ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4470/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea Deciziei nr. 7003 din data de 12 ianuarie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința obligării la recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că soția sa Copil Floare, în prezent decedată, a fost refugiată, în urma Dictatului de la Viena, din localitatea Vadu Crișului în localitatea Roșia Beiuș, iar în calitate de soț supraviețuitor beneficiază de prevederile Legii 189/2000.

Prin sentința nr. 110/CA - P.I. din 8 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I., a anulat decizia nr. 7003 din 12 ianuarie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea e beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 cu modificările ulterioare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria figurează B.F., înregistrată anterior datei de 18 mai 1942, căsătorită ulterior, la data de 20 septembrie 1942 cu C.I. A mai constatat prima instanță că situația invocată de pârâtă în apărare, în sensul că încheierea căsătoriei dintre reclamant și B.F.

a avut loc în localitatea Zece Hotare de unde se refugiase soția sa, este justificată de faptul că localitatea de refugiu Roșia Beiuș se învecina cu cea de domiciliu, martorii atestând refugiul soției reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Susține, în esență, că instanța de fond a apreciat superficial probele administrate în cauză, existând neconcordanțe între declarația autentificată și cea dată în fata instanței de martorul M.D., reclamantul nefacând dovada vreunei persecuții suferite de soția sa în perioada septembrie 1940 - martie 1945. Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare. Prin cererea formulată la Comisia de Aplicare a Legii 189/2000, reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ, în calitate de soț supraviețuitor al numitei C.F. ( fostă B.), afirmând că aceasta are calitatea de refugiat, conform dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea 189/2000. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) raportate la cele ale art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază și soțul supraviețuitor al celui decedat, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în susținerea cererii, refugiul soției reclamantului este atestat prin acte oficiale, respectiv Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria, această situație fiind certificată și de declarațiile martorilor M.F.

și M.D. Susținerea recurentei-pârâte în sensul că există neconcordanțe în declarațiile martorilor cu privire la perioada refugiului reclamantului, nu are relevanță, față de temeiul juridic al solicitării acestuia, în cauză interesând perioada în care soția B.F. a avut statutul de refugiat. Or, afirmațiile martorilor făcute atât prin declarațiile autentificate, cât și prin depoziția dată în fața instanței de judecată au fost similare și certe, în indicarea perioadei septembrie 1940-martie 1945 ca fiind cea pe parcursul căreia soția reclamantului a fost refugiată din localitatea de domiciliu Vadu Crișului în Roșia Beiuș. Cum reclamantul a dovedit îndeplinirea condițiilor cerute de art. 3 din O.G.

nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare, probând calitatea de soț supraviețuitor al numitei C.F. (fostă B.F.), precum și faptul că nu s-a recăsătorit după decesul soției, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală și temeinică, fiind dată cu aplicarea corectă a legii. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței sentinței nr. 110/CA-P.I. din 8 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2007.