ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4354/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta W.Y. a chemat în judecată Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei a municipiului București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul, să dispună anularea vizei de ieșire din țară nr. 24/730537/2001 și obligarea pârâtului la prelungirea vizei sale de investitor, în conformitate cu art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2001, privind regimul străinilor. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este asociată a firmei F.I. SRL și în mod nejustificat, autoritatea pârâtă i-a refuzat prelungirea vizei de ședere, întrucât nu se află în nici unul din cazurile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 123/2001.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 566 din 21 aprilie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea vizei de ieșire nr. 24/730537/2001 și obligarea pârâtului să aprobe cererea reclamantei din 27 martie 2001, cu privire la prelungirea dreptului de ședere în România. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data acordării vizei de ieșire, reclamanta îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 25/1969, în vigoare la acea dată, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2001 și a H.G. nr. 476/2001, a făcut dovada condițiilor de prelungire a vizei de ședere prevăzute de aceste acte normative. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din Ministerul de Interne.

Recurenta a susținut că, deși firma și-a schimbat sediul social, acest lucru a avut loc în luna iunie 2001, la două luni după data primirii vizei de ieșire. Recursul este nefondat. În fapt, reclamanta a intrat în România în calitate de investitor, cu viza de intrare aplicată la 15 decembrie 2000 și a obținut prelungirea vizei de ședere până la 17 aprilie 2001, când i s-a aplicat viza de ieșire nr. 24/730537. Potrivit Legii nr. 25/1969, privind regimul străinilor în fosta R.S.R., în vigoare la data solicitării dreptului de ședere, străinului i se putea ridica sau limita dreptul de ședere în România, atunci când încălca legea română sau aducea prejudicii intereselor statului român. În cauză, inadvertența constatată de pârât prin organele sale, în legătură cu sediul societății, nu poate fi interpretată a fi o încălcare a legii române, de vreme ce, în realitate, reclamanta a îndeplinit formalitățile de schimbare a sediului de la o adresă, la alta.

Pe de altă parte, potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a Legii nr. 123/2001, privind regimul străinilor în Români, „la prelungirea vizelor simple este necesară prezentarea dovezii privind spațiul de locuit, precum și a mijloacelor de întreținere, respectiv a 500 de dolari SUA lunar, pentru vizele purtând simbolul B și P. Din înscrisurile depuse la dosar, bilanțul financiar-contabil încheiat la 31 decembrie 2001 și declarația informativă privind impozitul reținut pe veniturile din dividende pe anul 2001, rezultă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că în cursul anului 2001, când i-a fost limitat dreptul de ședere, firma la care reclamanta era asociat unic, a realizat un beneficiu net de 6.207 dolari SUA, deci cu mult peste suma cerută de lege.

În raport cu cele arătate în considerentele precedente, instanța de control judiciar, constatând netemeinicia criticilor aduse sentinței recurate, care este legală și temeinică, urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 566 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2003.