ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2793/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2793/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 10
februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2487/2/2008 a respins, ca
inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin.
(1) și (2) și art. 103 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002,
formulată de reclamantul L.K., reținând în acest sens că, urmare
a sesizării aceluiași reclamant în același dosar, Curtea
Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la
constituționalitatea art. 102 alin. (1) și (2) din actul normativ
menționat, astfel încât formularea prezentei cereri apare ca fiind
făcută cu rea credință.
Cu privire la textul art. 103 lit.
f) din ordonanța de urgență prima instanță a apreciat
că soluția care se impune este, de asemenea, cea a
inadmisibilității excepției întrucât nu sunt invocate aspecte de
neconstituționalitate ci se pune în discuție aprecierea Oficiul Român
pentru Imigrări și a instanței de judecată cu privire la
sintagma „alt motive obiective”, aspect ce ține de judecata pe fond a
cauzei.
Împotriva acestei încheieri a
declarat recurs reclamantul cu motivarea că excepția de
neconstituționalitate invocată îndeplinește condițiile de
admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
întrucât articolele invocate au legătură cu cauza, iar Curtea
Constituțională nu s-a pronunțat într-o decizie anterioară
cu privire la neconstituționalitatea lor în raport cu dispozițiile art.
21 alin. (3) din Constituția României și în considerarea art. 6 alin.
(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a
jurisprudenței Curții Europene.
Analizând actele și
lucrările dosarului instanța constată că, așa cum
corect, a reținut instanța de fond, Curtea Constituțională
s-a mai pronunțat, urmare a sesizării recurentului în prezentul
dosar, asupra constituționalității, textelor de lege
menționate, respectiv alin. (1) și (2) ale art. 102 din O.U.G. nr. 194/2002,
astfel cum rezultă și decizia nr. 1021 din 9 iunie 2009,
anexată, hotărâre care, la rândul său face mențiune cu
privire la deciziile anterioare ale Curții Constituționale în care
aceasta s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea textului
încriminat.
Pe cale de consecință,
rezultă, cu evidență, recurentul care a cunoscut aceste aspecte,
a abuzat de drepturile sale procesuale, aspect corect reținut de
instanța de fond.
Cu privire la cererea de sesizare a
Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate
a art. 103 lit. f) din același act normativ întrucât aceasta implică,
într-adevăr, o interpretare a sintagmei „alte motive obiective”, din acest
text, Curtea apreciază ca fiind legală soluția primei
instanțe în sensul că nu se invocă un aspect de
neconstituționalitate.
În raport de considerentele
menționate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L.K.
împotriva încheierii din 10 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr.
2487/2/2008 al Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 26 mai 2010.