ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la

5 noiembrie 2007, reclamanta Ș.C. a contestat legalitatea și temeinicia

Hotărârii nr. 10625 din 25 mai 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

189/2000 și a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor, să se dea o hotărâre prin care să se stabilească calitatea sa de

beneficiară a O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în perioada martie 1941 - martie 1945, a fost refugiată

din localitatea Vadu Crișului în localitatea Zece Hotare, sens în care a

invocat extrasul din 24 septembrie 2004 emis de Arhivele Naționale Bihor, din

care rezultă că tatăl său, P.I., figurează în Registru de refugiați români din

Ungaria, înregistrată anterior datei de 18 mai 1942.

A mai arătat că celelalte

persoane trecute în act nu corespund cu membrii familiei sale, dar

neconcordanța rezultă din faptul că în localitatea Vadu Crișului sunt mai multe

persoane cu același nume ca al tatălui său.

Prin sentința civilă nr. 23/CA-PI

din 4 februarie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea introdusă de reclamanta Ș.C.,

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor.

A anulat Hotărârea nr. 10625

din 25 mai 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei

calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a

rezultat că refugiul reclamantei și a familie sale s-a datorat unor persecuții

de natură etnică, care o îndreptățesc la acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței civile

sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, care a

motivat, în esență, că la dosarul cauzei nu există un document oficial din care

să rezulte calitatea de persoană refugiată a intimatei și nici o dovadă a

persecuțiilor etnice suferite de către aceasta.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care

în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele

de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate

și persoanele refugiate.

Se reține din probele

administrate  în cauză, respectiv din declarațiile martorilor audiați, M.T. și

C.M., faptul că reclamanta a fost refugiată împreună cu familia sa în perioada

martie 1941 - martie 1945, din localitatea de domiciliu Vadu Crișului în localitatea

Zece Hotare, ca urmare a agresiunile fizice la care erau supuși din partea

jandarmilor unguri.

De altfel, raportat la

contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a

Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940,

această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimata a fost supusă

împreună cu familia sa.

Prin urmare, cum

recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000

a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul reclamantei

Ș.C., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar

recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în

temeiul dispozițiilor art. 312(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 23/CA-PI din 4

februarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2008.