ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2793/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 10 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2487/2/2008 a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) și (2) și art. 103 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, formulată de reclamantul L.K., reținând în acest sens că, urmare a sesizării aceluiași reclamant în același dosar, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea art. 102 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat, astfel încât formularea prezentei cereri apare ca fiind făcută cu rea credință.

Cu privire la textul art. 103 lit. f) din ordonanța de urgență prima instanță a apreciat că soluția care se impune este, de asemenea, cea a inadmisibilității excepției întrucât nu sunt invocate aspecte de neconstituționalitate ci se pune în discuție aprecierea Oficiul Român pentru Imigrări și a instanței de judecată cu privire la sintagma „alt motive obiective”, aspect ce ține de judecata pe fond a cauzei. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul cu motivarea că excepția de neconstituționalitate invocată îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 întrucât articolele invocate au legătură cu cauza, iar Curtea Constituțională nu s-a pronunțat într-o decizie anterioară cu privire la neconstituționalitatea lor în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și în considerarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței Curții Europene.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că, așa cum corect, a reținut instanța de fond, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, urmare a sesizării recurentului în prezentul dosar, asupra constituționalității, textelor de lege menționate, respectiv alin. (1) și (2) ale art. 102 din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum rezultă și decizia nr. 1021 din 9 iunie 2009, anexată, hotărâre care, la rândul său face mențiune cu privire la deciziile anterioare ale Curții Constituționale în care aceasta s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea textului încriminat. Pe cale de consecință, rezultă, cu evidență, recurentul care a cunoscut aceste aspecte, a abuzat de drepturile sale procesuale, aspect corect reținut de instanța de fond.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 103 lit. f) din același act normativ întrucât aceasta implică, într-adevăr, o interpretare a sintagmei „alte motive obiective”, din acest text, Curtea apreciază ca fiind legală soluția primei instanțe în sensul că nu se invocă un aspect de neconstituționalitate. În raport de considerentele menționate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.K. împotriva încheierii din 10 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2487/2/2008 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.