ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta T.I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 13100 din 23 februarie 2007, cu consecința recunoașterii calității sale de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea, cu motivarea că nu a avut un domiciliu de unde să fi fost strămutată în alta localitate, or, fiind născută în refugiu, este îndreptățită la plata acestei indemnizații, cu atât mai mult cu cât și tatălui său i s-a recunoscut acest drept.

Prin sentința nr. 99/ CA/ 2007 din 1 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanța a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 16 mai 1943-10 mai 1944. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, potrivit probatoriului administrat în cauză, părinții reclamantei s-au refugiat, începând cu anul 1940, din comuna Șuncuiuș, Județul Bihor și că reclamanta s-a născut în anul 1943 în localitatea de refugiu. În atare condiții instanța a apreciat că hotărârea pârâtei este nelegală, reclamanta fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând, în esență, că situația reclamantei nu se încadrează în ipoteza legii, dat fiind faptul că aceasta nu era născută la data strămutării părinților săi. Prin încheierea nr. 7800 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, față de natura pricinii și în raport cu prevederile art. 21 din Legea nr. 303/2004 și art. 4 pct. 1 C. proc. civ., cauza a fost trimisă spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat. Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată se înțelege atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele persecuției. Acesta este și cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație.

O atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speță. Din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile aflate la filele 11 - 19, 25 și 26, declarația martorului audiat nemijlocit de instanță, rezultă că intimata reclamantă se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 99/CA/2007 din 1 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. I revocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008.