ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1266 din 16 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a declinat, în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a

acțiunii formulate de către reclamantul R.V.A. în contradictoriu cu pârâtul

Guvernul României, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 19 și art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005, modificată și

completată cu Legea nr. 290/2005 cu privire la evidența, domiciliul, reședința

și actele de identitate ale cetățenilor români.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2495 din 4 noiembrie 2008, admițând excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare, a respins acțiunea reclamantului

ca inadmisibilă, reținând pentru aceasta, următoarele:

Prin acțiunea

formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și art. 27 din O.U.G.

nr. 97/2005, modificată și completată cu Legea nr. 290/2005 cu privire la

evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români,

în care sunt prevăzute actele necesare pentru eliberarea cărții de identitate,

motivând că aceste acte normative ce trebuie să stea la baza stabilirii

domiciliului unei persoane, încalcă dispozițiile constituționale.

A constatat

instanța că astfel cum rezultă din conținutul alin. (1) și (5) ale art. 9 din

Legea nr. 554/2004, neconstituționalitatea ordonanței sau a unor dispoziții din

aceasta, nu poate fi automat și integral temei pentru răspundere, ci mai

degrabă elementul în jurul căruia se va ridica problematica răspunderii pentru

prejudiciile cauzate prin ordonanță, după toate regulile răspunderii.

Dat fiind faptul că

dispozițiile art. 9 alin. (5) stabilesc expres obiectul pe care îl pot avea

astfel de acțiuni, instanța de

fond a apreciat că poate să pășească în

soluționarea fondului doar în situația în care Curtea Constituțională, sesizată

în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 29 din

Legea nr. 47/1992, declară neconstituțională ordonanța sau o dispoziție a

acesteia, or, cum în cauză obiectul acțiunii îl constituie doar constatarea

neconstituționalității dispozițiilor art. 19 și art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005,

acțiunea este inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe reclamantul, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., a declarat

recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea

cererii sale privitoare la neconstituționalitatea prevederilor art. 19 și art. 27

din O.U.G. nr. 97/2005.

Examinând actele

dosarului, Înalta Curte, constată că față de prevederile legale aplicabile

cauzei, recursul este nefondat.

Astfel, prin

modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin Legea nr.

262/2007, art. 9 alin. (1) a căpătat următorul conținut: persoana vătămata

intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

însorita de excepția de neconstitutionalitate, în măsura în care obiectul

principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a

dispoziției din ordonanța. De asemenea, prin modificarea amintită, după alin.

(4) s-a introdus un nou alineat, care prevede ca obiectul acestei acțiuni poate

să constea în acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

ordonanțe ale guvernului, anularea actelor administrative emise in baza

acestora, precum si, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni

administrative.

Din

interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 9 din Legea nr. 554/

2004 rezultă că pentru ca o acțiune întemeiată pe dispozițiile acestui articol să

poată fi

considerată admisibilă de către instanța de

contencios administrativ, aceasta nu poate să aibă ca obiect însăși anularea pe

motiv de neconstitutionalitate a unei ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o

ordonanță.

Este

neîndoielnic că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în forma modificată

prin Legea nr. 262/2007, sunt în deplină consonanță cu prevederile art. 146

lit. d) din Constituție și la art. 29 din Legea nr. 47/1992, texte care au în

vedere situația în care există o cauză pe rolul instanțelor judecătorești și,

pe cale de incidență, se evocă neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o

lege ori dintr-o ordonanță. Însă, în situația de fată, neconstituționalitatea

constituie însuși obiectul cererii formulate de recurentul-reclamant, în aceste

condiții eventuala admitere a cererii acestuia convertindu-se într-o nepermisă

derogare de la caracterul și natura juridică a excepției de

neconstitutionalitate, ce reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă

juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care

este conexă.

De altfel, prin

Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în M.Of., Partea

I,

nr.

525 din 2 august 2007, Curtea Constituționala a reținut că "atunci când

obiectul acțiunii principale introduse la instanța de judecata este constatarea

neconstitutionalitatii unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgenta a guvernului

ori a unor dispoziții din aceasta, excepția de neconstituționalitate este

transformata intr-o veritabila acțiune directa, pierzându-și astfel natura sa

de excepție, înțeleasa ca un mijloc de apărare care nu pune in discuție fondul

pretenției deduse judecații."

Considerentele

instanței de fond potrivit cărora, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate păși la

soluționarea fondului numai în situația în care Curtea Constituțională declară

neconstituțională ordonanța sau o dispoziție a acesteia, sunt așadar, pe deplin

fondate.

Constatând

astfel, că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea

nr. 554/2004, astfel cum a fost aceasta modificată și completată prin Legea nr.

262/2007, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul R.V.A. ca

nefondat și va menține dispozițiile sentinței nr. 2945 din 4 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminsitrativ și fiscal,

ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de R.V.A. împotriva sentinței civile nr. 2945 din 4 noiembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 27 ianuarie 2009.