ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 179/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara astfel cum a fost precizată reclamanta SC A. SA PETRILA a solicitat obligarea pârâtei SC T. SRL TIMIȘOARA la plata sumei de 1.674.408.167 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și facturate și la 901.668.798 lei penalități de întârziere. Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1558 din 10 octombrie 2006, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 167.440 lei și 90.166 lei reprezentând facturi neachitate și penalități, plus 6.891 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 29 din 9 martie 2007 a Curții de Apel - Alba Iulia, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de pârâtă împotriv hotărârii pronunțate de instanța de fond.

S-a reținut în considerentele deciziei că lucrările de construcții montaj pentru care reclamanta a emis facturile nr. 3020410 și 3020411 din 1 aprilie 2004 au fost executate în luna aprilie 2003 împrejurare confirmată și de beneficiarul SC R. prin semnarea și ștampilarea centralizatoarelor din luna aprilie 2003. Deși nu s-a încheiat între pârâta antreprenoare și reclamanta subantreprenoare proces – verbal, pârâta a acceptat în mod tacit recepția, întrucât a preluat lucrarea fără obiecțiuni și a predat-o beneficiarului SC R. SA. Acesta a achitat pârâtei contravaloarea lucrărilor executate conform actelor depuse anterior lunii aprilie 2004, așa încât și obligația pârâtei (antreprenor) față de reclamantă (subantreprenor) a devenit scadentă.

Cu privire la modificarea cererii reclamantei s-a reținut că deși s-a făcut la termenul din 13 iunie 2006, după prima zi de înfățișare, pârâta nu s-a opus și nu a dovedit că prin aceast a suferit o vătămare a intereselor sale. Împotriva acestei decizii pârâta SC T. SRL (fostă T. SA) cu sediul în Timișoara a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 pct. 3 teza a II-a raportat la art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A solicitat în principal admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru administrarea probelor care i-au fost respinse nejustificat, iar în subsidiar modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii reclamantei.

Recurenta a susținut în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că prin decizia pronunțată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității respectiv dispozițiile art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., ce consacră rolul activ al judecătorului și cel al aflării adevărului. Astfel, considerentele hotărârii instanței de fond și însușite de instanța de apel sunt contradictorii întrucât inițial s-a reținut că lucrările au fost finalizate la 26 septembrie 2003 conform proceselor verbale de recepție, pentru ca ulterior să se menționeze că au fost realizate în luna martie 2004, iar din înscrisurile depuse rezultă că au fost facturate de două ori dintr-o eroare a reprezentanților societății recurente.

Se impunea efectuarea unui raport de expertiză tehnică în construcții care să stabilească dacă lucrările de construcții montaj au fost efectiv realizate și în ce perioadă, precum și completarea raportului de expertiză contabilă și interogatoriul intimatei probe ce au fost respinse la 9 februarie 2007 de instanța de apel. S-a invocat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ., în sensul că deși contractele de antrepriză nr. 941/1 și 942/2 privind realizarea lucrărilor de construcții montaj conțin clauze similare în legătură cu recepția și plata acestora, instanța nu a ținut seama de aceste prevederi, ce au putere de lege.

Intimata-reclamantă nu a efectuat recepția lucrărilor conform art. 6.7 – art. 6.8 și 10.6 din contract, deci plata lucrărilor nu se putea face în lipsa procesului verbal de recepție. În cadrul aceluiași motiv s-a precizat că efectuarea recepției este o cerință imperativă a art. 17 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și a H.G. nr. 273/1994. A susținut recurenta că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1023 C. civ., în sensul că au fost ignorate aceste dispoziții legale care prevăd că nu se poate solicita executarea unei obligații afectate de un termen suspensiv până la împlinirea acestuia. Prin art. 10.3 din contract, părțile au stabilit un termen suspensiv, așa încât faptul că beneficiarul lucrărilor SC R. SA conform adresei nr. 232/604/ A din 18 iulie 2005 nu a achitat facturile în litigiu, justifică amânarea plății de către recurenta-pârâtă, deci creanța pretinsă de intimata-reclamantă nu este certă, lichidă și exigibilă.

În ultimul motiv de recurs s-a susținut că, hotărârile ambelor instanțe sunt criticabile și sub aspectul admiterii modificării acțiunii după casarea cu trimitere spre rejudecare în sensul că reclamanta a pretins și obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 901.668.798 lei, ceea ce este inadmisibil, cu atât mai mult cu cât nu s-a efectuat concilierea conform dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. Prin întâmpinare, intimata SC A. SA a solicitat respingerea recursului întrucât instanța de apel și-a manifestat rolul activ în temeiul art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., în sensul că a administrat toate probele necesare pentru stabilirea corectă a situației de fapt, iar motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu poate fi reținut deoarece s-a susținut o situație de fapt care nu corespunde realității. Recursul pârâtei nu este fondat. Susținerea recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dispozițiile art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., ce consactă „principiul rolului activ al judecătorului” și cel al „aflării adevărului” va fi înlăturată întrucât nu are temei legal. Astfel, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții invocate de recurentă”, actele legale îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

În speță, argumentele aduse de recurentă în susținerea acestor critici în sensul că instanța nu a stabilit perioada reală în care s-au executat lucrările de construcții montaj și dacă acestea au fost efectuate și în virtutea rolului activ trebuia să dispună efectuarea unui raport de expertiză tehnică în construcții și completarea raportului de expertiză contabilă privind verificarea înregistrării în contabilitatea celor două firme a facturilor în litigiu, nu pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Pe de altă parte în virtutea rolului activ, judecătorul trebuie numai să atragă atenția părților asupra drepturilor și obligațiilor lor procedurale și nu să se substituie în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, pentru că s-ar încălca un alt principiu fundamentat al procesului civil, respectiv principiul disponibilității.

Criticia recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ., a art. 17 din Legea nr. 10/1995 și H.G. nr. 273/1994, deoarece nu s-a întocmit proces verbal de recepție a lucrărilor de construcții montaj conform art. 6.7 – art. 6.8 și 10.6 din contractele încheiate între părți, nu poate fi reținută cât timp aceasta a preluat lucrarea fără obiecțiuni și a predat-o la rândul ei beneficiarului, respectiv SC R. SA. Susținerea recurentei că ambele instanțe au făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1023 C. civ. și art. 10.3 din cele două contracte referitoare la executarea unei obligații afectată de un termen suspensiv, respectiv că facturile din litigiu nu au fost achitate de beneficiarul lucrărilor și deci nu este îndeplinită scadența lor, decât la 10 zile de la plata acestora, nu are suport probator.

Astfel, beneficiarul SC R. SA a achitat recurentei suma de 518.613,64 Euro pentru lucrările de la Petrila și 336.306,6 Euro pentru lucrările de la V., anterior introducerii acțiunii, conform înscrisurilor depuse la dosar, și deci obligația recurentei în calitate de antreprenor a devenit scadență, așa încât instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale, contrar afirmațiilor recurentei. Nici critica invocată de recurentă sub aspectul admiterii modificării acțiunii de către intimată după casarea cu trimitere, deci după prima zi de înfățișare nu este întemeiată, cât timp această excepție nu a fost invocată în condițiile art. 132 C. proc. civ., așa cum rezultă din încheierea pronunțată la 13 iunie 2006 a Tribunalului Hunedoara.

Pentru considerentele reținute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 29/ A din 9 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008.