ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2101/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 decembrie 2005 reclamanta SC D.S.R. SRL București cheamă în judecată pe pârâta SC R.E. SRL București solicitând instanței să oblige pe pârâtă să-i plătească suma de 232.317,6 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 5311 din 18 aprilie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată și respinge și cererea reclamantei ca neîntemeiată, cu 10.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei, reținând în acest sens, pe de o parte, că în cererea sa reclamanta se prevalează de dispozițiile art. 1133, teza finală, C. civ., promovând acțiunea direct împotriva debitorului raportului obligațional primar născut între reclamantă și pârâtă pentru debitele pe care aceasta din urmă le avea de achitat reclamantei, în pofida convenției de novație prin schimbare de debitor, delegație perfectă, încheiată de reclamantă ca delegatar, pârâta ca delegant și SC M.I.G.

SRL ca delegat, novație prin care pârâta-delegant a fost descărcată de obligația ce o avea față de reclamanta delegatar, iar, pe de altă parte, că obligațiile reciproce decurgând din contractul de distribuție din 6 februarie 2001 s-au stins, ca urmare a operațiunii de delegare, la data de 20 decembrie 2002, data încheierii convenției de novație, deci nu la o dată ulterioară în funcție de momentul la care se valorifică biletele la ordin emise de delegat, precum și că la data încheierii novației delegatul nu fusese declarat în faliment spre a fi incidente dispozițiile art. 1133 C. civ., interdicția de a emite cecuri și ordine de plată într-o anumită perioadă, ori declarația autentică a reprezentantului delegatului privind eșalonarea unui debit neputând conduce la concluzia că la data încheierii contractului de novație delegatul ar fi fost falit sau insolvabil, reclamanta delegatar acceptând novația în cunoștință de cauză cu privire la situația delegatului.

Prin decizia comercială nr. 523 din 2 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, cu 8.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, reținând că nu există motive temeinice pentru refacerea unei probe legal administrată în fața instanței de fond, expertiza, că motivele de apel nu sunt întemeiate, hotărârea apelată fiind amplu motivată, că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă la fond a fost unită cu fondul cauzei întrucât se impunea administrarea de probe comune, că au fost corect interpretate clauzele contractului de novație care au prevăzut că obligațiile reciproce se sting ca urmare a operațiunii de novație fiind evidentă intenția fermă a delegatarului – creditor – apelanta în cauză, de descărcare a intimatei-delegant de obligația de plată conform contractului de vânzare-cumpărare, precum și că dispozițiile art. 1133 C. civ., ca dispoziții speciale privind anularea efectelor novației, sunt de strictă interpretare și aplicare, înscrierea delegatului la Centrala Incidentelor de Plată la data încheierii contractului de novație, date publice care puteau fi cunoscute de apelantă, cu un minim de prudență și diligență, neechivalând cu declararea acestuia în faliment, condiție cerută de art. 1133 C. civ.

spre a fi aplicat. Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, sau, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței apelate și schimbarea în întregime a acesteia în sensul admiterii acțiunii introductive și obligării intimatei pârâte la plata sumei de 432.317,6 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate, cu cheltuieli de judecată, arătând că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, iar instanța de control judiciar, cu încălcarea prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., a refuzat administrarea de noi probe, respectiv o nouă expertiză de specialitate, cea administrată la fond conținând elemente contradictorii și aprecieri subiective. Reluând relatarea situației de fapt și motivele de apel, recurenta critică instanța de apel pentru a nu fi observat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a contractului de novație semnat la 20 decembrie 2002, prin reținerea voinței sale de a exonera pe intimata pârâtă de obligația de plată a mărfii, indiferent dacă încasa sau nu creanța de la delegat, instanța criticată menținând respectiva interpretare eronată și făcând și o greșită aplicare și a dispozițiilor art. 1133 teza a II-a C. civ.

și ignorând că, dată fiind obligația păstrării secretului operațiunilor bancare, nu se putea informa asupra bonității delegatului, precum și că delegatul avea deja o datorie față de intimată, soldul creditor al contului său bancar fiind absolut modic și fiind și înscris în CIP pentru lipsă de disponibil bănesc pentru onorarea unor cecuri, aspecte care în lumina dispozițiilor Legii nr. 64/1995, atunci în vigoare, echivalau cu încetare de plăți (art. 29 Legea nr. 64/1995), respectiv cu starea de falit a delegatului la momentul semnării convenției de novație, intimata – delegant – redevenind astfel debitor principal pentru contravaloarea mărfii livrate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de apel a respins justificat cererea reclamantei de refacere a expertizei contabile, reținând că în fața instanței de fond a încuviințat reclamantei expertiza contabilă solicitată, obiecțiunile la raportul de expertiză și convocarea expertului în fața instanței pentru a răspunde și direct obiecțiunilor formulate de reclamantă, astfel că nu se poate reține încălcarea de către instanța de control judecătoresc a dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., că instanțele de fond și de apel au interpretat corect contractul de novație încheiat între părțile litigante reținând că acestea au stabilit fără echivoc că „prin efectul înțelegerii, raporturile obligaționale se sting de la data încheierii prezentei convenții”, că instanța de apel a cenzurat instanța de fond, stabilind că a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1133 C. civ.

teza a II-a la speța de față, că hotărârea recurată și sentința instanței de fond nu conțin elemente contradictorii. Recursul nu este fondat. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta reclamantă, se constată că aceasta este legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a legii, după cercetarea tuturor motivelor de apel formulate de reclamantă, care au fost respinse motivat. Cercetând motivele de recurs invocate de recurentă se constată că acestea nu sunt fondate și urmează a fi respinse. Astfel se reține că instanța de apel, respingând cererea apelantei de refacere a expertizei contabile administrate la fond cu aprecierea că nu există motive temeinice pentru admiterea solicitării întrucât proba a fost legal administrată în fața primei instanțe, nu a încălcat prevederile art. 295 alin. (2) C. proc.

civ. care nu obligă instanța de apel să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță. Nici critica vizând greșita interpretare a convenției de novație încheiată între părți nu este întemeiată, întrucât în mod corect a reținut instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, că părțile au exprimat ferm voința lor de a stinge obligațiile lor reciproce la data de 20 decembrie 2002, data convenției, recurenta delegatar „descărcând” pe intimata delegant de obligația avută de aceasta față de delegatar în baza contractului de distribuție din 6 februarie 2001, obligațiile reciproce dintre delegatar și delegant stingându-se ca urmare a operațiunii delegației la data încheierii convenției, respectiv la 20 decembrie 2002, părțile făcând trimitere expresă la dispozițiile art. 1132 și art. 1133 C. civ.

și convenind, de asemenea expres, și la stingerea garanțiilor care însoțeau creanța delegatarului față de delegant, pe care astfel îl descarcă de orice obligație; de altfel o interpretare în sensul dorit de recurentă ar fi condus la schimbarea naturii juridice a convenției de novație, natură necontestată de recurentă. Nici critica referitoare la greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1133 C. civ.

teza a II-a și ale art. 29 din Legea nr. 64/1995 nu este întemeiată, instanța criticată stabilind corect că delegatul nu fusese declarat falit la momentul încheierii convenției de novație, elementele invocate de recurentă ca ilustrând starea financiară precară a delegatului neputând fi calificate ca echivalând cu declararea acestuia ca falit câtă vreme împotriva sa nu fusese deschisă, anterior semnării convenției de novație, procedura reglementată de Legea nr. 64/1995, atunci în vigoare, observație la care se adaugă faptul, arătat chiar de recurentă, că societatea comercială delegat a fost ulterior dizolvată de drept pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare până la 31 decembrie 2004 și nu urmare a falimentului declarat în baza Legii nr. 64/1995, în vigoare la momentul încheierii novației.

În sfârșit nici critica referitoare la ignorarea de către instanța de apel a legăturii intrinseci dintre calitatea procesuală pasivă a intimatei, reținută de instanță, și obligația acestei intimate de a plăti creanța pretinsă de recurenta reclamantă nu este fondată, întrucât în mod corect instanța criticată a reținut că intimata pârâtă, delegant în convenția de novație, are calitate procesuală pasivă, fără însă ca această calitate să antreneze eo ipso și obligarea sa la satisfacerea pretențiilor reclamantei, independent de probele administrate în cauză. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei declarat împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta reclamantă urmează a fi obligată să plătească intimatei pârâte suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.S.R. SRL București împotriva deciziei nr. 523 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă la plata a 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC R.E. SRL București. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.