ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta L.S. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Bihor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună

anularea Hotărârii nr. 13449 din 16 noiembrie 2007 emisă de aceasta și pe cale

de consecință recunoașterea în favoarea ei a calității de beneficiară a

drepturilor prevăzute prin Legea nr. 189/2000 și plata acestor drepturi de la

data depunerii cererii.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în urma regimului instaurat în România cu începere de la

6 septembrie 1940 părinții ei au fost strămutați din satul Scărișoara Nouă,

comuna Piscolt, județul Satu Mare și au stat în refugiu în localitatea Cooc,

Raionul Luduș, județul Satu Mare pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945,

așa cum rezultă din adeverința eliberată de Arhivele Statului.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 16/CA

din 14 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând

anularea Hotărârii nr. 13449 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

începând cu data de 13 noiembrie 2007.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că părinții reclamantei au fost refugiați în

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și cum reclamanta s-a născut din

părinți cu statut de refugiați, a dobândit același statut, de la naștere și

până la revenirea părinților în localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor.

Recurenta a susținut în

esență că intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000,

deoarece la data strămutării părinților nu era născută și, prin urmare, nu avea

domiciliu de unde să fi fost strămutată.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost

modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după

cum urmează: "c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor

pentru aplicare prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce

se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care

au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui

schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".

În cauză, este necontestat

că intimata-reclamantă s-a născut „după strămutarea părinților săi”. Or,

această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut

aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și

asupra intimatei-reclamante.

Se constată, contrar celor

susținute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță în soluționarea

cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatei-reclamante de

persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă

parte, faptul că aceasta s-a născut în perioada prevăzută de lege (6 septembrie

1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca

urmare a strămutării.

Rezultă așadar, că atât

soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect,

precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a

legii în resorturile și finalitatea acesteia.

Mai mult, Înalta Curte

constată că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna

ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic

diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de

tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea

simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Constatând că sentința

atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile aduse

acesteia nefondate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele

ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 16/CA/2008 din

14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2008.