ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1791/2009

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 374 din

4 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-au

dispus următoarele cu privire la inculpatul M.V.:

·

a fost admis recursul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, au fost, în parte, casate decizia nr. 154/2008 a

Curții de Apel Timișoara și sentința nr. 155/2008 a Tribunalului Arad și, în

rejudecare, a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare, cu executare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art.74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.;

·

fost confiscată de la inculpat suma de 11.550

Euro sau contravaloarea în lei la data executării hotărârii;

·

au fost menținute celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Împotriva deciziei menționate,

la data de 13 februarie 2009, condamnatul a declarat prezenta contestație în

anulare, fiind invocat cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.

Prin încheierea din 2

aprilie 2009, Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare,

stabilind termen pentru judecarea pe fond a contestației la data de 14 mai

2009, în partea introductivă fiind menționate concluziile pe fond ale

apărătorului, reprezentantului Ministerului Public și condamnatului.

Cu privire la termenul la care

s-a judecat recursul, Înalta Curte constată următoarele:

·

prin intermediul fax-ului, pentru termenul de

judecată al recursului, inculpatul a transmis Înaltei Curți (ca instanță de

recurs) un înscris prin care a solicitat menținerea soluției achitării. Acest

înscris este transmis pe data de 03 februarie 2009, ora 14.42, în preziua

judecării recursului (fil. 29 dosar recurs);

·

la dosar este atașată și dovada de citare a

inculpatului pentru termenul la care s-a judecat recursul (fil. 19, dosar

recurs), adresa de citare fiind aceeași cu adresa indicată de inculpat în

cererea transmisă prin fax către Înalta Curte;

·

adresa de citare este aceeași cu adresa

menționată în cererea de contestație în anulare (fil. 1 dosar contestație) și

cu cea menționată în actul medical depus la dosar (fil. 4 bis);

·

adeverința medicală, având ca dată a

eliberării ziua de 04 februarie 2009, a fost invocată prin cererea de

contestație în anulare la data de 13 februarie 2009 (fil. l), după data

emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii (nr. 196/2008 din 06 februarie

2009 - fil. 16 dosar contestație);

Citarea inculpatului

și, pe cale de consecință, cunoașterea termenului de judecată a recursului,

situație pe care, în cuprinsul cererii de contestație în anulare, acesta nu o

contestă, rezultă atât din dovada de citare, cât și din transmiterea prin fax a

înscrisului existent la fil. 29, dosar recurs, pentru termenul de judecată a

recursului.

În consecință, având

în vedere și cele rezultate din cererea scrisă, precum și din concluziile

apărării, Înalta Curte reține că nu se contestă împrejurarea cunoașterii

termenului de judecată a recursului, pentru care procedura de citare a fost

îndeplinită, contestatorul susținând numai că a fost în imposibilitate de se

prezenta la instanța de recurs și, de asemenea, că a fost în imposibilitate de

a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Contestația în

anulare va fi respinsă ca nefondată pentru motivele ce se vor arăta.

Conform art. 386 lit.

b) C. proc. pen., contestația în anulare este fondată, și va fi admisă, „când

partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța

despre această împiedicare".

Din examinarea

textului legal rezultă că cele 2 condiții trebuie îndeplinite cumulativ: a)

partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în

imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Fără a echivala,

obligatoriu, cu forța majoră, „împiedicarea" trebuie să fie de neînvins,

să fie nu numai obiectivă, dar și să nu fi putut fi prevăzută în mod normal,

fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o

inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină -

sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulației între sediul

instanței și locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această

categorie de evenimente mai sunt incluse și alte situații: o boală gravă sau un

accident, intervenite pe neașteptat, și care l-au pus pe cel în cauză în

situația de a nu putea suporta transportul până la sediul instanței.

În cazul în care

partea s-a găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată,

are obligația să încunoștințeze instanța despre această împiedicare. Dacă nu

și-a îndeplinit această obligație, lăsând ca procesul să fie soluționat în

lipsa sa, partea este în culpă și nu-i mai este îngăduit să atace hotărârea

atunci când constată că soluția nu-i este favorabilă.

Sub acest ultim

aspect, împiedicarea de încunoștințare a instanței de recurs este datorată unor

situații care au întrerupt nu numai posibilitățile de transport, dar și

comunicările prin poștă, telegraf, fax, telefon etc.

În cele mai multe

cazuri, mai ales în actualele condiții de dezvoltare a multiplelor sisteme de

comunicații (telefonie fixă și mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet

etc.) împrejurarea care face imposibilă prezentarea părții la proces, nu

afectează posibilitatea de a încunoștința instanța despre situația intervenită.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte apreciază că susținerile contestatorului, în sensul că

a fost într-o situație care a l-a pus în imposibilitate de a prezenta la

instanța de recurs, precum și la imposibilitatea de încunoștința instanța

despre această situație, astfel că nu s-a putut apăra și că acesta este motivul

pentru care recursul Ministerului Public a fost admis, sunt neîntemeiate.

Din actul medical

depus la dosar nu rezultă că inculpatul (prezentul contesta tor), s-ar fi aflat

într-o situație care l-ar fi pus în imposibilitate de a se prezenta la instanța

de recurs și, respectiv, de a încunoștința instanța despre această

imposibilitate.

Potrivit actului

medical eliberat la 04 februarie 2009, de către medicul de familie, inculpatul

„este suferind de colică biliară pancreatită cr. dislipidom" (fil. 4 bis,

dosar contestație); în același înscris medical, la rubrica „se recomandă",

nu se face nici-o mențiune.

De asemenea, din

actele și lucrările dosarului de recurs, rezultă că inculpatul a fost citat

pentru termenul judecării recursului, i-a fost asigurată apărarea prin avocat

(fil. 25 dosar recurs, delegație avocațială), apărătorul a fost prezent și a

pus concluzii (pag. 1-2 a deciziei instanței de recurs).

În condițiile

primirii citației încă din data de 22 ianuarie 2009 (fil. 19), neangajarea unui

apărător a fost o opțiune a sa, în exercitarea drepturilor procesuale

recunoscute de lege inculpatului revenindu-i o minimă obligație de diligentă.

Starea sănătății

inculpatului, astfel cum rezultă din actul medical depus la dosar, emis chiar

pe data de 4 februarie 2009, adică în ziua judecării recursului, nu justifică

susținerea acestuia că s-ar fi aflat într-o situație din categoria celor avute

în vedere de legiuitor în dispozițiile art.386 lit. b) C. proc. pen.

De asemenea,

trimiterea prin fax a înscrisului existent la fil. 29 (dosar recurs), în

preziua termenului de recurs, relevă că inculpatul a cunoscut posibilitățile

oferite de acest mijloc rapid de comunicare cu instanța de recurs.

În consecință, Înalta

Curte, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 391 alin. (2) C.

proc. pen., va respinge ca nefondată contestația în anulare.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul M.V. împotriva

deciziei penale nr. 374 din 4 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3186/108/2007.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 mai 2009.