ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8978/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul H.V. a chemat în judecată

pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând instanței, ca prin sentința ce o

va pronunța, să dispună anularea deciziei de respingere a cererii de stabilire

a domiciliului în România, nr. 217408/CM/II din 7 noiembrie 2003 și obligarea

pârâtului, să emită o nouă decizie de aprobare a cererii privind stabilirea

domiciliului în România.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că locuiește în România, din anul 1997 și că i s-a respins cererea de

stabilire a domiciliului în țară, pe motiv că a avut o întârziere de o lună în

anul 2003, la prelungirea vizei, în condițiile în care întârzierea a fost

justificată de îndeplinirea formalităților legale pentru majorarea capitalului

social al firmei pe care o deține. Reclamantul a susținut prin acțiune, că prin

respingerea cererii sale au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 194/2002.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 173/2004, a respins ca neîntemeiată, acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 71 lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv o

ședere temporară legală și continuă de cel puțin 6 ani, deoarece acestuia i-a

expirat viza de ședere la 1 februarie 2003, fără a depune cerere de prelungire

a vizei, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirare, fiind, astfel, întreruptă

șederea continuă și permanentă prevăzută de lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul H.V.

În motivarea recursului,

recurentul-reclamant a susținut în esență că instanța de fond, în mod greșit a

reținut că nu a făcut cererea de prelungire a vizei de ședere temporară în

termen, deoarece a beneficiat de un termen de grație de 3 luni, iar la data

soluționării cauzei se împlinise și termenul de 6 ani prevăzut în lege.

Analizând recursul formulat, în

raport cu motivele invocate și cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va

respinge, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 71 alin.

(1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, aprobată prin Legea nr. 357/2003, pentru a

obține stabilirea domiciliului în România, cel ce solicită acest lucru, trebuie

să facă dovada unei șederi temporare legale și continue de cel puțin 6 ani, în

cazul celor care nu sunt căsătoriți cu cetățeni români.

În cauză, recurentul-reclamant a

beneficiat de drept de ședere temporară în România, începând cu 23 decembrie

1997, iar cererea de stabilire a domiciliului a fost formulată la 13 august

2003, deci înaintea împlinirii termenului de 6 ani expres prevăzut de lege.

Independent de această împrejurare,

urmează a se reține și faptul că recurentului-reclamant i-a expirat viza de

ședere la 1 februarie 2003, fără ca acesta să solicite prelungirea vizei, în

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 51 din O.U.G. nr. 194/2002, motiv

pentru care a și fost sancționat contravențional.

Or, nedepunerea în termen a cererii

de prelungire a vizei de ședere temporară, are drept consecință întreruperea

șederii continue și permanente în condiții legale.

Așa cum s-a arătat, însă, recurentul

a formulat cererea de stabilire a domiciliului în București, la 13 august 2003,

dată la care acesta nu avea cel puțin 6 ani de ședere temporară legală și

continuă în țară.

În consecință, în mod corect

instanța de fond a respins acțiunea recurentului-reclamant, constatând

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 71 lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002.

Așa fiind, în raport cu cele mai sus

reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de H.V.

împotriva sentinței civile nr. 173 din 2 februarie 2004, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 decembrie 2004.