ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4236/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 419 din 13 mai 2008,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de B.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Cluj, a dispus anularea hotărârii nr. 22786 din 21 februarie 2008

emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea

de refugiat în perioada septembrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând

cu data de 1 decembrie 2007.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de

apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta s-a născut la data de 18 octombrie

1939 în localitatea Nasal, Raionul Gherla.

Din probele administrate, adeverința

eliberată de Arhivele Naționale, declarațiile martorilor B.R. și C.P., cărora

le-a fost recunoscută calitatea de persoane refugiate, copia certificatului de

căsătorie, a certificatului de naștere și a actului de identitate, a reținut

instanța că s-a făcut dovada refugiului părinților reclamantei în luna

septembrie 1940 și că aceasta fiind minoră s-a aflat în aceeași situație cu cea

a părinților săi, întrucât dispozițiile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, nu înlătură de la acordarea drepturilor reparatorii

copiii minori, născuți în refugiul părinților.

Împotriva sentinței civile pronunțate de

Curtea de apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

dispozițiile art. 299 și urm. și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj susține,

în esență, ca în mod greșit instanța fondului

a acordat reclamantei drepturile solicitate în baza declarațiilor date de

martori, în condițiile în care, în prezent, 90% din dosarele de refugiat se

întemeiază pe declarații de martori și pe faptul că la Arhivele Naționale nu

există înscrisuri oficiale doveditoare. Mai susține recurenta-pârâtă că,

potrivit O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru

acordarea drepturilor reparatorii este necesar să existe două surse de

informație care să poată fi coroborate în favoarea petentului și care să indice

aceleași date cu privire la: data de plecare, localitatea de plecare, motivul

plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu. In esență, se

susține că în privința reclamantei datele sunt insuficiente și contradictorii

pentru a justifica acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate, în raport cu

prevederile

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările

și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile

ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate".

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele

de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale

dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori."

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art.

6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face

de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de

către organele competente, iar în cazul în care

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc

de probă prevăzut de

lege".

Potrivit dispozițiilor susmenționate, dovada

încadrării în ipoteza reglementată

de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art. 4 alin. (1) din

Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc actele

oficiale.

În cauză, Curtea de apel a realizat o corectă

apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale

incidente.

Este de reținut faptul că, în mod constant,

în jurisprudența Curții Constituționale, chiar cu referire la dispozițiile O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului

dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de

persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de

aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești"

(Decizia Curții Constituționale nr. 558/2005).

Or, potrivit Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, citate mai sus, dovada încadrării

în ipoteza normei juridice de la art. 1 lit. c) din ordonanță se face fie prin

acte oficiale, fie, în lipsa unor asemenea acte, prin declarații de martori.

În cauză reclamanta a depus diligente

necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la

art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, așa cum rezultă din adresa (fila 10

la dosarul de fond) emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, în

care se menționează că familia reclamantei (tatăl - S.A., mama - S.D., fiica S.I.)

nu figurează în documentele deținute de instituție.

Astfel fiind, instanța a luat în considerare

declarațiile martorilor B.R. și C.P., depuse și la dosarul administrativ format

la Casa Județeană de Pensii Cluj, din care rezultă, cu caracter unitar, contrar

susținerilor recurentei-pârâte, că familia reclamantei s-a refugiat în luna

septembrie 1940, din cauza represiunilor autorităților de ocupație, din

localitatea natală, satul Nasal, județul Cluj, în comuna Geaca, revenind în

localitatea de domiciliu în luna martie 1945.

Întemeiat, instanța a avut în vedere și

faptul că martorilor le-a fost recunoscută calitatea de persoane refugiate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că

instanța fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat,

stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza

reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

În consecință, Înalta Curte reține că

întemeiat și legal instanța de fond a apreciat că reclamanta B.I. a făcut

dovada persecuțiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu,

care au determinat familia sa să se refugieze în luna septembrie 1940 din

localitatea de domiciliu (satul Nasal, Județul Cluj) în comuna Geaca de unde a

revenit în localitatea de domiciliu în luna martie 1945. Astfel fiind, Curtea

de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală cu respectarea cadrului

legal instituit de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, precum și a normelor și principiilor de procedură civilă

referitoare la administrarea și analiza mijloacelor de probă.

Față de cele arătate, Curtea constată că

sentința civilă atacată este legală și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței

civile nr. 419 din 13 mai 2008 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 noiembrie 2008.