ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 179/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Hunedoara astfel cum a fost precizată reclamanta SC A. SA PETRILA

a solicitat obligarea pârâtei SC T. SRL TIMIȘOARA la plata sumei de

1.674.408.167 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și facturate

și la 901.668.798 lei penalități de întârziere.

Tribunalul Hunedoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1558 din 10

octombrie 2006, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 167.440

lei și 90.166 lei reprezentând facturi neachitate și penalități, plus 6.891 lei

cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 29 din 9

martie 2007 a Curții de Apel - Alba Iulia, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de pârâtă împotriv

hotărârii pronunțate de instanța de fond.

S-a reținut în

considerentele deciziei că lucrările de construcții montaj pentru care

reclamanta a emis facturile nr. 3020410 și 3020411 din 1 aprilie 2004 au fost executate

în luna aprilie 2003 împrejurare confirmată și de beneficiarul SC R. prin

semnarea și ștampilarea centralizatoarelor din luna aprilie 2003. Deși nu s-a

încheiat între pârâta antreprenoare și reclamanta subantreprenoare proces – verbal,

pârâta a acceptat în mod tacit recepția, întrucât a preluat lucrarea fără obiecțiuni

și a predat-o beneficiarului SC R. SA.

Acesta a achitat pârâtei

contravaloarea lucrărilor executate conform actelor depuse anterior lunii

aprilie 2004, așa încât și obligația pârâtei (antreprenor) față de reclamantă

(subantreprenor) a devenit scadentă.

Cu privire la modificarea

cererii reclamantei s-a reținut că deși s-a făcut la termenul din 13 iunie

2006, după prima zi de înfățișare, pârâta nu s-a opus și nu a dovedit că prin

aceast a suferit o vătămare a intereselor sale.

Împotriva acestei decizii pârâta

SC T. SRL (fostă T. SA) cu sediul în Timișoara a declarat recurs în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 pct. 3 teza a II-a raportat

la art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A solicitat în principal

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de fond pentru administrarea probelor care i-au fost respinse

nejustificat, iar în subsidiar modificarea deciziei atacate în sensul admiterii

apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii

reclamantei.

Recurenta a susținut în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că prin decizia pronunțată

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., sub sancțiunea nulității respectiv dispozițiile art. 129 alin. (5)

și (6) C. proc. civ., ce consacră rolul activ al judecătorului și cel al

aflării adevărului.

Astfel, considerentele

hotărârii instanței de fond și însușite de instanța de apel sunt contradictorii

întrucât inițial s-a reținut că lucrările au fost finalizate la 26 septembrie

2003 conform proceselor verbale de recepție, pentru ca ulterior să se menționeze

că au fost realizate în luna martie 2004, iar din înscrisurile depuse rezultă

că au fost facturate de două ori dintr-o eroare a reprezentanților societății

recurente.

Se impunea efectuarea unui

raport de expertiză tehnică în construcții care să stabilească dacă lucrările

de construcții montaj au fost efectiv realizate și în ce perioadă, precum și

completarea raportului de expertiză contabilă și interogatoriul intimatei probe

ce au fost respinse la 9 februarie 2007 de instanța de apel.

S-a invocat în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că decizia instanței de apel a

fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ., în

sensul că deși contractele de antrepriză nr. 941/1 și 942/2 privind realizarea

lucrărilor de construcții montaj conțin clauze similare în legătură cu recepția

și plata acestora, instanța nu a ținut seama de aceste prevederi, ce au putere

de lege.

Intimata-reclamantă nu a

efectuat recepția lucrărilor conform art. 6.7 – art. 6.8 și 10.6 din contract,

deci plata lucrărilor nu se putea face în lipsa procesului verbal de recepție.

În cadrul aceluiași motiv

s-a precizat că efectuarea recepției este o cerință imperativă a art. 17 din

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și a H.G. nr. 273/1994.

A susținut recurenta că instanța

a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1023 C. civ., în sensul că au

fost ignorate aceste dispoziții legale care prevăd că nu se poate solicita executarea

unei obligații afectate de un termen suspensiv până la împlinirea acestuia.

Prin art. 10.3 din contract,

părțile au stabilit un termen suspensiv, așa încât faptul că beneficiarul

lucrărilor SC R. SA conform adresei nr. 232/604/ A din 18 iulie 2005 nu a achitat

facturile în litigiu, justifică amânarea plății de către recurenta-pârâtă, deci

creanța pretinsă de intimata-reclamantă nu este certă, lichidă și exigibilă.

În ultimul motiv de recurs

s-a susținut că, hotărârile ambelor instanțe sunt criticabile și sub aspectul

admiterii modificării acțiunii după casarea cu trimitere spre rejudecare în

sensul că reclamanta a pretins și obligarea pârâtei la plata penalităților în

cuantum de 901.668.798 lei, ceea ce este inadmisibil, cu atât mai mult cu cât

nu s-a efectuat concilierea conform dispozițiilor art. 720

1

C. proc.

civ.

Prin întâmpinare, intimata SC

A. SA a solicitat respingerea recursului întrucât instanța de apel și-a

manifestat rolul activ în temeiul art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., în

sensul că a administrat toate probele necesare pentru stabilirea corectă a

situației de fapt, iar motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu poate fi reținut deoarece s-a susținut o situație de fapt care nu corespunde

realității.

Recursul pârâtei nu este

fondat.

Susținerea recurentei

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanța

de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dispozițiile art. 129 alin. (5) și (6) C.

proc. civ., ce consactă „principiul rolului activ al judecătorului” și cel al

„aflării adevărului” va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.

Astfel, potrivit art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., dispoziții invocate de recurentă”, actele legale îndeplinite

cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara

nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor.

În speță, argumentele aduse

de recurentă în susținerea acestor critici în sensul că instanța nu a stabilit

perioada reală în care s-au executat lucrările de construcții montaj și dacă acestea

au fost efectuate și în virtutea rolului activ trebuia să dispună efectuarea

unui raport de expertiză tehnică în construcții și completarea raportului de

expertiză contabilă privind verificarea înregistrării în contabilitatea celor

două firme a facturilor în litigiu, nu pot fi încadrate în motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte în virtutea

rolului activ, judecătorul trebuie numai să atragă atenția părților asupra

drepturilor și obligațiilor lor procedurale și nu să se substituie în

exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, pentru că s-ar încălca un

alt principiu fundamentat al procesului civil, respectiv principiul disponibilității.

Criticia recurentei

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia

a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ., a art.

17 din Legea nr. 10/1995 și H.G. nr. 273/1994, deoarece nu s-a întocmit proces

verbal de recepție a lucrărilor de construcții montaj conform art. 6.7 – art. 6.8

și 10.6 din contractele încheiate între părți, nu poate fi reținută cât timp

aceasta a preluat lucrarea fără obiecțiuni și a predat-o la rândul ei

beneficiarului, respectiv SC R. SA.

Susținerea recurentei că

ambele instanțe au făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1023 C. civ. și

art. 10.3 din cele două contracte referitoare la executarea unei obligații

afectată de un termen suspensiv, respectiv că facturile din litigiu nu au fost achitate

de beneficiarul lucrărilor și deci nu este îndeplinită scadența lor, decât la

10 zile de la plata acestora, nu are suport probator.

Astfel, beneficiarul SC R.

SA a achitat recurentei suma de 518.613,64 Euro pentru lucrările de la Petrila

și 336.306,6 Euro pentru lucrările de la V., anterior introducerii acțiunii,

conform înscrisurilor depuse la dosar, și deci obligația recurentei în calitate

de antreprenor a devenit scadență, așa încât instanța de apel a făcut o

aplicare corectă a dispozițiilor legale, contrar afirmațiilor recurentei.

Nici critica invocată de

recurentă sub aspectul admiterii modificării acțiunii de către intimată după

casarea cu trimitere, deci după prima zi de înfățișare nu este întemeiată, cât

timp această excepție nu a fost invocată în condițiile art. 132 C. proc. civ.,

așa cum rezultă din încheierea pronunțată la 13 iunie 2006 a Tribunalului

Hunedoara.

Pentru considerentele

reținute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC T. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 29/ A

din 9 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2008.