea reclamantei la

plata contribuției de 3% din valoarea foliei de plastic livrată de reclamantă

către SC E. SA în perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003, a contribuției de

10.000 lei/kg din greutatea foliei de plastic livrată de reclamantă către SC E.

SA în perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2003 și a dobânzilor și

penalităților de întârziere calculate pentru neplata la termen a contribuțiilor

respectiv, precum și anularea deciziei nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestația reclamantei împotriva raportului de

inspecție și a deciziei de impunere.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

În perioada 7 iunie 2002 - 2

octombrie 2003, reclamanta a livrat către SC E. SA role de folie de plastic, cu

privire la care datorează contribuția de 3%, deoarece folia a fost destinată

protejării mărfii vândute de societatea cumpărătoare, astfel că sunt incidente

dispozițiile art. 9 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 73/2000, astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr.93/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2002,

precum și dispozițiile pct. 1 lit. b) din anexa la H.G. nr. 349/2002 (act în vigoare până în luna iunie 2005). Sub acest aspect, instanța a

prezumat că folia livrată a fost destinată ambalării mobilei întrucât SC E. SA

este o întreprindere ce confecționează mobilă, folia fiind utilizată la

ambalare pentru a se evita deteriorarea mobilei. A mai reținut instanța de fond

că nu sunt de natură a înlătura încadrarea foliei în categoria ambalajelor nici

procedurile realizate de societatea beneficiară de tăiere și lipire a foliei

livrate de reclamantă și nici împrejurarea că în facturile emise către

reclamantă nu este menționată destinația foliei.

Pentru perioada 3

octombrie 2003 - 31 decembrie 2003, s-a reținut că reclamanta datorează și

contribuția de 10.000 lei/kg pentru ambalajul (bobine de hârtie și carton)

folosit la livrarea foliei către SC E. SA, contribuție datorată în raport cu

dispozițiile art. 8 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 73/2000, modificată prin

O.U.G. nr. 86/2003.

Împotriva

sentinței civile nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta

SC C.G.S. SRL Pitești.

Primul motiv

de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru

că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

Se arată că

legea (Legea nr. 73/2000, modificată prin O.U.G. nr. 93/2001, aprobată prin

Legea nr. 293/2002) nu definește noțiunea de „ambalaj”, dar H.G. nr. 349/2002,

la pct. 1 lit. b) din anexa 1 prevede că „ambalaj” este orice produs,

indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia,

destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării,

distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate,

de la producător până la utilizator sau consumator.

Se consideră

că instanța de fond a reținut greșit că reclamanta ar livra ambalaje

confecționate din folie de plastic pentru că, de fapt, s-a livrat folie de

plastic, fără a se cunoaște destinația pe care beneficiarul o va da foliei,

folia putând avea multiple destinații, iar prevederile legale stabilesc

obligația de plată a taxei de mediu numai dacă a confecționat un produs care să

servească ca ambalaj iar nu dacă acel produs ar putea fi folosit ca materie

primă pentru confecționarea de către cumpărător a unui asemenea ambalaj.

S-a arătat că

societatea reclamantă nu datorează nici cota de 10.000 lei/kg, așa cum prevede

art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000, modificată prin O.G. nr.

86/2003 pentru că obligația de plată a contribuției revine „producătorilor și

importatorilor de bunuri ambalate” care le-a introdus pe piață și nu

producătorilor de ambalaje, iar cea care a folosit folia de plastic livrată de

reclamantă este SC E. SA.

Al doilea

motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ. pentru

că instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate în cauză,

respectiv, notele de comandă, facturile, avizele de însoțire a mărfii, a

înlăturat concluziile raportului de expertiză extrajudiciară deși se impune consultarea

părerii unui specialist și, eventual, efectuarea unei expertize tehnice de

specialitate, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii

reclamantei.

După

examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în

cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele

considerente:

Administrația

Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile

a efectuat o inspecție fiscală la societatea reclamantă ce a vizat perioada 7

iunie 2002 – 31 decembrie 2003.

Inspecția

fiscală a vizat:

- contribuția

de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producătorii și importatorii

de ambalaje pentru perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003 contribuție datorată potrivit Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, modificată prin

Legea nr. 293/2000 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2001 de modificare a Legii nr.

73/2000.

- contribuția

de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de

producătorii și importatorii de bunuri ambalate pentru perioada 3 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003, contribuție prevăzută în Legea nr. 73/2000,

modificată pin O.U.G. nr. 86/2003, aprobată pin Legea nr. 333/2004.

- contribuția

încasată pentru emisiile de poluanți în atmosferă ce afectează factorii de

mediu pentru perioada 7 iunie 2002 – 31 decembrie 2003, contribuție prevăzută în Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, cu modificările ulterioare.

Societatea

reclamantă a contestat raportul de inspecție nr. 23.247 din 21 decembrie 2007

și decizia de impunere nr. 23.248 din 21 decembrie 2007, prin Decizia nr. 32

din 20 martie 2008 a Administrației Fondului pentru Mediu a fost respinsă

contestația ca neîntemeiată.

De precizat că

prin contestație s-a solicitat anularea numai în parte a raportului de

inspecție fiscală respectiv stabilirea sumelor de plată a contribuției pentru

folia livrată către SC E. SA și a recunoscut că datorează celelalte sume.

Instanța de

fond a respins acțiunea reclamantei de anulare a actelor administrativ fiscale

emise.

Soluția

instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003 în Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 93/2001, aprobată

prin Legea nr. 293/2000, în art. 9 alin. (1) lit. d) se prevedea că veniturile

Fondului pentru mediu se constituie și din o cotă de 3% din valoarea

ambalajelor comercializate de producători și importatori, în excepția celor

utilizate pentru medicamente.

Problema care

trebuie dezlegată și care constituie obiectul contestației reclamantei este

dacă livrarea de folie, de către societatea producătoare a acesteia, către o

altă societate producătoare de mobilă este însoțită de plata acestei

contribuții.

Pentru a

rezolva această problemă trebuie să se pornească de la definiția pe care H.G.

nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje o dă

noțiunii de ambalaj „orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat

ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii,

protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii

prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator.

Produsul returnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat

ambalaj”.

Ori, din

actele depuse la dosar (note de comandă, facturi) rezultă că reclamanta-recurentă

a livrat către SC E. SA folie din plastic, care nu poate fi considerată ambalaj

pentru că ea nu este „confecționată”, ci din folia de plastic se

„confecționează” ambalaje.

De altfel,

reclamanta a livrat folie din plastic nu numai către SC E. SA ci și altor

beneficiari pentru că folia din plastic poate fi folosită în multe scopuri, iar

pentru ambalajele din folie din plastic confecționate (saci de plastic, pungi

de plastic) a recunoscut plata contribuției prevăzute de lege.

Pentru că nu

se poate considera că folia din plastic este ambalaj dacă a fost livrată ca

atare, nu se poate impune plata contribuției de 3% prevăzută de lege pentru

perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003.

perioada 3 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003, modificându-se dispozițiile Legii nr. 73/2000, în art. 9 alin. (1) lit. d) a fost prevăzută obligația de plată la

fondul de mediu a unei „cote de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor

introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri

ambalate”.

Pornind tot de

la definiția dată ambalajului și având în vedere că în această perioadă

reclamanta a livrat tot folie din plastic către SC E. SA nu se poate considera

că aceasta datorează contribuția pentru că, chiar dacă din folia livrată au

fost confecționate ambalaje, nu se poate reține obligația de plată în sarcina

reclamantei care a livrat numai folie din plastic.

Referitor la

prevederile art. 304

1

C. proc. civ. invocate de recurentă și la cele

ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ. se constată că susținerile recurentei sunt

nefondate pentru că instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize

tehnice, dar reclamanta a renunțat la administrarea acestei probe.

De aceea,

având în vedere că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită

a legii, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 316 C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul,

va fi modificată sentința atacată în sensul că:

- va fi anulată decizia nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu;

- va fi anulat în parte Raportul de

inspecție nr. 23.247 din 21 decembrie 2007;

- va fi anulată în parte Decizia nr.

23.248 din 21 decembrie 2007, în privința sumelor stabilite cu titlu de

contribuție la Fondul pentru mediu pentru folia din plastic livrată;

- va fi

exonerată reclamanta de la plata acestor sume.

În baza art.

274 C. proc. civ. intimata-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

C.G.S. SRL Pitești împotriva sentinței civile nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

admite acțiunea și, pe fond:

- anulează decizia nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu;

- anulează în parte raportul de inspecție

nr. 23.247 din 21 decembrie 2007;

- anulează în parte decizia nr. 23.248

din 21 decembrie 2007, referitoare la obligarea reclamantei la plata sumelor

stabilite cu titlu de contribuție la Fondul pentru mediu pentru folia din

plastic livrată;

-exonerează reclamanta de la plata

sumelor reținute în actele administrative contestate.

Obligă pârâta la plata sumei de 4.000 lei

reprezentând onorariu de avocat în cele două faze procesuale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009.