ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3410/2008

Ședința publică de la 14

noiembrie 2008

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I - Prin acțiunea introductivă înregistrată,

la data de 8 iulie 2004, pe rolul Tribunalului București, secția comercială,

reclamanta SC A.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL să se

constate: nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare datat 22

aprilie 1999, pentru inexistența consimțământului; să se constate plata

lucrului nedatorat, prin emiterea biletelor la ordin din data de 2 aprilie 2003

și respectiv nulitatea biletelor la ordin emise din eroare.

În motivare reclamanta a susținut că a

inițiat o serie de relații comerciale de vânzare-cumpărare cu pârâta, derulate

sub forma livrării mărfii însoțită de factură și că urmare unor neconcordanțe

privind sumele restante existente în evidențele contabile ale părților s-a

încercat clarificarea situației, ocazie cu care a constatat caracterul fals al

contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 22 aprilie 1999, care nu poartă

semnătura reprezentanților societății, așa încât emiterea biletelor la ordin

pentru suma de 70.000 euro este rezultatul erorii de fapt asupra raporturilor

cu pârâta.

II - Prin sentința comercială nr. 1299

din 22 martie 2005, Tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantă ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că vânzarea-cumpărarea comercială ca operațiune juridică se încheie

prin simplul acord de voință al părților, nefiind supusă unei condiții de formă

necesară pentru validitatea acesteia, iar probele administrate în cauză relevă

că deși lipsește semnătura reprezentantului legal al reclamantei din cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare acest fapt nu este de natură să afecteze

validitatea contractului câtă vreme consimțământul reclamantei la încheierea și

apoi derularea contractului a fost dovedit, mărfurile ce au făcut obiectul

contractului fiind livrate către reclamantă. Totodată, instanța reține că

reprezentantul legal al reclamantei, la data de 2 aprilie 2003, prin semnarea

procesului verbal autentificat sub nr. 614 recunoaște că datorează pârâtei suma

de 69.824,96 euro reprezentând debit restant constituit din executarea

contractului comercial de vânzare-cumpărare din 22 aprilie 1999.

Cu privire la capătul de cerere prin

care se solicită să se constate plata lucrului nedatorat tribunalul apreciază

că cererea reclamantei întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., este inadmisibilă,

partea având la îndemână calea unei acțiuni în realizare.

Referitor la anularea biletelor de

ordin instanța apreciază că acestea având un caracter autonom și independent,

nu pot fi anulate pentru vicii care vizează raportul juridic fundamental.

III - Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefundat, de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 826 pronunțată la 14

decembrie 2005.

Răspunzând motivelor de apel

circumscrise celor trei capete de cerere din acțiunea introductivă, instanța de

control judiciar confirmă ca legale și temeinice dezlegările în fapt și în

drept statuate de tribunal.

Distinct de argumentele primei

instanțe, curtea de apel subliniază că lipsa semnăturii reprezentantului legal

al societății nu poate constitui motiv de nulitate absolută deoarece nu

semnifică absența totală a consimțământului în sensul falsei reprezentări

asupra naturii actului ce se încheie, cu atât mai mult cu cât, în cauză

raporturile comerciale pot fi dovedite și prin acte și fapte ulterioare.

Cu privire la plata nedatorată,

instanța de apel reține că susținerea reclamantei, de a schimba temeiul

cererii, calificând-o ca o îmbogățire fără justă cauză, nu poate fi primită în

raport de dispozițiile art. 294 C. proc. civ.

IV - Împotriva acestei decizii

reclamanta a declarat recurs la data de 20 februarie 2006 solicitând

modificarea în tot a hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică și pe fond

admiterea cererii introductive astfel cum cererea a fost precizată.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii sub următoarele aspecte:

-

au

fost nesocotite dispozițiile art. 35 C. com. și art. 46 deoarece nu s-a

susținut că nu s-au derulat raporturi comerciale, ci că nu s-a încheiat nici un

contract scris, operațiunile desfășurându-se strict pe bază de facturi și avize

de expediție, interesul constatării nulității absolute a contractului scris, în

sensul de instrumentum rezidă în existența în cuprinsul său a unei clauze

penale și o clauză compromisorie pe care nu le-au convenit;

-

constatarea

plății nedatorate s-a bazat pe faptul că datoria nu există, astfel că plata s-a

făcut din eroare, neexistând facturi fiscale acceptate;

-

biletele

la ordin emise din eroare au la bază un act juridic lovit de nulitate absolută,

iar instanța în mod eronat a apreciat caracterul lor autonom, ele neputând fi

rupte din contextul actului de conciliere fiind menționate expres în procesul

verbal de conciliere din 2 aprilie 2003.

Prin decizia nr. 2375 din data de 27

iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, ca insuficient

timbrat, recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei

comerciale nr. 826/2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

constatând că recurenta nu a depus până la termen taxa judiciară de timbru

datorată în cuantum de 51.500 lei.

V - Împotriva acestei decizii

recurenta reclamantă a formulat contestație în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1590 din data de 9

mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare

formulată de recurenta reclamantă prin lichidator judiciar (urmare deschiderii

procedurii insolvenței față de această societate) a anulat decizia atacată

stabilind termen pentru judecarea recursului. Înalta Curte a reținut că motivul

invocat de reclamantă privind faptul că dovezile de plată a taxei de timbru și

timbru judiciar se aflau la dosar se înscrie în noțiunea de greșeală materială

prevăzute de art. 318 teza 1 C. proc. civ.

VI - Examinând recursul declarat de

recurenta reclamantă împotriva hotărârii pronunțate în apel, Înalta Curte

constată că motivele invocate astfel cum au fost argumentate nu impun concluzia

încălcării sau aplicării greșite a legii, pentru considerentele ce urmează:

dispozițiilor art. 35 și 46 C. com., referitoare la încheierea contractelor

sinalagmatice între persoanele depărtate și la proba obligațiilor comerciale,

recurenta nu relevă în ce a constat încălcarea acestor dispoziții, de vreme ce

în expunerea acestei critici, recurenta arată in terminis că nu contestă faptul

existenței unor raporturi comerciale de vânzare-cumpărare derulate cu

pârâta-intimată.

Or, în cauză, ambele instanțe au

statuat corect în raport de dispozițiile art. 1295 C. civ. și art. 46 C. com.,

că vânzarea cumpărarea comercială se încheie prin simplu acord de voință al

părților contractante nefiind supusă unei condiții de formă cerută ad probationem,

iar probele administrate potrivit cu art. 46 C. com., dovedesc existența

consimțământului reprezentanților legali ai reclamantei recurente la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare comercială.

În alți termeni, lipsa semnăturii

reprezentantului legal al reclamantei pe contractul scris nu este de natură să

afecteze validitatea contractului de vânzare-cumpărare de vreme ce probele au

demonstrat existența consimțământului reclamantei, la derularea raporturilor

comerciale de vânzare-cumpărare.

Susținerea recurentei, în sensul că

are interes să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare scris, ca instrumentum, deoarece conține clauze cu care nu a

fost de acord, constituie o modificare a cererii introductive ce nu poate fi

primită și examinată în această fază procesuală conform art. 132 C. proc. civ.

plății nedatorarte, are un caracter pur formal deoarece nu se referă la soluția

adoptată pe acest capăt de cerere în sensul respingerii ca inadmisibil, având

în vedere caracterul subsidiar al acțiunii în constatare întemeiată pe art. 111

C. proc. civ., în condițiile în care partea poate cere realizarea dreptului.

subsecvent ca o consecință a anulării actului juridic principal nu se aplică în

cazul biletului la ordin dat fiind caracterul general și abstract al

obligațiilor cambiale, autonome și independente față de raportul juridic

fundamental care i-a dat naștere și față de care se comportă ca o obligație de

sine stătătoare. Altfel spus posesorul legitim al titlului de valoare își exercită

dreptul și emitentul titlului execută obligația în temeiul titlului, și nu în

baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului.

Caracterul autonom al obligațiilor

cambiale face ca posibilitățile de apărare ale debitorului să fie mai restrânse

decât în dreptul comun, în acest sens art. 63 din Legea nr. 58/1934 asupra

cambiei și biletului la ordin astfel cum a fost modificată, prevede expres

excepțiile pe care debitorul le poate opune posesorului cambiei pe calea

acțiunii cambiale sau opoziției.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A.I. SRL Focșani prin lichidator judiciar I.V. împotriva

deciziei comerciale nr. 826 din 14 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2008.