Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2802/2011

HOTĂRÂRE
17.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2802/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în anulare; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2447 din 24 iunie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca atare acțiunea formulată de T.U. - mandatară a fratelui său C.I., prin care solicita anularea Deciziei nr. 503332 din 2 aprilie 2009 emisă de I nspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și aprobarea eliberării cărții de identitate a fratelui său I.C. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că actul a cărui anulare se solicită nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta T.U. , care a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 269 din 01 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, și înaintată înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată în ședința publică de la 17 mai 2011, C.I. prin mandatar U.T. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 2447 din 24 iunie 2009 a Tribunalului București, secția IX- contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 raportate la cele ale art. 158 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei contestații în anulare, instanța constată că este întemeiată pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (1) „Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă". Având în vedere că cererea de contestație în anulare vizează o hotărâre pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și aplicând dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ. , rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competență materială să soluționeze prezenta pricină, instanța competentă fiind cea care a pronunțat sentința atacată.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ. va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Trimite contestația în anulare formulată de C.I., împotriva sentinței nr. 2447 din 24 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, conform dispozițiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1266 din 16 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat, în favoarea Curții
ÎCCJ 2012-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2893/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 decembrie 2010, pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII a contencios administrat
ÎCCJ 2010-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2010
a susținut că cerința prevăzută la art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu a fost îndeplinită deoarece nu a fost trecută pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare nici un nume și nici calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea.
ÎCCJ 2011-10-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4860/2011
ța de fond a reținut în esență că excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București este nefondată, întrucât prin prezenta acțiune, reclamanta nu a înțeles să se plângă împotriva refuzului rectificărilor/modificărilor din carnetul
ÎCCJ 2012-05-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și declinată prin Încheierea nr. 1077 din 25 februarie 2010 spre competentă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă