ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4354/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta W.Y. a chemat în judecată

Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei a municipiului

București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul, să dispună

anularea vizei de ieșire din țară nr. 24/730537/2001 și obligarea pârâtului la

prelungirea vizei sale de investitor, în conformitate cu art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 123/2001, privind regimul străinilor.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este asociată a firmei F.I. SRL și în mod nejustificat, autoritatea

pârâtă i-a refuzat prelungirea vizei de ședere, întrucât nu se află în nici

unul din cazurile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 123/2001.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 566 din 21 aprilie 2003, a

admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea vizei de ieșire nr.

24/730537/2001 și obligarea pârâtului să aprobe cererea reclamantei din 27

martie 2001, cu privire la prelungirea dreptului de ședere în România.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că la data acordării vizei de ieșire, reclamanta îndeplinea

condițiile prevăzute de Legea nr. 25/1969, în vigoare la acea dată, iar după

intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2001 și a H.G. nr. 476/2001, a făcut dovada

condițiilor de prelungire a vizei de ședere prevăzute de aceste acte normative.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei din Ministerul de Interne.

Recurenta a susținut că, deși firma

și-a schimbat sediul social, acest lucru a avut loc în luna iunie 2001, la două

luni după data primirii vizei de ieșire.

Recursul este nefondat.

În fapt, reclamanta a intrat în

România în calitate de investitor, cu viza de intrare aplicată la 15 decembrie

2000 și a obținut prelungirea vizei de ședere până la 17 aprilie 2001, când i

s-a aplicat viza de ieșire nr. 24/730537.

Potrivit Legii nr. 25/1969, privind

regimul străinilor în fosta R.S.R., în vigoare la data solicitării dreptului de

ședere, străinului i se putea ridica sau limita dreptul de ședere în România,

atunci când încălca legea română sau aducea prejudicii intereselor statului

român.

În cauză, inadvertența constatată de

pârât prin organele sale, în legătură cu sediul societății, nu poate fi

interpretată a fi o încălcare a legii române, de vreme ce, în realitate,

reclamanta a îndeplinit formalitățile de schimbare a sediului de la o adresă,

la alta.

Pe de altă parte, potrivit art. 29

alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a Legii nr. 123/2001, privind regimul

străinilor în Români, „la prelungirea vizelor simple este necesară prezentarea

dovezii privind spațiul de locuit, precum și a mijloacelor de întreținere,

respectiv a 500 de dolari SUA lunar, pentru vizele purtând simbolul B și P.

Din înscrisurile depuse la dosar,

bilanțul financiar-contabil încheiat la 31 decembrie 2001 și declarația

informativă privind impozitul reținut pe veniturile din dividende pe anul 2001,

rezultă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că în cursul anului

2001, când i-a fost limitat dreptul de ședere, firma la care reclamanta era

asociat unic, a realizat un beneficiu net de 6.207 dolari SUA, deci cu mult

peste suma cerută de lege.

În raport cu cele arătate în

considerentele precedente, instanța de control judiciar, constatând

netemeinicia criticilor aduse sentinței recurate, care este legală și

temeinică, urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 566

din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 decembrie 2003.