ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2101/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21

decembrie 2005 reclamanta SC D.S.R. SRL București cheamă în judecată pe pârâta SC

R.E. SRL București solicitând instanței să oblige pe pârâtă să-i plătească suma

de 232.317,6 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința comercială nr. 5311 din 18

aprilie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge excepția

lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată și respinge și cererea

reclamantei ca neîntemeiată, cu 10.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina

reclamantei, reținând în acest sens, pe de o parte, că în cererea sa reclamanta

se prevalează de dispozițiile art. 1133, teza finală, C. civ., promovând

acțiunea direct împotriva debitorului raportului obligațional primar născut

între reclamantă și pârâtă pentru debitele pe care aceasta din urmă le avea de

achitat reclamantei, în pofida convenției de novație prin schimbare de debitor,

delegație perfectă, încheiată de reclamantă ca delegatar, pârâta ca delegant și

SC M.I.G. SRL ca delegat, novație prin care pârâta-delegant a fost descărcată

de obligația ce o avea față de reclamanta delegatar, iar, pe de altă parte, că

obligațiile reciproce decurgând din contractul de distribuție din 6 februarie

2001 s-au stins, ca urmare a operațiunii de delegare, la data de 20 decembrie

2002, data încheierii convenției de novație, deci nu la o dată ulterioară în

funcție de momentul la care se valorifică biletele la ordin emise de delegat,

precum și că la data încheierii novației delegatul nu fusese declarat în

faliment spre a fi incidente dispozițiile art. 1133 C. civ., interdicția de a

emite cecuri și ordine de plată într-o anumită perioadă, ori declarația

autentică a reprezentantului delegatului privind eșalonarea unui debit neputând

conduce la concluzia că la data încheierii contractului de novație delegatul ar

fi fost falit sau insolvabil, reclamanta delegatar acceptând novația în

cunoștință de cauză cu privire la situația delegatului.

Prin decizia comercială nr. 523 din 2

noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge ca

nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, cu

8.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, reținând că nu există

motive temeinice pentru refacerea unei probe legal administrată în fața

instanței de fond, expertiza, că motivele de apel nu sunt întemeiate, hotărârea

apelată fiind amplu motivată, că excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâtă la fond a fost unită cu fondul cauzei întrucât se impunea

administrarea de probe comune, că au fost corect interpretate clauzele

contractului de novație care au prevăzut că obligațiile reciproce se sting ca

urmare a operațiunii de novație fiind evidentă intenția fermă a delegatarului –

creditor – apelanta în cauză, de descărcare a intimatei-delegant de obligația

de plată conform contractului de vânzare-cumpărare, precum și că dispozițiile

art. 1133 C. civ., ca dispoziții speciale privind anularea efectelor novației,

sunt de strictă interpretare și aplicare, înscrierea delegatului la Centrala

Incidentelor de Plată la data încheierii contractului de novație, date publice

care puteau fi cunoscute de apelantă, cu un minim de prudență și diligență,

neechivalând cu declararea acestuia în faliment, condiție cerută de art. 1133 C.

civ. spre a fi aplicat.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta

declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe, sau, modificarea în tot a deciziei recurate

în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței apelate și schimbarea în

întregime a acesteia în sensul admiterii acțiunii introductive și obligării

intimatei pârâte la plata sumei de 432.317,6 lei reprezentând contravaloarea

mărfii livrate, cu cheltuieli de judecată, arătând că situația de fapt nu a

fost pe deplin stabilită, iar instanța de control judiciar, cu încălcarea

prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., a refuzat administrarea de noi

probe, respectiv o nouă expertiză de specialitate, cea administrată la fond

conținând elemente contradictorii și aprecieri subiective.

Reluând relatarea situației de fapt și

motivele de apel, recurenta critică instanța de apel pentru a nu fi observat că

instanța de fond a făcut o greșită interpretare a contractului de novație

semnat la 20 decembrie 2002, prin reținerea voinței sale de a exonera pe

intimata pârâtă de obligația de plată a mărfii, indiferent dacă încasa sau nu

creanța de la delegat, instanța criticată menținând respectiva interpretare

eronată și făcând și o greșită aplicare și a dispozițiilor art. 1133 teza a II-a

C. civ. și ignorând că, dată fiind obligația păstrării secretului operațiunilor

bancare, nu se putea informa asupra bonității delegatului, precum și că

delegatul avea deja o datorie față de intimată, soldul creditor al contului său

bancar fiind absolut modic și fiind și înscris în CIP pentru lipsă de

disponibil bănesc pentru onorarea unor cecuri, aspecte care în lumina

dispozițiilor Legii nr. 64/1995, atunci în vigoare, echivalau cu încetare de

plăți (art. 29 Legea nr. 64/1995), respectiv cu starea de falit a delegatului

la momentul semnării convenției de novație, intimata – delegant – redevenind

astfel debitor principal pentru contravaloarea mărfii livrate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de

apel a respins justificat cererea reclamantei de refacere a expertizei

contabile, reținând că în fața instanței de fond a încuviințat reclamantei

expertiza contabilă solicitată, obiecțiunile la raportul de expertiză și

convocarea expertului în fața instanței pentru a răspunde și direct

obiecțiunilor formulate de reclamantă, astfel că nu se poate reține încălcarea

de către instanța de control judecătoresc a dispozițiilor art. 295 alin. (2) C.

proc. civ., că instanțele de fond și de apel au interpretat corect contractul

de novație încheiat între părțile litigante reținând că acestea au stabilit

fără echivoc că „prin efectul înțelegerii, raporturile obligaționale se sting

de la data încheierii prezentei convenții”, că instanța de apel a cenzurat

instanța de fond, stabilind că a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1133

C. civ. teza a II-a la speța de față, că hotărârea recurată și sentința

instanței de fond nu conțin elemente contradictorii.

Recursul nu este fondat.

Analizând decizia recurată prin prisma

motivelor de recurs invocate de recurenta reclamantă, se constată că aceasta

este legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a legii, după

cercetarea tuturor motivelor de apel formulate de reclamantă, care au fost

respinse motivat.

Cercetând motivele de recurs invocate de

recurentă se constată că acestea nu sunt fondate și urmează a fi respinse.

Astfel se reține că instanța de apel,

respingând cererea apelantei de refacere a expertizei contabile administrate la

fond cu aprecierea că nu există motive temeinice pentru admiterea solicitării

întrucât proba a fost legal administrată în fața primei instanțe, nu a încălcat

prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. care nu obligă instanța de apel să

încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță.

Nici critica vizând greșita interpretare

a convenției de novație încheiată între părți nu este întemeiată, întrucât în

mod corect a reținut instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, că

părțile au exprimat ferm voința lor de a stinge obligațiile lor reciproce la

data de 20 decembrie 2002, data convenției, recurenta delegatar „descărcând” pe

intimata delegant de obligația avută de aceasta față de delegatar în baza

contractului de distribuție din 6 februarie 2001, obligațiile reciproce dintre

delegatar și delegant stingându-se ca urmare a operațiunii delegației la data

încheierii convenției, respectiv la 20 decembrie 2002, părțile făcând trimitere

expresă la dispozițiile art. 1132 și art. 1133 C. civ. și convenind, de

asemenea expres, și la stingerea garanțiilor care însoțeau creanța

delegatarului față de delegant, pe care astfel îl descarcă de orice obligație;

de altfel o interpretare în sensul dorit de recurentă ar fi condus la

schimbarea naturii juridice a convenției de novație, natură necontestată de

recurentă.

Nici critica referitoare la greșita

aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1133 C. civ. teza a II-a

și ale art. 29 din Legea nr. 64/1995 nu este întemeiată, instanța criticată

stabilind corect că delegatul nu fusese declarat falit la momentul încheierii

convenției de novație, elementele invocate de recurentă ca ilustrând starea

financiară precară a delegatului neputând fi calificate ca echivalând cu

declararea acestuia ca falit câtă vreme împotriva sa nu fusese deschisă,

anterior semnării convenției de novație, procedura reglementată de Legea nr. 64/1995,

atunci în vigoare, observație la care se adaugă faptul, arătat chiar de

recurentă, că societatea comercială delegat a fost ulterior dizolvată de drept

pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare până la 31 decembrie

2004 și nu urmare a falimentului declarat în baza Legii nr. 64/1995, în vigoare

la momentul încheierii novației.

În sfârșit nici critica referitoare la

ignorarea de către instanța de apel a legăturii intrinseci dintre calitatea

procesuală pasivă a intimatei, reținută de instanță, și obligația acestei

intimate de a plăti creanța pretinsă de recurenta reclamantă nu este fondată,

întrucât în mod corect instanța criticată a reținut că intimata pârâtă,

delegant în convenția de novație, are calitate procesuală pasivă, fără însă ca

această calitate să antreneze eo ipso și obligarea sa la satisfacerea

pretențiilor reclamantei, independent de probele administrate în cauză.

Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei declarat împotriva

deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. recurenta reclamantă urmează a fi obligată să plătească intimatei

pârâte suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

D.S.R. SRL București împotriva deciziei nr. 523 din 2 noiembrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă la plata a

10.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC R.E. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2008.