ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5252/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, sub nr.

322/CA/2002, reclamantul P.J. a solicitat pe calea contenciosului

administrativ, în contradictoriu cu Serviciul de Evidență Informatizată a

Persoanei al municipiului București, ca prin sentința ce va pronunța, instanța

să dispună anularea vizei de ieșire din România nr. 730320/2001 și suspendarea

efectelor acesteia, până la soluționarea pe fond a cauzei, obligarea

Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei, la prelungirea vizei de

afaceri pentru contestator, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

123/2001, privind regimul străinilor.

Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei a depus la 10 iulie 2001, întâmpinare, ridicând

excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât contestatorul nu a îndeplinit

procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Printr-o cerere depusă ulterior,

contestatorul a solicitat repunerea în termen pentru formularea contestației,

susținând că nu i-a fost primită contestația, nici de unitatea emitentă a

actului atacat, nici de autoritatea administrativă superioară, el având

posibilitatea, abia la 9 aprilie 2001, după publicarea Legii nr. 123/2001, de a

depune un memoriu la Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei.

Tribunalul București, prin sentința

nr. 325/F din 18 octombrie 2001, a respins acțiunea contestatorului, ca

inadmisibilă, pentru lipsa reclamației administrative prealabile.

Recursul declarat de contestator

împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia civilă nr. 120 din 18

aprilie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

s-a casat sentința și s-a reținut cauza, spre competentă soluționare,

apreciindu-se că în cauză competența materială de soluționare a cauzei aparține

curții de apel conform art. 3 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată ca fond,

pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr.

1007/2002.

Excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, ridicată de contestator,

a fost respinsă de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 232 din 5 iunie

2003.

Cauza a fost suspendată de instanță,

în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei

înregistrate la Tribunalul București, referitor la dobândirea de către

reclamant, a statutului de refugiat.

A fost repusă pe rol la 30 ianuarie

2004, iar contestatorul a depus la dosar, acte, solicitând a se constata că a

îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 29/1990, la care a primit răspuns prin adresa nr. 62975/BG/3 din

7 mai 2001.

La data de 26 februarie 2004, Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința

civilă nr. 409/2004, prin care a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a

respins, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile administrative

prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, acțiunea formulată de

reclamant, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei București, actualmente Autoritatea pentru Străini.

Instanța de fond reține că viza de

ieșire nr. 730320 din 12 februarie 2001, aplicată pe pașaport, nu a fost

contestată pe cale administrativă în termenul de 30 de zile de la comunicare -

12 februarie 2001, el formulând contestația abia la 9 aprilie 2001,

nerespectând, astfel, procedura prealabilă prevăzută de art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 29/1990.

Motivul invocat de contestator,

pentru repunerea sa în termen, și anume, intrarea în vigoare a Legii nr.

123/2001, la 3 aprilie 2001, lege care instituie obligativitatea îndeplinirii

procedurii prealabile, nu a fost reținut de instanță, ca fiind o cauză

independentă de voința sa, care să-l fi împiedicat a formula plângere

prealabilă.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

susținând, în esență, că pentru depășirea termenului de 30 de zile de la

emiterea actului administrativ, se putea invoca în cel mai rău caz, excepția

tardivității procedurii prealabile, și nu excepția neîndeplinirii acesteia, iar

în ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, aceasta este

nefondată, pentru că la 9 aprilie 2001, el a contestat viza de ieșire cu nr.

730320 din 12 februarie 2001, ca act administrativ, la autoritatea emitentă,

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, autoritate care a

răspuns la plângerea prealabilă a sa, cu adresa nr. 62975/BG/3 din 7 mai 2001,

în sensul că a menținut măsura instituită a vizei de ieșire.

Termenul de 30 de zile prevăzut de

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, nu trebuia a fi raportat la data de 12

februarie 2001, deoarece această dată este data emiterii vizei de ieșire, și nu

data comunicării acesteia, de către organul emitent.

Recursul este fondat.

Recurentul-contestator a intrat în

România, la data de 27 decembrie 2000, cu viză valabilă, pentru o perioadă de

30 de zile, devenind asociat la firma părinților săi aflați în România.

Autoritatea pentru Străini a respins

cererea de prelungire a vizei de ședere a recurentului-reclamant, prin

aplicarea în pașaportul acestuia, a vizei de ieșire nr. 24/730230 din 12

februarie 2001, cu termen de părăsire a teritoriului până la data de 26

februarie 2001.

Viza de ieșire aplicată pe pașaport

la 12 februarie 2001, conform căreia se respinge contestatorului, prelungirea

dreptului de ședere în România, nu a fost comunicată acestuia.

Art. 5 alin. (1) din Legea nr.

29/1990, care reglementează procedura plângerii prealabile, înainte de a se

cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, precizează că

cel ce se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în

termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la

expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (2) (faptul de a nu răspunde

petiționarului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii),

autorității emitente care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30

de zile de la aceasta.

Deci, calcularea termenului de 30 de

zile pentru a se adresa autorității emitente, se raportează la data comunicării

actului administrativ, și nu la data emiterii vizei de ieșire contestată, în

speță 12 februarie 2001.

Cum actul administrativ atacat nu a

fost comunicat contestatorului, intimata nefăcând dovada acestei comunicări,

rezultă că memoriul adresat intimatei Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei, la 9 aprilie 2001 prin care se solicită reanalizarea

motivelor ce au stat la baza neprelungirii dreptului de ședere în România, a

fost formulat în termen, la acesta primind răspuns cu adresa nr. 62975/BG/3 din

7 mai 2001.

Așadar, instanța de fond a

considerat în mod greșit că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 29/1990, în interiorul căruia trebuie formulată plângere

prealabilă, a început să curgă de la data de 12 februarie 2001, data emiterii

vizei de ieșire contestată, care nu este una și aceeași cu data comunicării

către contestator.

De altfel, la data depunerii la

autoritatea emitentă a plângerii prealabile - 9 aprilie 2001, pașaportul

reclamantului era încă în posesia pârâtei, ceea ce denotă că nici la acea dată,

reclamantului-contestator nu-i fusese comunicată viza de ieșire, ca act

administrativ.

Întrucât cauza a fost soluționată

greșit, pe excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, se impune ca

hotărârea instanței de fond să fie casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării, instanța va

examina sub forma unor apărări, și celelalte susțineri din recurs, care vizează

fondul cauzei și a căror analiză în această fază procesuală, devine inutilă

față de rezolvarea dată recursului.

Văzând și prevederile art. 312, 313

și 315 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.J.

împotriva sentinței civile nr. 409 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2005.