ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2008

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, reclamanta T.I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 13100 din 23 februarie 2007,

cu consecința recunoașterii calității sale de beneficiară a drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea, cu motivarea că nu a avut

un domiciliu de unde să fi fost strămutată în

alta localitate, or, fiind născută în refugiu, este îndreptățită la plata

acestei indemnizații, cu atât mai mult cu cât și tatălui său i s-a recunoscut

acest drept.

Prin sentința nr. 99/ CA/ 2007 din 1 iunie 2007

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii

atacate. Totodată, instanța a obligat pârâta să recunoască reclamantei

calitatea de beneficiară drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, pentru perioada 16 mai 1943-10 mai 1944.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut, în esență, că, potrivit probatoriului administrat în cauză, părinții

reclamantei s-au refugiat, începând cu anul 1940, din comuna Șuncuiuș, Județul

Bihor și că reclamanta s-a născut în anul 1943 în localitatea de refugiu.

În atare condiții instanța a apreciat că

hotărârea pârâtei este nelegală, reclamanta fiind îndrituită să beneficieze de

măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs

Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate, opinând, în esență, că situația reclamantei nu se

încadrează în ipoteza legii, dat fiind faptul că aceasta nu era născută la data

strămutării părinților săi.

Prin încheierea nr. 7800 din 15 noiembrie 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

față de natura pricinii și în raport cu prevederile art. 21 din Legea nr. 303/2004

și art. 4 pct. 1 C. proc. civ., cauza a fost trimisă spre competentă soluționare

secției de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din

motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus

menționat.

Este evident că legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar prin

persoana persecutată se înțelege atât persoana care a suferit acele persecuții

în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele

persecuției.

Acesta este și cazul persoanelor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație. O atare

concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil,

fiind echitabilă acordarea drepturilor în speță.

Din probatoriul administrat în cauză, în speță

înscrisurile aflate la filele 11 - 19, 25 și 26, declarația martorului audiat

nemijlocit de instanță, rezultă că intimata reclamantă se încadrează în

situația prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile

reparatorii în speță, situație dovedită de aceasta în conformitate cu

prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele

pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr.

127/2002.

Pentru considerentele arătate, se constată că

instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 99/CA/2007 din 1 iunie 2007 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

I

revocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

iunie 2008.